ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3078/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 11 octombrie 2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea actului administrativ reprezentat de Ordinul Ministrului Justiției nr. 3920/C/30.09.2019.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 34 din 02 iunie 2020 Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a reținut, în mod eronat, că dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, conform cărora pentru suspendarea din funcție sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabilă, nu sunt aplicabile în cauză. O măsură de asemenea gravitate, cum este suspendarea din funcție la inițiativa unui terț, nu putea fi dispusă fără cercetarea prealabilă, dreptul de a fi ascultat rezultând și din dispozițiile art. 55 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, art. 251 Codul muncii, dispoziții ce au fost edictate în scopul garantării dreptului la apărare. Astfel, lipsa cercetării recurentului în fața organelor abilitate (Consiliul de disciplină) încalcă nu doar principiul legalității, ci și principiul contradictorialității, care îngăduie celui interesat să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea, discutarea și combaterea susținerilor și să își exprime opinia asupra inițiativelor organelor cu atribuții administrativ jurisdicționale, în scopul stabilirii adevărului . A mai arătat recurentul că dreptul la apărare constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii, din care face parte integrantă dreptul de a fi ascultat în orice procedură. (Hotărârea Soprope, EU:C:2008:746, punctele 33 și 36, precum și Hotărârea M., C-277/11, Eu:C:2012:744, punctele 81 și 82). Dispozițiile art. 41, 47, 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 6 par. 1 din C.E.D.O. nu doar că sunt incidente în cauză, ci obligau prima instanță în baza principiului supremației dreptului Uniunii (C.J.U.E., Costa contra Enel din 15.07.1964). Or, prima instanță a înlăturat nemotivat în fapt și în drept aplicarea dreptului Uniunii. Reținând că suspendarea din funcție a survenit ca urmare a neplății contribuțiilor timp de 3 luni "astfel cum rezultă din referatul nr. x/29.05.2019 emis de compartimentul contabilitate", instanța și-a motivat decizia pe un referat, înscris care nu este prevăzut de Legea nr. 188/2000, Regulamentul de aplicare a legii sau Statutul profesiei și nici nu este semnat de către un executor judecătoresc sau o altă autoritate recunoscută de lege. Instanța nu a menționat probele depuse de reclamant și, din acest punct de vedere, hotărârea recurată nu este motivată în fapt și în drept. Recurentul a invocat și nerespectarea principiului proporționalității sancțiunilor, în contextul în care, în cauză, nu era îndeplinită condiția prevăzută de art. 24 lit. c) din Legea nr. 188/2000. De asemenea, prima instanță nu a răspuns nici motivului de nelegalitate prin care reclamantul invocase împrejurarea că Hotărârea nr. 120 din 18.07.2019 a Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nu era definitivă și, implicit, executorie și, prin urmare, nu putea constitui temei al emiterii Ordinului nr. 3920/C din 30.09.2019, în temeiul art. 635 C. proc. civ., raportat la art. 72 din Legea nr. 188/2000.

Apărările formulate de intimați Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Ordinul Ministrului Justiției nr. 3920/C/30.09.2019, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 24 lit. c), art. 25 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 și art. 49 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, suspendarea sa din funcția de executor judecătoresc ca urmare a neplății contribuțiilor bănești profesionale, timp de 3 luni de la scadența acestora, până la achitarea lor integrală. Soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată a fost recurată de către reclamant, calea de atac astfel promovată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, iar prima instanță a prezentat motivele reținute în fundamentarea soluției pronunțate asupra actului administrativ dedus judecății, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. De asemenea, contrar susținerilor recurentului, hotărârea instanței nu trebuie să conțină răspuns pentru fiecare argument invocat de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor formulate, judecătorul putând să grupeze argumentele pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun. Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Astfel, contrar susținerilor recurentului referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 188/2000, Înalta Curte constată că suspendarea din funcție a reclamantului nu s-a datorat săvârșirii vreunei abateri disciplinare, care să determine incidența procedurii prevăzute de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 188/2000. În cazul reclamantului suspendarea a fost determinată de neplata contribuțiilor bănești profesionale, timp de 3 luni de la scadența acestora, situație reglementată de art. 24 lit. c) din actul normativ special indicat. Ordinul contestat a fost emis, așadar, în mod corespunzător, pe baza referatului nr. x/29.05.2019 al compartimentului contabilitate din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești și a Hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 120/18.07.2019, prin care s-a propus suspendarea din exercițiul funcției a executorului judecătoresc. În acest context, instanța de fond a reținut, în mod corect, că, spre deosebire de procedura de constatare și sancționare a abaterilor disciplinare, reglementată de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 188/2000, care implică și cercetarea prealabilă, suspendarea prevăzută de art. 24 lit. c) operează automat și nu este lăsată la aprecierea autorității publice. Așadar, nu se poate vorbi despre obligativitatea procedurii cercetării prealabile sau despre nerespectarea drepturilor și principiilor din jurisprudența C.J.U.E. și C.E.D.O. invocate de recurent (dreptul la apărare, principiul legalității, principiul contradictorialității sau principiul proporționalității etc.) . Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prima instanță nu a înlăturat de la aplicare dreptul Uniunii, câtă vreme legalitatea ordinului atacat este necesar a fi verificată prin raportare la dispozițiile legale care reglementează măsura în discuție. De asemenea, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică, în principiu, un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale a României, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită, astfel încât, prin încheierea din data de 26 mai 2022 Înalta Curte a dispus, în cadrul dosarului nr. x/2019, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, art. 24 lit. c), art. 25 alin. (1), art. 34 lit. a) și b) din Legea nr. 188/2000. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 din același cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.