ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3954/2022

Ședința publică din data de 15 septembrie 2022

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 26.07.2021, pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, anularea în parte a Deciziei nr. 2859/27.04.2021 emise de pârâtă, stabilirea calității reclamantului de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, respectiv să se stabilească indemnizația cuvenită pentru situația în care s-a aflat tatăl său, B., în calitate de titular al persecuției prev. de art. 1 alin. (2) lit. b), și anume prizonier în URSS, pentru toată perioada de prizonierat în perioada 02.07.1941-12.11.1945, în condițiile art. 4 rap. la art. 17, începând cu data de 01.04.2021, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 832 din 18 noiembrie 2021, Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

1.3. Calea de atac exercitată împotriva sentinței primei instanțe. Cererea de sesizare a Curții Constituționale

Împotriva sentinței Tribunalului Suceava, reclamantul a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25.01.2022.

În susținerea recursului, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În cursul soluționării recursului, la data de 08.04.2022 și la data de 24.05.2022, recurentul-reclamant a formulat două cereri de sesizare a Curții Constituționale prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, referitoare la sintagma "partea sovietică", și excepția de neconstituționalitate a art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, teza vizând "Hotărârea tribunalului este definitivă".

Prin decizia civilă nr. 506 din 7 iunie 2022, Curtea de Apel Suceava a admis, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale și a sesizat Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 raportat la art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2) teza finală, art. 124 alin. (2), art. 129 din Constituția României cu referire la art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă.

A respins cererea de suspendare, ca nefondată.

A respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 832 din 188 noiembrie 2021 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și sesizarea Curții Constituționale cu soluționare excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 referitoare la sintagma "partea sovietică".

A susținut recurentul că în mod nelegal instanța a reținut că dispozițiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, interpretând eronat dispozițiile de drept procesual și normele de drept substanțial.

A precizat recurentul că, criticile de neconstituționalitate intrinsecă vizează modalitatea de reglementare a sintagmei criticate care contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 și ale art. 53 din Constituția României, cât și dispozițiilor art. 6, art. 13 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiilor art. 9 din Tratatul privind Uniunea Europeană și a dispozițiilor art. 20, art. 47, art. 51 alin. (1) și art. 52 alin. (1) și (3) din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dispoziții legale pe care le-a reprodus.

A atașat recurentul și cele două cereri depuse în fața Curții de Apel Suceava prin care a invocat excepțiile de neconstituționalitate, fără, însă, a dezvolta motivele de recurs.

Intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea învestirii sale cu recursul de față, reține următoarele:

5.1. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, conform art. 148 C. proc. civ., "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Conform art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.(...)."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe actele înregistrate la dosarul instanței de judecată.

5.2. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul A. a depus cererea de recurs prin poștă electronică (e-mail), la data de 08.06.2022, fiind înregistrată la instanța de fond la data de 09.06.2022 .

Recursul este formulat de recurent prin avocatul său, C., însă nu cuprinde nici semnătura recurentului, nici semnătura reprezentantului său convențional.

Prin adresa instanței, emisă la 30.08.2022, recurentul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar o copie semnată a cererii de recurs sau de a semna recursul aflat la dosar, sub sancțiunea nulității.

Adresa a fost comunicată recurentului la data de 05.09.2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanței de recurs.

De asemenea, adresa instanței a fost comunicată electronic și la adresa de e-mail prin care a fost depusă cererea de recurs, x@x.com, fiind vizualizată de 2 ori, la data de 01.09.2022 (conform raportului de vizualizare aflat la dosar de recurs).

Până la termenul stabilit pentru judecarea recursului, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, nu a comunicat un exemplar semnat al recursului și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

Având în vedere aceste împrejurări, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului, prevăzute de dispozițiile coroborate ale art. 486 alin. (1) lit. e), ale art. 148 și ale art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părții (sau a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată.

Astfel, este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

5.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 506 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal pentru lipsa semnăturii.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.