Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1836/2024

HOTĂRÂRE
28.03.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1836/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Constată perimat recursul recursul declarat de recurentul-reclamant Executor Judecătoresc A. împotriva sentinței nr. 200 din 3 noiembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5282/2022
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a
ÎCCJ 2023-11-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5041/2023
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2021-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2021
. Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., executor judecătoresc în circumscripția Curții de Apel Pitești, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Camera Executorilor Judecatoresti din cir
ÎCCJ 2022-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3078/2022
Ședința publică din data de 26 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 11 octombrie 2019, r
ÎCCJ 2022-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1919/2022
Ședința publică din data de 30 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă