ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1510/2024

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 10 aprilie 2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurentei nr. 118/14.11.2022 prin care s-a dispus sancționarea societății cu o amendă în valoare de 161.040,49 RON până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestei decizii.

Prin sentința civilă nr. 896 din 25 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 896 din 25 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., fără să îl întemeieze în drept, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cazul bine justificat, a apreciat că atât decizia atacată, cât și considerentele judecătorului fondului, se limitează la a sublinia faptul că documente întocmite pentru participarea de licitații de un colaborator al său extern (i.e. B.) reprezintă o recunoaștere a contactului realizat în scopul coordonării ofertelor.

Raționamentul instanței de fond este insuficient, iar motivarea deciziei ar fi trebuit să ilustreze fără dubiu modalitatea prin care părțile au ajuns la numitorul comun reprezentat de înțelegerea anticoncurențială.

Altfel formulat, decizia trebuia să motiveze și să demonstreze: (i) modalitatea prin care fiecare întreprindere investigată a luat cunoștință de înțelegerea anticoncurențială și (ii) mai important, acordul expres al acesteia de a participa la aceasta.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta-reclamantă a arătat că se află într-o situație financiară deosebit de precară, în acest context, amenda aplicată apare ca fiind un factor de destabilizare a vieții sale societare, putând avea consecințe nu doar greu de evitat, ci ireversibile.

Intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține ca fiind subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile formulate prin cererea de recurs, motiv de casare ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentei-reclamante privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate.

În fapt, prin Ordinul nr. 984 din data de 29 noiembrie 2019, Președintele Consiliului Concurenței a dispus declanșarea unei investigații având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996 de către mai multe întreprinderi, printre care și reclamanta A. S.R.L., pe piața serviciilor de colectare, transport și depozitare a deșeurilor menajere din județul Mureș.

Ulterior declanșării investigației s-au realizat inspecții inopinate la sediile acestor întreprinderi.

În cadrul investigației s-a constatat că acestea au participat cu oferte la mai multe proceduri de achiziție publică, atât în calitate de ofertanți unici, cât și în asociere.

Astfel Plenul Consiliului Concurenței a adoptat Decizia nr. 118/14.11.2022, prin care a constatat încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurentei de către societatea reclamantă A. S.R.L și aceste întreprinderi, printr-o înțelegere anticoncurențială și/sau practica concertată având ca obiectiv coordonarea comportamentului concurențial al părților implicate, prin împărțirea pieței, în cadrul acestor proceduri de achiziție publică.

În baza art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, întreprinderea reclamantă a fost sancționată cu amenda în valoare de 161.040,49 RON, reprezentând 3,825% din cifra de afaceri realizată în anul 2021.

Ca urmare a acestei situații, societatea reclamantă a solicitat suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 118/14.11.2022 prin care s-a dispus sancționarea societății cu o amendă în valoare de 161.040,49 RON până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestei decizii.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Așa cum s-a reținut anterior, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat în esență drept motive ce ar reprezenta în înțelesul său un caz bine justificat, aceleași argumente invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată. Argumentele susținute de reclamantă nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acțiunii în anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivului act.

Instanța de recurs constată că judecătorul fondului a analizat și a răspuns argumentelor recurentei-reclamante privind pretinsa nemotivare a deciziei a cărei suspendare se solicită în cauză, în limitele anterior reținute, fiind fără echivoc că în cuprinsul acestui administrativ contravențional intimatul-pârât a prezentat pe larg faptele reținute în sarcina contravenientului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar are în vedere și că, în viziunea recurentei-reclamante, decizia a cărei suspendare se solicită și prima instanță ar fi trebuit să motiveze și să demonstreze modalitatea prin care fiecare întreprindere investigată a luat cunoștință de înțelegerea anticoncurențială, precum și acordul expres al acesteia de a participa la aceasta, împrejurare care ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, aceste motive invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și că, ulterior pronunțării hotărârii recurate în cauză, în dosarul nr. x/2023, având ca obiect cererea de anulare a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 118/14.11.2022, a fost pronunțată de Curtea de Apel București sentința civilă nr. 1589/03.11.2023 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, fiind antamate în considentele acestei sentințe inclusiv criticile privind nemotivarea actului administrativ contestat invocate și în prezenta cauză.

Pentru aceste motive instanța de control judiciar apreciază că în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate, recurenta - reclamantă nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, care determină principiul executării sale din oficiu.

Înalta Curte are în vedere și că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintând un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția necesității prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi analizată, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 896 din 25 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 896 din 25 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.