ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2024

HOTĂRÂRE
27.03.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin actiunea înregistrată la data de 10.11.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 5.000 RON pentru lipsă folosință teren, punerea în posesie pe vechiul amplasament și anularea unei înscrieri și radierea unui teren din cartea funciară nr. x a localității Vicaru de Jos, precum și anularea rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1600/08/2021 .

Pârâtul B. a depus cerere reconvențională și întampinare, prin care a solicitat obligarea reclamantei de la plata de daune morale de 5.000 RON și a solicitat respingerea tuturor sustinerilor reclamantei.

La data de 6 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea capătului de cerere introdusă împotriva pârâtei Inspecția Judiciară, având ca obiect "anulare rezoluție IJ - Lucrare C21-1600/08/10/2021", fiind format dosar separat, cu termen de judecată 06.04.2022.

2.1. Prin recursul depus la data de 19.05.2023 și aflat la dosarului de recurs, reclamanta A. a solicitat ca, în raport de probele administrate în cei 34 de ani de litigii, să se dispună analizarea cazului său și să se dea o hotărâre dreaptă și reală, apreciind că fratele său a indus în eroare justiția. Totodată, prin memoriul existent la dosarului de recurs, depus tot la data de 19.05.2023, recurenta - reclamantă a învederat că, în dosarul nr. x/2021, este nemulțumită de felul în care, în raport de obiectul dosarului, mai precis anularea rezoluției Inspecției Judiciare din dosarul nr. x/2021, instanța de judecată nu a vrut să îi dea câștig de cauză, în sensul de a fi pusă în posesie pe vechiul amplasament, cu respectarea dreptului său de proprietate din Titlul de proprietate nr. x, eliberat la data de 10.09.1996 și nici nu a dispus radiere din CF Rădăuți nr. x CF și nr. x CF a intabulării altui titlu de proprietate. Făcând trimitere la dosarul penal nr. x/2023, recurenta a arătat că nu a avut liber acces la justiție.

2.2. La data de 07.12.2023, recurenta - reclamantă a depus un nou memoriu de recurs, prin care a învederat că expertul C. a efectuat măsurători apreciate de recurentă drept eronate și nicio instanță de judecată nu ar fi respectat dreptul său de proprietate, cu atât mai mult cu cât titlul său de proprietate nu a fost anulat. Reiterând situația de fapt privind dobândirea titlului de proprietate și aspectele legate de obiectul dosarului penal nr. x/2023, cu trimitere și la dosarele nr. x/2011, nr. y/2011, nr. z/2011 și nr. 1392/P/2014, recurenta - reclamantă a solicitat să îi fie respectat dreptul de proprietate și să fie anchetat fratele său.

2.3. La data de 11.03.2024, urmare citației comunicate de instanță, recurenta -reclamantă a depus precizări prin care a învederat că înțelege să critice sentința civilă nr. 3215 din 27 mai 1998, reiterând aspectele indicate în memoriile anterioare. 3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat, în principal, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în raport de faptul că instanța de fond a disjuns cauza în contradictoriu cu aceasta, fiind format dosarul nr. x/2022, soluționat la 06.04.2022 prin sentința civilă nr. 720/2022, iar în dosarul nr. x/2021, calitatea de părți ar fi deținută doar de recurentă și de intimatul B.. De asemenea, intimata-pârâtă a invocat și inadmisibilitatea recursului, în raport de faptul că soluția de admitere a excepției necompetenței materiale și teritoriale și de declinare a competenței de judecare a cauzei privind soluționarea acțiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., cât și a cererii reconvenționale formulată de pârâtul B. împotriva reclamantei A., în favoarea Judecătoriei Rădăuți, nu ar fi susceptibilă de cale de atac.

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei se reține că, prin cererea de chemare în judecată înregistrata la data de 10.11.2021 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata de despagubiri în cuantum de 5.000 RON pentru lipsă folosință teren, punerea în posesie pe vechiul amplasament și anularea unei înscrieri și radierea unui teren din cartea funciară nr. x a localității Vicaru de Jos, precum și anularea rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1600/08/2021. Totodată, pârâtul B. a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei de la plata de daune morale de 5.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 718 din 6 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea capătului de cerere introdus împotriva pârâtei Inspecția Judiciară având ca obiect "anulare rezoluție IJ - LUCRARE C21-1600/08/10/2021", fiind format dosar separat cu termen de judecată la data de 06.04.2022. Referitor la dosarul de bază nr. x/2021, al cărui obiect a rămas capătul de cerere introdus împotriva pârâtului B., precum și cererea reconvențională formulată de acesta împotriva reclamantei, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a invocat, din oficiu excepția necompetenței sale materiale și teritoriale, pe care instanța a admis-o, declinând competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

Din examinarea memoriilor de recurs depuse la data de 19.05.2023, precum și a celui depus la data 07.12.2023, nu a putut fi identificată hotărârea judecătorească împotriva căreia recurenta - reclamantă a formulat cale de atac, aceasta expunând doar argumente generale, prin care și-a exprimat nemulțumirea asupra modului în care, timp de 33 de ani, cauzele, ce s-au purtat între ea și fratele său, au fost soluționate.

În acest context, prin încheierea de ședință din data de 13.12.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, învestită cu soluționarea sus indicatelor memorii de recurs, în baza rolului activ, a dispus citarea recurentei-reclamante cu mențiune de a preciza, explicit, care este hotărârea judecătorească criticată atât prin cererea inițială de recurs, cât și prin recursul depus la data de 07.12.2023, cauza fiind, astfel, amânată pentru data de 27.03.2024.

Examinând precizările depuse de recurenta - reclamantă la data de 11.03.2024 urmare citației comunicate de instanță, Înalta Curte observă că nici în cuprinsul acestora partea recurentă nu a înțeles să indice hotărârea criticată în raport de obiectul dosarului nr. x/2021, sentința indicată în cuprinsul precizărilor (nr. 3215 din 27 mai 1998) fiind străină de cauza pendinte.

Conform art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: c) indicarea hotărârii care se atacă", iar potrivit alin. (3) al aceluiași text normativ:

"Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) -e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.".

Întrucât recurenta - reclamantă nu a indicat hotărârea care se atacă în raport de obiectul dosarului nr. x/2021, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de reclamanta A. în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motiv pentru care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3978/2022
Ședința publică din data de 15 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,
ÎCCJ 2025-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2025
Ședința publică din data de 20 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bu
ÎCCJ 2022-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1825/2022
Ședința publică din data de 25 martie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2020 pe rolul Curții
ÎCCJ 2021-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3510/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contenci
ÎCCJ 2023-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2023
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 31
Sursă