ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4040/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2018 reclamanta societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 288/16.03.2018 privind soluționarea contestației pe care a formulat-o împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/28.11.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și implicit împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.11.2017 solicitând admiterea contestației, anularea actelor administrativ - fiscale contestate, cu consecința exonerării societății reclamante de plata obligațiilor fiscale stipulate în cuprinsul său.

Prin sentința civilă nr. 1/CA din 9 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. și prin administrator special C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs recurenta recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat recurenta că, interpretând si aplicând eronat dispozițiile legale incidente, în raport de probatoriul administrat în cauza, instanța de fond a reținut că în mod legal, parata a emis decizia nr. 288/16.03.2018, prin care a respins contestația ca nefiind depusa în termen, aplicând astfel, sancțiunea decăderii prevăzuta expres de dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015.

Raportat la dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, și art. 47 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, termenul stabilit de lege pentru formularea contestației fiscale prevăzute de art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 începe să curgă de la data comunicării actului administrativ - fiscal (respectiv, de la data comunicării deciziei de impunere), la sediul persoanei juridice.

Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferentelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale pentru persoane juridice nr. x/28.11.2017 a fost comunicata la data de 13.12.2017, astfel cum rezulta din mențiunile de pe plicul transmis societății de către AJFP Constanta, iar nu la data de 11.12.2017, astfel cum eronat s-a reținut de către organul de soluționare a contestației.

În plus, s-a arătat că înscrisurile depuse de intimata la dosarul cauzei nu atesta faptul ca decizia de impunere ar fi fost comunicata societății la data de 11.12.2017, aceasta cu atât mai mult cu cat, în borderoul de transmitere, nu a fost menționata denumirea societății A. S.R.L..

Raportat la aceste aspecte, s-a considerat că, în mod eronat, prin hotărârea atacata, s-a reținut ca, intimata ar fi făcut suficiente dovezi ca a decizia de impunere ar fi fost primita de societate la data de 11.12.2017, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Intimata - pârâtă nu a formulat întâmpinare la recursul declarat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

În urma unei inspecții fiscale desfășurate la societatea reclamantă a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. x/28.11.2017, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale pentru persoane juridice nr. x/28.11.2017 care a stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale suplimentare, respectiv 2.242.070 RON - impozit pe profit, ca urmare stabilirii unei baze impozabile suplimentare în cuantum de 14.352.109 RON, 2.479.306 RON - taxa pe valoare adăugată ca urmare stabilirii unei baze impozabile suplimentare în cuantum de 10.337.084 RON, 3.138.850 RON - impozit pe veniturile dividende persoane fizice, ca urmare stabilirii unei baze impozabile suplimentare în cuantum de 19.399.065 RON.

Contestația formulată de reclamantă a fost respinsă prin decizia nr. 288/16.03.2018, ca nefiind depusă în termen.

Prima instanță a validat soluția dată în contestația administrativă, reținând că reclamanta a primit actul administrativ fiscal la data de 11.12.2017, iar ultima zi în care mai putea introduce contestație era, conform termenului de 45 zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, data de 26.01.2018, ce a căzut într-o zi lucrătoare. Cum reclamanta a introdus contestația la data de 29.01.2018, pârâta a emis decizia nr. 288/16.03.2018 prin care a respins contestația ca nefiind depusă în termen, aplicând astfel sancțiunea decăderii prevăzută chiar expres de dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. constată Înalta Curte că acestea este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În motivare, se susține de către recurentă împrejurarea că instanța de judecată a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor art. 270 alin. (1) și art. 47 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, întrucât nu a luat în considerare la calculul termenului de 45 de zile data de 13.12.2017 menționată pe plicul de expediție, aspecte care nu se încadrează în cazul de casare invocat.

Cu toate acestea, analizând actele dosarului Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 270 - Termenul de depunere a contestației- din Legea nr. 207/2015

(1) Contestația se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii."

Înalta Curte urmează să respingă criticile formulate prin cererea de recurs având în vedere că înscrisul aflat la fila x de la dosarul de fond, reprezentând confirmarea de primire prin poștă, poartă ștampila societății reclamante și mențiunea datei de 11.12.2017 care face dovada până la înscrierea în fals în condițiile art. 163 alin. (5) din C. proc. civ.

Respectivul înscris se coroborează și cu borderoul de expediție depus la paginile 121-122, instanța urmând să înlăture modificările/ștersăturile de pe acest înscris, potrivit art. 291 din C. proc. civ., respectiv cea de la poziția 65, ca nefiind certificată de emitentul actului. În mod corect prima instanța a corelat indicativul special S9615 înscris pe borderou care se regăsește atât pe decizia de impunere cât și pe raportul de inspecție .

Se constată că pârâta a făcut suficiente dovezi că a depus la oficiul poștal la 05.12.2017 și a comunicat, conform avizului de confirmare a primirii, la data de 11.12.2017 decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală reclamantei.

Susținerea recurentei - reclamante în sensul că data comunicării este 13.12.2017 nu are niciun suport probator și nu este în măsură să înlăture mențiunea agentului poștal de pe confirmarea de primire.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 1/CA din 9 ianuarie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2021.