ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1374/2024

Ședința publică din data de 08 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 8 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta UAT Comuna Bazna, reprezentată de primar A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București - Comisia Specială de Retrocedare și Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA. din România - Parohia Evanghelică Bazna:

- Constatarea refuzului nejustificat și abuziv al pârâtei la soluționarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003;

- Obligarea pârâtei la fixarea unui termen de soluționare a dosarului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sub sancțiunea penalităților de întârziere și a amenzii aplicate conducătorului pârâtei, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 și art. 8 alin. (1)/2 din Legea 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1094/2005;

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 122/2022 Tribunalul Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, reținând incidența art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ a Curții de Apel Alba Iulia sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 230 de la data de 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității aplicării dispozițiilor art. 24 din Legea 554/2004 invocată de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

A admis acțiunea formulată de reclamanta UAT Comuna Bazna, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București - Comisia Specială de Retrocedare și Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România - Parohia Evanghelică Bazna și, în consecință:

A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București - Comisia Specială de Retrocedare să fixeze un termen de soluționare a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de pârâta Parohia Evanghelică CA Bazna, de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, sub sancțiunea penalităților de întârziere și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004.

Împotriva sentinței civile nr. 230 de la data de 16 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Comunităților Cetățenilor aparținând Minorităților Naționale din România, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susține că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu greșita interpretare a dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motivat de faptul că în edictarea normei juridice, legiuitorul a urmărit modalitatea de constrângere pusă la îndemâna persoanelor interesate de a se asigura punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, anterioară. Astfel, a opinat că sancțiunea amenzii și a penalităților poate fi stabilită în temeiul art. 24 alin. (3) doar în ipoteza în care se constată nepunerea în executare a unei hotărâri judecătorești.

Or, în prezenta cauză nu există o sentință definitivă, anterioară, privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Comisia specială de retrocedare la efectuarea procedurilor administrative solicitate de reclamanți.

În același timp, instanța de fond și-a întemeiat soluția de respingere a excepției inadmisibilității aplicării art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pe dispozițiile art. 8 alin. (1)

2

din Legea nr. 554/2004, motivare pe care nu o agrează.

A identificat o neconcordanță în cuprinsul sentinței atacate în sensul că, deși în dispozitivul sentinței, instanța face trimitere la dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cuprinsul hotărârii, aceasta face trimitere la dispozițiile art. 8 alin. (1)

2

din Legea nr. 554/2004, care fac trimitere la dispozițiile art. 24 alin. (2).

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 8 alin. (1)

2

din Legea nr. 554/2004, fac trimitere la interesul legitim public, care, în opinia recurentei, nu a fost dovedit și susținut nici de reclamantă și nici de instanța de fond.

Nici refuzul nejustificat despre care instanța de fond face vorbire în cuprinsul hotărârii judecătorești recurate nu poate fi reținut atâta timp cât au existat demersuri din partea C.S.R. în soluționarea dosarului administrativ.

Pentru a se statua cu privire la refuzul nejustificat, a menționat că trebuie ținut cont de specificul activității C.S.R., a particularității cererii și a înscrisurilor de care aceasta are nevoie în pronunțarea unei soluții administrative. Chiar dacă termenul de soluționare poate fi considerat ca fiind unul îndelungat, această analiză este condiționată de implicarea și a altor entități/autorități.

Drepturile de proprietate și administrare de care se bucură în prezent UAT Comuna Bazna, astfel cum a reținut instanța de fond, nu sunt suficiente în a dovedi interesul legitim public, întrucât imobilele solicitate prin cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, existând posibilitatea restituirii în natură și, implicit, transmiterea drepturilor menționate anterior în favoarea Parohiei Evanghelice CA. Bazna (ocrotirea unui interes legitim privat).

Astfel, în situația prezentată mai sus, susținerile UAT Comuna Bazna privind dorința de accesare a unor fonduri europene în vederea dezvoltării economice a zonei devin superflue, iar interesul legitim public reținut de către instanța de fond nu se încadrează în dispozițiile art. 8 alin. (1)

2

din Legea nr. 554/2004.

Nu trebuie neglijat nici faptul că din dosarul aferent cererii de retrocedare și nici din dosarul instanței nu rezultă îndeplinirea de către Parohia Evanghelică CA. Bazna a două condiții esențiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ca solicitanta să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilelor în perioada de referință și faptul că acestea au fost preluate abuziv de către Statul Român.

Astfel, în condițiile în care UAT Comuna Bazna nu contestă faptul că imobilele care fac obiectul cererii de retrocedare au fost în proprietatea Parohiei Evanghelice CA. Bazna, a susținut faptul că intimata-reclamantă este conștientă de perioada determinată pentru care deține în proprietate și administrare imobilele, astfel încât condițiile privind interesul legitim public nu sunt îndeplinite.

Intenția legiuitorului de a dispune obligarea autorității la punerea în executare a unei hotărâri rămase definitive sub sancțiunea unei penalități a avut în vedere ocrotirea unui interes legitim public.

Trebuie avut în vedere faptul că stabilirea unui termen de 30 de zile pentru executarea hotărârii judecătorești fără ca instanța de judecată să facă o analiză a obiectului cererii de retrocedare sau fără măcar a indica procedura concretă prin care autoritatea este obligată să emită actul administrativ, ar putea avea drept consecință încălcarea unui interes legitim privat (afectarea dreptului solicitantului cererii de retrocedare de a obține o soluție favorabilă).

Aspectul esențial ce trebuie avut în vedere de instanța de judecată este acela că în dosarul administrativ aferent cererii de chemare în judecată se află multe înscrisuri care creează convingerea că situația juridică a imobilelor este, pe de o parte, neclară iar, pe de altă parte, dificil de stabilit în lipsa unei expertize tehnice de specialitate.

Cu toate acestea, instanța de fond nu doar că nu a analizat situația juridică a imobilelor pentru a stabili dacă adresa nr. x/04.08.2021 formulată de către C.S.R. a fost întemeiată, precum și pentru a clarifica motivul pentru care dosarul administrativ nu a fost soluționat până în prezent, ci a dispus ca recurenta să fie obligată la punerea în executare a sentinței civile și la soluționarea cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 în termen de 30 de zile, sub sancțiunea penalităților de întârziere și a amenzii.

Singurul motiv pentru care cererea de retrocedare nu a fost soluționată până în prezent este incertitudinea situației juridice actuale a imobilelor, fiind necesară întocmirea unui raport de expertiză, astfel cum a fost solicitat de către C.S.R. prin adresa nr. x/04.08.2021.

Sunt relevante și apărările Parohiei Evanghelice CA. Bazna în fața instanței de fond, prin care a solicitat respingerea acțiunii UAT Bazna, întrucât cererea de retrocedare formulată de aceasta nu poate fi soluționată cu respectarea fidelă a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare fără întocmirea unui raport de expertiză care să clarifice întreaga situație juridică a imobilelor.

Dispozitivul sentinței civile recurate, respectiv ca în termen de 30 de zile autoritatea să soluționeze cererea Parohiei Evanghelice CA. Bazna, sub sancțiunea penalităților de întârziere și a amenzii, nu face decât să oblige C.S.R. la emiterea unei decizii cu încălcarea procedurii speciale, dând naștere astfel unui act administrativ nelegal, prin nerespectarea situației juridice a imobilului și, totodată, nefavorabil solicitantei, ajungând astfel la un alt litigiu, care nu ar face decât să întârzie și mai mult soluționarea în concret a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003.

Instanța de fond a încălcat prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că dosarul aferent cererii de retrocedare sus-menționate nu era si nu este nici în acest moment complet, astfel încât să poată fi soluționat prin emiterea unor decizii motivate.

Instanța de fond nu a luat in considerare că actele din dosarul aferent cererii de retrocedare sunt insuficiente pentru soluționarea acestuia și nu pot fundamenta o decizie în conformitate cu O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Informațiile existente la dosar sunt insuficiente, motiv pentru care, până în prezent, nu a fost emisă nicio decizie de către Comisia specială de retrocedare în dosarul nr. x/27.02.2003.

În vederea finalizării dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003, este necesară transmiterea de către Parohia Evanghelică CA. Bazna a raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie și construcții civile.

Pentru motivele arătate, considerând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale menționate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata - reclamantă UAT Comuna Bazna a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului și inadmisibilitatea căii de atac din perspectiva aplicării în cauză a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă Comisia Specială de Retrocedare este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamanta UAR Comuna Bazna cu o acțiune prin care să se constate refuzul nejustificat al pârâtei Comisia Specială de Retrocedare de soluționare a cererii Parohiei Evanghelice Bazna cu nr. 5970/27.02.2003 privind retrocedarea unor bunuri imobile preluate abuziv.

Prima instanță a apreciat întemeiată cererea reclamantei și a dispus admiterea acesteia față de dispozițiile legale ale art. 2 alin. (2), (8) alin. (1) indice 2, art. 18 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (3) din Legea 554/2004 și art. 5 alin. (1) din Anexa 3 la H.G. nr. 1094/2005.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes în declararea căii de atac au fost soluționate în partea introductivă a prezentei decizii civile cu motivarea indicată în practicaua acestei hotărâri din recurs.

În continuare, cu privire la fondul cererii de recurs reținut spre soluționare, Înalta Curte constată că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a formulat calea de atac, invocând interpretarea și aplicarea greșită a legii de prima instanță, iar motivele recursului declarat de pârâtă se subsumează cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material …" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Printr-un prim rând de critici, recurenta-pârâtă a susținut că este nelegală soluția primei instanțe, care a dispus obligarea sa la fixarea unui termen de soluționare a cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de pârâta Parohia Evanghelică CA Bazna, de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței de fond, sub sancțiunea penalităților de întârziere și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, nu în lipsa unei hotărâri definitive a unei instanțe de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că acest argument, prezentat în sprijinul nelegalității sentinței recurate, nu este fondat. În realitate, prima instanță care a stabilit un termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței de fond pentru punerea în executare a acesteia, sub sancțiunea penalităților de întârziere și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, a adus la cunoștință pârâtei care este sancțiunea ce i se poate aplica în cazul neîndeplinirii culpabile a obligației de soluționare a cererii reclamantei de bună voie în interiorul termenului stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 18 alin 5 și 6 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, sunt irelevante susținerile din recurs privind inexistența unei hotărâri judecătorești anterioare, definitive în raport de care să fie aplicat art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În speță, sentința primei instanțe, devenită în prezent definitivă, poate fi pusă în executare silit în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dacă nu a fost deja executată de bună voie de recurenta-pârâtă înăuntrul termenului de 30 de zile stabilit de judecătorul fondului, termen care a început să curgă de la momentul rămânerii definitive.

Din perspectiva refuzului de soluționare a cererii, instanța de control judiciar reține că soluția de la fond este legală și temeinică, neputându-se susține că nesoluționarea până în prezent a unei cereri adresate autorității în anul 2003 nu echivalează cu nerespectarea termenului optim și previzibil prevăzut de art. 6 din Convenția Drepturilor Omului, comportamentul autorității pârâte fiind cel care a dus la prelungirea nejustificată a acestui termen.

Cu referire la criticile din recurs privind distincția între interesului privat și cel public pe care le aduce recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține că în cauză interesul Unității Administrativ Teritoriale Comuna Bazna a fost dovedit, aceasta fiind în prezent administrator al domeniului public al imobilului situat administrativ în Comuna Bazna, înscris în CF x Bazna și transcris ulterior în cărțile funciare nr. x și 2485, proprietatea Statului Român. De asemenea, UAT Comuna Bazna este proprietar al unora dintre imobilele care fac obiectul cererii de retrocedare formulate de pârâta de Parohia Evanghelică Bazna .

În aceste condiții, este evident că, independent de interesul legitim public pe care îl urmărește, autoritatea administrației publice comunale are și un interes privat ce derivă din chiar interesul public apărat și care i-ar conferi posibilitatea atestării terenului la domeniul public și accesarea fondurilor europene/guvernamentale pentru dezvoltarea economică a zonei.

În ceea ce privește justificarea adusă de recurentă pentru nesoluționarea cererii față de incertitudinea situației juridice a imobilelor, Înalta Curte constată că pasivitatea timp de 9 ani a autorității este, așa cum a reținut și prima instanță, cea care a împiedicat clarificarea situației juridice a imobilelor, ca urmare a întârzierii în completarea dosarelor de retrocedare și a efectuării expertizei tehnice de specialitate.

Așa cum și prima instanță a reținut, Înalta Curte constată că, urmare a poziției Curții Europene a Drepturilor Omului care a hotărât să inițieze față de România procedura-pilot în cauzele repetitive de acest gen, aflate pe rolul său, fiind astfel selectate cauzele Atanasiu și Poenaru împotriva României și Solon împotriva României, legiuitorul român a adoptat Legea nr. 165/2013, iar din expunerea de motive, și din conținutul legii rezultă că intenția legiuitorului, prin adoptarea noului act normativ, a fost aceea de a eficientiza și de a finaliza procesul de restituire demarat sub imperiul cadrului legislativ anterior.

Art. 32 din Legea nr. 165/2013 prevede că:

"(1) se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate."

Prin urmare, este legală soluția primei instanțe care a constatat nerespectarea de către autoritatea recurentă - pârâtă a obligației stabilite prin textul de lege anterior citat, aceasta lăsând să curgă un termen de 9 ani de la adoptarea actului normativ ce reglementează procedura accelerată de acordare a reparațiilor, fără a solicita completarea dosarului de retrocedare și a oferi un răspuns cererii parohiei intimate - pârâte.

Art. 5 alin. (1) din Anexa 3 la H.G. nr. 1094/2005 prevede că după primirea cererilor de retrocedare și a documentațiilor aferente imobilelor deținute de statul român sau de unitățile administrativ-teritoriale, președintele Comisiei sau, în lipsa acestuia, vicepreședintele fixează un termen în vederea analizării și soluționării cererilor cultelor religioase, respectiv ale comunităților minorităților naționale, depuse la secretariatele tehnice ale Comisiei.

Or, coroborând acest text de lege cu art. 18 alin. (1), (5) și 6 din Legea 554/2004 care prevede că instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze actul administrativ, în tot sau în parte, să oblige autoritatea publică să emită un nou act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, judecătorul fondului a obligat pârâta să soluționeze cererea de retrocedare formulată de Parohia Evanghelică Bazna în anul 2003, respectiv să ofere un răspuns la o cerere adresată autorității pârâte cu 19 ani înaintea procesului, sub sancțiunea amenzii și a penalităților de întârziere în caz de neconformare.

Totodată, susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 de către prima instanță sunt nefondate, judecătorul fondului nereținând incidența în cauză a acestui text de lege care se referă la decizia de soluționare a cererii de retrocedare câtă vreme, așa cum am arătat și mai sus, în speță, ne confruntăm cu o situație de refuz nejustificat de soluționare a cererii de retrocedare a intimatei - pârâte Parohia Evanghelică Bazna, nefiind emisă o decizie de către Comisie. În acest context, nu se poate reține încălcarea textului de lege de la art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, acesta nefiind incident cauzei.

În aceste condiții, față de împrejurarea că recurenta - reclamantă nu a dezvoltat argumente de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material de către prima instanță, argumente ce ar trebui să demonstreze că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în judecată fără a fi cercetate argumentele și apărările părților față de textele de lege aplicabile, sentința atacată este legală și va fi menținută de instanța de control judiciar.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Comunităților Cetățenilor aparținând Minorităților Naționale din România la plata către intimata-reclamantă UAT Comuna Bazna a sumei de 9520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform facturii seria x nr. x/10.02.2023 și extrasului de cont din data de 03.04.2023 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 230/2022 din 16 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata - reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9520 RON, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.