ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1369/2024

Ședința publică din data de 08 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 3 noiembrie 2022, prin declinare de competență de la Tribunalul Iași, sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTITIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE - DIRECȚIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE COMPETITIVITATE:

- desființarea Deciziei nr. 112881 din 17 noiembrie 2021, privind soluționarea contestației formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 septembrie 2021;

- anularea titlului de creanța reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 septembrie 2021;

- exonerarea reclamantei de la plata sumei de 5.925.815,50 RON stabilită prin titlul de creanță.

Prin sentința civilă nr. 177 de la data de 16 decembrie 2022 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTITIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE - DIRECȚIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE COMPETITIVITATE, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 177 de la data de 16 decembrie 2022 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. prin care a invocat incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii atacate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii.

În esență, în motivare, a arătat că instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a hotărârii emise în cauza nr. 4998/99/2021 în care s-a solicitat anularea actelor administrative - fiscale, trecând peste criticile aduse în prezentul dosar relative la nemotivarea deciziei contestate de către organul emitent.

Comisia care a soluționat contestația administrativ fiscală a înțeles să reia in bloc aspectele din cadrul procesului-verbal, fără a face o analiză proprie a acestui organ atât asupra criticilor, cât și asupra constatărilor comisiei de control.

Premisa legală a încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor este una vădit nelegală, atribuțiile echipei de control nefiind îndeplinite în ceea ce privește societatea recurentă - reclamantă, urmare a preluării aspectelor ce se regăsesc in sesizarea ANAF Iași.

A precizat faptul că la momentul încheierii procesului-verbal contestat și a pronunțării asupra contestației administrative formulate, cauza nr. x/99/2021 nu era soluționată definitiv, și ca atare, organul emitent avea obligația de a face propria analiza asupra criticilor aduse.

Faptul că se pot face constatări ulterioare nu poate anula obligația echipei de control de a face propriile verificări.

De altfel, din modul de redactare a deciziei rezultă că sunt preluate in integralitate pasaje din procesul-verbal, ceea ce nu reprezintă o reală analiză a contestației sale, lipsind cu desăvârșire punctul de vedere al comisiei de soluționare a contestației. Pe de altă parte, instanța de fond în analiza plângerii formulate, a redat pasaje din sentința pronunțată în cauza nr. 4998/99/2021, fără a analiza criticile aduse, respectiv lipsa propriului raționament legat de cauza dedusa spre analiză.

Totodată, consideră instanța de fond a motivat soluția de respingere a plângerii sale in baza unor motive străine de cauză, in condițiile in care propriile acte întocmite de către intimate, fac dovada unei situații contrare celei susținute prin actul administrativ contestat.

Or, din lecturarea sentinței criticate rezultă ca instanța nu s-a aplecat în nici un fel asupra acestui aspect pe care l-a susținut atât prin contestația administrativă formulată, cât și prin plângerea la instanță. Este o atitudine de ignorare a unor documente importante si care vin in sprijinul contribuabilului, desprinzându-se ideea că societatea este supusă unei atitudini discriminatorii.

Totodată, instanța de fond menționează ca personal a încercat să acceseze site-ul societății pentru a verifica acel produs software și a constatat că este parțial nefuncțional, aspect care vine, in opinia instanței de judecată, să dovedească netemeinicia plângerii formulate.

Or, asa cum rezulta din actele dosarului societatea a intrat intr-o incapacitate de plată, situație care a condus ia blocarea accesului la site, ca urmare a neplății facturilor aferente găzduirii acestuia pe server.

Însă, daca instanța chiar ar fi dorit să analizeze această cauză, ar fi regăsit in cauza nr. 4998/99/2021, din care a preluat pasaje întregi, că organul fiscal a reținut că societatea a încasat bani din punerea in funcțiune a acestui site însă, au considerat ca sumele încasate sunt mici.

Din perspectiva tuturor aspectelor anterior arătate, a solicitat admiterea recursului față de împrejurarea că sentința instanței de fond este vădit nelegală, motivele reținute fiind străine de natura cauzei, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât MINISTERUL INVESTITIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE - DIRECȚIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE COMPETITIVITATE a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând în esență că sentința atacată este motivată și a fost dată cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

În principal, a susținut nulitatea cererii de recurs formulate de S.C. A. în contextul în care recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată esențialmente în cazurile strict prevăzute de cadrul legal incident, cazuri care vizează exclusiv legalitatea hotărârii a cărei cenzură se solicită și nu chestiuni de fapt, care au fost deja supuse analizei primei instanțe.

Printre cerințele obligatorii pe care trebuie sa le îndeplinească cererea de recurs, sub sancțiunea nulității (art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.), se regăsește și cea privind îndatorirea celui care inițiază un astfel de demers judiciar de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază (art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.), motive de nelegalitate care trebuie să se circumscrie celor prevăzute de art. 488 alin. (1) din același act normativ.

Totodată, dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancționează cu nulitatea cererea de recurs atunci când motivele invocate în susținerea acesteia nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Așadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8, denumite generic motive de recurs.

Motivele de recurs vizează nelegalitatea hotărârii atacate. Acestea sunt doar cele prevăzute limitativ în art. 488 C. proc. civ., care reprezintă cauza recursului. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8.

În practica judiciară s-a decis ca simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În virtutea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art. 22 din C. proc. civ., instanța trebuie să stabilească exact temeiul de drept corect al căii de atac exercitate și să îl încadreze, în măsura în care este posibil, într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

în speța de fața, recurenta-reclamanta a solicitat casarea sentinței civile nr. 177/2022, înțelegând să se prevaleze în drept de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocând faptul că instituția pârâtă nu a făcut propriile verificări si ca a preluat aspectele ce se regăsesc în sesizarea ANAF Iași precum si faptul că instanța a motivat soluția de respingere a acțiunii in baza unor motive străine cauzei.

Or, având in vedere ca actele contestate sunt întocmite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, rezultă fără putința de tăgada că s-au făcut verificări proprii, așa cum rezultă din chiar din actele contestate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, a arăta motivul de casare, prin indicarea unuia dintre motivele de la art. 488 din C. proc. civ., iar, pe de alta parte, a dezvolta motivul, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței de fond, raportat la motivul de casare invocat.

Mai mult, art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., statuează faptul ca "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs".

Simpla indicare a unor prevederi de drept care ar putea constitui justificarea promovării căii extraordinare de atac a recursului nu este suficientă în lipsa motivării în concret a incidenței respectivelor dispoziții legale la speța de față, respectiv indicarea în ce mod hotărârea instanței ar fi viciată prin prisma motivelor de casare respective.

Or, în situația de fața, recurenta a reluat situația de fapt, fără o argumentare plauzibila a susținerilor sale și, ca atare, nu poate demonta legalitatea soluției primei instanțe cu privire la respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Așadar, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocate de către recurenta - reclamanta, care nu vine cu argumente pentru a arata in ce măsura sunt au fost încălcate dispozițiile legale invocate, neformulând nicio critica din care sa rezulte aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.

În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă nu indică un temei de drept în susținerea căii sale de atac, si nici motivarea în fapt a recursului nu sprijină acel temei de drept, sancțiunea nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) și de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., este evidentă și pe deplin aplicabilă.

Pseudo-argumentele pe care le dezvoltă recurenta-reclamanta în cererea sa nu pot conduce la o eventuală încadrare de către instanța de control judiciar în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. având în vedere, pe de o parte, că o astfel de ingerință a instanței ar aduce atingere principiului disponibilității iar, pe de alta parte, ar duce în derizoriu sancțiunea expresă a nulității pentru aceste vicii esențiale prevăzută de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta reclamanta este, în realitate, nemulțumita de modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității actelor contestate.

Ccererea de recurs trebuie să vizeze strict legalitatea hotărârii atacate, respectiv deficiențele pe care recurenta - reclamanta le reclamă față de modul în care a fost soluționat litigiul de către prima instanță, prin raportare la nemotivarea acțiunii sau la faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii așa cum prevede art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Simpla indicare a unei pretinse nemotivări, nu ar putea constitui justificare pentru promovarea căii extraordinare de atac a recursului în condițiile în care un astfel de demers trebuie să vizeze strict vicii ale soluției instanței și nu o simpla opinie a acesteia fără însa a aduce si argumente care sa susțină opinia sa.

Pentru aceste motive, a solicitat instanței de control judiciar să constate nulitatea recursului formulat de recurenta - reclamantă.

Cu referire la motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care stipulează faptul că poate cere casarea sentinței recurate când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, a susținut că acesta nu are un suport faptic real.

Nu exista, la nivelul motivării unei decizii judecătorești, un imperativ de originalitate.

O decizie judiciară nu este o lucrare științifică, nu are rolul de a aduce elemente de noutate nici la nivelul teoriei dreptului, nici în planul exprimării ideilor și nici nu este protejată în vreun fel prin instrumente specifice dreptului de autor.

Judecătorul nu deliberează în scopul comunicării unei opinii personale, ci dezleagă o problemă de drept, statuând asupra unei situații de fapt supuse judecății sale.

În condițiile în care motivele de fapt și de drept care au stat la baza convingerii instanțe sunt similare celor pe care le-a expus una din părți, este perfect normal ca argumentele acesteia să se regăsească în conținutul motivării sentinței.

În caz contrar, situația unei persoane ale cărei pretenții și motive sunt întrutotul pertinente ar deveni inechitabilă în fața instanței, deoarece aceasta ar fi obligată să nu le ia în considerare (chestiune inadmisibilă) sau să le reformuleze numai pentru a arăta că există diferențe.

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că, în conformitate cu jurisprudența CEDO chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile(cauza Boldea vs. România), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

Faptul că argumentele uneia dintre părți sunt corecte și arată fără echivoc justețea apărărilor a condus, în mod necesar și suficient, la preluarea lor în motivare, fără ca aceasta să însemne însușirea de către instanță a unei anumite poziții procesuale.

Analizând sentința civila recurată, a opinat că în mod corect, instanța de fond a venit cu argumente care justifica soluția pronunțata și care conduc la ideea că cererea de chemare in judecata este neîntemeiata. Astfel, cu privire la criticile recurentei-reclamante cu privire la presupusul fapt că instituția intimată - pârâtă nu a făcut propriile verificări si ca a preluat aspectele ce se regăsesc în sesizarea ANAF Iași precum si faptul că instanța a motivat soluția de respingere a acțiunii în baza unor motive străine cauzei, a arătat că aceste susțineri nu au nici un suport.

Pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 aprilie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 8 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluțiile instanței de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința civilă recurată, în raport de motivele de casare invocate și de normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;…" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că lectura atentă a art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu denotă că legiuitorul ar fi înțeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia și soluțiile în caz de admitere a recursului. În consecință, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 și art. 488 C. proc. civ. este aplicabil și în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptățită și la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situației de fapt stabilite de prima instanță, ci doar de legalitate.

Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de partea recurentă prin care se contestă situația de fapt stabilită de prima instanță, inclusiv prin analiza probelor administrate, adică un control de temeinicie solicitat de recurentă în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.

În proces, dincolo de unele referiri la situația de fapt, recurenta-reclamantă a dezvoltat prin memoriul de recurs critici susceptibile de a se circumscrie motivelor de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă S.C. A. pune în discuție nerespectarea, de către instanța emitentă a sentinței civile recurate, a obligației de a motiva această hotărâre sens în care va proceda la a analiza criticilor subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând, în continuare, la analiza argumentelor evocate în memoriul de recurs, Înalta Curte observă că, în accepțiunea titularei căii de atac, hotărârea recurată ar fi susceptibilă de casare, în raport de o pretinsă încălcare a prevederilor art. 6 din Convenția [europeană] a drepturilor omului și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Curtea de Apel Iași a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., și a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția EDO.

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României), potrivit cărora "..., deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x) . . . . . . . . . .Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În concret, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a argumentat soluția pronunțată în raport de criticile expuse de reclamantă în contestația administrativă și reluate în cadrul cererii de chemare în judecată, punctul de vedere exprimat de organele fiscale în decizia de soluționare a contestației, apărările expuse în întâmpinarea pârâtului, prin raportare la normele de drept incidente speței, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) și respectiv lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 precum și a art. 20 alin. (1) și (4) din același act normativ, rezultând cu evidență argumentele pentru care au fost înlăturate pretențiile reclamante.

Totodată, nu se poate reține în cauză ipoteza reglementată de textul de lege în sensul că din motivarea judecătorului de fond se relevă motive străine de natura cauzei în contextul în care acesta a analizat înscrisurile de la dosar, respectiv contractul de finanțare, proiectul reclamantei din perspectiva duratei pe care a fost acesta derulat dar și a gradului de implementare a acestuia, iar în funcție de aceste elemente, a analizat corecția care i-a fost aplicată reclamantei pentru deficiențele identificate de autoritatea ce a realizat controlul.

Or, în atare situație, nu se poate confirma în cauză ipoteza avansată de recurentă relativă la faptul că prima instanță care a motivat sentința recurată prin raportare la o decizie care prezintă autoritate de lucru judecat(respectiv decizia din cauza nr. 4998/99/2021 prin care s-a soluționat contestația împotriva RIF și a deciziei de impunere emise pe numele reclamantei), ar fi prezentat argumente străine de natura cauzei, ci pur și simplu judecătorul fondului a valorat ceea ce o altă instanță a stabilit definitiv, aspecte tranșate și asupra cărora nu se mai poate reveni dar care prezentau relevanță în cauză.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor circumscrise motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentința civilă nr. 177/2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 cuprinde argumente pe care și-a fundamentat Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal soluția pronunțată, chiar dacă acestea au fost pe alocuri succint exprimate.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția EDO.

Față de cele arătate în precedent, observând prevederile art. 496 C. proc. civ. raportate la art. 20 din Legea nr. 554/2004 și fiind infirmat motivul de casare/nelegalitate invocat în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de societatea reclamantă S.C. A.(fostă S.C. C.) împotriva sentinței nr. 177 din 16 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A.(fostă S.C. C.) prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 177/2022 din 16 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.