ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1643/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regioanlă a Finațelor Publice Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați (AJFP Galați) și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (ANAF-DGSC), pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de soluționare nr. 221/09.10.2020 prin care DGSC a dispus respingerea contestației fiscale înregistrate sub nr. A_SLP 1051/19.06.2020,formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/23.04.2020 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/23.04.2020 și Deciziei de soluționare nr. 38/03.02.2021 prin care DGSC a dispus respingerea contestației fiscale înregistrate sub nr. A_SLP 1927/19.11.2020, formulată de Societate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 3123/07.10.2020, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. x/23.04.2020, in privinta obligatiilor fiscale principale stabilite suplimentar la plata, in suma de 34 616 093 RON, reprezentand contributii sociale și a obligatiilor fiscale accesorii aferente obligatiilor fiscale principale, in cuantum de 9837638 RON, reprezentand penalitate de nedeclarare și si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar. Prin concluziile scrise formulate la data de 30.05.2022, pârâta ANAF a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, având în vedere dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și Legea nr. 72/2022 prin care s-a reglementat anularea diferențelor de obligații fiscale principale și accesorii stabilite de organele fiscale ca urmare a calificării ulterioare a sumelor reprezentând indmenizații sau orice alte sume de aceeași natură, permite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1.07.2015 și data intrării în vigoare a acestei legi. Prin precizarile depuse la dosar la data de 30.08.2022, pârâta AJFP Galați, prin reprezentant legal a solicitat, în principal, respingerea acțiunii formulate, ca rămasă fără obiect și în subsidiar, respingerea acțiunii formulate ca fiind lipsită de interes. Apreciind că nu are nicio culpă în emiterea actelor administrativ fiscale contestate, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 165/FCA/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei de obiect ca nefondată; s-a admis excepția lipsei de interes și, în consecință, s-a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și au fost obligate intimatele la plata sumei de 61.231 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă; s-a respins cererea formulată de AJFP Galați de obligare a reclamantei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 165/FCA/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. 3.1 Recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, prin cererea de recurs, a invocat faptul că hotărârea a fost dată parțial cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente, în opinia sa, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, a susținut că instanța de fond si-a motivat hotărârea prin aceea ca nu poate fi reținuta o culpa a societății reclamante pentru urmarea unei cai legale pentru apărarea drepturilor sale, având in vedere ca in cursul judecații cauzei a intervenit o aministie, iar aceasta, a fost impusa, astfel cum rezulta din expunerea de motive a actului normativ, de faptul ca legislația a fost neclara. S-a arătat ca prin adoptarea legii amnistiei statul si-a recunoscut propria culpa fata de existenta unei legislații neclare in materie si care a generat consecințe fiscale deosebit de grave pentru contribuabili. Sentința civila nr. 165/28.11.2022 pronunțata in cauza, este parțial nelegala si netemeinica, având in vedere că instanța a apreciat ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 453 C. proc. civ. Or, in speța, instituția nu a pierdut procesul, acțiunea reclamantei A. S.R.L. fiind respinsa ca fiind lipsita de interes, nefiind dovedită în cauză nicio culpa procesuală a instituției. Recurenta a susținut că motivele care stau la baza hotărârii primei instanțe nu aparțin acesteia, ci sunt preluate din concluziile scrise ale reclamantei, aspect care conduce la concluzia ca instanța de fond si-a insusit susținerile reclamantei, fara sa analizeze argumentele si susținerile instituției, dar si dispozițiile legale incidente. Astfel, paragraful 8 din pagina 3 a hotărârii Curții de Apel Galați coincide cu paragraful 3 din pagina 3 a concluziilor scrise depuse la dosar de către reclamanta la data de 15.11.2022. Prima instanță s-a limitat la a prelua apărările reclamantei, dând o aparentă de motivare a hotărârii astfel pronunțate. Chiar dacă instanța de fond și-a însușit întru totul apărările reclamantei, aceasta trebuia să indice propriile considerente, pentru respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ. A mai apreciat că, in mod eronat, instanța de fond pune semnul egalității intre legiuitor (Parlamentul României) si Ministerul Finanțelor. Preluând motivarea reclamantei, instanța de fond a motivat ca prin adoptarea legii aministiei, statul si-a recunoscut propria culpa fata de existenta unei legislații neclare in materie. Or, in temeiul legislației aflate in vigoare la data emiterii actelor administrative contestate in cauza, Ministerul Finanțelor - Agenția Naționala de Administrare Fiscala a procedat la emiterea Deciziilor nr. 221/09.10.2020, nr. 38/03.02.2021, nr. 156/23.04.2020 ; 157/23.04.2020 si nr. 3123/07.10.2020, contestate in cauza. Ulterior, având in vedere lipsa predictibilitatii sarcinii fiscale ce revenea contribuabililor, legiuitorul roman, reprezentat de Parlamentul României, a adoptat Legea nr. 72/2022, prin care prin care s-a dispus anularea diferențelor de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitate pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a legii, și neachitate. Or, Agenția Naționala de Administrare Fiscala nu este nici emitentul reglementarilor legale care stau la baza emiterii deciziilor contestate in cauza si nici al Legii nr. 72/2022 privind aministia fiscala intervenita, iar A.N.A.F. nu reprezintă Statul Roman intr-un astfel de litigiu, instituția nepurtand avea vreo culpa pentru emiterea unor acte normative care au reglementat acest domeniu la un moment sau altul. Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată. Amnistia fiscala a fost reglementata de Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative, care a fost publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 315 din 31 martie 2022 si a intrat in vigoare de la 03 aprilie 2022. Procedura de anulare a obligațiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor art. 1 din Legea nr. 72/2022 a fost aprobata prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 1000/23.05.2022, care a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea l nr. 517 din 26 mai 2022. La momentul adoptării actelor normative indicate (26.05.2022), prezenta cauza se afla in stadiul in care trebuia depus la dosar raportul de expertiza fiscala judiciara efectuat de către expertul numit si de expertul parte al reclamantei, expertiza ce fusese dispusa de instanța de judecata inca de la termenul de judecata din data de 04.11.2021. Așadar, pana la data adoptării actelor normative care au reglementat amnistia fiscala, cheltuielile de judecata privind efectuarea expertizei fuseseră angajate de către reclamanta, dar si de către instituția recurentă (1.000 RON - onorariu parțial expertiza judiciara). De asemenea, cheltuielile cu taxa judiciara de timbru si cu onorariile avocaților angajați de către reclamanta fuseseră efectuate. In acest context, trebuie subliniat si faptul ca pana la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond, raportul de expertiza dispus a fi efectuat în cauza nu a fost depus la dosar. In acord cu Decizia nr. 34 din 16 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept fpct. 32), natura juridica a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata este aceea de cerere accesorie celei principale, or atât timp cat in cauza cererea principala a fost respinsa ca fiind lipsita de interes, in lumina dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata ar fi trebuit respinsa. De altfel, in speța nu a fost analizat in niciun fel fondul cauzei, pentru ca prima instanța sa poată concluziona asupra vreunei pretinse culpe a organului fiscal in emiterea actelor administrative contestate, acțiunea fiind respinsa ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes. Respectiva acțiune a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2019 soluționat de către Curtea de Apel Galați prin sentința civila nr. 154/10.12.2020. prin care instanța a respins ca nefondata acțiunea A. S.R.L., hotărârea rămânând definitiva prin respingerea ca lipsit de interes a recursului formulat de reclamanta impotriva hotărârii instanței de fond, prin decizia civila nr. 4934/27.10.2022 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție. În fine, a susținut că potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților. 3.2 Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin cererea de recurs, a susținut că hotărârea este nelegala întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspect circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., in ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 61.231 RON. În ceea ce privește cheltuielile de judecata, în opinia sa, hotărârea pronunțata de instanța de fond nu conține motivele pe care se sprijină. De asemenea, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțata a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material în ceea ce privește soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată. În esență, a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1349 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. (răspunderea civilă delictuală) prin raportare la prevederile art. 453 din C. proc. civ. Prin urmare, este evident că, în raport de soluția pronunțată de către instanța de fond asupra legalității actelor administrative, cheltuielile de judecată dispuse în sarcina organelor fiscale sunt vădit disproporționate în raport de complexitatea cauzei, de activitatea avocatului și circumstanțele cauzei, întrucât soluția a fost pronunțată strict în raport de incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 72/2022 fără a se analiza legalitatea actelor administrative sau argumentele intimatei-reclamante cu care a fost investită instanța de judecată.

Apărările formulate în recurs În stadiul procesual al recuruslui nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regioanlă a Finațelor Publice Galați-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (DGSC), a solicitat anularea Deciziei de soluționare nr. 221/09.10.2020 prin care DGSC a dispus respingerea contestației fiscale înregistrate sub nr. A_SLP 1051/19.06.2020, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/23.04.2020 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/23.04.2020 și Deciziei de soluționare nr. 38/03.02.2021 prin care DGSC a dispus respingerea contestației fiscale înregistrate sub nr. A_SLP 1927/19.11.2020, formulată de Societate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 3123/07.10.2020, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. x/23.04.2020, in privinta obligatiilor fiscale principale stabilite suplimentar la plata, in suma de 34 616 093 RON, reprezentand contributii sociale și a obligatiilor fiscale accesorii aferente obligatiilor fiscale principale, in cuantum de 9837638 RON, reprezentand penalitate de nedeclarare si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar. Prin sentința recurată, s-a respins excepția lipsei de obiect ca nefondată; s-a admis excepția lipsei de interes și, în consecință, s-a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și au fost obligate intimatele la plata sumei de 61.231 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă; s-a respins cererea formulată de AJFP Galați de obligare a reclamantei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, pârâtele formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocând argumente similare, astfel că acestea vor fi analizate împreună. Înalta Curte constată că nu poate fi reținută incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., circumscris căruia recurentele au invocat nemotivarea sentinței recurate. Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii de chemare în judecată ca lipsită de interes și a obligării intimatelor la plata cheltuielilor de judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentelor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată însă că este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurentele-pârâte. Înalta Curte reține că obligațiile fiscale suplimentare reprezentând contribuții sociale obligatorii de 34.616.093 RON și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora stabilite prin actele de impunere contestate în prezentul dosar pentru perioada 01.05.2018 - 31.12.2019, au fost impuse ca urmare a recalificării de către organele fiscale a sumelor achitate de către Societate angajaților acesteia detașați în Germania cu titlu de diurnă în venituri salariale, astfel cum rezultă din constatările de la pag. 3-7 din Raportul de inspecție fiscală. Intimata-reclamantă a învestit instanța de judecată cu o cerere de anulare a acestor acte administrativ-fiscale, iar pe durata soluționării litigiului, respectiv la data de 03 aprilie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 72/30.03.2022 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative, care la art. 1 stipulează următoarele: "(1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei țări, de către angajați ai angajatorilor români care și-au desfășurat activitate pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, și neachitate. (3) Diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor prevăzute la alin. (1), aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și data intrării în vigoare a prezentei legi, stinse prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se restituie contribuabililor. Restituirea se face la cererea contribuabililor. (4) Termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea pentru sumele prevăzute la alin. (3) începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (5) Anularea obligațiilor fiscale prevăzute la alin. (1) se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale, care se comunică contribuabilului.(…)" În aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea amnistiei fiscale nr. 72/2022, recurentele-pârâte, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, au emis la data de la data de 12.07.2022 organele fiscale au emis și au comunicat societății reclamante decizia de anulare nr. 2690/12.07.2022 prin care au fost anulate în integralitate obligațiile fiscale suplimentare stabilite in baza actelor de impunere contestate în prezenta cauză, astfel cum se confirmă prin înscrisurile înregistrate la dosarul cauzei la data de 31.08.2022 . Criticile de nelegalitate ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulate de ambele recurente-pârâte privesc chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării de către instanța de fond a prevederilor art. 453 alin. (1) și ale art. 454 din C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată. Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispozițiilor art. 454 din același act normativ, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau de afla de drept în întârziere (…)". Așadar, conținutul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. consacră drept fundament al plății cheltuielilor de judecată culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziției legale, în egală măsură, atât rezultatul procesului, dar și conduita părților manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia. Având în vedere că, în cauză, deciziile de impunere contestate nu au fost nici anulate, nici revocate de către recurentele-pârâte, ci doar obligațiile fiscale au fost înlăturate de la executare, urmare a amnistiei fiscale intervenite pe parcursul soluționării prezentului dosar, Înalta Curte, contrar opiniei judecătorului fondului, reține că nu poate fi reținută o culpă procesuală în sarcina pârâtelor. Prin urmare, faptul că pe parcursul derulării procesului a intervenit amnistia fiscală, care a avut drept urmare anularea obligației de plată a creanțelor fiscale nu presupune că pârâtele sunt partea căzută în pretenții sau că acestea au manifestat o conduită care să determine în mod culpabil un efort procesual din partea intimatei-reclamante constând în efectuarea cheltuielilor de judecată. În consecință, Înalta Curte reține că nu poate fi reținută culpa procesuală a ambelor autorități pârâte, acestea acționând în marja conferită de dispozițiile legale în vigoare atât la momentul emiterii deciziilor contestate, cât și la momentul emiterii deciziilor privind anularea obligațiilor fiscale stabilite prin titlurile de creanță fiscală, obiect a prezentei acțiuni în anulare. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluția atacată, prin care s-a dispus admiterea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor 453 alin. (1) din C. proc. civ., impunându-se reformarea sentinței sub acest aspect, urmând să fie menținute în rest dispozițiile sentinței recurate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile formulate de pârâte, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de obligare a pârâtelor la plata către reclamanta A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată; va menține în rest dispozițiile sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE,