ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2024

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 03.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 181/13.07.2021 a Consiliului Național al Audiovizualului, solicitând ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei emise de pârât și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 150.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 2052 din 29 decembrie 3021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 181/13.07.2021 emisă de Consiliul National al Audiovizualului și înlăturarea amenzii aplicată reclamantei în sumă de 150.000 RON.

Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat recurs, în condițiile dispozițiilor art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecarea litigiului, respingerea acțiunii fomulate de reclamantă, ca neîntemită.

În motivarea cererii de recurs, recurentul- pârât a inclus o expunere sintetică a istoricului litigiului și a situației factuale supuse analizei Consiliului național al Audiovizialului, după care a susținut, în esență, că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, în raport de prevederile O.G. nr. 2/2001, art. 13, referitor la "prescrierea răspunderii contravenționale" din Legea audiovizualui nr. 504/2002.

De asemenea, în recurs s-a arătat că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei analize superficiale a conținutului audiovizual analizat de Consiliu în raport nu de dispozițiile legale reținute ca încălcate, ci la libertatea de exprimare, și urmare evidentă a constatării greșite a prescrierii răspunderii contravenționale, cu privire la o singură emisiune, cea difuzată în data de 17.05.2021, sintetizat în concluzia instanței potrivit căreia "Sancțiunea aplicată de către Consiliu echivalează cu o cenzurare a libertății de opinie, fiind încălcate dispozițiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituție, deoarece, în speță, se află în discuție limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie și dreptul de a comunica informații".

Astfel, susține recurentul-pârât, soluția instanței de fond demonstrează cu evidență greșita interpretare a cadrului legal aplicabil speței și, totodată, ignorarea acestuia, respectiv a obligațiilor autorității emitente a actului administrativ sancționator ce a făcut obiectul controlului de legalitate, Consiliul Național al Audiovizualului, garant al interesului public în domeniul audiovizualului, obligat să asigure protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe și informarea corectă a publicului, în condițiile în care din motivarea soluției rezultă că instanța consideră, în analiza sa, că sancțiunea cu privire la cele trei ediții ar fi aplicată pentru " (...) atitudinea manifestată de cei prezenți în studioul emisiunii".(!), fără a se raporta concret la motivarea în fapt și în drept a actului contestat.

Intimata-reclamantă A. S.A., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față, aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-pârât reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susținerile formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de aceasta.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 93 alin. (3) din legea nr. 504/2002, Decizia nr. 181/13.07.2021 (Anexa nr. 1) emisă de Consiliul Național al Audiovizualului prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 150.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor articolelor 39 alin. (2), (42)

4

și 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale articolelor 64 alin. (1) lit. a) și 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare (Codul audiovizualului).

Prin decizia nr. 181/13.07.2021 s-a reținut, în esență, că "în scopul asigurării protecției minorilor, legiuitorul a instituit norme cu privire la difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora, iar în acest sens, prevederile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului reglementează protecția copiilor ce se realizează, în principal, fie prin interdicția de a difuza programe sau subiecte care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală și morală a copiilor, fie prin programarea acestora în intervale orare la care copiii nu au acces audio sau video la programele respective.

Membrii Consiliului au considerat ca fiind grav faptul că modul în care radiodifuzorul a dezbătut problema violenței domestice a fost de natură să ducă o astfel de problemă în derizoriu, urmărindu-se senzaționalul situației și nu gravitatea ei, abordare de natură să afecteze corecta percepție a minorului asupra acestui subiect delicat, considerat încă tabu, într-o societate în care victima este în continuare vinovată pentru ceea ce i se întâmplă și obligată să se refugieze de frica agresorului, deși, în astfel de situații, agresorul ar trebui îndepărtat din mediul familial.

Cu privire la ediția din 8 ianuarie 2021 a emisiunii "Acces direct", membrii Consiliului au constatat că a fost prezentat un caz grav de violență domestică; pe parcursul emisiunii s-a discutat despre motivele neînțelegerilor din relația de cuplu dintre B. și C., precum și despre violenta fizică și verbală, amenințările la care femeia susținea că a fost supusă de către concubin.

Astfel, emisiunile s-au desfășurat cu încălcarea dispozițiilor art. 67 din Codul audiovizualului, potrivit cărora, în exercitarea dreptului lor de a-și exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii și moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte și nu trebuie să profite de apariția lor constantă în programe într-un mod care. să contravină exigentelor de asigurare a imparțialității. La aplicarea sancțiunii, Consiliul a avut în vedere faptul că dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut și că exercitarea acestui drept în cadrul emisiunilor monitorizate s-a făcut într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe, considerând că, în speță, prioritar pentru radiodifuzor a fost ratingul emisiunii și nu respectarea normelor legale în materie.

În motivarea individualizării sancțiunii prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, Consiliul a reținut sancțiunile aplicate anterior, pe parcursul ultimului an radiodifuzorul fiind sancționat cu cinci somații publice pentru încălcarea prevederilor din domeniul audiovizual referitoare la protecția copiilor și la informarea corectă a publicului, prin deciziile nr. 117/27.05.2021, nr. 557/24.09.2020, nr. 605/21.10.2020, nr. 623/03.11.2020, nr. 656/16.11.2020 și un număr de patru amenzi în valoare totală de 30.000 RON.

Cu titlu de premisă în analiza criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. definesc recursul ca pe o cale de atac nedevolutivă, limitată la verificarea conformității sentinței atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că în acest stadiu procesual pot fi examinate doar aspecte de legalitate, privind modul în care normele de drept au fost interpretate și aplicate situației de fapt stabilite de prima instanță pe baza probelor administrate.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate reținute de prima instanță, problema de drept ce face și obiectul analizei și criticilor recurentei este aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, art. 13 referitor la prescrierea răspunderii contravenționale.

Instanța de control judiciar constată că soluția, astfel pronunțată, este corectă, obligația reglementata de art. 13 din O.G. nr. 2/2001:

"(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp."stabilindu-se totodată, prin intermediul art. 13 alin. (4), că: (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Teza prevăzută de art. 13. alin. (4) nu este îndeplinită, reglementările legislative din materia audiovizualului neprevăzând un alt termen de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.

De asemenea, este evident că nu există caracterului continuu al faptei săvârșite, cum se va arăta ulterior.

În cazul contravențiilor continue al căror element material se prezintă sub forma unei acțiuni, legiuitorul folosește termeni care presupun activități durabile temporal.

Raportat la data săvârșirii faptelor, respectiv 22.12.2020 si 08.01.2021, când au fost difuzate edițiile emisiunii Acces direct, rezultă cu deplină evidență faptul că a fost depășit termenul de prescripție în cadrul căruia CNA putea aplica în mod legal o decizie de sancționare, pentru fapte săvârșite cu mai mult de 6 luni în urmă.

Cum bine a punctat judecătorul fondului, faptele reținute în cadrul emisiunilor nu sunt similare, astfel: a difuzat în data de 22.12.2021, în intervalul 16:57-18:46, emisiunea Acces direct:

"cazul sesizat, cel al lui D. care a plâns după copiii pe care soția i-a luat când l-a părăsit în urma violențelor domestice"; în data de 08.01.2021, în intervalul orar 16:56-18:57, în ediția emisiunii Acces direct, a doua parte a ediției, în intervalul orar 17:45 - 18:30, s-a discutat despre motivele neînțelegerilor din relația de cuplu dintre B. și C., precum și violenta fizică și verbală; a difuzat în direct, în data de 17.05.2021, în intervalul orar 16:56-18:57, o ediție a emisiunii Acces direct; în prima parte a ediției, s-a discutat despre dubla crimă din județul Argeș, unde un bărbat (B.) și-a ucis fosta concubină (C.) și pe fiul acesteia.

Recurenta-pârâta a depășit termenul de prescripție în cadrul căruia putea emite în mod legal decizie de sancționare pentru fapte săvârșite cu mai mult de 6 luni în urmă pentru edițiile emisiunii "Acces direct" din datele de 22.12.2020 și 08.01.2021.

În concluzie, instanța de fond în mod temeinic a stabilit că faptele reținute în cadrul emisiunilor nu sunt similare și nu este dovedită o unitate de rezoluție contravențională specifică unei contravenții continue.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât vizând aspectele de temeinicie a deciziei contestate, deopotrivă analizate de prima instanță, cu privire la conținutul emisiunii din perspectiva normelor privind protecția minorilor.

În decizia de sancționare emisă de Consiliul Național al Audiovizualului s-a statuat că aceste programe încalcă interesul minorilor, afectându-le dezvoltarea fizica, morală și mentală întrucât un minor lipsit de discernământ dacă se uită la o emisiune privind violența domestică va consideră că acesta reprezintă un model firesc de viață, fără a se menționa modalitatea prin care se poate ajunge la un astfel de act cognitiv.

În examinarea legislației naționale incidente în materia supusă prezentei analize judiciare se constată că prin conținutul prevederilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, dar și al actelor normative subsecvente, concordante cu legislația uniunii europene s-au instituit reguli care au ca scop protecția minorilor.

Astfel, s-a interzis difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune, a unor programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, programe care nu respectă restricția expres prevăzută în art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 sau fără asigurarea unei atenționări acustice sau grafice precum și în prezența unui simbol vizual de avertizare (art. 39 alin. (3).

Deși libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, este unanim admis că exercițiul acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități specifice în cazul jurnaliștilor și radiodifuzorilor, aceștia având obligațiile generale de a relata obiectiv și echilibrat faptele și activitățile de interes public, de a respecta drepturile si libertățile fundamentale ale omului și de a nu aduce atingere, prin programele audiovizuale, dezvoltării mentale și morale a copiilor.

Atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparțin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.

S-a stabilit, de asemenea, că orice drept fundamental, consacrat ca atare de norme juridice interne sau internaționale, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a întreprins o analiză detaliată a conținutului actului atacat, subliniind că încălcarea art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului a fost constatată de Consiliu și în ediția din 17 mai 2021 a emisiunii Acces direct, în care, în prima parte, s-a discutat despre dubla crimă din județul Argeș, unde un bărbat (B.) și-a ucis fosta concubină (C.) și pe fiul acesteia (relația dintre B. si C. a constituit subiect al ediției din 8 ianuarie 2021 a emisiuni).

În acest context, judecătorul fondului a pus accentul pe faptul că difuzarea informației referitoare la dubla crimă nu au depășit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, fiind vorba despre o doză de exagerare.

Practic, faptele cu privire la care a fost informat publicul au fost săvârșirea omorului și lipsa vreunei masuri de protejare a victimelor, în condițiile în care acestea formulaseră anterior repetate plângeri; opiniile au fost exprimate cu privire la lipsa măsurilor dispuse de către autorități.

Mai mult, așa cum reiese din rapoartele de monitorizare, emisiunea Acces direct este difuzată în direct, cu marcaj AP (acord parental), în intervalul orar 17:00 - 19.00, interval care permite accesul neîngrădit al publicului minor cu vârstă de peste 12 ani la programele audiovizuale, iar al celui sub 12 ani vizionarea cu acordul părinților sau împreună cu familia.

Această concluzie este corectă, fiind însușită și de către instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident în cauză.

Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede următoarele:

"(1) Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

(2) Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită."

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare, raportat la situația de fapt necontestată în speță, a principiilor consfințite de art. 10 CEDO, pe care le reiterează.

Astfel, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită.

În aceste circumstanțe și luând în considerație buna credință a reclamantei în comunicarea chestiunilor de interes public privitoare la un subiect de interes public, fiind vorba de dreptul la viață, Înalta Curte consideră că, în fiecare cauză, atunci când stabilește dacă au fost respectate drepturile prevăzute la art. 10, CEDO ia în considerare cauza în ansamblu, inclusiv însăși natura discursului în cauză și contextul general în care a fost formulat și/sau difuzat.

Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite prin chiar conținutul art. 10, paragraful 2 al articolului dispunând că exercitarea acestei libertăți presupune "obligații și responsabilități", totuși, sarcina ei este să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public" (Observer and Guardian v. the United Kingdom, hotărâre din 26 noiembrie 1991, pp. 29-30).

În acest sens, și măsurile luate sau sancțiunile impuse de autoritățile naționale nu trebuie să fie de natură a descuraja participarea presei la dezbateri asupra chestiunilor de interes public legitim (Lingens v. Austria, hotărâre din 8 iulie 1986, Bladet Tromso and Stensaas v. Norway [GC], nr. 21980/93, par. 64, ECHR 1999-III, Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, par. 68).

Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai "informației" sau "ideilor", care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferență, dar și celor care ofensează, șochează sau deranjează Statul sau orice parte a comunității. În plus, libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibile recurgeri la un anumit grad de exagerare sau chiar provocare (De Haes and Gijsels v. Belgium, hotărâre din 24 februarie 1997, par. 47).

Cu privire specială la televiziuni, e important de amintit faptul că mass-media audiovizuală, au un rol deosebit de important în acest sens. Datorită puterii lor de a transmite mesaje prin sunet și imagini, astfel de suporturi au un efect mai imediat și mai puternic decât presa scrisă (Jersild c. Danemarca, 23 septembrie 1994, par. 31, seria x nr. x; Pedersen și Baadsgaard v. Danemarca [G.C. ], nr. 49017/99, par. 79).

Curtea europeană a drepturilor omului a considerat că, în domeniul audiovizualului, principiile de mai sus impun statului obligația de a se asigura, în primul rând, că publicul are acces prin televiziune și radio la informații imparțiale și precise și la o serie de opinii și comentarii, reflectând, printre altele, diversitatea perspectivelor politice din țară și, în al doilea rând, faptul că jurnaliștii și alți profesioniști care lucrează în mass-media audiovizuală nu sunt împiedicați să furnizeze aceste informații și comentarii. Alegerea mijloacelor prin care se pot realiza aceste obiective trebuie să varieze în funcție de condițiile locale și, prin urmare, se încadrează în marja de apreciere a statului. (Manole ș.a c Rep. Moldova, par 100)

În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că raționamentul logico-juridic care a stat la baza sentinței recurate exprimă o corectă aplicare a acestor principii cu luarea în considerare a specificului cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 2052 din 29 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 12 iunie 2024.