ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6038/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. S.A. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară anularea Deciziei ASF nr. 968/25.04.2016, a Deciziei nr. 970/25.04.2016 și a Deciziei ASF nr. 971/25.04.2016, anularea Deciziei ASF nr. 1626/12.08.2016 privind respingerea contestației formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1724 din 11 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității, a admis în parte excepția de nelegalitate a avizului nr. x/02.12.2013 și a constatat nelegalitatea doar în ceea ce privește art. 1 și art. 2 ale avizului nr. x/02.12.2013, emis de pârâtă, a admis cererile conexate formulate de A., B. S.A., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anulat Deciziile ASF nr. 968/25.04.2016, nr. 970/25.04.2016, nr. 971/25.04.2016, nr. 1625/12.08.2016 și nr. 1626/12.08.2016 și a luat act că reclamanții au arătat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cererea de îndreptare a erorilor materiale Prin cererea înregistrată la data de 29.08.2019, reclamanții A., B. S.A., D., E., C. și F. au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței nr. 1724/11.05.2017 pronunțate în dosarul nr. x/2016, după cum urmează: în cadrul dispozitivului: înlocuirea sintagmei admiterii în parte a excepției de nelegalitate invocată în cauză privind avizul A.S.F. nr. 54/02.12.2013, cu în tot, iar, în cadrul considerentelor: înlăturarea mențiunilor referitoare la art. 3 al Avizului nr. 54 de la filele x (ultimul paragraf), 97 (întreaga filă) și 98 (primul paragraf).

Hotărârea pronunțată asupra cererii de îndreptare a erorilor materiale Prin încheierea din 13 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale, formulată de reclamanții A., B. S.A., D., E., C. și F., a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul și considerentele sentinței civile nr. 1724/11.05.2017, în sensul că: - înlocuiește sintagma "admite în parte excepția de nelegalitate" cu sintagma "admite în tot excepția de nelegalitate"; - înlocuiește sintagma "constată nelegalitatea doar în ceea ce privește art. 1 și art. 2", cum eronat s-a menționat, cu sintagma "constată nelegalitatea doar în ceea ce privește art. 1 alin. (2) și (3) și art. 2", cum este corect. De asemenea, a respins în rest cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamanții A., B. S.A., D., E., C. și F..

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1724 din 11 mai 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanții A., B. S.A., D., E., C. și F., în ceea ce privește considerentele și pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar împotriva încheierii din 13 septembrie 2019 a aceleiași instanțe a formulat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară. 5.1. Reclamanții A., B. S.A., D., E., C. și F. au declarat recurs împotriva unor considerente din sentința civilă nr. 1724 din 11 mai 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care le-au considerat neconforme cu dispozițiile legale. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții apreciind că sentința încalcă normele legale în materia motivării actelor administrative, respectiv art. 9 alin. (5) din O.U.G, NR. 25/2002 și art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României. Recurenții consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că: "deciziile atacate sunt motivate în mod rezonabil, fiind indicate motivele de fapt și de drept ale soluțiilor adoptate" (penultimul paragraf, pagina 96 a Sentinței). O motivare corespunzătoare ar fi implicat demonstrarea de către ASF a faptului că fiecare membru al Pretinsului Grup de Acționari se prezumă a acționa în mod concertat cu fiecare dintre ceilalți membri ai grupului respectiv. Spre exemplu, ASF era obligată să indice că între acționarul X și acționarul Y există relația de dețineri Z, ceea ce atrage incidența prezumției de concertare W. Se mai arată că ASF a procedat complet diferit, respectiv a constat faptul că grupul de acționari format din G. și BOF Olanda (Grupul Inițial) sunt prezumați a acționa în mod concertat. Ulterior, ASF a adăugat în mod succesiv Grupului Inițial și alte entități (REP Olanda, respectiv B.) sau, după caz, grupuri de acționari (grupul format din H. și FD) Equity, respectiv grupul format din persoanele fizice). În ceea ce privește persoanele fizice, C. și F., ASF nu a indicat motivul pentru care acestea ar fi prezumate a acționa în mod concertat cu restul membrilor Presupusului Grup de Acționari. Exprimarea generică utilizată în Actele ASF (persoanele fizice dețin funcții de conducere în cadrul entităților aflate sub controlul direct sau indirect al G.) nu poate constitui o motivare corespunzătoare, întrucât nu indică relațiile de fapt care justifică încadrarea în prezumțiile de concertare invocate ca pretins temei al acțiunii concertate a persoanelor fizice cu ceilalți membri ai Presupusului Grup de Acționari. În opinia recurenților, nu este admisibil "cumulul" Prezumțiilor de Concertare, în sensul includerii în același grup a unor acționari pentru care s-au invocat Prezumții de Concertare distincte. Un raționament contrar ar permite ca, din "combinarea" a două prezumții, să se nască, pe cale de deducție, o a treia prezumție de acționare concertată. Un atare "raționament" este contrar dispozițiilor legale care reglementează în mod expres și limitativ prezumțiile de acționare în mod concertat, nefiind permisă extragerea unei noi prezumții din "cumulul" a două sau mai multe prezumții. Astfel fiind, recurenții-reclamanți consideră că se impune înlocuirea considerentului de la pct. 10 cu propriul considerent al instanței de recurs, care să facă o corectă aplicare a art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 25/2002 și art. 31 alin. (1) și (2) din Constituția României. Recurenții mai susțin că sentința încălca dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. a), pct. 22 lit. a), pct. 27 lit. d), pct. 16 lit. b), pct. 6 din Legea nr. 297/2004. În ceea ce o privește pe REP Olanda, prima instanță a reținut că aceasta "poate intra în sfera prezumțiilor legate de concertare invocate, întrucât art. 2 alin. (1) pct. -ul 16 lit. b) din Legea nr. 197/2004 include în sfera noțiuni de control și o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o societate comercială (în care poate fi inclusă și relația dintre entitatea în discuție și A., care, în această manieră, pot fi considerate persoane implicate" (paragraful 5, pagina 96 a Sentinței). Conform art. 2 alin. (1) pct. 16 lit. b) din Legea nr. 297/2004 "control" înseamnă "relația dintre societatea-mamă și o filială sau o relație similară între orice persoana fizică sau juridică și o societate comercială. În baza art. 2 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 297/2004, "filială" înseamnă "societare comercială în cadrul căreia există un asociat sau un acționar aflat într-una dintre situațiile prevăzute la pct. 27". În consecința, incidența prezumției de concertare presupune subiectele ce fac obiectul controlului să fie societăți comerciale. Se mai arată că REP Olanda este o entitate de drept olandez, fiind organizată drept "cooperativă" (cooperatiefs), având o natură civilă (cooperativă). Aceste entități nu sunt incluse în conceptul de "societate comercială" în sensul normelor U.E. relevante (Directiva 2009/101/CE). În consecința, REP Olanda nu este "societate comercială", fiind așadar exclusă existența unui control asupra acesteia. Chiar dacă, prin absurd, putea s-ar aplica teoretic Prezumția de Concertare reținută de ASF [art. 2 alin, (1) pct. 23 lit. a) coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. a) din Legea nr. 297/2004], un raport de control în relațiile I. - REP Olanda este inexistent. "Controlul" implică posibilitatea de "a direcționa" comportamentul unei entități. O atare concluzie poate fi dedusă din interpretarea sistematică a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 16 lit. b), coroborate cu pct. 27 al aceluiași articol din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora: "controlul" presupune o relație de tipul "societate-mamă" - "filiala'", adică o relație care implică capacitatea societății-mamă de a direcționa activitatea filialei, fie prin intermediul majorității drepturilor de vot, fie prin posibilitatea numirii majorității membrilor consiliului de administrație a filialei, fie prin orice alte clauze contractuale conferindu-i o atare posibilitate. Or, nu poate fi reținută existența unui control al G. asupra acestei entități, deoarece participația majoritară a G. nu implică exercitarea unei "influențe semnificative" asupra REP Olanda, dat fiind mecanismul de luare a deciziilor în cadrul Adunării Generale a membrilor, prevăzut de art. 21.3 din statutul REP Olanda20. Raportat la structura actuală a capitalului REP Olanda (care era formată ă doar din doi membri, anume G. și Central European Financial Services BV (CEFS), la orice Adunare Generală a Membrilor era necesar (ca și cerință de cvorum general aplicabilă) să participe ambii membri, adică atât G. (Membru A), cât și CEFS (Membru B). Având în vedere că orice decizie se putea lua cu 97% din voturi și că G. deținea numai 77,43% din acestea, G. nu putea controla deciziile Adunării Generale a Membrilor, fiind necesar, în orice situație, și votul favorabil al CEFS; Se mai precizează că membrii REP Olanda nu erau implicați în procesul decizional, iar administrarea se realiza de Fund Manager care era singurul membru al Managing Board. Fund Manager era CEFS BV deținut în totalitate de CEFS NV, fără nicio legătura cu G. (chestiune necontestată de ASF), conform art. 12 din Statutele REP Olanda. De asemenea, G. nu are membri nici în Investment Committee. 5.2. Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1724 din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr. 1724/11.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Avizului A.S.F. nr. 54/2013, admisă de instanța de fond, apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În prezentarea argumentelor care au determinat admiterea în parte a excepției de nelegalitate a Avizului nr. x/2013, instanța de fond a procedat la analizarea conținutului Avizului, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 297/2004. În acest context, instanța de fond apreciază că "legiuitorul a înțeles să reglementeze noțiunea de persoane care acționează în mod concertat statuând că aceasta presupune existența unui acord expres sau tacit pentru a înfăptui politică comună în legătură cu un emitent". Instanța de fond procedează la o interpretare proprie a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 297/2004 și, apreciază că situațiile (cazurile) de persoane prezumate că acționează concertat, exemplificate la lit. a) - d), sunt situații de excepție care trebuie interpretate în mod restrictiv, excepția fiind de strictă interpretare. Avizul ASF. nr. 54/0212.2013, considerat nelegal de către instanța de fond a fost emis cu respectarea dispozițiilor legii și în baza prerogativelor autorității pieței de capital, exercitate potrivit Statutului A.S.F., aprobat prin O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, prin acest aviz se explicitează modalitatea în care se aplică anumite prevederi ale legislației pieței de capital, aducându-se un plus de claritate participanților la piață cu privire la respectivele prevederi legale, în contextul obiectivului de predictibilitate a dispozițiilor în vigoare și de ușurință în fixarea conduitei care trebuie respectate. În acest contest, la art. 1 alin. (3) al Avizului ASF a precizat expres faptul că "organismele de plasament colectiv administrate de aceeași societate de administrare a investițiilor se prezumă, până la proba contrară, că acționează în mod concertat". La art. 2 din Aviz se precizează că o societate-mamă a unei SAI este societatea care administrează OPC-urile în discuție, fiind avută în vedere respectarea cadrului legal aplicabil precizat în preambulul avizului. Având în vedere că în cadrul solicitării de aviz s-a făcut referire expresă și la fondurile de pensii, acestea fiind reglementate la nivelul legislației naționale prin Legea nr. 411/2004. respectiv prin Legea nr. 204/2006 s-a formulat un răspuns expres in cadrul Avizului cu privire la aceste fonduri de pensii. În ceea ce privește art. 3 din Aviz, se arată că prin acest articol, s-a răspuns solicitărilor din cererea de aviz, argumentația privind premisele și formulările din cadrul art. 3, fiind similară precizărilor legate de răspunsurile referitoare la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 2. Prin urmare, având în vedere faptul că Avizul nr. x/02.12.2013 cuprinde răspunsul oficial la chestiuni privind aplicarea legii și a normelor reglementare, legalitatea acestuia trebuie judecată prin prisma prevederilor legii și a normelor de reglementare. Cu toate că s-a răspuns solicitărilor din cadrul cererii de emitere a avizului, exprimările din cadrul unui act individual trebuie să corespundă cadrului legal în vigoare și nu pot avea în vedere exprimări subiective ale unor solicitanți. Astfel, trebuie subliniat că prevederile Avizului nr. x/2033 explicitează modalitatea de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea ar. 297/2004 și au în vedere inclusiv definiția generală a persoanelor care acționează în mod concertat prevăzută la articolul de lege, fiind emise în aplicarea respectivelor dispoziții ale acestei legi. Dacă legiuitorul ar fi statuat că doar situațiile expres prevăzute se constituie ca fiind situații în care anumite persoane acționează în mod concertat, ar fi enumerat doar respectivele situații, fără a mai conține și definiția generală, integratoare, care să menționeze când anumite persoane se consideră că acționează în mod concertat. Avizul nr. x/2013 a avut în vedere aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 în integralitatea sa, prin coroborare și cu alte prevederi ale Legii nr. 297/2004 și O.U.G. nr. 32/2012, concluzionându-se astfel că entitățile enumerate în cuprinsul dispozițiilor Avizului se prezumă, până la proba contrară, că acționează în mod concertat, contrar celor reținute de instanță. În opinia recuenților, Avizul nr. 54 nu adaugă la lege, ci explicitează modalitatea de aplicare a prevederilor legii, cu luarea în considerare a principiilor directoare, inclusiv a definiției generale prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, cu respectarea spiritului și a literei legii, în condițiile coroborării corespunzătoare, potrivit principiilor de drept referitoare la interpretarea actelor normative, cu prevederile relevante ale Legii nr. 297/2004 și ale O.U.G. nr. 32/2012. Până la proba contrară, că fondurile de pensii facultative reglementate prin Legea nr. 204/2006, respectiv cele administrate privat reglementate prin Legea nr. 411/2004R, împreună cu societățile de administrare a acestora se prezumă că acționează în mod concertat. Astfel, pentru a facilita sarcina probei în situația în care două sau mai multe persoane acționează în mod concertat în legătură cu un emitent, legiuitorul a instituit la art. 2 alin. (1), pct. 23 din Legea nr. 297/2004 o serie de prezumții în această materie, detaliate în cuprinsul Avizului A.S.F. nr. 54/2013. Introducerea definiției persoanelor care acționează în mod concertat la nivelul Legii privind piața de capital s-a realizat ca urmare a procesului de armonizare a legislației naționale specifice cu normele europene comunitare, prin implementarea prevederilor Directivei nr. 2004/2S/EC și Directivei nr. 2004/109/EC și a fost necesară pentru a exista un cadru general integrator, care să fie avut în vedere atunci când se determină dacă o anumită situație specifică, apărută în practică, se încadrează în conceptul de acțiune concertată. Interpretarea oficială a tuturor reglementărilor emise de C.N.V.M., aplicabile entităților reglementate și supravegheate, se realizează la cerere sau din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (6) din Statutul CN.V.M., aprobat prin Legea nr. 514/2002. După cum se poate constata, acțiunea concertată a vizat grupul Erste, aplicabilitatea textului de lege fiind analizată ca atare, făcându-se trimitere pentru flecare persoana componentă a grupului la acele dispozițiile legale care îi vizau în mod expres și față de care s-a calificat acțiunea de concertare astfel cum sunt încadrate de lege. 5.3. Recurenta –pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat recurs împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, arătând faptul că prin prevederile Avizului nr. x/02.12.2013, autoritatea a dat o interpretare oficială privind aplicarea legii (art. 2 alin. (1) pct. 20 și 23 din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare), în ceea ce privește unele entități ce se prezumă a acționa în mod concertat. Invocarea ulterioară a unui asemenea act de către autoritate în contextul exercitării prerogativelor sale legale, fără reluarea întregului raționament juridic care a stat la baza emiterii sale, este de natură a facilita aplicarea legii la cazurile concrete apărute în practică, fără a avea semnificația unei adăugiri la actul normativ de nivel superior. O interpretare contrară poate conduce la zădărnicirea restricției privind limita de deținere în capitalul social al unei SIF, prin direcționarea/redirecționarea investițiilor în mod indirect folosind astfel de entități în raport cu care se apreciază că nu intră sub incidența legii. Recurenta critică aprecierea instanței de fond cu privire la acest aspect, întrucât, dacă ar fi procedat la analizarea speței ținând cont de calitatea intimatelor-reclamante în cadrul respectivelor entități ale grupului Erste, de prevederile legale incidente în speță invocate precum și de documentele depuse în instanță care au dovedit că a avut motive întemeiate și în fapt și în drept la emiterea actelor administrative a căror legalitatea a făcut obiectul dosarelor de instanță, ar fi concluzionat că aceste acte sunt temeinice și legale. Aprecierile instanței de fond potrivit cărora "prin art. 1 și art. 2 din avizul atacat cu excepția de nelegalitate se adaugă la prevederile legale, acestea fiind extinse la alte situații decât cele avute în vedere în mod limitativ de legiuitorul primar", sunt neîntemeiate, Avizul nr. x/02.12.2013 a fost emis de ASF conform competențelor sale, le vizează pe reclamante, se adresează reclamantelor, nu adaugă la lege, iar situațiile (cazurile) de persoane prezumate că acționează concertat, exemplificate la art. 2 alin. (1) lit. a)-d), din Legea nr. 297/2004, nu pot fi calificate ca situații de excepție care trebuie interpretate în mod restrictiv. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară. 6 Apărările formulate în cauză Recurenții-reclamanți și recurenta-pârâtă au formulat întâmpinări reciproce, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. Din actele și lucrările dosarului rezultă că Deciziile nr. 968, 970 și 971 din 25.04.2016 au fost emise de A.S.F., în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 5 lit. a), art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (2) și art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2022 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 93/2013, cu modificările și completările ulterioare, în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, A.S.F. contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor, participanților și operațiunilor pe aceste piețe și are drept obiective asigurarea stabilității competitivității și bunei funcționări a piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase. Contrar susținerilor recurenților reclamanți, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că deciziile a căror anulare se solicită conțin descrierea faptelor constatate de A.S.F., precum și motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea acestora și au fost emise ca urmare a unei activități de analiză și investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele acestei autorități. Nu pot fi reținute criticile recurenților-reclamanți întrucât motivarea unui act administrativ nu trebuie să se transforme într-o analiză exhaustivă, care să reia toate elementele analizate în faza premergătoare emiterii acestuia, ci trebuie să cuprindă acele elemente care să permită destinatarului să își exercite dreptul la apărare, cerință pe deplin acoperită în prezenta speță. Instanța de control judiciar reține că un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat. Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului. Motivarea urmărește o dublă finalitate, și anume: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat. Înalta Curte precizează că obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivelul dreptului unional. Motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective. Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte într-o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea. În acest sens, este cauza C 509/1993 prin care instanța de contencios unional a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparență, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat. Este adevărat că o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui. Însă, în cauza de față, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că deciziile a căror anulare se solicită conțin descrierea faptelor și motivele de fapt și de drept. În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de fond a admis în mod greșit excepția de nelegalitate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și nu poate fi primită, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în mod corect, instanța de fond a constatat că excepția de nelegalitate invocată de intimata-reclamanta este admisibilă "întrucât privește un act administrativ individual care a stat la baza actelor atacate, legalitatea acestora depinzând de legalitatea avizului contestat. Avizul nr. 54 se aplică unui număr determinat/determinabil de subiecți (fondurilor de investiții). Cu toate că nu sunt individualizate în mod expres în conținutul Avizului nr. 54, aceste entități sunt ușor determinabile, împrejurare care exclude aplicarea erga omnes a avizului. Toate fondurile de investiții sunt supuse înregistrării și controlului ASF. De asemenea, prezumțiile instituite prin Avizul nr. 54 sunt adiționale celor reglementate de Legea nr. 297/2004, având în vedere că a adăugat noi prezumții de concertare față de cele reglementate de Legea nr. 297/2004 Din analiza dispozițiilor art. 2 alin. (13 pct. 23 lit. a) și b) din Legea nr. 297/2004 rezultă că niciuna din aceste prezumții nu corespunde celor reglementate de Avizul nr. 54, respectiv art. 1, 2. Prezumțiile de concertare reglementate de Legea nr. 297/2004 reprezintă situații de excepții, astfel că temeinic și legal a reținut instanța de fond că, din analiza acestor prevederi, rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze noțiunea de persoane care acționează în mod concertat statuând că aceasta presupune existența unui acord expres sau tacit pentru a înfăptui o politică comună în legătura cu un emitent. Totodată, a stabilit situațiile de excepție în care existența unui astfel de acord în vederea realizării unei politici comune este prezumată, nefiind necesară dovedirea ei. Fiind vorba de excepții, interpretarea lor trebuie să se facă în mod restrictiv, excepția fiind de strictă interpretare. Analizând dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 cu cele ale Avizului nr. 54, instanța de fond, în mod judicios, a concluzionat că normele legale fie nu au avut în vedere entitățile la care se referă articolele menționate din avizul atacat, atunci când a reglementat prezumțiile privind existența unei acțiuni concertate, fie nu au avut în vedere ipotezele reglementate prin articolele în discuție din aviz. Astfel fiind, constatând că prin art. 1 și art. 2 din avizul atacat cu excepția de nelegalitate se adaugă la prevederile legale, acestea fiind extinse la alte situații decât cele avute în vedere în mod limitativ de legiuitorul primar, instanța de fond în mod corect a admis excepția și a constatat nelegalitatea articolelor menționate din actul administrativ atacat. De asemenea, Înalta Curte apreciază că în mod corect a stabilit instanța de fond că prezumțiile de concertare reținute de către ASF ca fiind incidente în cazul H. și J. nu sunt aplicabile în cauză. Așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că ASF nu a demonstrat fie existența unei relații de control între SAI EAM și Fondurile de Investiții și/sau existența unui control comun asupra Fondurilor de Investiția - conform art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) din Legea nr. 297/2004 coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. a) din aceeași lege, fie existența unei relații societate-mamă/filială între G. și fiecare din Fondurile de Investiții - conform art. 2 arin. (1) pct. 23 lit. b) din Legea nr. 297/2004. Fondurile de Investiții nu sunt Filiale ale G. sau, după caz, entități aflate sub controlul G.. Relația de control/afiliere ar presupune calitatea acestora de societăți comerciale, calitate pe care Fondurile de Investiții nu o dețin. În conformitate cu art. 2 alin. (1) pct. 16 lit. b) și art. 2 alin. (1) pct. 6 din Legea nr. 297/2004, este necesară întotdeauna conduita a două societăți comerciale. Fondurile de investiții sunt entități fără personalitate juridică, având natura unor societăți civile. Ca atare, art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) (coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 22 lit. a) din Legea nr. 297/2004) nu este incident în speță. De asemenea, instanța de control judiciar reține că G. nu poate fi calificată drept "societate-mamă" nici a SAI EAM, și nici a Fondurilor de Investiții în baza normei legale invocate de ASF. Nu este incidentă premisa esențială pentru ca o entitate să fie considerată "societate-mamă" a unei alte entități în baza art. 2 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 297/2004, deoarece G. nu este însă acționar direct al SAI EAM sau al Fondurilor de Investiții și, pe cale de consecință, nu poate fi calificată drept societate-mamă. Conform pct. 23 al art. 1 alin. (1) din Legea nr. 297/2004: "persoane care acționează în mod concertat sunt două sau mai multe persoane, legate printr-un acord expres sau tacit, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent. Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că pentru a impune măsuri menite să conducă la limitarea deținerilor ar fi necesar ca emitentul deciziilor să constate că există un acord expres sau tacit între aceste entități în vederea realizării unei politici comune cu privire la un emitent. Or, pârâta nu a invocat existența unor dovezi concrete în acest sens, ci s-a întemeiat pe prezumții deduse, fără fundament legal, din conținutul avizului x/2013. Pentru considerentele deja expuse, Înalta Curte apreciază că nici recursul formulat de ASF împotriva încheierii din 13 septembrie 2019, nu este fondat, criticile formulate fiind neîntemeiate. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.