ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2023

HOTĂRÂRE
18.01.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 la data de 22.12.2020 pe rolul Tribunalului Suceava, petentul A. a formulat contestație privind durată proces în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vatra Dornei.

Prin încheierea nr. 9 din 01 aprilie 2021, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, a formulat plângere reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 347 din 11 mai 2021, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, plângerea formulată de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 9 din 01 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Împotriva Deciziei nr. 347 din 11 mai 2021, a declarat recurs reclamantul A..

În ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța de recurs a dat prioritate inadmisibilității întrucât vizează însăși existența căii de atac în reglementarea procesual-civilă, în timp ce netimbrarea și nesemnarea cererii de recurs vizează condițiile procedurale în care trebuie să se exercite calea de atac, astfel că primează excepția inadmisibilității recursului.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Totodată, se vor avea în vedere dispozițiile art. 525 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea prin care se soluționează contestația privind tergiversarea judecății nu este supusă niciunei căi de atac.

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de față, Înalta Curte reține că Decizia nr. 347 din 11 mai 2021 nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit art. 525 din C. proc. civ., iar recursul declarat de A. împotriva acestei decizii este inadmisibil, hotărârea nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A., ca inadmisibil.

Respinge recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei nr. 347 din 11 mai 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2023
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea nr. 13 din 21.01.2021, dată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Suceav
ÎCCJ 2021-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3643/2021
. și art. 129 din Constituția României, presupune, așadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori
ÎCCJ 2022-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3913/2022
19.09.2019 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nesemnată, a respins apelul declarat de petentul C. împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil și a respins recursul declarat de reclamantul A., în contra
ÎCCJ 2022-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 485/2022
va acestei decizii A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din 28 ianuarie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisbilității recursului formulat de A.. II. Soluția și
ÎCCJ 2024-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4478/2024
art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înalt
Sursă