ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1648/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea rezoluției emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciară în dosarul nr. x/21.07.2022.

Prin sentința civilă nr. 2145 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2145 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea/modificarea la aprecierea instanței, a hotărârii atacate.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că soluția criticată este greșită, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și este dată cu aplicarea greșita a legii.

A solicitat sa se constatate că, potrivit dispozițiilor legale si probelor depuse la dosar, nu a intervenit prescripția răspunderii disciplinare, raportat la prima sesizare depusă la Inspecția Judiciară cu numărul de lucrare 19-242/26.02.2019, față de judecătorul B. din cadrul Tribunalului Maramureș, cu modalitatea de instrumentare si soluționare a dosarului nr. x/2014

Prin sentința civilă nr. 479/05.04.2018 pronunțată în acest dosar nu s-au respectat dispozițiile art. 22-247 alin. (2) C. proc. civ. si Curtea de Apel București, prin sentința civila nr. 2145/15.11.2022 recurată în dosarul de față, nu a analizat si sesizarea nr. 19-242/26.02.2019, soluționată prin Rezolutia nr. 302/2019.

A susținut că Av. C. a făcut sesizarea intenționat greșit. Cum se poate observa în decizia civila nr. 135/A/2018 a Curții de Apel Cluj, avocatul care, prin contractul nr. x/07.06.2018, s-a angajat sa îl apere in apel, a procedat la fel cum a făcut in dosarul de fond nr. x/2014, lipsind la apelul nominal.

Inspectia Judiciară, prin întampinare, nu a precizat despre Rezoluția nr. 302/19-242/26.02.2019 depusă de reclamant ca probă la dosar si nici instanta de fond nu a analizat acest aspect și a respins acțiunea ca neîntemeiata fara a se constata că împlinirea termenului de prescripție nu a intervenit, în raport de această rezoluție.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esență, a susținut că recurentul a argumentat calea de atac prin prisma unei nemulțumiri referitoare la legalitatea soluției dată de Curtea de Apel București în ceea ce privește intervenirea prescripției răspunderii disciplinare a magistraților în dosarul nr. x al Direcției de Inspecție pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare, în esență reluând argumentele învederate în fața instanței de fond.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin sesizarea înregistrată la data de 5 mai 2022 la Direcția de Inspecție pentru judecători, reclamantul A. a criticat modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Maramureș, de către doamna judecător B..

Prin rezoluția nr. 1142/20.06.2022, dată în dosar/lucrarea nr. x Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători a dispus clasarea sesizării, constatând că a intervenit prescripția răspunderii disciplinare.

Împotriva acestei rezoluții, reclamantul a formulat plângere.

Prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C22-1073/21.07.2022, plângerea a fost respinsă.

În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare în dosarul nr. x/21.07.2022.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamantul formulând recurs, prin care a invocat nemotivarea sentinței recurate, precum și greșita interpretare și aplicare a legii, susținând, în esență, că prin sentința civilă nr. 479/05.04.2018 nu s-au respectat dispozițiile art. 22-247 alin. (2) C. proc. civ., iar Curtea de apel, prin sentința civila nr. 2145/15.11.2022, nu a analizat si sesizarea nr. 19-242/26.02.2019, soluționată prin Rezolutia nr. 302/26.02.2019, sesizare în raport de care termenul de prescripție a răspunderii disciplinare nu s-a împlinit.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind nemotivarea sentinței recurate.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că prima instanță, prin sentința civila nr. 2145/15.11.2022, nu a analizat si sesizarea nr. 19-242/26.02.2019, soluționată prin Rezolutia nr. 302/2019, sesizare în raport de data depunerii căreia termenul de prescripție a răspunderii disciplinare nu era împlinit, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă solicitarea reclamantului de anulare a rezoluției emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciară în dosarul nr. x/21.07.2022, prin care s-a respins plângerea împotriva Rezoluției de clasare nr. 1142/20.06.2022 emisă în lucrarea nr. x a Direcției de Inspecție pentru judecători.

Într-adevăr, a fost anexată acțiunii și Rezolutia nr. 302/26.02.2019 prin care a fost soluționată sesizarea nr. 19-242/26.02.2019 formulată de același petent, însă această sesizare privea efectuarea de verificări sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) și i) din Legea nr. 303/2004, de către doamnele judecător D. și E. din cadrul Curții de Apel Cluj, cu privire la care petentul a susținut că, deși au soluționat apelul declarat în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2014 împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, în aceeași compunere au soluționat și apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate în rejudecare de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2014.

Or, Rezoluția de clasare nr. 1142/20.06.2022 emisă în lucrarea nr. x a Direcției de Inspecție pentru judecători, împotriva căreia s-a respins plângerea prin Rezoluția Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare în dosarul nr. x/21.07.2022 contestată în prezenta cauză, prin care s-a menținut soluția de clasare a sesizării pentru intervenirea prescripției răspunderii disciplinare, are ca obiect sesizarea prin care petentul și-a exprimat nemulțumirea față de soluția dispusă în dosarul nr. x/2014 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în care acesta a avut calitatea de reclamant și în care doamna judecător B. a constatat intervenită prescripția dreptului material la acțiune.

În motivarea prezentului demers judiciar, reclamantul a arătat că, raportat la momentul sesizării Inspecției Judiciare, ce a primit număr de lucrare 19-242/26.02.2019, si a perioadei de instituire a stării de urgență pe teritoriul României, perioada în care termenul de prescripție a fost suspendat, iar in rezoluția contestată nu s-a reținut că sesizarea a fost depusa in termen legal la data de 15.01.2019 si nu era intervenita prescripția răspunderii disciplinare.

În acest condiții, se constată că în mod corect prima instanță nu s-a raportat la Rezoluția nr. 302/26.02.2019 (lucrare nr. 19-242), ci la Rezoluția nr. 1142/26.02.2022 (lucrare nr. 22.1571) care a format obiectul plângerii soluționate prin Rezoluția nr. C22-1073/21.07.2022 contestată în prezenta cauză astfel cum s-a reținut anterior, așa încât că nu se poate reține o nemotivare a sentinței recurate, pentru neanalizarea altei rezoluții invocate de reclamant decât cea care formează obiectul prezentului dosar, acest aspect neputând să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este nefondat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se reține că potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.

Prin urmare, în mod corect a constatat judecătorul fondului că Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Maramureș a fost soluționat prin sentința civilă nr. 479/05.04.2018, aceasta fiind data limită de la care se poate considera că a început să curgă termenul de prescripție al răspunderii disciplinare.

Or, sesizarea petentului a fost depusă la poștă la data de 02.05.2022, după expirarea termenului de 2 ani de la data săvârșirii faptei, prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Înalta Curte reține că în perioada 16.03.2020-14.05.2020 a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României, în această perioadă fiind suspendat termenul de prescripție a răspunderii disciplinare.

Însă termenul de prescripție a răspunderii disciplinare a magistratilor, cu luarea în considerare a perioadei de suspendare, s-a împlinit în anul 2020, anterior formulării sesizării înregistrată la data de 5 mai 2022 (transmisă prin poștă la 2 mai 2022), iar, pentru motivele anterior reținute, nu se poate constata că termenul de prescripție nu s-a împlinit prin raportare la altă sesizare formulată de același petent, care a format obiectul lucrării nr. 19-242, soluționată prin Rezoluția nr. 302/26.02.2019, astfel cum a încercat să argumenteze recurentul.

În concluzie, nu se poate susține nelegalitatea sentinței recurate, care este corespunzător motivate și dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2145 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.