ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2024

Ședința publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023 din data de 22.08.2023, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ANAF, DGAF, DRAF 6 Oradea, a solicitat instanței în baza art. 14 din Legea 554/2004 și art. 278 Codul de procedură fiscală suspendarea Deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 și a deciziei referitoare la obligațiile accesorii nr. 2275/02.08.2023.

Prin sentința civilă nr. 445/2023 din 9 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea.

S-a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 astfel cum a fost aceasta îndreptată prin Decizia de impunere nr. x/18.07.2023 și a deciziei nr. 2275/02.08.2023 referitoare la obligații fiscale accesorii.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului casarea sentinței recurate și în rejudecare a solicit să se respingă ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea prevederilor legale privind organizarea si funcționarea ANAF - art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013.

Recurenta-pârâtă a arătat că, deși, prin apărările depuse la dosarul cauzei a precizat și motivat pe larg că ANAF este instituția emitentă, a deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 astfel cum a fost aceasta îndreptată prin Decizia de impunere nr. x/18.07.2023, prima instanță a soluționat cauza și în contradictoriu cu Direcția Generală Antifraudă Fiscală, precum și cu Direcția Regională Antifraudă Fiscala 6 Oradea.

Instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 248 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Astfel, prin întâmpinarea depusă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF în cauză, excepție ce nu a fost soluționată de instanța de fond prin sentința pronunțată.

Hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Consideră că instanța de fond a nesocotit prevederile legale incidente în cauză, reținând în mod greșit faptul că în speță sunt îndeplinite condițiile stricte prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării actelor administrative.

Prima instanța a interpretat si aplicat greșit prevederile legale incidente în cauză, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/18.07.2023, emisă de ANAF prin Direcția Regionala Antifraudă Fiscală 6 Oradea.

Nu este de acord cu cele reținute de instanța de fond privind îndeplinirea cerințelor legale pentru suspendarea executării actelor administrative fiscale.

Motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare a executării, nu sunt de natură sa facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative.

Aspectele invocate de reclamantă în susținerea existenței cazului bine justificat erau aspecte legate de fondul cauzei, aspecte asupra cărora doar instanța învestită cu cererea de anulare a actului, urma sa se pronunțe.

Decizia de impunere cuprinde elementele de formă și fond prevăzute de lege, astfel încât nici acest argument nu poate naște îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ.

Dreptul la apărare al societății nu a fost îngrădit întrucât acesteia i s-a acordat posibilitatea exercitării căii administrative de atac, drept de care a uzat prin formularea contestației administrative care se află în analiză la organul de soluționare a contestației.

Consideră că în mod eronat, prima instanță a reținut faptul ca aspectele invocate de reclamantă în dovedirea pagubei iminente, sunt întemeiate.

Evidențierea de către reclamantă a situației generate de executarea Deciziei de impunere, respectiv ajungerea în imposibilitatea de achitare a creditelor și împiedicarea investițiilor, ce ar conduce la întreruperea livrărilor de energie electrică și gaze naturale, denotă lipsa unei analize privind impactul fiscal ce poate rezulta și o apreciere dezechilibrată a consecințelor rezultate.

Prezentarea unor asemenea consecințe nu poate avea corespondent în realitate, susținerile neputând fi reținute în soluționarea cauzei.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

La data de 21.05.2024 intimata a depus note scrise prin care a invocat excepția lipsei de interes în susținerea cererii de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes în promovarea și susținerea căii de atac a recursului este nefondată.

Astfel, interesul ANAF în susținerea cererii de recurs este determinat, legitim, născut și actual, câtă vreme recurenta-pârâtă a supus cenzurii instanței de recurs aspecte privind organul emitent al deciziei de impunere a cărei suspendare s-a solicitat în cauză, aspecte asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat.

Așa fiind, recurenta-pârâtă justifică interes în susținerea recursului, acesta fiind situat pe poziția părții care a pierdut procesul în primă instanță, având interes în obținerea unei soluții de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și de respingere a cererii reclamantului.

În consecință, față de toate aceste aspecte Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Cu privire la fondul recursului:

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că motivul de casare invocat este neîntemeiat, avându-se în vedere că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

O primă critică a recurentei vizează faptul că, hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea prevederilor legale privind organizarea și funcționarea ANAF - art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013.

Critica recurentei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, ANAF este instituția emitentă a deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 astfel cum a fost aceasta îndreptată prin Decizia de impunere nr. x/18.07.2023.

Sub un al doilea aspect, instanța de control judiciar constată că, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată în fața instanței de fond, are mai multe capete de cerere, astfel că, existența calității procesuale pasive a pârâților se materializează cu privire la ansamblul petitelor, și nu raportat la fiecare capăt de cerere fracționat, deoarece o asemenea analiză ar fi formală și lipsită de finalitate juridică.

Așadar, în mod corect, instanța de fond a soluționat cauza atât în contradictoriu cu ANAF, cât și cu pârâții Direcția Generală Antifraudă Fiscală, precum și Direcția Regională Antifraudă Fiscala 6 Oradea.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse și criticile recurentei-pârâte referitoare la faptul că, instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 248 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF în cauză, excepție ce nu a fost soluționată de instanța de fond prin sentința pronunțată.

Contrar celor invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține că, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF a fost pusă în discuția părților prezente și soluționată la termenul de judecată din data de 02.10.2023.

Această încheiere de ședință pronunțată de instanța de fond la data de 02.10.2023 este o încheiere interlocutorie prin care s-a soluționat o chestiune litigioasă dedusă judecății, cu consecința că prima instanță nu mai avea nici obligația și nici posibilitatea de a soluționa din nou excepția prin sentința pronunțată ulterior.

Totodată, Înalta Cutrte constată că, recurenta nu a înțeles să atace și încheierea de ședință din data de 02.10.2023, astfel că soluția pronunțată asupra excepției a rămas definitivă în cauză.

Cu privire la criticile recurentei-pârâte vizând faptul că, hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte reține următoarele:

Consideră recurenta-pârâtă că instanța de fond a nesocotit prevederile legale incidente în cauză, reținând în mod greșit faptul că în speță sunt îndeplinite condițiile stricte prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării actelor administrative.

Prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin motivarea suspendării nu se pot dezlega anumite aspecte care privesc fondul pricinii: o analiză complexă nu poate fi posibilă decât la soluționarea în fond, în cadrul acțiunii în anulare.

Contrar celor invocate de recurentă-pârâtă, Înalta Curte observă că, instanța de fond, a constatat în mod corect, că la nivel de aparență, specifică analizei în prezenta cauză, împrejurările invocate în susținerea existenței unui caz bine justificat au putut fi reținute, fără administrarea unui probatoriu complex, ce nu ar fi îngăduit în procedura suspendării.

Prin Decizia de impunere nr. x/26.06.2023 (astfel cum a fost îndreptată prin Decizia de impunere nr. x/18.07.2023 ca urmare a corectării unor erori materiale privind termenele scadente) au fost stabilite în sarcina intimatei-reclamante obligații fiscale suplimentare în cuantum de 128.834.534 RON.

Prin precizarea de acțiune intimata-reclamantă a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 astfel cum a fost îndreptată prin decizia de impunere nr. x/18.07.2023.

Conform art. 1 alin. (2) din anexa nr. 6

1

la O.U.G. nr. 27/2022 prezenta metodologie stabilește:

a) definirea prețului mediu ponderat lunar de vânzare;

b) definirea prețului mediu ponderat lunar de achiziție;

c) modul de calcul al contribuției la tranziția energetică.

În cadrul art. 5 termenii specifici utilizați în prezenta metodologie sunt: preț de referință (prețul mediu lunar de achiziție a energiei electrice, gazelor naturale la care se adaugă o cotă de profit de 2%), piața angro de energie electrică (se are în vedere definiția din Legea 123/2012); Q_livrată lunar =cantitatea livrată pe piața angro de energie electrică, gaze naturale, de către toți operatorii economici care desfășoară activitatea de trading.

La calculul cantității livrate sunt luate în considerare toate cantitățile tranzacționate cu livrare în luna de referință, indiferent de data încheierii contractului, cu excepția cantităților provenite din import și/sau din spațiul intracomunitar, la prima tranzacționare; Preț_mediu-vz = prețul mediu ponderat lunar de vânzare a energiei electrice/gazelor naturale livrate în luna de referință; Preț_mediu acz = prețul mediu ponderat lunar de achiziție a energiei electrice/gazelor naturale livrate în luna de referință. Potrivit art. 6 Contribuția la Fondul de Tranziție Energetică (C_TE) se determină astfel: C_TE = (Preț(mediu-vz) - Preț(mediu acz) x 1,02) x Q(livrata lunar).

Simpla referire în cadrul art. 5 din anexa nr. 6

1

la O.U.G. nr. 27/2022 la noțiunea de piață angro, nu abilitează organele fiscale la extrapolarea acestei noțiuni în cadrul formulei de calcul de la art. 6, cât timp aceasta utilizează noțiunea de Preț (mediu vânzare) a cărei definiție este expres prevăzută de art. 5, iar potrivit acestuia, termenul specific utilizat de Preț_mediu-vz reprezintă prețul mediu ponderat lunar de vânzare a energiei electrice/gazelor naturale livrate în luna de referință, fără a se face nicio referire la livrarea pe piața angro, aspect ce înlătură de la aplicare pct. 96 din Ordinul 1802/2014.

Faptul că la determinarea Q_livrată lunar, din cadrul art. 5 din anexa nr. 6

1

la O.U.G. nr. 27/2022, este luată în calcul cantitatea livrată pe piața angro de energie electrică de către toți operatorii economici care desfășoară activitatea de trading, este un corolar al definiției de trader prevăzută de art. 3 pct. 122 din Legea 123/2012 (trader de energie electrică - persoana fizică sau juridică ce cumpără și vinde energie electrică exclusiv pe piața angro de energie electrică sau la import/export). Astfel cât timp s-a prevăzut că Q_livrată lunar se raportează la cantitatea livrată de către toți operatorii economici care desfășoară activitatea de trading, în mod firesc, pornind de la definiția trader-ului, s-a avut în vedere exclusiv piața angro.

Raționamentul utilizat de organele fiscale, nu poate fi aplicat și la determinarea Preț_mediu-vz deoarece nu s-a instituit o limitare la o anumită piață sau la activitatea desfășurată doar de anumiti comercianți - traderi, iar vânzarea de energie se realizează atât de furnizori de energie cât și de traderi către clienții specifici (angro sau finali).

La nivel de aparență, atâta timp cât prin Preț_mediu-vz se înțelege prețul mediu ponderat lunar de vânzare a energiei electrice/gazelor naturale livrate în luna de referință, instanța de control judiciar reține că, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu pot fi excluse de la calcul valorile totale ale livrărilor și cantitățile corelative livrare clienților finali.

În consecință, Înalta Curte reține că, instanța de fond a reținut, în mod legal, incidența cazului bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2005, întrucât, la nivel de aparență, modul de calcul al C_TE aplicat de organele fiscale este greșit.

Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Înalta Curte reține că, în cauză s-a dovedit că este îndeplinită și această condiție, pentru că, în cazul concret al intimatei-reclamante este conturat riscul ca executarea creanțelor fiscale instituite în sarcina sa, să îi cauzeze un prejudiciu material viitor și previzibil, previzibilitatea rezultând inclusiv din previzionarea retragerii sau suspendării autorizației și licenței ca urmare a insuficienței disponibilităților financiare pentru a achita creanțele fiscale simultan cu executarea obligațiilor legale în ceea ce privește asigurarea necesarului de livrare către clienți a energiei electrice/gazelor naturale, executarea obligațiilor de plată a serviciilor de transport și distribuție, precum și a contractelor de credit, respectiv cu finalizarea investițiilor în curs de derulare.

Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrative și Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit cărora executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare iar instanță judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Ținând seama de aspectele de vădită nelegalitate, de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale în circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul intimatei-reclamante.

Astfel fiind, reiese că soluția instanței de fond, de admitere a cererii de suspendare executare act administrativ este întemeiată, și prin raportare la această a doua condiție legală prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, aspectele invocate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția lipsei de interes în promovarea recursului și va respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 445/2023 din 9 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 mai 2024.