ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1803/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, anularea Deciziei CNA nr. 568/28.09.2017 prin care s-a dispus intrarea în legalitate a postului de radio B. până la data de 01.01.2018, în sensul că radiodifuzorii care dețin licența radio națională au obligația de a difuza același program, incluzându-se și publicitatea, în toata zona geografică în care emit, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 212 din 17 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

A fost anulată Decizia nr. 568/28.09.2017, emisă de pârât.

În baza art. 451 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.117 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, iar în subsidiar reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Din motivarea măsurii suspendării rezultă că instanța de fond a apreciat că dezlegarea cauzei depinde de existența sau inexistența dreptului reclamantei de a mai solicita anularea deciziei nr. 568/2017, drept care făcea obiectul dosarului nr. x/2017

Sentința civilă nr. 2234/2018 a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de CNA, iar în acest context, se consideră că decizia nu a existat niciodată.

Mai mult, potrivit art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.

Prin urmare, recurentul a apreciat că sentința nr. 2234/2018 se bucură de autoritate de lucru judecat și în raport de reclamantă, iar instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a arătat recurentul că acordarea acestora s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., suma acordată fiind excesivă în raport de activitatea prestată de avocații reclamantei.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reține următoarele:

Prin sentința ce face obiectul recursului, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și anulată Decizia nr. 568/28.09.2017, emisă de pârât. Totodată, în baza art. 451 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.117 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În acest context, recurentul-pârât justifică un interes actual în susținerea recursului, în vederea obținerii unei soluții de admitere a acestuia, de casare a sentinței atacate și de respingere a cererii de chemare în judecată, aspect față de care Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

Prima critică a recurentului privește faptul că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect, având în vedere că, în opinia sa, sentința nr. 2234/2018 se bucură de autoritate de lucru judecat și în raport de reclamanta din prezenta cauză. Astfel, a apreciat acesta, judecătorul fondului a reținut în mod eronat că "Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.", întrucât acțiunea a rămas fără obiect, având în vedere că decizia contestată, care era aplicabilă și reclamantei, a fost deja anulată definitiv de o altă instanță.

Înalta Curte reține că această critică este nefondată și că în mod corect instanța de fond a constatat că, întrucât decizia contestată în cauză a fost deja anulată în mod definitiv într-un alt dosar, respectiv nr. x/2017, în cadrul unui litigiu declanșat de alt reclamant, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, respectiv în cauza de față.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curtea reține că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință.

În privința efectului pozitiv, Înalta Curtea reține că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese.

Astfel, instituția puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătorești, are la bază două reguli fundamentale și anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă în hotărâre, fiind prezumată a exprima adevărul, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel, instanta nu poate, statuând asupra obiectului unei cereri, să contrazică cele statornicite printr-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat.

În speța de față, plecând de la situația de fapt expusă și având în vedere dispozițiile legale menționate, instanța de fond a constatat că solicitarea reclamantei este întemeiată, întrucât decizia contestată instituie o obligație ce adaugă la lege și care astfel îi conferă caracter excesiv, urmând a fi anulată.

Totodată, în altă ordine de idei, judecătorul fondului a reținut că decizia contestată a fost deja anulată în mod definitiv într-un alt dosar, respectiv nr. x/2017, în cadrul unui litigiu declanșat de alt reclamant, așa încât a apreciat că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect întrucât sentința nr. 2234/11.05.2018 se bucură, în opinia recurentului, de autoritate de lucru judecat și în raport de reclamanta din prezenta cauză.

Totodată, sunt nefondate și criticile privind opozabilitatea sentinței menționate anterior, față de care a reținut instanța de fond efectul pozitiv al lucrului judecat, întrucât aceasta privește altă parte reclamantă, iar potrivit dispozițiilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora."

Referitor la criticile privind onorariul cuvenit avocaților reclamantei, Înalta Curte reține că asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților s-a pronunțat Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluției astfel dispuse, Înalta Curte a reținut că:

"proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanțelor de judecată prin decizia anterior menționată, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de recurentul-pârât, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 212 din 17 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, ca nefondat.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., va obliga recurentul Consiliul Național al Audiovizualului la plata către intimata A. S.A. a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în formularea recursului.

Respinge recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 212 din 17 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, ca nefondat.

Obligă recurentul Consiliul Național al Audiovizualului la plata către intimata A. S.A. a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.).

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024.