ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1797/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10.04.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenței nr. 118/14.11.2022, prin intermediul căreia s-a dispus sancționarea reclamantei cu o amendă în valoare de 2.225.814,44 RON, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea deciziei.

Prin sentința civilă nr. 978 din 30 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și suspendarea executării deciziei atacate.

Recurenta a susținut că motivarea actului administrativ este o condiție esențială a validității acestuia.

Având în vedere că Legea concurenței se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001, trebuie constatată deplina incidență în cauză a principiului personalității răspunderii penale/contravenționale.

Potrivit acestuia, persoana răspunde în mod individual pentru fapta nelegală, ceea ce atrage obligația motivării în mod individualizat a deciziei, pentru fiecare dintre entitățile investigate și, corelativ, pentru fiecare dintre faptele săvârșite de acestea.

În acest context, recurenta a apreciat că raționamentul instanței de fond este insuficient, întrucât motivarea deciziei atacate ar fi trebuit să ilustreze fără dubiu modalitatea prin care părțile au ajuns la numitorul comun reprezentat de înțelegerea anticoncurențială.

Astfel, decizia trebuia să motiveze și să demonstreze modalitatea prin care fiecare întreprindere investigată a luat cunoștință de înțelegerea anticoncurențială și, totodată, acordul expres al recurentei de a participa la aceasta.

A susținut recurenta că un atare fapt trebuia să rezulte la o analiză sumară a actului atacat, iar această cerință nu este îndeplinită de decizia atacată; totodată, instanța de fond a considerat în mod eronat că un asemenea element ține de fondul cauzei.

Recurenta a apreciat că este îndeplinită în cauză și condiția pagubei iminente, arătând că, în cazul în care ar fi executată sancțiunea, impactul social al măsurii ar fi nu numai iminent, ci și ireversibil, ducând la scoaterea societății de pe piață.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul Consiliul Concurenței, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în baza art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenței nr. 118/14.11.2022, prin intermediul căreia s-a dispus sancționarea sa cu o amendă în valoare de 2.225.814,44 RON, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea deciziei.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în ceea ce privește actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care, la prima vedere, să constituie indicii suficiente de nelegalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată.

În cauză, recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor deciziei, aceleași argumente invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată.

Argumentele susținute de recurentă nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acțiunii în anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivului act.

Înalta Curte observă că judecătorul fondului a analizat și a răspuns argumentelor recurentei-reclamante privind pretinsa nemotivare a deciziei a cărei suspendare se solicită în cauză, în limitele anterior reținute, fiind fără echivoc că, în cuprinsul acestui act administrativ, intimatul-pârât a prezentat pe larg faptele reținute în sarcina contravenientului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar are în vedere și că, în viziunea recurentei-reclamante, prima instanță ar fi trebuit să motiveze și să demonstreze modalitatea prin care fiecare întreprindere investigată a luat cunoștință de înțelegerea anticoncurențială, precum și acordul expres al acesteia de a participa la aceasta, împrejurare care ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar reține și faptul că, ulterior pronunțării sentinței recurate în cauză, în dosarul nr. x/2023, având ca obiect cererea de anulare a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 118/14.11.2022, a fost pronunțată de Curtea de Apel București sentința civilă nr. 2097/19.12.2023 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar reține că îndeplinirea doar a uneia dintre cerințele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare.

Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiție, prin ea însăși, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluția pronunțată în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 978 din 30 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 978 din 30 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024.