CAUZUL CU PRIVIND SECȚIUNEA DE KOZAK ȘI ALȚII v. UKRAINE (Aplicații nr. 54738/13 și altele – a se vedea lista adăugată) JUDGMENT STRASBOURG 27 noiembrie 2025 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kozak și alții v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Andreas Zünd , Președintele Mykola Gnatovskyy, Vahe Grigoryan , judecători și Martina Keller, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererile (n. 54738/13, 33635/14 și 13080/17) împotriva Ucrainei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de trei solicitanți enumerați în tabelul anexat („Reclamanții”), la diferitele date indicate în acest articol; decizia de a anunța o parte din reclamațiile prevăzute la art. 6 § 1 și din reclamațiile prevăzute în art. 8 din Convenția către Guvernul Ucrainean („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna Sokorenko, de la Ministerul Justiției, și de a declara restul cererilor nr. 54738/13 și 13080/17 inadmisibilă; observațiile părților; având deliberat în particular la 6 noiembrie 2025, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: subiectul cazului Prezentul caz se referă în principal la plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 8 din Convenție, care susțin: (i) nerespectarea principiului unui tribunal independent și imparțial și (ii) insuficiența revizuirii judiciare ulterioare. Potrivit reclamanților, concedierea lor de la posturile lor de judecători de instanță locală pentru „respirație de jurământ” a fost ilegală. 54738/13 La 16 octombrie 2012, Înaltul Consiliu de Justiție („HCJ”) a stabilit că reclamantul a încălcat jurământul judiciar. Prin urmare, a hotărât să prezinte Parlamentului o prezentare pentru a-l respinge de la postul de judecător pentru „respirație de jurământ”. HCJ a remarcat că reclamantul, în calitate de membru al unui comitet de judecători, a participat la examinarea unui caz penal și la pronunțarea unei hotărâri care constată că inculpatul în acest caz este vinovat. Hotărârea instanței a avut consecințe negative: în special, aceasta a provocat nemulțumire în societate, deoarece cazul penal a fost discutat la scară largă în mass-media. HCJ a concluzionat că reclamantul nu a respectat cerințele legislației procedurale și nu a acționat în mod diligent și imparțial la examinarea cazului penal; prin urmare, el a trebuit să fie respins. Reclamantul a contestat hotărârea HCJ în fața Curții administrative înalte („HAC”), care, la 28 februarie 2013, a respins cererea reclamantului ca fiind nefondată. Mai 2013 Parlamentul a votat pentru concedierea reclamantului și a adoptat o rezoluție în acest sens. Rezoluția a contestat rezoluția parlamentară care a ordonat concedierea înainte de HAC care, la 28 August 2013, a respins cererea reclamantului ca fiind neconvenționată, susținând că Parlamentul a respectat procedura prescrisă care reglementează concedierea judecătorilor la examinarea cazului reclamantului. Cererea n 33635/14 La 11 iunie 2013, HCJ a stabilit că reclamantul a încălcat jurământul judiciar. Astfel, a hotărât să facă o prezentare către Parlament pentru a-l respinge de la postul său de judecător pentru „respirație de jurământ”. HCJ a subliniat că reclamantul a încălcat în mod grav legea atunci când a administrat justiție – și anume, că a deschis proceduri civile și a examinat un caz care a căzut sub jurisdicția instanțelor comerciale și că a eliberat, de asemenea, un ordin interimar de ajutor pentru confiscarea fondurilor, titlurilor și a bunurilor acuzate în valoare de o sumă de bani de mai multe ori mai mare decât suma cererii. Toate aceste decizii au fost ulterior anulate ca fiind ilegale de către o instanță de apel. La 5 septembrie 2013, Parlamentul a votat pentru concedierea reclamantului și a adoptat o rezoluție în acest sens. Rezoluția a contestat decizia HCJ și rezoluția parlamentară care a ordonat concedierea înaintea HAC. La 24 Octombrie 2013 HAC a respins afirmația reclamantului împotriva HCJ ca fiind neconvenționată. El a constatat că concluziile HCJ au fost bine motivate și că decizia sa propunerea de concediere a reclamantului a fost legală. Noiembrie 2013 HAC a respins cererea reclamantului împotriva Parlamentului ca fiind neconvenționată. El a susținut că Parlamentul a respectat procedura prescrisă care reglementează concedierea judecătorilor la examinarea cazului reclamantului. Cererea nO. 13080/17 11. Martie 2015 Comisia Speciala Temporara („TSC”), care a fost infiintata in temeiul Legii 2014 privind restabilirea increderii in justitia in Ucraina in vederea controlului judecatorilor (a se vedea Shmorgunov si altele c. Ucraina , nr. 15367/14 si 13 altele §§§ 220-29, 21 Ianuarie 2021, a constatat că reclamantul a încălcat jurământul său judiciar prin condamnarea a două persoane la 15 zile de detenție administrativă (pensiunea cea mai severă infracțiuni administrative) pentru participarea la protestele de masă la Kharkiv la 19 februarie 2014 (a se vedea Vorontsov și alții c. Ucraina , nr. 58925/14 și altele 4 § 26, 21 În 5 noiembrie 2015, HCJ a susținut concluzia TSC și a prezentat președintelui Ucrainei o supunere către solicitant să li se descarce de la postul de judecător pentru „respirație de jurământ”. HCJ a afirmat că hotărârile de instanță adoptate de reclamant nu au fost justificate în mod corespunzător și că dosarele nu au conținut nici o dovadă că persoanele în cauză au comis infracțiunile administrative cu care au fost acuzate. HCJ a stabilit, de asemenea, că reclamantul a comis numeroase încălcări grave (ibid., §§ 29). 13. Ianuarie 2016 Președintele Ucrainei a emis un decret care a respins reclamantul de la postul de judecător. Reclamantul a contestat decizia HCJ și decretul prezidențial care a ordonat concedierea înaintea HAC. 15. La 8 august 2016, HAC a acordat reclamantului cererea împotriva HCJ. La 29 Noiembrie 2016 Curtea Supremă, după apelul HCJ, a anulat decizia HAC, constatând că concluziile HCJ au fost bine întemeiate și că decizia sa propunerea de concediere a reclamantului a fost legală. La 6 aprilie 2017 HAC a respins afirmația reclamantului împotriva decretului prezidențial ca fiind nesubstanțiată. Această decizie a fost susținută de Curtea Supremă la 23 Octombrie 2018. Ambele instanțe au susținut că decretul care ordonă concedierea reclamantului face parte din competențele discreționale ale președintelui Ucrainei pe baza și în conformitate cu procedura prevăzută în legislația internă. Cadrul juridic și practica 17 relevante. La Oleksandr Volkov c. Ucraina (n. 21722/11, §§ 82, ECHR 2013), Kulykov și alții c. Ucraina (n. 5114/09 și altele 17, §§ 107-16, 19 ianuarie 2017). Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze împreună într-o singură hotărâre. 1 din Convenție, reclamanții se plângeau că procedura de concediere era incompatibilă cu principiile unui tribunal independent și imparțial și că revizuirea judiciară ulterioară (a se vedea punctele 3, 5, 8-10 și 14-16 de mai sus) nu a fost suficientă pentru a remedia aceste deficiențe. 20. Guvernul a susținut că nu a existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, având în vedere că, în momentul material, legislația națională a oferit suficiente garanții privind independența și imparțialitatea HCJ, iar instanța internă care consideră că cazurile de concediere ale reclamanților au exercitat competența deplină asupra deciziilor HCJ și a respectat astfel garanțiile de judecată echitabilă. 21. Curtea constată că aceste plângeri nu sunt în mod evident bolnave întemeiat în sensul articolului 35 § § a) din Convenție, nici nu sunt inadmisibile din alte motive, prin urmare trebuie să fie declarate admisibile. 22. Curtea observă în continuare că a constatat anterior în Oleksandr Volkov (citat mai sus, § § 109-31) și Kulykov și alții (citat mai sus, § § § 135 36) că, în momentul material, procedura de concediere a judecătorilor pentru „sărbătorirea jurământului” a dezvăluit o serie de deficiențe structurale și generale care au compromis principiile independenței și imparțialității și că revizuirea judiciară ulterioară nu a remediat aceste deficiențe. Curtea consideră că aceste constatări sunt, de asemenea, relevante pentru prezentele cereri. 23. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește (i) nerespectarea principiului unui tribunal independent și imparțial și (ii) a insuficienței revizuirii judiciare ulterioare. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 8 DE CONVENȚIE 24. Referindu-se în mod expres (depunerea nr. 33635/14 și 13080/17) sau în substanță (depunerea nr. 54738/13) privind art. 8 din Convenție, reclamanții se plângeau că viețile lor private au fost afectate substanțial de concedierea lor pentru „respirație de jurământ”. Aplicația nr. 33635/14 25. După ce guvernul a primit notificarea cererii, reclamantul a susținut că nu s-a plâns de o încălcare a art. 8 din Convenție. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul nu poate fi considerat ca dorind să urmărească această plângere, în sensul art. 37 § § a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, care ar necesita examinarea continuă a plângerii. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere ar trebui eliminată din lista cazurilor sale. 8 din Convenție, deoarece licențiarea reclamanților era în conformitate cu legea, urmărise un obiectiv legitim și era necesară într-o societate democratică. 27. Curtea constată că aceste plângeri nu sunt în mod evident nefondate în sensul art. 35 § a) din Convenție, nici nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie să fie declarate admisibile. 28. Curtea observă, de asemenea, că s-a constatat anterior în Oleksandr Volkov (citat mai sus, §§ 166 67 și 173 85) și Kulykov și alții (citat mai sus, § 138) faptul că concedierea reclamanților din posturile lor de judecător pentru „scurte de jurământ” constituie o interferență cu viața lor privată și că „aceasta interferență nu respectă cerințele „calității dreptului” și, prin urmare, nu a fost legală în sensul articolului 8 din Convenție. Curtea consideră că aceste concluzii sunt pe deplin relevante pentru cererile în cauză, având în vedere că, în momentul material, nu exista nici o liniuță directă sau practică care să stabilească o interpretare consecventă și restrictivă a noției de „înțelegere a jurământului” (a se vedea Oleksandr Volkov, citat mai sus, § 180). 29. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenția în cererile nr. 54738/13 și 13080/17. ALTE COMPLAINTE 30. Reclamanții au formulat, de asemenea, alte plângeri în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție, că cauzele lor nu au fost examinate de către un „tribunal stabilit de lege” și că nu au avut recours interne eficace pentru articolele 6 și 8 plângeri. 31. Având în vedere faptele cauzei, argumentele părților și concluziile sale de mai sus, Curtea consideră că a abordat principalele întrebări juridice formulate în acest caz și că nu este necesară examinarea admisibilității și a meritelor celorlalte plângeri (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridiale în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEHR 2014). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 32. Reclamantul în cererea nr. 54738/13 a solicitat 10.000 euro (EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare și 2.000 EUR în taxele juridice pentru reprezentarea sa în fața Curții. Reclamantul în cererea nr. 13080/17 a solicitat 20.000 EUR în favoarea daunelor nepecuniare și EUR 141.792 în ceea ce privește prejudiciu material (cumpărări pierdute și prestații anuale de asistență medicală pentru perioada 2016-2024). Nu au fost prezentate reclamații în cererea nr. 33635/14. 33. Guvernul a susținut că reclamațiile reclamanților pentru prejudiciu moral nu au fost în totalitate nesubstanțiate și exorbitante. În ceea ce privește afirmația reclamantului în cererea nr. 13080/17 în ceea ce privește daunele pecuniare, ei au susținut că reclamantul nu a furnizat nicio probă pentru a corrobora faptul că suma pretinsă ar fi fost plătită de fapt dacă ar fi rămas în postul de judecător și că nu le-a informat despre faptul că, de la 11 Februarie 2020 (care este, după concedierea sa) el a continuat să fie înregistrat ca avocat la Consiliul Barului din regiunea Kharkiv. În ceea ce privește reclamația pentru taxe juridice, guvernul a susținut că suma reclamată nu a fost efectiv suportată și nu a fost rezonabilă cu privire la cuantum. 34. În ceea ce privește reclamația pentru prejudiciu material în cererea nr. 13080/17, după examinarea depunerii părților, Curtea constată că suma reclamată nu este confirmată de nicio probă (a se vedea, pentru o abordare similară, Ovcharenko și Kolos c. Ucraina , nr. 27276/15 și 33692/15, § 140, 12 ianuarie 2023). Prin urmare, Curtea respinge această afirmație în întregime. 35. Curtea consideră, de asemenea, că reclamanții în cererile nr. 54738/13 și 13080/17 au suferit prejudiciu moral care nu sunt suficient de compensate de constatarea simplei încălcări a Convenției. Având în vedere circumstanțele prezentului caz și abordarea adoptată de Curtea din Kulykov și alții (citată mai sus, § 156), aceasta acordă fiecăruia dintre solicitanți 5000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare, plus orice impozit care poate fi imputabil. 36. În ceea ce privește cererea privind taxele juridice din cererea nr. 54738/13, în conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere documentele în posesia sa și cele de mai sus Tribunalul consideră că este rezonabil să acorde reclamantului 2.000 de euro pentru taxe juridice în cadrul procedurii dinaintea Curții, plus orice impozit care îi poate fi imputabil. La cererea reclamantului, 1000 EUR din suma acordată în temeiul acestui cap trebuie plătită direct în contul bancar al dlui Boychenko (a se vedea, de exemplu, Khlaifia și alții c. Italia [GC], nr. 16483/12, § 288, 15 În sfârșit, Curtea nu vede niciun motiv pentru a face o atribuire în cerere nr. 33635/14, în absența unei cereri ale reclamantului. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, decide să se alăture cererilor; declară plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (în ceea ce privește neconsiderentele) respectarea principiului unui tribunal independent și imparțial, precum și a insuficienței revizuirii judiciare ulterioare) și a plângerilor formulate în cererile nr. 54738/13 și 13080/17 în temeiul articolului 8 din Convenție admisibile; hotărăște să anuleze plângerea formulată în cererea nr. 33635/14 în temeiul articolului 8 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește nerespectarea principiului unui tribunal independent și imparțial, precum și insuficiența revizuirii judiciare ulterioare; susține că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție în cererile nr. 54738/13 și 13080/17; că nu este necesară examinarea admisibilității și a meritelor celorlalte plângeri formulate de solicitanți; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) EUR 5.000 (cincă mii de euro) pentru fiecare dintre reclamanții în cererile nr. 54738/13 și nr. 13080/17, plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 2.000 EUR (2 mii de euro) pentru solicitant în cerere nr. 54738/13, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru el, în ceea ce privește costurile și cheltuielile (EUR) 1000 (1 mii de euro) acordate în cadrul acestui cap care urmează să fie plătite în contul bancar al dlui Boychenko în Franța; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Președintele adjunct al Registrului Martina Keller Andreas Zünd Apendice Lista cazurilor: nr. cerere nr. Denumirea cazului Lodged on Solicitant’s Year of Residence Nationality Reprezentat de 54738/13 Andriy Volodymyrovych KOZAK 15/08/2013 1977 Kryvyy Rig Ucrainean BOYCHENKO 33635/14 Volodymyr Mykhaylovych GRYSHCHENKO 17/04/2014 1975 Dnipro Ucrainean SAMOYLENKO 13080/17 Denys Olegovych CHUDOVSKYY 10/02/2017 1980 Kharkiv Ucrainean CHERNOMAZ
FIFTH SECTION
CASE OF KOZAK AND OTHERS v. UKRAINE
(Applications nos. 54738/13 and 2 others–
see appended list)
JUDGMENT
27 November 2025
This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Kozak and Others v. Ukraine,
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of:
Andreas Zünd
, President
,
Mykola Gnatovskyy,
Vahe Grigoryan
, judges
,
and Martina Keller,
Deputy Section Registrar,
Having regard to:
the applications (nos.
54738/13,
33635/14 and
13080/17) against Ukraine lodged with the Court under Article
34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by three applicants listed in the appended table (“the applicants”), on the various dates indicated therein;
the decision to give notice of part of the complaints under Article
6 §
1 and of the complaints under Article
8 of the Convention to the Ukrainian Government (“the Government”), represented by their Agent, Ms
M.
Sokorenko, from the Ministry of Justice, and to declare the remainder of applications nos.
54738/13 and
13080/17 inadmissible;
the parties’ observations;
Having deliberated in private on 6 November 2025,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
Subject matter of the case
1.
The present case mainly concerns the applicants’ complaints under Article
6 §
1 and Article
8 of the Convention alleging (i)
non
‑
compliance with the principle of an independent and impartial tribunal and (ii)
insufficiency of the subsequent judicial review. According to the applicants, their dismissal from their posts as local court judges for “breach of oath” had been unlawful.
Application n
O
.
54738/13
2
.
On 16
October 2012 the High Council of Justice (
Вища рада юстиції
‑
“the HCJ”) established that the applicant had breached the judicial oath. It therefore decided to make a submission to Parliament to have him dismissed from the post of judge for “breach of oath”. The HCJ noted that the applicant, as a member of a panel of judges, had participated in the examination of a criminal case and in the delivery of a judgment finding the defendant in that case guilty. Subsequently, that judgment had been quashed in part by a higher court on the grounds that it had been unsubstantiated and the sentence had been too lenient. The HCJ considered that the first
‑
instance court’s judgment had had negative consequences: in particular, it had caused discontent in society, since the criminal case had been widely discussed in the media. The HCJ concluded that the applicant had disregarded the requirements of procedural law, and had not acted diligently and impartially when considering the criminal case; he therefore had to be dismissed.
3
.
The applicant challenged the HCJ’s decision before the High Administrative Court (“the HAC”) which, on 28
February 2013, dismissed the applicant’s claim as unsubstantiated. It found that the HCJ’s conclusions had been well
‑
founded and that its decision proposing the applicant’s dismissal had been lawful.
4.
On 23
May 2013 Parliament voted for the applicant’s dismissal and adopted a resolution to that effect.
5
.
The applicant challenged the parliamentary resolution ordering his dismissal before the HAC which, on 28
August 2013, dismissed the applicant’s claim as unsubstantiated. It held that Parliament had complied with the prescribed procedure governing the dismissal of judges when examining the applicant’s case.
Application n
O
.
33635/14
6.
On 11
June 2013 the HCJ established that the applicant had breached the judicial oath. It thus decided to make a submission to Parliament to have him dismissed from his post of judge for “breach of oath”. The HCJ pointed out that the applicant had grossly violated the law when administering justice – namely, that he had opened civil proceedings and examined a case that had fallen within the jurisdiction of the commercial courts and that he had also issued an interim relief order for the seizure of the defendants’ funds, securities and property in the amount of a sum of money several times higher than the amount of the claim. All those decisions had been subsequently quashed as unlawful by an appellate court.
7.
On 5
September 2013 Parliament voted for the applicant’s dismissal and adopted a resolution to that effect.
8
.
The applicant challenged the HCJ’s decision and the parliamentary resolution ordering his dismissal before the HAC.
9.
On 24
October 2013 the HAC dismissed the applicant’s claim against the HCJ as unsubstantiated. It found that the HCJ’s conclusions had been well
‑
reasoned and that its decision proposing the applicant’s dismissal had been lawful.
10
.
On 13
November 2013 the HAC dismissed the applicant’s claim against Parliament as unsubstantiated. It held that Parliament had complied with the prescribed procedure governing the dismissal of judges when examining the applicant’s case.
Application nO.
13080/17
11.
On 24
March 2015 the Temporary Special Commission (“the TSC”), which had been established under the 2014 Restoration of Trust in the Judiciary in Ukraine Act to vet judges (see
Shmorgunov and Others v.
Ukraine
, no.
15367/14 and 13
others, §§
220-29, 21
January 2021), found that the applicant had breached his judicial oath by sentencing two individuals to fifteen days of administrative detention (the most severe administrative
‑
offence sentence) for their participation in mass protests in Kharkiv on 19
February 2014 (see
Vorontsov and Others v.
Ukraine
, no.
58925/14 and 4
others, §
26, 21
January 2021). The TSC submitted its conclusion to the HCJ for further examination.
12.
On 5
November 2015 the HCJ upheld the TSC’s conclusion and made a submission to the President of Ukraine to have the applicant dismissed from the post of judge for “breach of oath”. The HCJ stated that the court decisions adopted by the applicant had not been properly reasoned and that the case files had contained no evidence whatsoever that the individuals concerned had committed the administrative offences with which they had been charged. The HCJ also established that the applicant had committed numerous serious violations (ibid., §§
27
‑
29).
13.
On 30
January 2016 the President of Ukraine issued a decree dismissing the applicant from the post of judge.
14
.
The applicant challenged the HCJ’s decision and the presidential decree ordering his dismissal before the HAC.
15.
On 8
August 2016 the HAC granted the applicant’s claim against the HCJ. On 29
November 2016 the Supreme Court, upon the HCJ’s appeal, quashed the HAC’s decision, finding that the HCJ’s conclusions had been well
‑
founded and that its decision proposing the applicant’s dismissal had been lawful.
16
.
On 6
April 2017 the HAC dismissed the applicant’s claim against the presidential decree as unsubstantiated. That decision was upheld by the Supreme Court on 23
October 2018. Both courts held that the decree ordering the applicant’s dismissal fell within the discretionary powers of the President of Ukraine on the basis of and in accordance with the procedure provided in domestic legislation.
Relevant legal framework and practice
17.
The domestic law governing the procedure for the dismissal of judges for “breach of oath”, and the relevant international and comparative-law material can be found in
Oleksandr Volkov v. Ukraine
(no.
21722/11, §§
56
‑
2013) and
Kulykov and Others v. Ukraine
(no.
5114/09 and 17
others, §§
107-16, 19
January 2017).
18.
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE
6 §
19.
Referring to Article
6 §
1 of the Convention, the applicants complained that the dismissal procedure had been incompatible with the principles of an independent and impartial tribunal and that the subsequent judicial review (see paragraphs 3, 5, 8-10 and 14-16 above) had been insufficient to remedy those shortcomings.
20.
The Government submitted that there had been no violation of Article
6 §
1 of the Convention given that, at the material time, the national legislation had offered sufficient guarantees of the HCJ’s independence and impartiality, and the domestic courts considering the applicants’ dismissal cases had exercised full jurisdiction over the HCJ’s decisions and had thus complied with the fair-trial guarantees.
21.
The Court notes that these complaints are not manifestly ill
‑
founded within the meaning of Article
35 §
3
(a) of the Convention, nor are they inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.
22.
The Court further observes that it has previously found in
Oleksandr Volkov
(cited above, §§
109-31) and
Kulykov and Others
(cited above, §§
135
‑
36) that, at the material time, the procedure for the dismissal of judges for “breach of oath” had disclosed a number of structural and general shortcomings which had compromised the principles of independence and impartiality, and that the subsequent judicial review had not remedied those shortcomings. The Court considers that those findings are equally pertinent to the present applications.
23.
There has accordingly been a violation of Article
6 §
1 of the Convention as regards (i)
non-compliance with the principle of an independent and impartial tribunal and (ii)
the insufficiency of the subsequent judicial review.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE
24.
Relying expressly (applications nos.
33635/14 and
13080/17) or in substance (application no.
54738/13) on Article
8 of the Convention, the applicants complained that their private lives had been substantially affected by their dismissals for “breach of oath”.
Application no.
33635/14
25.
After the Government were given notice of the application, the applicant submitted that he had not complained of a violation of Article
8 of the Convention. In these circumstances, the Court considers that the applicant may not be regarded as wishing to pursue that complaint, within the meaning of Article
37 §
1
(a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article
37 §
1
in fine
, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights which would require the continued consideration of the complaint. The Court therefore concludes that this complaint should be struck out of its list of cases.
Applications nos.
54738/13 and
13080/17
26.
The Government asserted that there had been no violation of Article
8 of the Convention because the applicants’ dismissal had been in accordance with the law, had pursued a legitimate aim and had been necessary in a democratic society.
27.
The Court notes that these complaints are not manifestly ill-founded within the meaning of Article
35 §
3
(a) of the Convention, nor are they inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.
28.
The Court further observes that it has previously found in
Oleksandr Volkov
(cited above, §§
166
‑
67 and
173
‑
85) and
Kulykov and Others
(cited above, §
138) that the applicants’ dismissals from their posts of judge for “breach of oath” had constituted an interference with their private lives and that “such interference did not comply with the requirements of ‘quality of law’ and had not therefore been lawful for the purpose of Article
8 of the Convention”. The Court holds that those findings are fully relevant to the applications in question given that, at the material time, no guidelines or practice existed establishing a consistent and restrictive interpretation of the notion of “breach of oath” (see
Oleksandr Volkov
, cited above, §
180).
29.
There has accordingly been a violation of Article
8 of the Convention in applications nos.
54738/13 and
13080/17.
30.
The applicants also raised other complaints under Article
6 §
1 and Article
13 of the Convention that their cases had not been examined by a “tribunal established by law” and that they had had no effective domestic remedies for their Articles 6 and 8 complaints.
31.
Having regard to the facts of the case, the submissions of the parties, and its findings above, the Court considers that it has dealt with the main legal questions raised by the case and that there is no need to examine the admissibility and merits of the remaining complaints (see
Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v. Romania
[GC], no.
47848/08, §
2014).
APPLICATION OF ARTICLE
32.
The applicant in application no.
54738/13 claimed 10,000
euros (EUR) in respect of non
‑
pecuniary damage and EUR
2,000 in legal fees for his representation before the Court. The applicant in application no.
13080/17 claimed EUR
20,000 in respect of non
‑
pecuniary damage and EUR
141,792 in respect of pecuniary damage (lost earnings and annual healthcare benefits for the period from 2016 to 2024). No claims were submitted in application no.
33635/14.
33.
The Government submitted that the applicants’ claims for non
‑
pecuniary damage were wholly unsubstantiated and exorbitant. As to the claim of the applicant in application no.
13080/17 in respect of pecuniary damage, they contended that the applicant had provided no evidence to corroborate that the amount claimed would have actually been paid to him if he had remained in the post of judge and that he had failed to inform them of the fact that, from 11
February 2020 (that is, after his dismissal) he had continued to be registered as a lawyer with the Bar Council of Kharkiv Region. As regards the claim for legal fees, the Government argued that the amount claimed had not been actually incurred and was not reasonable as to quantum.
34.
As to the claim for pecuniary damage in application no.
13080/17, having examined the submissions by the parties, the Court finds that the amount claimed is not corroborated by any evidence (see, for a similar approach,
Ovcharenko and Kolos v. Ukraine
, nos.
27276/15 and
33692/15, §
140, 12
January 2023). The Court therefore rejects that claim in its entirety.
35.
The Court further considers that the applicants in applications nos.
54738/13 and
13080/17 have suffered non
‑
pecuniary damage which is not sufficiently compensated for by the mere finding of violations of the Convention. Regard being had to the circumstances of the present case and to the approach taken by the Court in
Kulykov and Others
(cited above, §
156), it awards each of the applicants EUR
5,000 in respect of non
‑
pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable.
36.
As to the claim for legal fees in application no.
54738/13, according to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and to the above
‑
mentioned criteria, the Court finds it reasonable to award the applicant EUR
2,000 for legal fees in the proceedings before the Court, plus any tax that may be chargeable to him. At the request of the applicant, EUR
1,000 of the sum awarded under that head is to be paid directly into the bank account of Mr
Y.
Boychenko (see, for example,
Khlaifia and Others v. Italy
[GC], no.
16483/12, §
288, 15
December 2016).
37.
Lastly, the Court sees no reason to make an award in application no.
33635/14, in the absence of any claim by the applicant.
Decides
to join the applications;
Declares
the complaints under Article
6 §
1 of the Convention (as regards non
‑
compliance with the principle of an independent and impartial tribunal, and the insufficiency of the subsequent judicial review) and the complaints raised in applications nos.
54738/13 and
13080/17 under Article
8 of the Convention admissible;
Decides
to strike out the complaint raised in application no.
33635/14 under Article
8 of the Convention;
Holds
that there has been a violation of Article
6 §
1 of the Convention as regards non
‑
compliance with the principle of an independent and impartial tribunal, and the insufficiency of the subsequent judicial review;
Holds
that there has been a violation of Article
8 of the Convention in applications nos.
54738/13 and
13080/17;
Holds
that there is no need to examine the admissibility and merits of the remaining complaints raised by the applicants;
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:
(i)
EUR
5,000 (five thousand euros) to each of the applicants in applications nos.
54738/13 and
13080/17, plus any tax that may be chargeable, in respect of non
‑
pecuniary damage;
(ii)
EUR
2,000 (two thousand euros) to the applicant in application no.
54738/13, plus any tax that may be chargeable to him, in respect of costs and expenses (EUR
1,000 (one thousand euros) awarded under that head to be paid into the bank account of Mr
Y.
Boychenko in France);
(b)
that from the expiry of the above
‑
mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
Dismisses
the remainder of the claims for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 27 November 2025, pursuant to Rule
77
§§
2 and 3 of the Rules of Court.
Martina Keller
Andreas Zünd
Deputy Registrar
President
List of cases:
No.
Application no.
Case name
Lodged on
Applicant’s
Year of Birth
Place of Residence
Nationality
Represented by
1.
54738/13
Andriy Volodymyrovych KOZAK
15/08/2013
1977
Kryvyy Rig
Ukrainian
Mr
Y.
2.
33635/14
Volodymyr Mykhaylovych GRYSHCHENKO
17/04/2014
1975
Dnipro
Ukrainian
Ms
T.
3.
13080/17
Denys Olegovych CHUDOVSKYY
10/02/2017
1980
Kharkiv
Ukrainian
Ms
O.