ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1993/2024

Ședința publică din data de 9 aprilie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în data de 24.03.2021 sub nr. de dosar x/2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.-corect B. obligarea pârâtei- evaluator:

- să-i răspundă la sesizarea referitor la cerințele standardului privind calitatea personalului, dacă este legală și benefică mutarea sa din compartimentul Imunologie după o experiența de 26 de ani pentru menținerea unor chimiste fără niciun fel de cunoștințe și referitor la restrângerea drastică a practicării și a atribuțiilor profesiei sale de asistent medical principal, până la nivel de infirmieră, prin anexele arbitrare și ilegale la fișa postului, profesia de asistent medical fiind reglementată prin H.G. nr. 144/2008 și legea nr. 200/2004, iar restrângerea sau interdicția practicării acestei profesii, nefiind posibilă legal decât prin hotărârile instanței de judecată, în conformitate cu art. 37-1 din Legea nr. 278/2015 -să depună la dosar ultimele două rapoarte de evaluare ale laboratorului pentru a se constata modul în care acesta a respectat prevederile standardului privind calitatea personalului, precum și obligarea evaluatorului la plata de daune materiale și morale.

A cerut să se constate vătămarea drepturilor sale, prin refuzul nejustificat al evaluatorului, factor determinant în funcționarea laboratorului, de soluționare a petiției unui salariat evaluat anual cât și de soluționare în conformitate cu standardul precizat anterior, referitor la condițiile profesionale și experiența pe care trebuie să le îndeplinească personalul executant pentru compartimentul Imunologie, prin afirmațiile evaluatorilor din ultima vizită la laborator, aceștia favorizând și autentificând actuala politică ilegală, arbitrară și neprofesionista de personal, a conducerii spitalului și laboratorului.

Prin sentința civilă nr. 4658/14.07.2021, Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea.

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1509/26.10.2021 a admis excepția propriei necompetente teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, unde dosarul și-a păstrat numărul initial x/2021.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 33/2022 pronunțată la 04 aprilie 2022, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă și a respins, ca nefondată, acțiunea precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate și să se dispună admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a precizat că in conformitate cu prevederile art. 488 din noul C. proc. civ., instanța de fond si-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin încălcarea prevederilor art. 51 din Constituția României, întrucât în cazul său Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, care prevede termenul maxim de răspuns la petiții de 30 de zile, iar răspunsul la petiții este obligatoriu si nu facultativ si că, nu trebuie primit orice răspuns, așa cum a decis judecătorul fondului.

A mai arătat că instanța a stabilit și acceptat nejustificat și nelegal lipsa răspunsurilor punctuale concrete și la obiect ale părții în dosarul in cauza, la fiecare din solicitări.

Recurenta a menționat și faptul că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material, in contradictoriu cu aceeași instanță Curtea de Apel Bacău și a practicii judiciare unitare, deoarece într-o speță asemănătoare, referitoare la lipsa răspunsului Ministerului Sănătății la o petiție a sa, s-a pronunțat prin obligarea acestuia sa-i raspundă conform legilor in vigoare

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta nu a invocat nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ. și nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra dispoziția legală menționată.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, s-a limitat la a aduce în discuție argumentele prezentate în fața instanței de fond în cuprinsul acțiunii, susținând că nu i s-a răspuns la petiția formulată în forma în care trebuia, iar judecătorul fondului a acceptat acest fapt cu încălcarea drepturilor sale.

Criticile de nelegalitate presupun, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, judecătorul fondului a expus considerentele pentru care a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, respectiv a menționat că, din "probatoriul administrat a dovedit că nu a existat un refuz nejustificat, pârâta formulând în termenul legal de 30 de zile răspuns la petiția reclamantei și efectuând chiar o evaluare extraordinară pornind de la aspectele sesizate în petiție", "(...) evaluarea extraordinară a Laboratorului de analize medicale unde lucrează A., prilej cu care a putut verifica respectarea condițiilor de acreditare inclusiv sub aspectul competentei personalului. Contestarea mutării de la un loc de muncă la altul, prin încălcarea dispozițiilor legislației muncii, poate face obiectul exclusiv al unui litigiu de muncă, față de care pârâta este un terț deoarece nu are statutul de angajator al reclamantei."

În cauză recurenta-reclamantă nu a combătut în niciun fel cele reținute de instanță, susținând doar că "instanța de fond si-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin încălcarea prevederilor art. 51 din Constituția României, întrucât în cazul său Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, prevede termenul maxim de răspuns la petiții de 30 de zile." și "sentința instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material, in contradictoriu cu aceeași instanță Curtea de Apel Bacău și a practicii judiciare unitare, deoarece într-un același tip de speța, referitoare la lipsa răspunsului Ministerului Sănătății la o petiție a mea, s-a pronunțat prin obligarea acestuia sa-mi raspunda conform legilor in vigoare".

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, și nu de a reanaliza situația de fapt și a reaprecia probele.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ. și nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 33/2022 din 4 aprilie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.