ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2273/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița- Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Serviciul Soluționare Contestații Cluj, Administrația Județeană pentru Contribuabili Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Cluj, Serviciul Inspecție Fiscală 3 și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud, a solicitat următoarele: - anularea în întregime a Deciziei de soluționare a contestației nr. 132 din 08.04.2020 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Serviciul Soluționare Contestații 1 Cluj și pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere nr. x/14.12.2017 întocmită în baza Raportului de inspecție nr. x/14.12.2017; - anularea în întregime a Deciziei de soluționare a contestației nr. 136 din 13.04.2020 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Serviciul Soluționare Contestații 1 Cluj și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere nr. x/14.12.2017 întocmită în baza Raportului de inspecție nr. x/14.12.2017, - anularea în întregime a Deciziei de soluționare a contestației nr. 137 din 14.04.2020 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Serviciul Soluționare Contestații 1 Cluj și pe cale de consecință, anularea Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 26650/28.12.2017, emise de către organele fiscale din cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 106 din data de 19 martie 2021, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud (pentru D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii).

Calea de atac a recursului exercitată împotriva sentinței civile nr. 106 din 19 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și soluția instanței de control judiciar 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 106 din 19.03.2021 pronunțată în dosarul x/2020 al Tribunalului Bistrița-Năsăud a declarat recurs recurenta A. S.R.L., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii. 3.2. Prin decizia nr. 161 din data de 10 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 106 din 19.03.2021 pronunțată în dosarul x/2020 al Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Cererea de revizuire Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 11 martie 2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, revizuenta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, revizuirea deciziei civile nr. 161/2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020. La data de 18 aprilie 2022, revizuenta a solicitat sesizarea CJUE în vederea pronunțării undei decizii preliminare pentru a se stabili dacă dispozițiile art. 47 și 52 din Carta drepturilor fundamentale din Uniunea Europeană privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil pot fi interpretate în sensul că se opun/nu se opun unei situații juridice precum cea din speța de față, care presupune că împotriva aceleiași persoane, pentru aceeași stare de fapt, o instanță civilă recalifică și dă o interpretare nouă raporturilor juridice deja stabilite definitiv pentru o soluție a unei instanțe de drept penal.

Hotărârea instanței de fond cu privire la cererea de revizuire Prin decizia civilă nr. 597 din data de 23 mai 2022, Curtea de Apel Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins atât cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

Calea de atac exercitată împotriva deciziei civile nr. 597 din data de 23 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal Împotriva Deciziei nr. 597 din data de 23 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în întregime a deciziei civile nr. 597 din data de 23 mai 2022 și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de revizuire a deciziei civile nr. 161 din data de 10 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. În motivarea recursului se arată, în esență, următoarele: Hotărârea încalcă principiul "ne bis in idem" și art. 4 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție astfel cum este receptat la nivelul statelor membre în contextul aplicării Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu referire la cauzele Ozturk contra Germaniei și Engel și alții contra Olanda, Zolutukhin contra Rusiei, LuckyDev c. Suediei. Se susține că procedura fiscală urmată de impunerea de suprataxe, care nu a încetat odată cu rămânerea definitivă a procesului penal, constituie o a doua judecare "pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă". Invocă hotărârea pronunțată în Cauza CEDO, Mihalache contra României, și afirmă că A. S.R.L. a făcut obiectul unei duble judecăți, luând în considerare că Ordonanța procurorului din data de 20.05.2019 a rămas definitivă cu mult anterior pronunțării hotărârilor potrivnice (în special decizia civilă nr. 161 pronunțată la data de 10.02.2022 de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2020). Făcând trimitere la considerentele pe care Ordonanța de clasare s-a întemeiat, consideră că au avut loc analize extensive ale operațiunilor economice, astfel că elementele constitutive ale principiului "ne bis in idem" sunt prezente și exigențele Convenționale încălcate. Atât timp cât organul de urmărire penală a analizat operațiunile contribuabilului pentru aceeași faptă, organului fiscal nu îi era permis să demareze o nouă procedură de verificare, având același obiect (realitatea operațiunilor și prejudicierea bugetului de stat) și scop (punitiv). Concluziile organului de urmărire penală au fost în sensul că A. S.R.L. nu a făcut parte din niciun grup infracțional organizat și nici dintr-un lanț de operațiuni fictive, aceleași operațiuni asupra cărora organul fiscal a conchis în sensul fictivității lor. În plus, nu au putut fi administrate probe din care să rezulte ca după ce firmele din Bistrița înregistrau cumpărarea mărfurilor de la fiecare dintre firmele B. S.R.L. Timișoara, C. S.R.L. București, D. S.R.L. București și S.C. E. S.R.L. și efectuau prin bancă plățile facturilor către firmele furnizoare, banii erau retrași de către administratorii F., G., H., I. și împărțiți cu administratorii firmelor din Bistrița, numiții J., K. sau L., comportament care ar fi specific membrilor unui grup infracțional organizat. Din contră, fiecare dintre cei audiați au arătat că plățile facturilor efectuate de ei au fost plăți reale. Instanța învestită cu cererea de revizuire avea obligația de a constata această încălcare gravă, dispunând anularea în întregime a Deciziei criticate. În continuare, învederează faptul că, inclusiv din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia civilă nr. 161 pronunțată la data de 10.02.2022 de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2020 se impunea a fi anulată, contrar celor reținute de către prima instanță. Acest motiv de revizuire este incident atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cu consecința intrării în ordinea juridică a unei noi hotărâri, obligatorii și în disonanță cu prima. Consideră că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Referitor la prima condiție - existența a două hotărâri contradictorii potrivnice – recurenta dezvoltă înțelesul lato sensu a noțiunii de hotărâre Aceasta desemnează actul final prin care se soluționează o cauză, reprezentând nu doar hotărârea judecătorească, pronunțată de către o instanță de judecată, ci și actele emise de procuror, ca organ de urmărire penală în această procedură, cât timp faptele vizate și latura obiectivă converg. A doua condiție, caracterul contradictoriu al celor două acte emise de organele judiciare, acte având caracter definitiv, este, de asemenea, îndeplinită așa cum rezultă din considerentele acestora. Se invocă jurisprudența națională potrivit căreia o nouă procedură nu poate avea loc cu privire la aceleași obligații fiscale, atât timp cât în procedura penală s-a analizat acest fapt. Inclusiv în practica administrației fiscale centrale (Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor) este relevată aplicarea principiului "ne bis in idem" atunci când au avut loc proceduri identice atât pe latură penală, cât și fiscală, exemplificând cu considerentele unei astfel de decizii. Observă că organul de soluționare a contestației fiscale în mod expres ia act de soluția pronunțată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, soluție având caracter definitiv. Referitor la cea de a treia condiție, enunțată sub formă negativă - în procedura subsecventă să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat - critică considerentele reținute în Decizia recurată, care arată că instanța de recurs a statuat asupra problemei încălcării principiului non bis in idem, arătând de ce consideră că nu a fost încălcat și statuând astfel, implicit, instanța de recurs s-a pronunțată și asupra principiului neutralității TVA, făcând referire inclusiv la practica CJUE. Recurenta se opune acestei afirmații considerând că instanța de control judiciar nu a realizat nicio analiză din perspectiva încălcării art. 4 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție, ci a apreciat numai asupra îndeplinirii condițiilor privitoare la eventuala încălcare a autorității de lucru judecat și că această analiză este incompletă și eronată. Tot cu privire la cea de-a treia condiție, susține că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri (art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) ar fi lipsită de conținut și dreptul de acces la justiție ar fi inexistent în măsura în care o hotărâre judecătorească menționează, chiar și în treacăt, un element care în aparență ar invalida orice condiție implicită a exercitării acestei căi de atac extraordinare. Se mai susține că cele trei condiții trebuiau verificate cu privire la hotărârea instanței de fond, aceea fiind în fapt cea care încalcă autoritatea primei hotărâri (ordonanța de clasare). Recurenta reia, de asemenea, motivele susținute în cererea de revizuire arătând, în esență, că Ordonanța de clasare emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsaud la data de 20.05.2019 în dosarul de urmărire penală nr. 319/P/2017, rămasă definitivă prin confirmarea ei de către instanța de judecată, reprezintă "hotărârea definitivă" dată asupra stării de fapt reținute într-un litigiu ulterior, în contextul existenței identității de părți, obiect și cauză. Sentința civilă nr. 106 din data de 19.03.2021 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și confirmată prin Decizia nr. 161 din data de 10.02.2021 de către Curtea de Apel Cluj au negat activarea principiului "ne bis in idem" cu privire la soluția de clasare deja existentă referitoare la aceeași stare de fapt: inexistența operațiunilor fictive, adică existența unor operațiuni comerciale reale. Încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri - Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud - Decizia a cărei revizuire o solicită este necesar să fie anulată, având în vedere că intrarea în ordinea juridică reprezintă o eroare în întregul sistem de drept, existând hotărâri contradictorii cu privire la operațiunile-confirmate ca fiind reale - desfășurate de către contribuabilul A. S.R.L. Din perspectiva Legii contenciosului administrativ, demersul judiciar extraordinar a fost întemeiat și pe incidența dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în recurs Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița- Năsăud, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- Napoca a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În apărare, intimata a considerat, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a revizuirii pentru motivul invocat deoarece, în primul rând, nu există doua hotărâri contradictorii, Ordonanța de clasare din data de 20.05.2019 neputând fi considerată o hotărâre penală definitivă, chiar dacă aceasta a fost confirmată de către judecătorul de camera preliminară în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bistrița-Năsăud. În acest sens trebuie avute in vedere prevederile art. 28 din C. proc. pen. potrivit cărora doar hotărârea definitiva a instanței penale are autoritate de lucru judecat in fata instanței civile. În al doilea rând, intimata arată că aspectele invocate de revizuent au fost puse in discuție în cadrul dosarului nr. x/2020, atât în fața primei instanțe cat și în recurs. Întrucât dezlegările date prin soluțiile pronunțate în dosarul penal au făcut obiectul judecații în cele de-al doilea litigiu de contencios fiscal, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzura de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate, or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale incidente, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanța în fața căreia s-a invocate acest aspect. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizue A) Aspectele relevante ale litigiului, care sunt avute în vedere la soluționarea prezentului recurs, sunt prezentate în sinteză în cele ce succed: Activitatea economică prestată de A. S.R.L. a făcut obiectul unor inspecții fiscale în urma cărora s-au impus societății verificate, în anul 2017, obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe profit și TVA, cu accesoriile aferente. În cursul inspecției fiscale, la data de 22.02.2017, au fost sesizate organele de cercetare penală pentru o pretinsă infracțiune de constituire a unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Prin ordonanța procurorului din 20.05.2019, în dosarul de urmărire penală nr. 319/P/2017, rămasă definitivă prin respingerea de către Judecătorul de Cameră Preliminară a plângerii formulate de ANAF, s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen.. Printre alte considerente, soluția de clasare este motivată și de faptul că nu au putut fi administrate probe din care să rezulte că s-a acționat cu intenție directă pentru eludarea plății taxelor către bugetul de stat și că operațiunile comerciale conținute în facturi există, sunt reale și sunt întocmite cu respectarea legii. Ulterior, acțiunea în contencios fiscal promovată de societate împotriva actelor administrativ fiscale a fost respinsă definitiv în dosarul x/2020 În acest dosar, decizia nr. 161/10.02.2022, pronunțată în recurs de Curtea de apel Cluj a menținut hotărârea primei instanțe (sentința nr. 106/2021). Această din urmă decizie (nu sentința de fond) a fost atacată cu revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de acest text de lege se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității ori puterii de lucru judecat a primei hotărâri, hotărârile pretins potrivnice fiind necesar să întrunească cerința triplei identități: de cauză, de obiect și de părți. Instanța de recurs, pronunțând decizia civilă nr. 597/2022, a respins calea extraordinară de atac pentru considerente care vizează neîndeplinirea condiției negative impusă de acest motiv de revizuire, respectiv, în al doilea proces să nu se invoce autoritatea/puterea de lucru judecat ori, dacă a fost invocată, excepția să rămână nesoluționată. Prin recurs revizuenta invocă două motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., și dezvoltă două critici comune: nerespectarea principiului "ne bis in idem" și existența autorității de lucru judecat. B) Apriori, instanța de control judiciar subliniază că obiectul căii de atac îl constituie hotărârea judecătorească, nu pretenția concretă dedusă judecății, și că, potrivit art. 461 coroborat cu art. 430 alin. (2) C. proc. civ., calea de atac se îndreaptă împotriva dispozitivului hotărârii și considerentelor pe care acesta se sprijină. În speță, recursul privește decizia nr. 597/2022 a Curții de apel Cluj, decizie de respingere a cererii de revizuire pentru considerente care conturează ideea de inadmisibilitate a căii extraordinare de atac. Raportat la aceste împrejurări, instanța de recurs trebuie să răspundă doar acelor critici care vizează inadmisibilitatea revizuirii prin raportare strictă la considerentele hotărârii. În acord cu raționamentul primei instanțe de revizuire, instanța de control judiciar constată că modul în care aceasta a interpretat normele privitoare la principul principiului "ne bis in idem", de natură a aduce atingere principiilor consacrate la nivelul CJUE, nu poate face obiect de analiză în cadrul revizuirii prin prisma motivului prevăzut de art. 21 Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că instanțele au analizat incidența normelor de drept european aplicând jurisprudența Curții Europene de Justiție din Cauza C-617/10. S-a reținut că principiul "ne bis in idem" nu se opune ca un stat membru să impună pentru aceleași fapte de nerespectare a obligațiilor fiscale o sancțiune penală și una fiscală cu condiția ca măsurile deja adoptate împotriva învinuitului să nu îmbrace un caracter penal și că, în speța concretă nu s-a încălcat principiul "ne bis in idem". În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut (decizia nr. 549/2018) că interpretarea și aplicarea restrictivă a regimului de reglementare a căilor extraordinare de atac este în consens cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Brumărescu contra României), în care s-a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive doar în scopul de a obține o reexaminare a cauzei… "Procedura de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive trebuie să își păstreze caracterul excepțional, iar instanțele interne să asigure un just echilibru între interesele în joc în acest tip de procedură, care nu trebuie să devină un mijloc de reexaminare a cauzei." Contrar susținerii recurentei/revizuente, instanța de recurs a analizat hotărârea primei instanțe atât din perspectiva principiului "ne bis in idem" cât și a principiului securității juridice. Chiar dacă nu s-au indicat în mod expres dispozițiile art. 4 din Protocolul 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, analiza instanței s-a circumscris acestor dispoziții ce reglementează dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, izvor al principiului "ne bis in idem". Astfel, cu privire la susținerea că există două proceduri paralele (procedura penală și fiscală) și la aspectele stabilite și judecate în dosarul penal finalizat prin încetarea procesului penal, Curtea de apel a avut în vedere, în recurs, dispozițiile art. 28 C. proc. pen. potrivit căreia doar hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile și că nu există o astfel de hotărâre definitivă care, conform art. 277 alin. (4) cod de procedură fiscală, să fie opozabilă organelor de soluționare competente. Considerând că soluția procurorului nu poate fi considerată o hotărâre penală definitivă, chiar confirmată de judecătorul de cameră preliminară, Curtea de apel a analizat activitatea de urmărire penală și a concluzionat că "soluția de clasare nu a urmărit cadrul complex al tuturor operațiunilor fiscale și nu au fost valorificate toate aspectele menționate de inspecția fiscală cu privire la toate societățile implicate." De asemenea, analizând hotărârea primei instanțe, Curtea de apel a concluzionat că starea de fapt fiscală nu este aceeași ca cea analizată în dosarul penal, sentința clarificând aspecte de ordin fiscal. Având în vedere că instanța de recurs a analizat incidența normelor dreptului Uniunii Europene și a principiilor reiterate în cererea de revizuire, motivul invocat de revizuentă constituie în fapt o critică la soluția instanței de recurs. Or, încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept procesual sau material constituie motive de recurs expres prevăzut de lege iar, în speță, hotărârea definitivă nu este supusă recursului. Dacă s-ar admite revizuirea într-o astfel de situație, s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil. Pe de altă parte, în planul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., spectrul verificărilor realizate de instanță nu implică o determinare a caracterului judicios al hotărârilor comparate, ci se rezumă la a aprecia dacă ultima hotărâre nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare prin verificarea triplei identitate de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate. Dar, admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiționată, așa cum corect s-a reținut în decizia atacată, de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă o astfel de excepție a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra ei întrucât, în caz contrar, pe calea revizuirii se deschide calea recursului la recurs. Invocând principiul încălcării securității juridice, efect al autorității/puterii de lucru judecat, recurenta a pus în discuție și instanța a analizat explicit aceste efecte, așa cum s-a menționat și mai înainte. Nu în ultimul rând, susținerea că analiza instanței de revizuire este eronată și incompletă nu este fondată. Neîndeplinirea unei condiții esențiale de exercitare a revizuirii înlătură de la analiză celelalte condiții de admisibilitate ori motivele de revizuire. Instanța de revizuire nu a ajuns la analiza efectivă a principiilor invocate prin cererea de revizuire întrucât calea de atac este inadmisibilă pentru neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate. În aceste împrejurări, analiza instanței este completă în măsura justificării soluției adoptate. Întrucât revizuirea a fost corect respinsă ca inadmisibilă, nu vor fi antamate celelalte critici din recurs, analiza acestora nefiind inutilă în măsura în care nu pot conduce la modificarea soluției. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul revizuentei.