ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5564/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 04.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, în principal, să se constate că decizia de impunere A-FBH 7694/22.02.2022 este suspendată de drept în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere menționate, emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității și temeiniciei acestei decizii.

1.2. Prin sentința nr. 90 din 29.03.2022, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea și a constatat că decizia de impunere x din 22.02.2022 este suspendată de drept în baza dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 24.03.2022 a exercitat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.05.2022, sub nr. x/2022.

Prin decizia nr. 64 din 11 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii de ședință din 24 martie 2022 și împotriva sentinței nr. 90 din 29 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs a formulat cerere de contestație în anulare Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeind-o în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În susținerea căii de atac formulate a arătat că decizia atacată este rezultatul unor erori materiale, având în vedere că sentința nr. 90/29.03.2022 i-a fost comunicată de către Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea la data de 15.04.2022, așa cum rezultă de pe ștampila de înregistrare la ANAF-Direcția Generală Juridică, iar recursul a fost formulat și transmis pe cale electronică și prin poștă la data de 19.04.2022, înăuntrul termenului de 5 zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

În plus, hotărârea a fost comunicată în mod eronat Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, câtă vreme a indicat în mod expres faptul că în prezenta cauză Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă, având sediul în București, str. x.

Întrucât atât comunicarea hotărârii, cât și actele de procedură realizate în fața instanței de fond au fost realizate la o altă adresă decât sediul principal al ANAF, a considerat că sunt incidente prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., în acest sens subliniind faptul că adresele de comunicare au fost trimise la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 6 Oradea, la adresa din municipiul Oradea, șoseaua x, județul Bihor, și nu direct instituției la sediul din București, str. x, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare.

În opinia contestatoarei, chiar și în raport de această procedură viciată, a formulat recursul în termen, întrucât sentința a fost comunicată DRAF 6 Oradea, la data de 13.04.2022 și nu la 12.04.2022, cum în mod greșit se reține în hotărârea de recurs.

A mai susținut că DRAF 6 Oradea este o structură fără personalitate juridică, care nu are nicio atribuție în ceea ce privește instrumentarea dosarelor de instanță și, cu atât mai puțin, reprezentarea în fața instanței. În acest sens a citat dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1), art. 9 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a concluzionat, arătând că personalitate juridică și capacitate procesuală are instituția în ansamblul său și nu fiecare direcție de specialitate în parte, motiv pentru care, în raport de art. 2 din H.G. nr. 520/2013 coroborat cu art. 155 pct. 1 din C. proc. civ., instanța avea obligația să dispună citarea la sediul principal al ANAF, singurul menționat în hotărârea de Guvern precizată.

Ca atare, a solicitat să se constate că atât procedura de citare în fața instanței de fond, cât și procedura de comunicare a hotărârii atacate, sunt lovite de nulitate în raport de prevederile art. 176 C. proc. civ., judecarea căii de atac realizându-se cu încălcarea normelor privind citarea, în sensul că ANAF nu a fost citată la sediul său principal, iar comunicarea a fost realizată în aceeași manieră.

Or, în opinia contestatoarei, dreptul la apărare constituie una dintre garanțiile procesuale ce guvernează și contribuie, alături de celelalte garanții, la desfășurarea unui proces echitabil. Totodată, noțiunea de proces echitabil presupune și respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, principiu ce conferă garanția unui proces echitabil, în care părțile își pot formula apărările.

Prin urmare, având în vedere textele de lege invocate și ținând cont de obligația respectării drepturilor sale procesuale, a solicitat să se constate nulitatea procedurii de citare și a celei de comunicare, precum și faptul că termenul de exercitare a căii de atac extraordinare curge de la comunicarea sentinței la sediul ANAF din București, str. x, astfel că din eroare s-a reținut că recursul este tardiv formulat.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii de recurs și rejudecarea recursului formulat împotriva sentinței nr. 90/29.03.2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii acestuia, casării sentinței de fond și respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

La dosarul contestației în anulare a fost depusă o întâmpinare formulată de B., în calitate de lichidator judiciar al societății intimate A., prin care a solicitat, în principal: respingerea contestației ca inadmisibilă, având în vedere că prin intermediul acesteia nu se pot rejudeca aspecte deja soluționate în recurs; admiterea excepției lipsei calității procesuale active a ANAF, cu consecința respingerii contestației ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală; admiterea excepției lipsei de interes a ANAF în formularea contestației, cu consecința respingerii acesteia ca fiind formulată de o persoană care nu justifică interes. În subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, având în vedere că prin invocarea unei presupuse erori materiale contestatoarea se referă, în fapt, la existența unei erori de judecată.

II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare.

Analizând hotărârea atacată raportat la criticile formulate prin contestația în anulare exercitată în cauză și la apărările formulate de intimată prin întâmpinare, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este nefondată cererea formulată de contestatoare și o va respinge ca atare pentru argumentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată în cauză intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și excepția lipsei de interes a acesteia în formularea contestației în anulare, cu consecința respingerii căii de atac pe temeiurile invocate, însă reține că acestea reprezintă aspecte ce țin de raportul juridic dedus judecății, fiind supuse analizei instanței de fond, iar în această fază procesuală dezbaterile vizează admisibilitatea contestației în anulare și se realizează în limitele trasate de soluția pronunțată de instanța de recurs în decizia atacată.

Astfel, cu privire la calea de atac supusă examinării se impune a se aminti faptul că legiuitorul a statuat că nu pot fi valorificate, pe calea contestației în anulare, decât anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict și limitativ de prevederile legale incidente, iar nu cele referitoare la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Fiind o cale de atac de retractare, iar nu una de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost avute în vedere de instanțele anterioare. Așadar, dispozițiile legale cuprinse la art. 503 din C. proc. civ. au un câmp de aplicare limitat, așa încât rebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs.

În speță, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citată la sediul ANAF din București, str. x, iar comunicările în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 nu s-au efectuat la adresa indicată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 520/2013 coroborate cu prevederile art. 155 pct. 1 din C. proc. civ., instanța având obligația de a dispune citarea la sediul principal al ANAF.

Potrivit dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Raportând susținerile părții din cererea de contestație în anulare la aceste dispoziții legale, reiese că în prezenta cauză contestatoarea a invocat două cazuri ale contestației în anulare, respectiv: situația când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; precum și ipoteza conform căreia dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

În temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că a fost formulată o contestație în anulare de drept comun, ce are ca obiect o hotărâre definitivă, iar motivul de contestație presupune obligativitatea citării, iar contestatorul să nu fi fost deloc citat sau citarea să fi fost neregulat îndeplinită la termenul la care a avut loc judecata și partea să fi lipsit la termenul respectiv. Neregularitatea procedurii de citare poate consta nu numai în nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la întocmirea și înmânarea citației, ci și în nerespectarea termenului în care citația trebuie să ajungă la destinatar.

Susține contestatoarea că presupusa citare nelegală a avut loc atât în fața instanței care a judecat fondul cauzei, aspect clamat în calea de atac formulată, cât și în fața instanței de recurs învestite cu examinarea sentinței de fond, din perspectiva necitării și necomunicării actelor la sediul ANAF din București, str. x, ci exclusiv la sediul DRAF 6 Oradea.

Din încheierea de ședință din data de 24 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, reiese că instanța a constatat că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu este parte în cauză, în acest sens reținând că, în litigiu, cadrul procesual este constituit de către reclamantă și că în situația în care Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea nu ar avea capacitatea de a sta în proces, ar trebui să se invoce acest aspect în mod expres.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a contestat încheierea de ședință precizată, prin care instanța a reținut că Direcția Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea ar fi trebuit să formuleze apărările în cauză, având calitate procesuală pasivă în condițiile în care este emitentul actului administrativ fiscal atacat, fiind lămurită astfel chestiunea procedurii de citare și de comunicare a actelor la sediul acesteia.

Or, prin reiterarea acestor aspecte pe calea contestației în anulare, ANAF solicită, în realitate, reexaminarea alegațiilor sale referitoare la citare și la calitatea procesuală, demers nepermis în această cale extraordinară de atac, când nu se pot relua dezbaterile ce au avut loc în fața instanțelor anterioare.

Cât despre temeiul de drept invocat în sprijinul primului motiv de contestație în anulare de drept comun, este de observat că acesta nu își găsește incidența în cauză, atât timp cât nu este vorba, raportat la particularitățile speței, despre obligativitatea citării Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar în acest context să nu fi fost deloc citată sau citarea să fi fost neregulat îndeplinită la termenul la care a avut loc judecata și partea să fi lipsit la termenul respectiv.

Dimpotrivă, în condițiile în care cadrul procesual a fost stabilit în fața instanței de fond, iar dezbaterile instanței de recurs au fost limitate la analizarea excepției tardivității recursului, pe care a găsit-o întemeiată, orice susțineri ale contestatoarei referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură pretins nelegale în fața instanței de fond nu pot fi circumscrise cazului de contestație în anulare reglementată de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, prevederile legale anterior menționate, care reglementează motivul de contestație în anulare privind nelegala citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul la care a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză, cererea de contestație în anulare formulată din această perspectivă urmând a fi respinsă, ca nefondată.

Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, invocate în cadrul celui de-al doilea motiv al cererii formulate de contestatoare, se reține că acestea sunt de strictă interpretare.

Astfel, din interpretarea acestui text de lege rezultă cu puterea evidenței faptul că admisibilitatea unei contestații în anulare formulată împotriva unei hotărâri a instanței de recurs este condiționată de împrejurarea ca dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei erori materiale.

Prin "eroarea materială" prevăzută de textul de lege anterior citat, jurisprudența cristalizată ca urmare a aplicării acestui articol a stabilit că se înțelege o greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor care au determinat soluția pronunțată.

În egală măsură, prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

De aceea, nu sunt asimilate erorii materiale greșelile de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale. Totodată, eroarea materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că în acest fel s-ar ajunge la rejudecarea aceluiași recurs.

În speță, conturând presupusa eroare materială, contestatoarea a susținut că decizia atacată cu prezenta contestație în anulare este rezultatul unor erori materiale, întrucât recursul său din 19.04.2022 a fost formulat înăuntrul termenului legal de 5 zile, raportat la comunicarea sentinței nr. 90/29.03.2022 ce i-a fost făcută de către DRAF 6 Oradea la data de 15.04.2022. Mai mult decât atât, a considerat că și în raport de această procedură viciată a formulat recursul în termen, deoarece sentința de fond a fost comunicată Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea la data de 13.04.2022 și nu la 12.04.2022, cum s-a reținut în mod greșit în decizia instanței de recurs.

Verificând actele dosarului nr. x/2022 pentru a răspunde argumentelor invocate de contestatoare în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sentința civilă nr. 90 din data de 29 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, recurată de Agenția Națională de Administrare Fiscală în dosarul nr. x/2022, a fost comunicată în mod corect la sediul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, care avea calitatea de pârâtă în cauză, la data de 12 aprilie 2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul de fond, iar recursul a fost transmis prin fax la data de 19 aprilie 2022, conform dovezii atașate la dosarului de recurs, cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, calculat pe zile libere potrivit art. 181-183 C. proc. civ.

Așadar, contrar susținerilor contestatoarei, data comunicării sentinței de la care curge termenul de 5 zile în vederea promovării căii de atac a recursului, este 12 aprilie 2022 și nu 13 aprilie 2022, astfel că, raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., ultima zi în care se putea formula în termen legal recursul împotriva sentinței de fond a fost 18 aprilie 2022.

Alegația contestatoarei potrivit căreia termenul de recurs ar fi început să curgă de la data de 15.04.2022, când i-a fost comunicată sentința de către DRAF 6 Oradea, nu poate fi primită, fiind lipsită de temei legal, singura comunicare ce prezintă relevanță în speță fiind cea efectuată de către instanță, în condițiile prevăzute de lege.

Cum data comunicării cererii de recurs, astfel cum rezultă din mențiunea de pe dovada aflată la dosarul de recurs, indică faptul că memoriul conținând motivele de recurs a fost transmis instanței la 19 aprilie 2022, iar termenul a început să curgă de la data comunicării sentinței de către instanță, 12 aprilie 2022, împlinindu-se la 18 aprilie 2022, în mod corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, ipoteze ce nu se verifică însă în prezenta cauză.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că nu este întrunit nici cazul de contestație în anulare potrivit căruia soluția dată asupra recursului a fost rezultatul unei erori materiale, astfel cum a susținut partea, pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 502 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., demersul contestatoarei fiind, prin urmare, nefondat.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din decizie, reținând că motivele invocate de parte nu se încadrează în dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în temeiul acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 508 și art. 513 din același cod, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 64 din 11 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 64 din 11 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.