ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1667/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, obligarea pârâtei la diminuarea deciziei de eșalonare cu suma de 5.627.942 RON și accesoriile calculate ulterior emiterii acesteia, conform sentinței civile nr. 354/2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj din 10.07.2023, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a dispus suspendarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/30.03.2018 emisă de Administrația Finanțelor Publice Alba, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 371/2023 din 7 septembrie 2023, a respins, ca inadmisibilă, cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Finanțelor Publice Bistrița Năsăud.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că sentința instanței nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Recurenta precizează că nu contestă aspectele reliefate de instanța de fond conform cărora Legea 554/2004 prin art. 24 reglementează posibilitatea suspendării executării actului administrativ fiscal, iar art. 14, 15 din același act normativ reglementează posibilitatea suspendării actului administrativ fiscal, însă instanța de fond nu a arătat in concreto care sunt motivele pentru care a respins cererea, ca inadmisibilă. Pe de o parte instanța de fond a menționat faptul că potrivit art. 28 alin. (1) din Legea 554/2004, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., dar pe de altă parte a respins cererea ca inadmisibilă pe considerentul că Legea nr. 554 prevede posibilitatea suspendării actului administrativ fiscal sau obligării de executare a actului administrativ fiscal, însă fără vreun argument, nu a arătat care sunt motivele sau în baza cărei prevederi nu s-ar putea solicita măsuri vremelnice folosind procedura ordonanței de președințiale. Astfel, recurenta arată că a făcut dovada depunerii unei cererii prin care s-a solicitat judecarea în fond obligarea pârâtei să pună în aplicare prevederile sentinței civile nr. 354/2023 și să diminueze decizia de eșalonare cu suma de 5.627.942 RON și accesoriile calculate ulterior emiterii acesteia pe motiv că această sumă nu poate fi conținută într-o decizie de eșalonare care prevede o altă dată de scadență decât cea inițială întrucât această suma a fost deja suspendată printr-o hotărâre a Curții de Apel Cluj. Prin cererea de ordonanță președințială a solicitat, în mod vremelnic, ca instanța de fond să oblige pârâta să pună în aplicare prevederile sentinței indicate până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare. În ceea ce privește incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta susține că motivul principal al formulării cererii de emitere a ordonanței președințiale îl constituie urgența în condițiile în care pârâta a interpretat și pus în aplicare prevederile sentinței civile nr. 354/2023, contrar celor dispuse printr-o hotărâre executorie. Așadar, instanța de recurs trebuia să rețină faptul că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., deoarece cu ocazia judecării unei ordonanțe președințiale nu se prejudecă fondul, doar se "pipăie fondul". Aparența de drept este o presupunere, instanța nu trebuie să verifice dacă reclamantul beneficiază efectiv de exercițiul dreptului solicitat a fi protejat, ci doar dacă este posibil sau de așteptat ca reclamantul să beneficieze de acest exercițiu. În ceea ce privește neprejudecarea recurenta arată că prin prezenta cerere solicită doar luarea unor măsuri urgente și vremelnice până la judecarea definitivă a cauzei în fond. Așadar, consideră că și această condiție a neprejudecării fondului, este îndeplinită prin însăși natura cererii care are ca obiect respectarea unei hotărâri judecătorești pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a activității societății, prin dispunerea măsurii solicitate pe cale de ordonanță președințială, în mod vremelnic, limitat în timp până la judecarea cauzei în fond, neaducându-se atingere aspectelor deduse judecății. De asemenea, recurenta mai susține că dorește judecarea fondului prin prezenta ordonanță președințială ci prin prezentul demers urgent, încearcă să își ocrotească dreptul dobândit deja printr-o hotărâre judecătorească executorie care are o înrârurire semnificativă asupra activității desfășurate de societate. Astfel, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat a unei hotărâri pronunțate ca urmare a soluționării unei ordonanțe președințiale raportat la judecarea cauzei în fond. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că prin Decizia de impunere nr. x/30.03.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba s-au stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale de plată în cuantum total de 5.627.942 RON, din care impozit pe profit de 2.572.475 RON și TVA de 3.055.467 RON. Obligațiile fiscale de plată stabilite prin decizia de impunere au făcut obiectul unei eșalonări la plată, conform Deciziei nr. 12961/31.07.2018, emisă de A.J.F.P. Bistrița-Năsăud la solicitarea societății, în temeiul dispozițiilor cuprinse la titlul VII, cap. IV "înlesniri la plată" din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Prin urmare, obligațiile fiscale ce fac obiectul decizie de eșalonare nu provin doar din decizia de impunere ci și din alte surse, respectiv din declarațiile depuse de societate, iar parte din obligațiile fiscale de plată stabilite prin decizia de impunere au fost stinse până la data emiterii deciziei de eșalonare. Înalta Curte are în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 354/10.07.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2023, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.03.2018 până la soluționarea definitivă a acțiunii principale formulată pentru anularea acesteia, respectiv până la soluționarea definitiva a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel Cluj. Recurenta-reclamantă a formulat o cerere, în urma căreia au fost emise de către AJ.F.P. Bistrița-Năsăud înștiințarea privind diminuarea sumelor eșalonate la plată nr. x/02.08.2023 si Decizia de modificarea a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 1248/02.08.2023. În cauza de față, recurenta-reclamantă solicită obligarea pârâtei A.J.F.P. Bistrița-Năsăud să pună în executare dispozitivul sentinței civile nr. 354/2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în sensul de a proceda la suspendarea deciziei de impunere. Totodată, prin cererea de ordonanță presedințială, recurenta-reclamantă a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la diminuarea deciziei de eșalonare cu suma de 5.627.942 RON și accesoriile calculate ulterior emiterii acesteia. Înalta Curte apreciază că instanța de fond temeinic și legal a reținut că reclamanta avea posibilitatea contestării Deciziei de modificare a deciziei de eșalonare, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) Codul de procedură fiscală raportat la art. 20 din Procedura de aplicare a eșalonării la plată de către organul fiscal central, aprobată prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 90/2016, precum și a suspendării executării acesteia, în condițiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004. În situația în care recurenta-reclamantă aprecia că organul fiscal a refuzat să pună în aplicare sentința civilă anterior menționată, aceasta avea posibilitatea de a formula acțiune, în aplicarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 24, obligația executării, iar art. 14,15 din același act normativ, reglementează posibilitatea suspendării executării actului administrativ fiscal, cererea de emitere a ordonanței președințiale, prin care se urmărește punerea în executare a sentinței civile nr. 354/2023, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond ca inadmisibilă, apreciază că sunt incompatibile cu materia contenciosului administrativ. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.