ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3075/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța-Activitatea de inspecție fiscală Constanța, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Deciziei nr. 69/03.03.2021 privind soluționarea contestației administrative formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/09.08.2017 emisă de Administrația Finanțelor Publice Constanța în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.08.2017, precum și anularea Deciziei de impunere nr. x/09.08.2017 emisă de Administrația Finanțelor Publice Constanța și a raportului de inspecție fiscală nr. x/09.08.2017.

Prin sentința nr. 283 din 28 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. S.A. reprezentată prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală Constanța, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 283 din 28 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, a promovat recurs reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B..

În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta susține că sentința recurată nu cuprinde motivarea deciziei de respingere a acțiunii, deoarece judecătorul fondului a preluat și rezumat concluziile/argumentele expuse de reprezentanții pârâtei ANAF prin raportul de inspecție fiscală și decizia de soluționare a contestației.

Sentința recurată nu relevă o analiză a probatoriului cauzei, a legalității și temeiniciei actelor administrative fiscale, instanța preluând, fără a aplica un filtru propriu, un raționament propriu, susținerile organelor fiscale.

Recurenta-reclamantă critică sentința atacată și din perspectiva greșitei aplicări a prevederilor art. 134

2

alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, arătând că prima instanță nu a ținut seama de faptul că societatea, când a încheiat contractele de livrare se afla sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței; există o neîncredere din partea partenerilor în ceea ce privește posibilitatea de a se derula o activitatea viabilă pe o perioadă mai lungă de timp.

Contractele au fost avute în vedere în planul de reorganizare aprobat de creditori în Adunarea creditorilor din data de 03.09.2014 și ulterior în planul rectificat aprobat de aceeași adunare la 04.05.2017 și confirmat de Curtea de Apel Constanța.

Din acest motiv au fost invocate în cele două contracte clauze care permit societății-recurente să efectueze plăți în avans, în contul livrării bunurilor contractate.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de fond nu a analizat cele două contracte, deoarece altfel s-ar fi observat că termenii esențiali sunt prevăzuți.

Astfel, contractele de vânzare-cumpărare nr. x/26.02.2016 încheiat cu SOLDORA S.R.L. și nr. 50/19.03.2015 completat prin actul adițional nr. x/04.05.2015 încheiat cu C. S.R.L. cuprind atât obiectul cât și prețul, termenul de livrare, modalitățile de plată, acestea răspunzând exigențelor legale.

Prețul este facturat în avans, potrivit clauzei secundare stipulate în contract, iar criteriile după care acesta a fost stabilit la data emiterii facturii în avans, au fost determinate în funcție de prețurile practicate pe piață pentru produse similare, ținându-se seama și de achizițiile anterioare, astfel că nu se poate concluziona că livrările nu erau determinate cu precizie, erau incerte, nu este prevăzut niciun termen de livrare a mărfurilor sau că bunurile nu erau identificate cu exactitate.

Cu privire la situația biletului la ordin, afirmațiile instanței nu au suport, nu poate fi vorba de neîndeplinirea condiției privind plata avansurilor, acestea fiind achitate la data semnăturii și acceptării de către furnizori a instrumentelor de plată.

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă, contractele încheiate nu sunt operațiuni fictive, nederularea parțială a acestora fiind datorată acțiunilor de suspendare și anulare a autorizațiilor de antrepozit fiscal și de comercializare a băuturilor.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18 august 2022, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

A formulat întâmpinare și intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea sentinței de fond. În esență, a arătat că în mod corect a dispus prima instanță respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările intimatelor-pârâte, precum și concluzii scrise.

II. Soluția instanței de recurs

Analiza motivelor de casare

Prima critică, întemeiată pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată. Recurenta-reclamantă consideră că judecătorul fondului a preluat concluziile și argumentele expuse de organul fiscal, atât prin raportul de inspecție fiscală, cât și prin decizia de soluționare a contestației și nu a realizat o analiză proprie a susținerilor părții.

Înalta Curte, observând considerentele expuse de judecătorul fondului, reține că acesta a analizat prevederile legale incidente, jurisprudența relevantă a CJUE, a arătat motivele pentru care au fost respinse susținerile argumentele și reclamantei referitoare la plata în avans și clauzele contractelor de vânzare-cumpărare, la exigibilitatea taxei și la situația biletului la ordin.

Faptul că prima instanță a înlăturat argumentele reclamantei și a respins acțiunea nu înseamnă că aceasta a preluat apărările pârâtelor, astfel cum se susține prin motivele de recurs.

Cea de-a doua critică întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 134

2

alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

Potrivit disp. art. 134

2

alin. (1) și (2) lit. b) din Codul fiscal, exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator, dar prin excepție de la această regulă, exigibilitatea taxei intervine la data la care se încasează avansul pentru plățile efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Avansurile reprezintă plata parțială sau integrală a contravalorii bunurilor și serviciilor, efectuată înainte de data livrării ori prestării acestora.

În raport de aceste dispoziții legale, recurenta-reclamantă consideră că cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu Soldora S.R.L. și C. S.R.L. conțin termenii esențiali ai unui contract de vânzare-cumpărare respectiv obiect, preț și termen de plată.

Înalta Curte constată că, în speță, este în discuție realizarea livrării bunurilor contractate, în convenția încheiată cu Soldora S.R.L. nu este prevăzut niciun termen de livrare, însă s-a facturat toată valoarea contractului sub formă de avans și s-a emis un bilet la ordin.

De asemenea, s-a demonstrat încălcarea de către recurenta-reclamantă a disp. art. 134

2

alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, deoarece aceasta a decontat TVA înainte de livrarea bunurilor.

În plus, biletele la ordin nu au fost decontate, iar considerațiile de ordin teoretic făcute de către recurenta-reclamantă, cu referire la biletul la ordin, nu conduc la întrunirea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Din cuprinsul Contractului nr. x/26.02.2016 reiese într-adevăr că acesta reprezintă un contract-cadru pentru derularea raporturilor comerciale pentru o perioadă de 12 luni, urmând a se realiza comenzi din partea cumpărătorului, acestea nefiind emise.

Întrucât biletul la ordin, aferent acestui contract nu a fost onorat la plată, este corectă afirmația primei instanțe în sensul că tranzacția nu a avut un conținut economic real.

Cu privire la Contractul nr. x/19.03.2015 încheiat cu C. S.R.L., biletele la ordin deși au fost emise, plata avansului nu a fost efectuată, neexistând nicio dovadă a recepționării mărfurilor.

Față de acestea, în temeiul disp. Art. 496 C. proc. civ., coroborate cui disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 283 din 28 decembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.