ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5133/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.10.2018 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin administrator special B. și administrator judiciar C.., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, anularea Deciziei nr. 263/23.05.2018 privind soluționarea contestației administrative, a Deciziei de impunere nr. x/10.08.2017, cu număr de ieșire RTC-AIF 2483/11.08.2017 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/10.08.2017 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de Inspecție fiscală, emise la data de 10.08.2017.

Prin sentința civilă nr. 99/CA din 23 iulie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator special B. și administrator judiciar C.., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, având ca obiect anularea Dispoziției FN din 10.08.2017, ca inadmisibilă;

A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 99/CA din 23 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului arată că în mod greșit s-a respins contestația cu privire la pct. 1, respectiv înregistrarea cheltuielilor în suma de 1.988.153 RON și a TVA în suma de 481.948 RON, având în vedere că partenerii contractuali care au emis facturi către A. S.R.L. sunt societăți comerciale active și au cod valid de TVA; că recurenta a deținut facturi fiscale, în copie xerox, pentru care a procedat la reconstituirea originalelor, nefiind în situația de a nu deține facturi.

Din această perspectivă, consideră că instanța de fond a aplicat în mod eronat prevederile art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003, în condițiile în care societatea recurentă a reconstituit documentele fiscale în conformitate cu prevederile pct. 45 și 46 din OMFP nr. 3512/2008.

Referitor la înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de consultanță și management, în suma de 11.575.279 RON, arată că acestea nu reprezintă operațiuni nereale, respectiv că tranzacțiile efectuate au scop economic, astfel că în mod nelegal nu au fost luate în considerare, ele fiind utilizate în cadrul unor practici economice obișnuite, recurenta nesustrăgându-se de la plata impozitelor și taxelor.

Invocă în susținerea aspectelor învederate jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și dispozițiile Directivei 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene.

În ceea ce privește înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor deductibile în suma de 2.016.122 RON, consideră că cele reținute de către organul fiscal sunt nefondate, având în vedere că se justifică efectuarea lor în scopul realizării de venituri impozabile, fiind vorba de închirieri auto, diverse închirieri de spații, utilaje, servicii artistice, punere la dispoziție de informații și baze de date.

Față de creanțele prescrise, arată că problema de drept în discuție este aceea a momentului în care o datorie este prescrisă, fiind necesară includerea acesteia în categoria veniturilor impozabile, în condițiile în care Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, la capitolul 8.10, pct. 256 lit. e) menționează că veniturile din exploatare cuprind printre altele și datoriile prescrise, însă acest ordin nu precizează când ar trebui sa opereze mutarea din categoria datoriilor în cea a veniturilor.

Concluzionând, arată că atâta vreme cât legislația prevede în mod expres dreptul contestatoarei de a renunța la beneficiul prescripției, chiar și în mod tacit, iar în actuala reglementare nu se regăsește nicio normă legală cu caracter imperativ care să oblige debitorul ca, atunci când s-a împlinit termenul de prescripție, să includă datoria în capitolul Venituri din exploatare, apreciază că măsura dispusă de intimată este netemeinică.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, întrucât aspectele învederate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, anularea Deciziei nr. 263/23.05.2018 privind soluționarea contestației administrative, a Deciziei de impunere nr. x/10.08.2017, cu număr de ieșire RTC-AIF 2483/11.08.2017 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/10.08.2017 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de Inspecție fiscală, emise la data de 10.08.2017.

La termenul de judecată din data de 20.10.2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care la fond cauza s-a judecat doar în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, fără a se soluționa și în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, emitenta deciziei de soluționare a contestației.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat, având în vedere faptul că în cauză nu a fost citată Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca autoritate emitentă a Deciziei nr. 263/23.05.2018 privind soluționarea contestației administrative.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea poate fi casată atunci:

"5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Înalta Curte observă că Decizia nr. 263/23.05.2018 privind soluționarea contestației administrative a fost emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, conform copiei depuse la filele x din vol. I al dosarului de fond.

Este adevărat că reclamanta a stabilit prin cererea introductivă cadrul procesual, înțelegând să cheme în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Galați, însă, în aceste condiții, instanța era ținută ca, în baza rolului activ reglementat prin art. 22 din C. proc. civ., să pună în discuția părților citarea în cauză și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în calitate de emitent al Deciziei nr. 263/23.05.2018 de soluționare a contestației administrative.

În ramura contenciosului administrativ o asemenea obligație reiese și din art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, conform căruia:

"Când raportul juridic dedus judecății o impune, instanța de contencios administrativ va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. (...)"

Aceasta pentru că materia contenciosului administrativ presupune o procedură specială față de dreptul comun, instituind obligativitatea citării în cauză a emitentului actului administrativ a cărui anulare se solicită, în vederea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil, cum ar fi dreptul la apărare, contradictorialitatea, precum și dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond nu a dispus citarea tuturor instituțiilor emitente ale actelor administrative fiscale atacate și nu a ținut cont de împrejurarea că nu toți emitenții actelor atacate au fost introduși în cauză.

Astfel, se constată că, pe parcursul soluționării cauzei în fața instanței de fond, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a fost citată în cauză.

Potrivit art. 153 C. proc. civ.:

"(1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

(2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității."

Având în vedere că instanța de fond a soluționat cauza fără citarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, autoritate emitentă a Deciziei nr. 263/23.05.2018 privind soluționarea contestației administrative, hotărârea atacată este lovită de nulitate în condițiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru asigurarea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față, instanța de recurs apreciază că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu respectarea cadrului procesual ce se impune a fi stabilit în cauză, respectiv cu citarea, în calitate de pârât și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, emitentul deciziei de soluționare a contestației.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței civile nr. 99/CA din 23 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței civile nr. 99/CA din 23 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2022.