ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 17/2024

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14.01.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere - Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 30/01.10.2020 emisă de Colegiului de conducere al Curții de Apel Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- admiterea plângerii;

- anularea Hotărârii nr. 30/01.10.2020 emisă de Colegiului de conducere al Curții de Apel Craiova, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 90/DJ/24.09.2019 a Președintelui Curții de Apel Craiova;

- admiterea contestației formulate și, pe cale de consecință, anularea Deciziei nr. 90/DJ/24.09.2019 a Președintelui Curții de Apel Craiova prin care s-a stabilit reîncadrarea personalului auxiliar de specialitate, conex, contractual și funcționari publici din cadrul instanțelor din raza teritorială a Curții de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 153/2017, obligând pârâta la reîncadrarea salarială conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017 și cu luarea în considerare a VRS 605,18 RON;

- obligarea pârâților Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj la plata diferențelor dintre drepturile bănești cuvenite și cele primite efectiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 1891 din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere - Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj; a anulat în parte actele atacate Hotărârea nr. 30/2020 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Craiova și Decizia nr. 90/DJ/24.09.2019 a Președintelui Curții de Apel Craiova; a obligat Curtea de Apel Craiova să stabilească drepturile salariale ale reclamantei în funcție de VRS 605,18 RON și să emită în acest sens o decizie și a obligat pârâții să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate din stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS de 605,18 RON, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la dobânda legală; a respins celelalte solicitări.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova a susținut că nelegalitatea sentinței atacate vizează faptul că prima instanță a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Craiova și a obligat-o cu privire la plata drepturilor salariate solicitate, făcând abstracție de faptul că reclamanta își desfășoară activitatea ca personal auxiliar în cadrul Tribunalului Dolj.

În speță, în condițiile în care reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Dolj, se constată că raportul obligațional care are ca obiect plata drepturilor salariale solicitate este stabilit între reclamantă și Tribunalul Dolj, care este ordonator terțiar de credite, acesta fiind titularul obligației de calcul și plată a drepturilor salariale, procedând totodată și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.

Calitatea Curții de Apel Craiova de ordonator secundar de credite nu justifică participarea acesteia în procesele având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului instituțiilor publice subordonate, neexistând niciun temei legal pentru a reține legitimitatea pasivă a Curții de Apel Craiova, raționamentul juridic exprimat în cadrul Deciziei nr. 13/2016 a ÎCCJ fiind pe deplin aplicabil și prezentei cauze (fapt reținut și prin Decizia nr. 60/2019).

Conform art. 21 alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Curtea de Apel Craiova, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, are obligația de a asigura și vira tribunalelor sumele de bani necesare plății salariilor, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Craiova cu privire la petitul privind plata sumelor solicitate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În privința reținerii instanței referitoare la stabilirea eronată/nelegală a drepturilor salariale ale reclamantei, recurenta a arătat că salariul de bază și sporurile cuvenite reclamantei ca urmare a intrării în vigoare a Legii 153/2017 nu au fost stabilite prin Decizia nr. 90/DJ/24.09.2019, ci prin decizii anterioare, emise în cursul anului 2018, respectiv prin decizia nr. 8/31.03.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova și prin Decizia nr. 14/02.04.2018 a Președintelui Curții de Apel Craiova.

Prin decizia contestată nu s-a realizat decât o trecere în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani (aplicarea coeficientului de ierarhizare stabilit în anexa corespunzătoare, pentru vechimea peste 20 ani), iar nu o stabilire a drepturilor salariale cuvenite în temeiul Legii 153/2017.

Ca atare, susținerile reclamantei referitoare la modul de stabilire a salariului de bază și a sporurilor cuvenite nu puteau fi analizate în acest cadru procesual, astfel cum în mod greșit a procedat instanța, întrucât prin cererea introductivă, instanța a fost învestită strict cu analiza legalității Deciziei nr. 90/DJ/24.09.2019 emisă de președintele Curții de Apel Craiova, decizie prin care s-a realizat doar trecerea reclamantei în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani, iar nu stabilirea drepturilor salariale cuvenite acesteia, ca urmare a aplicării Legii 153/2017.

Cât privește pretenția reclamantei referitoare la aplicarea VRS 605,18 RON, pe care instanța a admis-o, a învederat că prin decizia contestată nu s-a realizat o modificare a valorii sectoriale de referință aplicabile reclamantei, ci doar s-a procedat la aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător trecerii în tranșa de vechime în funcție de peste 20 de ani.

Pe de altă parte, pretenția reclamantei de reîncadrare salarială cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON a rămas fără obiect în condițiile emiterii de către președintele Curții de Apel Craiova a Deciziei nr. 76/21.12.2021 prin care a dispus că, începând cu data de 21 decembrie 2018, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova și al instanțelor din raza de competență a acesteia beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Așadar, având în vedere că prin acest act administrativ s-a dispus, pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova și al instanțelor din raza de competență a acesteia, deci inclusiv pentru reclamantă, stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 21 decembrie 2018, precum și plata sumelor rezultate din aplicarea VRS 605,225 RON se constată că acțiunea este lipsită de interes/rămasă fără obiect.

Nu în ultimul rând, a învederat că, în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale cu VRS 605,225 există autoritate de lucru judecat în raport cu sentința definitivă nr. 515/27.07.2020 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020 în care și intimata reclamantă din cauza pendinte a avut calitatea de reclamantă în acest dosar al cărui obiect a constat în recalcularea și plata indemnizației cu aplicarea VRS 605,225 începând cu 01.02.2017 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, pârâți fiind tot cei din cauza pendinte.

3.2. Prin recursul formulat în cauză, recurentul-pârât Tribunalul Dolj a susținut că instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând în esență că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, nu se poate reține vreo culpă a Tribunalului Dolj cu privire la solicitările reclamantei, întrucât conform organizării sistemului judiciar, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, are atribuții legale numai în privința achitării drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate și conex, drepturi care sunt stabilite prin acte administrative - decizii, în mod exclusiv, de către Curtea de Apel Craiova.

Pe fondul cauzei, cu privire la obligarea Tribunalului Dolj la plata diferențelor salariale rezultate din stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,18 RON, începând cu data de 01.09.2019, acțiunea a rămas fără obiect, întrucât la data de 21.12.2021 Președintele Curții de Apel Craiova a emis decizia nr. 76, iar potrivit acestei decizii, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova și al instanțelor din raza de competență a acesteia beneficiază, începând cu 21 decembrie 2018, de un salariu de bază brut lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Prin urmare, intimata beneficiază deja de drepturile solicitate prin acțiunea pendinte și acordate de instanța de fond, prin raportare la VRS 605,225 RON, începând cu data de 21.12.2018, conform actului administrativ menționat.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Soluția instanței de fond a fost criticată de ambii pârâți prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează motivul de casare referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor legale incidente cauzei.

Ambii pârâți au susținut greșita soluționare de către prima instanță a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îi privește, iar recurenta - pârâtă Curtea de Apel Craiova a formulat în plus critici și în privința reținerii instanței de fond referitoare la stabilirea eronată/nelegală a drepturilor salariale ale reclamantei.

Totodată, în cadrul recursurilor formulate, recurenții - pârâți au arătat că acțiunea a rămas fără obiect, în condițiile în care Președintele Curții de Apel Craiova a emis Decizia nr. 76/21.12.2021 prin care a dispus că, începând cu data de 21.12.2018, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova și al instanțelor din raza de competență a acesteia beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON.

Aceștia au depus Decizia nr. 76/21.12.2021, emisă de Președintele Curții de Apel Craiova, prin care s-a stabilit, la art. 1, că "Începând cu data de 21 decembrie 2018, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova și al instanțelor din raza de competență a acesteia beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta.", iar la art. 4 din decizie s-a stabilit și plata drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială prevăzută la art. 1.

În raport de actul emis, capetele de cerere privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei în funcție de VRS 605,18 RON și obligarea la plata acestora au rămas fără obiect, în condițiile în care a intervenit o împrejurare nouă, neadusă la cunoștința instanței de fond, constând în recunoașterea de către pârâți, pe cale administrativă, a pretențiilor reclamantei.

Față de această împrejurare, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante dispozițiile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., potrivit cărora, unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În consecință, Înalta Curte reține că, în prezent, aceste capete de cerere din acțiunea reclamantei au rămas fără obiect.

În ceea ce privește criticile recurenților aduse soluției de respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților, argumenetele prezentate în susținerea acestora sunt nefondate.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, în cauză pârâta Curtea de Apel Craiova a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prin raportare la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, iar pârâtul Tribunalul Dolj prin raportare la împrejurarea că nu are competența de a emite ordine de salarizare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat atât anularea Hotărârii nr. 30/01.10.2020 emisă de Colegiului de conducere al Curții de Apel Craiova, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 90/DJ/24.09.2019 a Președintelui Curții de Apel Craiova, precum și reîncadrarea salarială conform dispozițiilor Legii nr. 153/2017 și cu luarea în considerare a VRS 605,18 RON, cât și plata diferențelor dintre drepturile bănești cuvenite și cele primite efectiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală.

Prin urmare, ambii pârâți au legitimitate procesuală pasivă, având în vedere că obligația stabilirii drepturilor salariale și emiterii deciziei de salarizare îi incumbă recurentei-pârâte Curtea de Apel Craiova, iar obligația plății drepturilor salariale este o obligație ce îi revine recurentului-pârât Tribunalul Dolj, soluția primei instanțe fiind așadar corectă și legală.

Pentru considerentele expuse, apreciind recursul ca fiind fondat în limitele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să caseze în parte sentința recurată și, rejudecând, să respingă ca rămase fără obiect capetele de cerere privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei în funcție de VRS 605,18 RON și obligarea la plata acestora, cu menținerea în rest a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj împotriva sentinței civile nr. 1891 din 9 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge capetele de cerere privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei în funcție de VRS 605,18 RON și obligarea la plata acestora, ca rămase fără obiect.

Menține în rest sentința atacată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.