ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, la data de 22.09.2020, reclamanții A. S.A. și B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în temeiul art. 270 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, au formulat cerere de chemare in judecata prin care solicită să se dispună următoarele: anularea Deciziei nr. 991/20.08.2020 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 991/20.08.2020 cu cea a avertismentului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1070 din 1 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanții A. S.A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a fost anulată decizia nr. 991/20.08.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1.954 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1070 din 1 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019, a prevederilor art. 27 și art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 126/2018, a prevederilor art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, prin raportare la prevederile art. 209 alin. (1) C. civ. Astfel, prin sentința pronunțată, în susținerea tezei potrivit căreia obligațiile erau în sarcina societăților de servicii de investiții financiare și nu a reprezentanților acestora, prima instanță a invocat mai multe prevederi legale regăsite chiar în decizia de sancționare contestată. Chiar dacă textele legale arătate precizează că S.S.I.F. au anumite obligații, aceste obligații se aduc la îndeplinire, în mod evident prin intermediul persoanelor fizice din conducerea societății. Societatea ca notiune abstractă își poate îndeplini obligațiile numai prin intermediul persoanelor care asigură conducerea acesteia, în acest sens făcând trimitere la dispozițiile art. 209 alin. (1) C. civ. Astfel, critica intimaților-reclamanți, reținută de prima instanță, cu privire la împrejurarea că "obligațiile erau în sarcina societății", iar această situație l-ar exonera pe reclamant de respectarea dispozițiilor legale menționate în cuprinsul deciziei a cărei anulare se solicită, nu poate fi primită, deoarece, în baza mandatului cu titlu oneros primit de la societate, intimatul-reclamant B. avea obligația continuă de a se asigura că obligațiile societății sunt îndeplinite. Sub acest aspect, este vorba despre o culpă evidentă a intimatului-reclamant B. și nu a societății. Prima instanță a făcut abstracție chiar de conținutul prevederilor legale invocate de pârâtă, nesesizând faptul că prevederile art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 creează obligații exprese chiar în sarcina conducerii societății, în speță în sarcina intimatului-reclamant B. în calitate de Director General, respectiv: "Fără a aduce atingere drepturilor acționarilor de a numi și înlocui simultan toți membrii structurii de conducere, atunci când stabilește un plan de succesiune pentru membrii săi, entitatea reglementată și structura de conducere asigură: (...) ". De asemenea, recurenta a arătat că, în opinia sa, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i) și alin. (2) lit. b) pct. i), respectiv a prevederilor art. 261 alin. (1) lit. a) pct. iv) și pct. x) din Legea nr. 126/2018, prima instanță făcând o aplicare greșită a acestor prevederi din moment ce normele indicate stabilesc expres subiecții activi ai contravențiilor, făcând trimitere atât la persoanele fizice cât și la cele cu funcții de conducere. O altă critică formulată de recurentă a fost în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 126/2018. Cu privire la teoria dezvoltată de către instanța de fond referitoare la faptul că "textele de lege sus-menționate (...) stabilesc anumite obligații în sarcina societăților de servicii de investiții financiare si nu a reprezentanților acestora," a susținut că, în speță, s-a impus adoptarea unor măsuri sancționatorii în ceea ce privește Directorul general al S.S.I.F. A. S.A., în vederea evitării pe viitor a producerii unor eventuale disfuncționalități, deficiențe și riscuri în modul de desfășurare a activității societății, ținând cont de faptul că, începând cu data de 22.08.2019, membrii Consiliului de administrație numiți în A.G.O.A. din data de 22.08.2019 nu și-au putut exercita atribuțiile de administratori, conform legislației specifice în vigoare. Astfel, având în vedere următoarele aspecte: la data de 21.08.2019, mandatele membrilor CA. ai S.S.I.F. A. S.A. au încetat/expirat - reînnoirea mandatelor a început cu data de 22.08.2019; societatea, prin organele sale de conducere, nu a notificat A.S.F cu privire la modificarea structurii componenței C.A.; numai, ca urmare a adresei direcției de specialitate din cadrul A.S.F. transmisă în data de 24.10.2019, societatea a început demersurile de depunere a documentelor aferente autorizării, cererea fiind depusă la data de 13.11.2019; cu toate acestea, informațiile/documentația incompletă furnizată/depusă la sediul A.S.F au condus la prelungirea procesului de autorizare, aspectele reținute de societate în actul administrativ contestat; persoana juridică își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, după cum am arătat deja la pct. 4; s-a decis că Directorul general al societății, dl. B., autorizat de către A.S.F., este persoană responsabilă. Mai mult, astfel cum se poate observa si din documentele depuse la dosarul cauzei, în perioada 2019-2020, toată corespondența purtată cu SSIF A. S.A. s-a realizat cu dl. B., în calitate de Director/Director general, în speță au devenit incidente dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 126/2018, iar "coroborarea propusa de pârâtă" este temeinică și legală, contrar celor reținute de prima instanță. Recurenta a mai susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 143 alin. (1), ale art. 143 1 alin. (1), ale art. 143 2 alin. (4) și ale art. 152 alin. (1) teza I din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 126/2018. Instanța face o paralelă între dispozițiile art. 36 din Legea nr. 126/2018 și dispozițiile reținute în sarcina persoanei fizice prin actul administrativ. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale. Astfel, prevederile legale fac referire la o anumită conduită/influență exercitată de anumite persoane expres prevăzute, și anume, de cele menționate la art. 34 lit. a). Or, dispozițiile art. 34 lit. a) din Legea nr. 126/2018 prevăd faptul că: "A.S.F. este în drept să nu acorde autorizația pentru prestarea de servicii de investiții sau desfășurarea de activități de investiții unei S.S.I.F. dacă: a) S.S.I.F. nu a comunicat identitatea acționarilor, direcți sau indirecți persoane fizice sau juridice, care dețin participată calificate și valoarea acestor participații; Referitor la obligarea A.S.F. la plata către intimată a sumei de 1954 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, conform facturilor și extrasului de cont depuse la dosar, a arătat că din cuprinsul soluției pronunțate nu reiese raționamentul instanței de fond cu privire la complexitatea cauzei, a modului de calcul și nici dacă aceasta a făcut/nu aplicabilitatea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, raționamentul instanței de fond cu privire la calculul cheltuielilor de judecată este neîntemeiat.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Decizia ASF nr. 991/20.08.2020, domnul B. a fost sancționat în calitate de Director General al societatii de servicii de investitii financiare A. S.A., pentru incalcarea obligatiilor instituite prin art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 5/2019, art. 27 si art. 76 alin. (2) din Legea 126/2018 respectiv art. 13 alin. (6) din Regulamentul nr. 5/2019 precum si art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul ASF 1/2009 si art. 76 alin. (1) din Legea 126/2018, cu amenda in valoare de 1.000 RON. Faptele au fost încadrate în drept la prevederile art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i) si alin. (2) lit. b) si respectiv prevederilor art. 261 alin. (1) lit. a) pct. IV si pct. X din Legea nr. 126/2018 privind pietele de instrumente financiare potrivit carora incalcarea obligatiilor instituite prin art. 27, art. 76 si prin prevederile reglementarilor emise de catre ASF constituie contraventie. În fapt s-au reținut următoarele: societatea de servicii de investiții financiare A. S.A. a înregistrat la ORC componența Consiliului de Administrație, fără ca această să fie autorizată de către ASF; societatea nu a adoptat măsurile necesare în ceea ce privește obligația de a informa autoritatea, respectiv de a solicită autorizare componenței Consiliului de Administrație; pe o perioadă semnificativă de timp, respectiv începând cu data de 22.08.2018 și până la data de 21.07.2020, societatea de servicii de investiții financiare A. S.A. nu și-a îndeplinit obligația de a respecta permanent condițiile impuse la autorizarea inițială privând componența Consiliului de Administrație. Aceste aspecte au condus la neîndeplinirea de către societate în această perioadă a condițiilor impuse la autorizare. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanții A. S.A. și B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în temeiul art. 270 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, au solicitat anularea Deciziei nr. 991/20.08.2020 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 991/20.08.2020 cu cea a avertismentului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă și a fost anulată decizia nr. 991/20.08.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, pârâta fiind obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1.954 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat. Pârâta a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. c) și alin. (6) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019, a prevederilor art. 27 și art. 76 alin. (1) și (2) din Legea nr. 126/2018, a prevederilor art. 22 alin. (6) lit. b) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, prin raportare la prevederile art. 209 alin. (1) C. civ., art. 28 alin. (3) din Legea nr. 126/2018, art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i) și alin. (2) lit. b) pct. i), respectiv a prevederilor art. 261 alin. (1) lit. a) pct. iv) și pct. x) din Legea nr. 126/2018, art. 143 alin. (1), art. 143 1 alin. (1), art. 143 2 alin. (4) și ale art. 152 alin. (1) teza I din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 126/2018, instanța de control judiciar constatând că sunt nefondate susținerile recurentei, care de altfel au fost expuse în termeni similari și în fața primei instanțe, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, Înalta Curte reține că potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul 5/2019 societatile de servicii de investitii financiare au obligatia sa supuna autorizarii, anterior inregistrarii la ORC, modificarea in modul de organizare si functionare privind componenta Consiliului de Administratie. Conform art. 27 din Legea 126/2018 S.S.I.F. au obligația să solicite A.S.F. autorizarea tuturor membrilor organelor de conducere, înaintea începerii mandatului, precum și să informeze A.S.F. cu privire la orice modificare a componenței acestora, comunicând toate informațiile necesare pentru a aprecia dacă sunt respectate cerințele prevăzute la art. 19 și art. 21 - 25 iar potrivit art. 76 alin. (2) din Legea 126/2018 S.S.I.F. supune autorizării sau, după caz, notificării A.S.F. orice modificare importantă a condițiilor avute în vedere la momentul acordării autorizației inițiale în conformitate cu reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi. Potrivit art. 13 alin. (6) din Regulamentul nr. 5/2019 în aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 126/2018, S.S.I.F. are obligația de a informa A.S.F. după cum urmează: a) în cazul numirii membrilor organelor de conducere a S.S.I.F., anterior solicitării de autorizare a modificării sau, cel târziu, la momentul solicitării autorizării prevăzute la alin. (1) lit. c); b) în cazul încetării mandatului sau al demisiei sau al decesului unui membru al organelor de conducere a S.S.I.F., în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, transmițând documente justificative, iar conform art. 22 alin. (6) din Regulamentul ASF 1/2019 fără a aduce atingere drepturilor acționarilor de a numi și înlocui simultan toți membrii structurii de conducere, atunci când stabilește un plan de succesiune pentru membrii săi, entitatea reglementată și structura de conducere asigură: "(…) b) efectuarea demersurilor necesare cu suficient timp înainte astfel încât documentația completă aferentă aprobării să fie transmisă A.S.F. cu cel puțin 60 de zile anterior datei expirării mandatului." De asemenea, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 S.S.I.F. are obligația de a respecta permanent condițiile impuse la autorizarea inițială prevăzute la cap. I. Referitor la textele de lege sus-mentionate, pretins încalcate, se constată că prin aceste prevederi se stabilesc anumite obligatii in sarcina societatilor de servicii de investitii financiare si nu a reprezentantilor acestora. În acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că recurenta-parată proune o coroborare cu prevederile art. 28 alin. (3) din Legea 126/2018, care nu poate fi primită. Astfel, mentiunea din aceasta dispozitie legala potrivit căreia directorii sunt persoane investite cu competenta de a angaja raspunderea SSIF nu poate fi interpretată în sensul că acestia răspund personal contravențional in numele si pentru persoana juridica SSIF. De altfel, textul normativ vorbeste de angajarea raspunderii SSIF si nu a directorului acesteia. Nu in ultimul rand sintagma sus mentionata face referire in mod evident la indrituirea directorilor de a angaja SSIF in raporturile cu tertii, respectiv de a intra in raporturi juridice cu acestia. Astfel, atunci când legiuitorul a dorit să stabilească răspunderea în sarcina unui organ de conducere din cadrul societății a precizat acest lucru în mod expres în cadrul normei prin care a reglementat contravenția, așa cum a făcut-o, de altfel in cuprinsul art. 36 din Legea 126/2018 potrivit căruia "(1) În cazul în care influența exercitată de persoanele prevăzute la art. 34 lit. a) poate prejudicia administrarea corectă și prudentă a unei S.S.I.F., A.S.F. adoptă măsuri pentru a stopa această situație. (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include sesizarea instanțelor judecătorești și aplicarea de către A.S.F. de sancțiuni administratorilor și persoanelor responsabile de conducerea activității sau suspendarea drepturilor de vot aferente acțiunilor deținute de acționarii respectivi." Înalta Curte reține că din conținutul prevederilor legale ale art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i și alin. (2) lit. b) pct. i respectiv art. 261 alin. (1) lit. a) pct. IV și pct. X din Legea nr. 126/2018, a căror interpretare și aplicare greșită a invocat-o, de asemenea, recurenta, nu stabilesc expres subiecții activi ai contravențiilor, ci se aplică în funcție de prevederile cuprinse în norma de incriminare. Prin urmare, răspunderea contravențională pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i și alin. (2) lit. b) pct. i respectiv art. 261 alin. (1) lit. a) pct. IV și pct. X din Legea nr. 126/2018, poate fi angajată doar față de persoana juridica A. S.A., în calitatea acesteia de societate de investitii financiare, iar nu față de reprezentantul legal al acesteia, astfel că în mod judicios a apreciat prima instanță că prin Decizia ASF nr. 991/20.08.2020 pârâta a dispus în mod nelegal sancționarea contravențională a reclamantului B. pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 257 alin. (1) lit. a) pct. i și alin. (2) lit. b) pct. i respectiv art. 261. În fine, în ceea ce privește criticarea soluției de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că instanța de fond nu avea obligația să cenzureze onorariul de apărător, în condițiile în care nu a apreciat că acesta ar fi disproporționat în raport de valoarea sau complexitatea cauzei. Faptul că nu există o analiză explicită a acestui aspect nu prezintă relevanță, rezultând, implicit, din acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, că onorariul solicitat nu este unul disproporționat. Or, aprecierea proporționalității onorariului de apărător nu poate fi cenzurată pe calea recursului, nefiind o chestiune de legalitate care să poată fi circumscrisă unui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii. În concluzie, se constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte, având în vedere faptul că intimata a fost chemată în fața instanței de control judiciar pentru soluționarea recursului formulat de pârâtă, ceea ce a presupus necesitatea asigurării unei apărări calificate, urmează să oblige recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 1904 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs . 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 1904 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,