ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4073/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin reprezentant legal, a solicit, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Galați, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: anularea Deciziei de impunere nr. x/30.03.2018 emisă de D.G.R.F.P. Galați - Administrația pentru contribuabilii mijlocii constituită la nivelul regiunii Galați, a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2234/12.04.2018, solicitând admiterea contestației, anularea în tot a Deciziei de impunere nr. x/30.03.2018, a Deciziei referitoare la obligațiile accesorii și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.03.2018 care a stat la baza Deciziei, precum și anularea obligației de plată a sumelor stabilite prin decizia atacată, contestația administrativă fiind înregistrată sub nr. CTC - AIF 1541/14.05.2018; anularea deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 2235/12.04.2018, solicitând anularea acesteia și anularea obligației de plată, contestația administrativă fiind înregistrată nr. x/21.05.2018.

Prin cererea formulată la data de 03.12.2018, reclamanta și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, solicitând anularea, alături de actele administrative menționate și a Deciziei nr. 559/16.11.2018 pronunțată în soluționarea contestației, reiterând aceleași motive din acțiunea inițială.

Prin sentința nr. 15/F din 4 februarie 2022, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția invocată ca nefondată; a admis acțiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B., și administrator special C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Galați; a dispus anularea deciziei de impunere x/30.03.2018, emisă de DGRFP Galați - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, a deciziei referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 2234/12.04.2018, a RIF nr. x/30.03.2018, a deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 2235/12.04.2018 și a deciziei nr. 559/16.11.2018 de soluționare a contestației și exonerarea reclamantei de la plata sumelor stabilite prin aceste acte administrative.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că hotărârea pronunțată este nelegală, deoarece instanța de fond nu și-a motivat în niciun fel hotărârea, preluând doar interpretările și dispozițiile legale prezentate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea completatoare a acesteia, fără a face referire la vreun aspect invocat prin întâmpinare sau obiecțiunile depuse la dosarul cauzei.

Cu titlu de exemplu, a indicat ultimele alineate de la pagina 13 din hotărâre, ce pot fi regăsite la pagina 4 din cererea de chemare în judecată și la pagina 3 din cererea completatoare, precum și pagina 15 care este preluată de la paginile 5 și 7 din cererea completatoare a acțiunii.

Prin urmare, instanța de fond a ignorat total apărările instituției recurente și nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestora, în vederea realizării scopului prevăzut la art. 237 C. proc. civ., respectiv al cercetării procesului, sens în care instanța avea obligația să examineze fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză, încălcându-se flagrant principiul rolului activ al judecătorului.

A mai susținut recurenta că hotărârea pronunțată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., obligativitatea motivării hotărârii judecătorești constituind o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În lipsa unei motivări care să evidențieze clar raționamentul juridic și dispozițiile legale avute în vedere, de o manieră rezonabil de clară și completă a instanței de fond, încât să permită exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs este practic lipsită de posibilitatea cenzurării considerentelor și aprecierii justeței acestora, raportat la situația de fapt și de drept astfel încât recurenta reiterează aceleași aspecte prezentate, atât prin întâmpinare, cât și prin obiecțiunile formulate împotriva constatărilor din raportul de expertiză.

În consecință, întrucât în cauză hotărârea a fost pronunțată fără satisfacerea condițiilor de motivare în fapt și în drept și fără o analiză atentă a probelor aflate la dosar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate, ca fiind nefondată.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și excepția nulității recursului, excepții ce au fost respinse de către instanță, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, intimata-reclamantă a depus note de ședință, concluzii scrise și înscrisuri, respectiv Decizia de anulare a obligațiilor fiscale nr. 4372 din 6 decembrie 2022, arătând că, în temeiul prevederilor Legii nr. 72/2022, au fost anulate obligațiile fiscale reținute prin Decizia de impunere nr. x/2018, a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, respectiv pentru perioada 1 iulie 2015 - 30 iunie 2017.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, fiind respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care aceasta a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Analizând sentința atacată prin raportare și la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 559/16.11.2018 de soluționare a contestației, a Deciziei de impunere nr. x/30.03.2018 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.03.2018 care a stat la baza deciziei, a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 2235/12.04.2018, precum și anularea obligației de plată a sumelor stabilite prin acestea.

În analiza recursului declarat în cauză, cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 4372/06.12.2022 (emisă în cursul soluționării prezentei cauze) a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați s-a dispus, în baza art. I din Legea nr. 72/2022, anularea obligațiilor fiscale aferente perioadei 01.07.2015-30.06.2017 stabilite prin Decizia de impunere nr. x/30.03.2018, obligații anulate și prin sentința de fond a Curții de Apel Galați, dar contestată de către recurenta-pârâtă.

În raport de înscrisul nou administrat în etapa procesuală a recursului (Decizia nr. 4372/06.12.2022 a AJFP Galați), instanța de control judiciar apreciază că recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond relativ la anularea deciziei de impunere nr. x/2018 privind obligațiile fiscale în cuantum de 8.812.378 RON stabilite de către DGRFP Galați-Administrația pentru contribuabilii mijlocii constituită la nivelul Regiunii Galați este nefondat.

În ceea ce privește perioada 01.06.2012 - 30.06.2015, ce a făcut obiectul controlului finalizat prin Decizia nr. F-CT nr. 23/30.03.2018, instanța de control judiciar reține considerentele sentinței recurate care relevă concluzia judecătorului fondului potrivit căreia se impune constatarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 209/2015 (act normativ publicat in MO nr. 540/20.03.2015) conform cărora "(1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizația primită pe perioada delegării și detașării de către angajații care și-au desfășurat activitatea pe teritoriul altei țări, aferente perioadelor fiscale de până Ia 1 iulie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Organul fiscal nu recalifică sumele de natura celor prevăzute la alin. (1) și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de recalificare pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015".

În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile recurentei-pârâte referitoare la modalitatea în care judecătorul fondului a dispus anularea actelor administrativ fiscale contestate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței nr. 15/F din 4 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.