ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, anularea în parte a deciziei nr. 2859/27.04.2021 emise de pârâtă; să se stabilească calitatea reclamantului de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 5 alin. (7) din Decretul lege nr. 118/1990, respectiv să se stabilească indemnizația cuvenită pentru situația în care s-a aflat tatăl său, B., în calitate de titular al persecuției prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. b) și anume, prizonier în URSS, pentru toată perioada de prizonierat din perioada 02.07.1941-12.11.1945, în condițiile art. 4 raportat la art. 17, începând cu data de 01.04.2021, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 832 din 18.11.2021, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10.02.2021 înregistrată în dosarul de mai sus, pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătorești nr. 832 din 18.11.2021, pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2021, în sensul că în speță, calea de atac era "Definitivă" în loc de "Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare".

Prin încheierea din 22 februarie 2022, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința nr. 832 din 18.11.2021, formulată de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, în contradictoriu cu reclamantul A., și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-reclamant A., ca nefondată.

Prin încheierea de mai sus s-a reținut că în cauză nu este vorba de o eroare materială, având în vedere că art. 20 din Legea nr. 554/2004 prevede că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

În ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-reclamant, instanța de fond a apreciat-o ca nefondată, în condițiile în care instanța a fost sesizată cu o cerere de îndreptare eroare materială, ce a fost cercetată în Camera de consiliu, fără citarea părților, motiv pentru care diligența părții intimate, care a transmis la dosar pentru termenul de judecată stabilit note de concluzii scrise, nu se poate transforma în prilej de îmbogățire fără just temei.

Pe de altă parte, s-a reținut că eroarea invocată nu privește un element greșit al cererii de chemare în judecată, ci o mențiune a instanței, astfel că nu s-ar putea considera că partea pârâtă este cea căzută în pretenții în această situație.

Împotriva încheierii din 22 februarie 2022 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022.

Prin decizia nr. 312 din 23 mai 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava împotriva încheierii din 22 februarie 2022, pronunțate de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, intimat fiind reclamantul A..

Împotriva deciziei nr. 312 din 23 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea perimării cererii de recurs.

În motivarea recursului arată că instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., în loc să aplice în mod corect dispozițiile art. 418 alin. (1) din C. proc. civ.

Susține că în speță, considerentele hotărârii sunt eronate, motivarea instanței de control judiciar fiind una superficială, fără respectarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Mai arată că instanța de control judiciar a ignorat faptul că dezlegarea cauzei depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, respectiv de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, în care a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 13 alin. (8) din Decretul Lege nr. 118/1990 privind admisibilitatea căii de atac a recursului.

Precizează că instanța de control judiciar a suspendat cererea de recurs prin încheierea din data de 24.05.2022 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Consideră că întrucât cererea de recurs este suspendată, cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Susține că, în raport cu motivul suspendării, era incidentă ipoteza de la art. 418 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât suspendarea cererii de recurs privind eroarea materială nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților, ci de soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (8) C. proc. civ.

Mai arată că în speță, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, care a suspendat cererea de recurs nu a luat în considerare propriile încheieri de suspendare din 24.05.2022 și 16.12.2022 și a admis în mod nelegal perimarea cererii de recurs, în loc să respingă excepția perimării și să suspende cursul perimării, având în vedere că cererea de recurs era suspendată, iar perimarea depinde de obiectul unei alte judecăți, de existența ori inexistența unui drept care are legătură cu eroarea materială din cererea de recurs.

Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 septembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 28 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, prin încheierea din data de 24 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul având ca obiect recurs la încheierea de îndreptare eroare materială din 22.02.2022 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, apreciind că se impune suspendarea judecării cauzei, având în vedere că încheierea atacată în dosarul nr. x/2022 este o încheiere de îndreptare eroare materială din dosarul nr. x/2021, iar conform art. 446 C. proc. civ., încheierea pronunțată în temeiul art. 442 C. proc. civ. este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea.

Prin încheierea din 6 decembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat că în cauză nu s-a formulat nicio cerere de repunere a cauzei pe sol, astfel că dosarul a rămas în continuare suspendat.

Înalta Curte constată că în mot corect instanța de recurs a constatat că a intervenit perimarea cererii de recurs, având în vedere că în cauză, suspendarea a fost dispusă până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, care s-a produs prin decizia nr. 506 din data de 07 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu această excepție; a respins cererea de sesizare a CCR cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă; a respins cererea de suspendare ca nefondată; a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 832 din 18.11.2021 pronunțate de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021.

Prin urmare, rămânerea definitivă a dosarului nr. x/2021 a intervenit la data de 07.06.2022, acesta fiind termenul în raport cu care se calculează termenul de perimare, termen care s-a împlinit la data de 07.12.2022.

Este adevărat că împotriva deciziei nr. 506 din data de 07 iunie 2022 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat o nouă cerere de recurs, însă acest aspect nu prezintă relevanță, în contextul în care dosarul nr. x/2021 a fost soluționat definitiv la data de 07.06.2022, iar termenul de perimare se calculează de la data rămânerii definitive a dosarului ce a stat la baza suspendării dispuse.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident art. 418 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia:

"Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată", întrucât textul de lege de mai sus se interpretează în sensul că pentru cazurile de suspendare de la art. 413 C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, acesta începând să curgă de la momentul încetării cauzei care a determinat suspendarea și doar în ipoteza în care cauza nu a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Or, nu aceasta este ipoteza din speță, în care dosarul având ca obiect recursul împotriva încheierii de îndreptare eroare materială a fost suspendat până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, soluționare care a intervenit la data de 07.06.2022, iar de la această dată și până la data de 23.05.2023, cauza a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni.

De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile recurentei-pârâte în sensul că în dosarul nr. x/2021 a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 13 alin. (8) din Decretul Lege nr. 118/1990, câtă vreme nu s-a dispus și suspendarea judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, dosarul fiind soluționat definitiv, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 07.06.2022.

Mai mult, recurenta-pârâtă nu poate susține cu suficient temei că nu ar fi avut cunoștință de soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, câtă vreme a fost parte în acel dosar și i s-a comunicat hotărârea pronunțată în recurs.

Totodată, în cauză nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de recurs că a intervenit sancțiunea perimării recursului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava împotriva deciziei nr. 312 din 23 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava împotriva deciziei nr. 312 din 23 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.