ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1246/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2021, reclamanta A., în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea 176/2010 și art. 194 din C. proc. civ., a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/27.10.2021 întocmit la data de 27.10.2021 de către inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate - Inspecția de Integritate - Romica Dinica și comunicat reclamantei la data de 01.11.2021.

Prin sentința civilă nr. 904 din 5 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.:

- din perspectiva criticii privind nemotivarea sentinței atacate (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), s-a arătat că instanța nu a avut în vedere toate aspectele de nelegalitate a raportului de evaluare A.N.I. învederate de contestatoare, argumentele susținute și motivele de nelegalitate au fost respinse ca lipsite de relevanță, fără ca instanța de fond să explice raționamentul avut în vedere;

- prima instanță nu a analizat sub nicio forma susținerile contestatoarei cu privire la inexistența elementelor de conflict de interes și neîndeplinirea elementelor constitutive în ceea ce privește infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzuta de art. 301 din C. pen.

- prin sentința atacată s-a dat o interpretare greșita dispozițiilor legale referitoare la conflictul de interese (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), în mod greșit fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de doamna A.;

- pentru a fi întrunite elementele ce constituie conflictul de interese, condiția ce trebuie îndeplinită a "interesului personal" al persoanei cu funcție de decizie (de oricare fel ar fi acest interes: nefinanciar, economic sau de altă natură), este ca acesta să fie în măsură să afecteze independența și imparțialitatea respectivei persoane, nici intimata și nici prima instanță nefăcând distincție între gradul și importanța acestor interese, întrucât interesele minore nu sunt în măsură să genereze conflicte de interese și nici să contureze o încălcare a imparțialității persoanei cu funcție de decizie;

- în speță suntem în prezența unei erori care nu conturează conflictul de interese, fiica reclamantei deținând calitatea de membru al consiliului de administrație alături de alte persoane și nu de administrator unic, cum s-a considerat de către inspectorul A.N.I.;

- doamna B. a deținut calitatea de simplu administrator în cadrul unei societăți municipale, sens în care a încasat o indemnizație, dar care nu se poate traduce într-un interes patrimonial personal sau care să poată fi stabilit ca fiind conflict de interese în sensul dispozițiilor art. 46 din Legea 215/2001 sau al art. 75 din Legea 393/2004, respectiv art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019;

- cuantumul indemnizației încasate de către doamna B. nu a depins în mod direct de bugetul adoptat prin cele trei H.C.G.M.B., cu atât mai mult cu cât, trei din cele cinci hotărâri sunt suspendate de drept până la soluționarea unor dosare aflate pe rolul Tribunalului București, apărare pe care instanța de fond a respins-o, ca nerelevantă, fără vreo explicație;

- votul doamnei A. la adoptarea H.C.G.M.B.-urilor nu a fost unul decisiv, aceste hotărâri ar fi fost adoptate indiferent de votul exprimat de aceasta, calitatea deținută de consilier general nefiind în măsura a-i conferi atribuții decisive cu privire la adoptarea hotărârilor, spre deosebire de calitatea de primar general sau vice primar;

- deținerea funcției de membru în Consiliul de Administrație în cadrul Companiei Municipale Turistice București S.A. - în cadrul căreia Municipiul București deține 99,9 % din capitalul social, nu este în măsură să afecteze independenta si imparțialitatea reclamantei A., nefiind administrată vreo probă în sens contrar și nefiind dovedit faptul că presupusul beneficiu patrimonial ar fi fost aferent unei societăți private deținute de fiica acesteia;

- instanța de fond nu a analizat dacă sunt îndeplinite elementele pentru existenta unui conflict de interese și dacă s-a dovedit o încălcare a imparțialității doamnei A., respectiv dacă s-a dovedit presupusul folos patrimonial obținut de către A. și/sau de către doamna B., și nu în ultimul rând, dacă s-a dovedit vreo nesocotire a interesului public;

- în susținerea celor învederate a fost invocată și Ordonanța de clasare din data de 14.06.2022 emisă în dosarul nr. x/2021 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, din care rezultă lipsa elementelor constitutive în ceea ce privește infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzute de art. 301 din C. pen., fiind dovedit faptul că nu s-a urmărit și nici concretizat vreun folos patrimonial, pe cale de consecință neexistând nici conflictul de interese descris în Raportul A.N.I.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației și anulării Raportului de evaluare nr. x/27.10.2021 întocmit de inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate.

Intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. s-a arătat că instanța de fond a analizat și s-a pronunțat cu privire la toate aspectele invocate de recurentă astfel încât motivarea sentinței civile respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b).) din C. proc. civ., fiind prezentate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, și indicate într-o manieră suficientă considerentele pentru care a respins apărările acesteia.

Totodată, s-a arătat că raportul de evaluare are valoarea unei sesizări a organului de cercetare penală, instanța de contencios administrativ neavând în competență cenzurarea acesteia.

In ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la pretinsa inexistență a situației de conflict de interese, s-a arătat că aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, nu doar atunci când în exercitarea funcției prin decizia luată sau prin participarea la luarea unei decizii se produce un beneficiu (de natură materială sau personală) ci și dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.

Regimul incompatibilitatitor și al conflictului de interese reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții publice sau demnități publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situația incompatibilitate sau de conflict de interese în care se afla persoanele cărora li se aplica aceste reglementari. Scopul declarat al emiterii actului normativ anterior menționat l-a constituit prevenirea si combaterea folosirii abuzive a funcțiilor/demnităților publice.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

5.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Pârâta Agenția Națională de Integritate a fost sesizată la data de 01.08.2019 de o persoană fizică, în lucrarea nr. x/01.08.2019, cu privire la faptul că reclamanta A., având funcția de consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului București, nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, constând în aceea că "a participat la votul pentru adoptarea Hotărârii nr. 351/2019 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2019 al Companiei Municipale Turistice București S.A. în condițiile în care fiica acesteia, doamna B., face parte din Consiliul de administrație al Companiei Municipale Turistice București S.A..

Prin Raportul de evaluare nr. x/27.10.2021, pârâta Agenția Națională de Integritate a concluzionat, ca urmare a verificărilor efectuate, că reclamanta A., consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului București, a încălcat prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003, art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, art. 46 din Legea nr. 215/2001, coroborat cu art. 228 din Codul administrativ, "constând în aceea că a votat și adoptat HCGMB nr. 174/28.03.2018, nr. 796/22.11.2018, nr. 351/26.06.2019, nr. 659/14.11.2019 și nr. 148/30.04.2020 cu privire la Compania Municipală Turistică București S.A. al cărei administrator a fost B., fiica persoanei evaluate, societate de la care a încasat venituri."

Referitor la cele 5 hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București, respectiv HCGMB nr. 174/28.03.2018, nr. 796/22.11.2018, nr. 351/26.06.2019, nr. 659/14.11.2019 și nr. 148/30.04.2020 menționate în Raportul de evaluare nr. x/27.10.2021, s-au reținut următoarele:

Recurenta - reclamantă a contestat situația de fapt sub două aspecte, respectiv că aceasta a lipsit de la ședința din data de 14.11.2019 și s-a abținut de la vot în cadrul ședinței din data de 30.04.2020, precum și că, în mod greșit, s-a reținut calitatea de administrator a fiicei acesteia în cadrul Companiei Municipale Turistice București S.A., în fapt aceasta făcând parte din Consiliul de administrație, organ colegial, aprecieri asupra cărora, contrar susținerilor recurentei - reclamante, instanța de fond s-a pronunțat motivat.

5.2. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurent este nefondat.

Referitor la criticile formulate de recurenta -reclamantă, Înalta Curte reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudență, Curtea reține că, deși art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanță internă care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine).

Observă însă Înalta Curte că motivelor de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată și reiterate ca motive de recurs, li s-a dat o dezlegare în cuprinsul hotărârii recurate, neputând fi reținută nulitatea hotărârii primei instanțe.

Astfel, deși se susține că instanța nu a explicat de ce a considerat nerelevante apărările reclamantei, Înalta Curte constată că, prin sentința recurată, curtea de apel a arătat raționamentul pentru care a considerat că absența reclamantei de la o ședință și abținerea de la vot în cadrul altei ședințe nu pot să conducă la anularea Raportului de evaluare nr. x/27.10.2021, a înlăturat distincția făcută de reclamantă dintre noțiunea de "administrator" și cea de membru în Consiliul de Administrație, expunând și argumentele pentru care, din perspectiva dispozițiilor legale care definesc conflictul de interese, suspendarea de drept a hotărârilor adoptate în cadrul adunării consiliului general nu produce efectul invocat de reclamantă.

Totodată, instanța a pronunțat hotărârea atacată în limitele învestirii, sesizarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în vederea cercetării săvârșirii de către A. a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din C. pen., excedând verificărilor instanței de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond și-a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 din C. proc. civ. și cu respectarea garanției implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte mai reține și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale s-a invocat și greșita interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi încadrate de către instanță în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și analizate ca atare în cele ce urmează.

5.3. Potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare în perioada de referință:

"Nu poate lua parte la deliberare și adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local (…)", iar potrivit art. 75 și art. 77 din Legea nr. 393/2004, în forma în vigoare la data de referință:

"Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv"; "Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii".

Totodată, potrivit art. 228 alin. (1) din Codul Administrativ:

"(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;"

Coroborând aceste dispoziții, rezultă că, distinct de infracțiunea reglementată de dispozițiile art. 301 din C. pen., existența conflictului de interese se verifică în situația în care decizia persoanei supuse interdicției legale este influențată sau prezintă riscul de a fi influențată de interesul său personal, al soției sau al rudelor și ar afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană.

Înalta Curte reține ca fiind corect raționamentul instanței de fond care a condus la reținerea stării de conflict de interese în sensul că legiuitorul nu pretinde, pentru constatarea existenței conflictului de interese, ca interesul personal de natură patrimonială al persoanei ce ocupă o demnitate publică să influențeze efectiv îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin în cadrul demnității, fiind suficient, în acest scop, să se constate că acel interes este de natură să ridice suspiciuni asupra obiectivității acelei persoane în îndeplinirea atribuțiilor.

Totodată, este exclusă interpretarea propusă de recurenta - reclamantă în sensul că, fiind în prezența unui vot care nu a influențat adoptarea unei hotărâri, nu se poate reține conflictul de interese, în condițiile în care dispozițiile art. 77 din Legea nr. 393/2004, precum și ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, în vigoare la data adoptării primelor 3 hotărâri de Consiliu General, impun expres obligația de abținere în sarcina consilierului general, rațiunea fiind aceea de a garanta respectarea obligațiilor de imparțialitate, integritate, transparenței decizionale și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, prin sancționarea situațiilor în care interesul privat ar putea prevala asupra interesului public, în exercitarea acestora.

Așa cum a reținut și prima instanță, împrejurarea că, din cele cinci hotărâri analizate în cadrul raportului de evaluare, nu se poate reține participarea recurentei-reclamante decât la trei dintre acestea, nu este în măsură să înlăture conflictul de interese, fiind suficient ca reclamanta, în calitatea sa de consilier general și de membru al Comisiei Economice, Buget, Finanțe, să fi participat la deliberarea și adoptarea bugetului Companiei Municipale Turistice București S.A., în cadrul unei singure hotărâri. În plus, faptul că recurenta - reclamantă s-a abținut de la adoptarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 148 din 3004.2020 constituie o premisă asupra împrejurării că aceasta avea posibilitatea să prevadă că prin stabilirea bugetului companiei s-ar crea indirect un beneficiu sau avantaj pentru fiica acesteia, membru în consiliul de administrație.

Nefondată este și susținerea recurentei - reclamante în sensul că doamna B., fiica reclamantei, deținea doar funcția de membru în consiliul de administrație iar nu cea de administrator, întrucât din contractele de mandat și actele adiționale depuse la filele x și următoarele din volumul II din dosarul curții de apel rezultă expres denumirea de "Administrator" a funcției. În același sens, sunt și dispozițiile contractuale în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile administratorului.

Or consiliul de administrație reprezintă organul de supraveghere și control în cadrul unei companii sau organizații, care gestionează bugetul companiei conform statutului și regulilor dreptului comun referitoare la mandat. Indemnizația lunară a membrilor, deși în cuantum fix, este stabilită prin contractele de mandat și actele adiționale încheiate între Compania Municipală Turistică București S.A. și reprezentatul Consililului General al Municipiului București în A.G.A. pe de o parte și doamna B., pe de altă parte, legătura cu bugetul companiei fiind evidentă. În plus, Înalta Curte constată că în contractul de mandat încheiat în anul 2017, depus la dosarul curții de apel, este stipulat la pct. 3.1.7. și un drept la o indemnizație de performanță, strict legată de îndeplinirea obiectivelor Companiei potrivit situțiilor financiare anuale aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor.

Or, tocmai în vederea respectării principiilor enumerate în art. 71 din Legea nr. 161/2003 ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, și anume "imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public", în raport de textele de lege anterior citate, recurenta - reclamantă trebuia să respecte interdicția participării la deliberarea și adoptarea hotărârilor de consiliu general, ce survine ori de câte ori se conturează existența unui posibil interes de natură patrimonială al consilierului general, în chestiunile supuse dezbaterii. Totodată, se observă că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca și condiție, o influență demonstrată în îndeplinirea atribuțiilor demnitarului/funcționarului public ce are un interes personal de natură patrimonială, ci doar existența posibilității ca interesul personal să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor persoanei în cauză.

Recurenta - reclamantă a invocat la fond și a reluat prin motivele de recurs argumentele reținute prin Ordonanța de clasare nr. 866/P/2021 din data de 14.06.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru infracțiunea prevăzută de art. 301 din C. pen., prin care, însă, nu s-a infirmat situația de fapt, ci s-a reținut că prin Legea nr. 193/2017 a fost dezincriminată ca infracțiune "participarea la luarea unei decizii prin care s-a obținut direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru souțul său, sau pentru o rudă ori pentru un afin", constatându-se, totodată, că rezultatul cerut de textul în vigoare nu s-a materializat, împrejurare care nu prezintă relevanță din perspectiva faptei prevăzute de legea peanlă, iar nu a conflictului de interese reglementat de dispozițiile art. 70, 71 din Legea nr. 161/2003, art. 75,77 din Legea nr. 393/2004, art. 46 din Legea nr. 215/2001 și art. 228 din Codul Administrativ.

Înalta Curte reține că recurenta - reclamantă nu a invocat în mod expres critica nerespectării principiului proporționalității, principiu cu privire la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că este obligatoriu a fi avut în vedere în analiza legalității raportului de evaluare, invocând însă împrejurarea că ne-am afla în prezența unei erori prin care se creează aparența unui conflict de interese pentru motivele analizate de instanța de fond.

Înalta Curte reamintește că instanța europeană a subliniat că aplicarea legislației în materie de incompatibilități trebuie să conducă la aplicarea unei sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională. Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav.

Reține Înalta Curte că judecătorul fondului a examinat elementele de fapt și cele de ordin obiectiv și subiectiv care circumstanțiau marja de apreciere a reclamantei în exercitarea funcției de consilier general.

Funcția de autoritate publică este o funcție specială, electivă, persoana care o deține trebuind să fie aptă să participe la luarea deciziilor în cadrul Consiliului General al Municipiului București și să reprezinte cetățenii ce și-au exprimat acordul, prin vot, în sensul atribuirii respectivei calități.

Rațiunea instituirii acestei stări de conflict de interese este aceea de a înlătura orice suspiciune, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuțiilor și competențelor legale de către demnitari, fără a fi necesar să se dovedească, pentru stabilirea conflictului de interese, producerea unui prejudiciu în patrimoniul bugetului statului.

Totodată, nu se poate susține că respectivul comportament ilicit reținut nu prezintă niciun element de gravitate, întrucât acesta a vizat o procedură de vot în cadrul Consiliului General al Municipiului București privind adoptarea bugetului unei companii municipale, într-o problemă de interes local, care, așa cum a arătat chiar recurenta - reclamantă, a fost contestată prin mai multe acțiuni în instanță.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 904 din 5 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.