ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1334/2024

Ședința publică din data de 7 martie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 01.11.2021, reclamanta A. Sucursala Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. A_FBH 7694/13.10.2021.

Prin sentința nr. 311 din 26 noiembrie 2021, Curtea a admis acțiunea reclamantei și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. A_FBH 7694/13.10.2021 emise de DRAF 6 Oradea până la soluționarea pe fond a acțiunii formulate împotriva acesteia.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, sau, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., a susținut recurenta că acțiunea introductivă de instanță și sentința recurată au fost comunicate eronat la sediul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, și nu la sediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

A precizat că DRAF 6 Oradea este o direcție de specialitate a ANAF-aparat central, după cum rezultă din O.U.G. nr. 74/2013, context în care personalitate juridică și capacitate procesuală o are instituția în ansamblul său, și nu fiecare direcție de specialitate în parte.

Prin Decizia nr. 4497 din 6 octombrie 2022, Înalta Curte a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimata-reclamantă, și a respins recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Instanța de recurs a apreciat că, neavând calitate de parte în fața instanței de fond, ANAF nu are calitate procesuală activă nici pentru formularea recursului în prezenta cauză. Recursul poate fi declarat doar de către părțile litigiului în fața instanței de fond, aspect care rezultă din prevederile art. 486 alin. (1) lit. a) Cod prorcedură civilă.

Împotriva acestei decizii, la data de 26.05.2023, recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

A apreciat contestatoarea că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, pentru că instanța de recurs nu a luat în considerare faptul că reprezentarea în instanță a ANAF se face de Direcția Generală Juridică, astfel cum rezultă din Regulamentul de Organizare și Funcționare al ANAF. Așadar, apărările în cauzele în care sunt atacate acte emise de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, respectiv Direcțiile Regionale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, inclusiv exercitarea căilor de atac și reprezentarea în instanță, se realizează pentru ANAF de către Direcția Generală Juridică.

Nu poate fi de acord cu cele reținute de instanța de recurs, că ANAF nu ar avea calitate de parte în proces, pentru că, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs, a precizat aceste aspecte și, mai mult, a atacat hotărârea de fond și în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de recurs a încălcat și principiul contradictorialității, pentru că avea obligația procedurală de a o cita cu mențiunea de a formula punct de vedere cu privire la excepția lipsei calității procesuale active.

II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestator, care reglementează contestația în anulare specială,

"Art. 503 - (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când:

(...)."

Înalta Curte reține că prin eroare materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Deci, pentru a putea se reține admisibilitatea unei contestații în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt care să fie determinante pentru soluția din recurs, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.

Or, în cauză, susținerile contestatoarei Agenția Națională de Administrare Fiscală, redate la pct. 2 al prezentei decizii, nu pot fi încadrate în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât aceasta reiterează aspecte care au fost puse în discuția instanței de fond și a celei de recurs (după cum a precizat chiar contestatoarea prin contestație) cu privire la calitatea sa procesuală activă și nu sunt rezultatul unei simple și evidente erori materiale.

Contestatoarea critică însăși modalitatea în care instanța de recurs, prin decizia atacată, a înțeles să aplice dispozițiile legale și să soluționeze cauza, din perspectiva lipsei calității sale procesuale active.

Astfel, în realitate, ceea ce urmărește autoarea contestației în anulare prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este reevaluarea dispozițiilor legale și reanalizarea cererii de recurs formulate împotriva hotărârii instanței de fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, este demn de subliniat că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Contestația în anulare nu poate avea semnificația unui apel-recurs deghizat, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la introducerea căilor de recurs extraordinare (Cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006), a mai reținut că "(...) instanțele superioare nu trebuie să-și folosească puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).".

Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor probleme de drept si de fapt ce au fost solutionate de instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 4497 din 6 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.