ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1103/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1097 din 06 aprilie 2023 emisă de către acesta, pin care s-a respins solicitarea de transfer de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Sfântu Gheorghe sau Judecătoria Brașov, precum și obligarea intimatului să emită un act administrativ prin care să dispună transferul contestatorului, în principal, de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar, în subsidiar, la Judecătoria Brașov.

În motivarea cererii contestatorul a susținut că este judecător în cadrul Judecătoriei Podu Turcului din data de 24.07.2017, iar la data analizării cererii de transfer formulate de la această instanță, se afla în activitate de 5 ani și 7 luni.

A solicitat ca instanța de judecată să anuleze hotărârea contestată ca nelegală și netemeinică și să admită cererea de transfer, prin reaprecierea criteriilor de transfer stipulate de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 în raport de probatoriul administrat.

Arată faptul că excesul de putere al emitentului (Secția pentru judecători) a constat în exercitarea discriminatorie a dreptului de apreciere, contrar practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu omisiunea luării în considerare a unor criterii (situația personală a contestatorului, posturile vacante la instanțele la care a solicitat transferul) și absolutizarea altora (aviz negativ, încărcătura per judecător etc.), fapt care a condus la încălcarea dreptului la transfer.

Legiuitorul național a consacrat un contencios administrativ de plină jurisdicție, în virtutea căruia instanța de contencios administrativ este competentă potrivit legii, să anuleze ori să modifice actul administrativ de autoritate atacat, să oblige serviciul public administrativ să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege și să acorde daunele cauzate de serviciul public, persoanei fizice sau juridice, prin actul emis sau prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, după cum rezultă cu claritate din art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, așa cum s-a reținut în jurisprudența instanței supreme, manifestarea de voință a autorității publice care gestionează cariera unui judecător, în privința transferului acestuia, în actul său decizional este ghidată și de criteriul oportunității acestei măsuri, fără a se ignora însă criteriul legalității, nefiind de acceptat un act administrativ oportun însă nelegal.

Nu se poate neglija însă faptul că oportunitatea este ea însăși o condiție de legalitate, fără de care nu se poate vorbi de valabilitatea unui act administrativ, instanța de contencios administrativ cu atributul deplinei jurisdicții pe care o are, fiind îndreptățită a o analiza din perspectiva excesului de putere, privită așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Prin urmare, analiza cererilor de transfer trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situația instanțelor implicate în procedură, cât și la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

În drept, potrivit art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, la soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială.

Gestionarea resurselor umane reprezintă într-adevăr atributul Consiliului Superior al Magistraturii, însă marja de apreciere de care dispune nu putea fi exercitată cu încălcarea criteriilor prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004.

Consiliul Superior al Magistraturii afirmă că a analizat în mod echitabil toate criteriile de transfer care nu au o ordine de prioritate și reclamă o evaluare comparativă cumulativă, însă faptic se observă că a ales să analizeze dintre criteriile stabilite de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004 doar două, respectiv motivele cuprinse în avizele consultative și volumul de activitate/numărul de posturi vacante al instanțelor implicate în procedura de transfer.

Astfel, se apreciază că nu este oportun transferul având în vedere că în cadrul Judecătoriei Podu Turcului este foarte importantă prezența contestatorului la acest moment pentru desfășurarea optimă a activității instanței, întrucât eventuala admitere a cererii sale ar face ca această judecătorie să funcționeze cu un singur judecător, în condițiile în care nu există perspectiva ocupării posturilor vacante, deoarece această instanță este neatractivă și nu au fost formulate cereri de transfer în ultimele sesiuni.

De asemenea, s-a reținut că motivele pe care le-a invocat nu pot prevala la acest moment față de interesele instanței la care activează, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări, având în vedere că justul echilibru între interesul personal al magistratului și interesul public nu poate fi menținut prin eventualul transfer al solicitantului.

În raport de considerentele de mai sus, neputând prevala interesul personal față de interesele Judecătoriei Podu Turcului, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă, i-a fost respinsă cererea de transfer.

Chiar și în aceste condiții, analiza cererii de transfer a contestatorului nu a fost realizată prin prisma tuturor criteriilor relevante prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, iar criteriile analizate nu a fost judicios aplicate deoarece nu au fost analizate criteriile și prin raportare la persoanacontestatorului, așa cum impune articolul de lege menționat.

Mai arată contestatorul că până în prezent pârâtul i-a respins 5 cereri de transfer, fapt ce vine să susțină situația deosebită în care se află, motiv pentru care a și procedat la prezenta contestație.

De asemenea, deoarece în perioada iulie 2020 - decembrie 2021 nu a existat procedură de transfer, a fost împiedicat să solicite transferul la instanțe aflate în vecinătatea domiciliului sau a reședinței.

În jurisprudența care s-a cristalizat la nivelul Înaltei Curți s-a revelat că soluționarea unei cereri de transfer doar prin prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura de transfer, la numărul posturilor vacante la respectivele instanțe, la vechimea efectivă în funcția de judecător/vechimea la instanța de la care se solicită transferul, fără a se ține cont de faptul că, în raport de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, respectivele criterii nu au caracter absolut și nu justifică excluderea de plano a criteriilor de ordin personal, echivalează cu o motivare deficitară - premisa constatării excesului de putere în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii secției pentru judecători niciun fel de referiri la motivele de ordin personal și profesional pe care le-a invocat, prezentate în detaliu, circumscrise criteriilor expres prevăzute la art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, respectiv: domiciliul solicitantului, distanța între domiciliu și sediul instanței, greutățile navetei și timpul afectat acesteia, starea de sănătate și situația familială. Din această perspectivă actul contestat nu a fost motivat, nu cuprinde considerentele pentru care s-a apreciat că motivele personale invocate sunt lipsite de relevanță sau nu sunt apte să susțină admiterea cererii de transfer.

Se poate observa foarte clar în considerentele Hotărârii nr. 1097 din 06 aprilie 2023 că pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secția pentru judecători nu a efectuat o analiză corelată a criteriilor prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, nereținând motivele personale pe care le-a invocat în susținerea cererii sale și care trebuia observate în analizarea cererii.

Așadar, a arătat în cererea de transfer faptul că dorința sa este de a se stabili definitiv cu familia în municipiul Brașov, pentru a nu mai fi nevoit să facă o navetă epuizantă între domiciliu și locul de muncă.

Mai arătat contestatorul că imposibilitatea sau incapacitatea pârâtului de a asigura resursele umane necesare bunei funcționări și echilibrarea volumului de muncă nu îi poate fi imputată, prin respingerea cererilor de transfer.

În opoziție cu motivele invocate de pârât, în susținerea soluției de respingere a cererii de transfer, vine faptul că pentru concurs de admitere în magistratură, organizat in perioada 07 iulie 2023 - 06 martie 2024, nu au fost scoase posturi de judecător la Judecătoria Podu Turcului.

Se poate observa, în mod clar, preocuparea pe care o manifestă pârâtul în vederea ocupării posturilor vacante la Judecătoria Podu Turcului, în condițiile în care a evidențiat faptul că nu există perspectiva ocupării posturilor vacante, deoarece această instanță este neatractivă și nu au fost formulate cereri de transfer în ultimele sesiuni.

Urmare a celor prezentate, se poate reține că autoritatea emitentă a actului contestat a lăsat neanalizate tocmai acele criterii care circumscriu nevoia reală a judecătorului în declanșarea procedurii de transfer.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte va lua în examinare, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității formulării contestației, invocate de către intimat prin întâmpinare.

Intimatul a arătat în susținerea excepției că potrivit art. 29 alin. (5) și (6) din Legea 305/2022… " hotărârile pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare, iar hotărârea a fost publicată pe pagina de internet la data de 03.07.2023, contestația fiind formulată la data de 24.07.2023.

Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepția invocată, motivat de împrejurarea că, în cazul dedus judecății, contestatorul este beneficiarul actului contestat și nu un terț, persoană interesată.

Așadar, în privința beneficiarului actului există obligația de comunicare a acestuia, iar din acel moment curge termenul de 15 zile, potrivit art. 29 alin. (6) din Lg. 305/2022.

În privința celorlalte persoane interesate, termenul curge de la publicare deoarece nu există obligația comunicării.

În consecință, având în vedere că hotărârea nu a fost comunicată contestatorului, acesta se află în termenul legal de a promova contestația.

Examinând contestația formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este fondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Hotărârea nr. 1097/06.04.2023 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, a fost respinsă cererea de transfer a contestatorului de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Sfântu Gheorghe, sau Judecătoria Brașov.

În considerentele hotărârii au fost expuse: situația posturilor vacante la instanța de la care se solicită transferul, respectiv la instanța unde se solicită transferul, volumul de activitate, precum și încărcătura pe judecător în cursul anului 2022 la instanțele implicate în procedură, față de media națională, avizele favorabile față de cererea de transfer a contestatorului, emise de Curtea de Apel Brașov, Judecătoria Brașov și Judecătoria Sfântu Gheorghe, precum și avizele nefavorabile emise de Curte de Apel Bacău și Judecătoria Podu Turcului.

Intimatul CSM a decis respingerea cererii de transfer formulată de contestatorul A., motivat de împrejurarea că a primit avize nefavorabile de la Curtea de Apel Bacău și Judecătoria Podu Turcului, precum și că instanța de la care se solicită transferul se confruntă cu un deficit de personal, în condițiile în care încărcătura de dosare pe judecător este foarte ridicată.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 612 din Legea nr. 303/2004 stabilesc următoarele criterii de soluționare a cererilor de transfer formulate de judecători/procurori:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;

i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate și situația familială.

Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate în procedură, cât și la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit și drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă.

Dintre acestea, ținând seama de raportul care trebuie recunoscut între interesul general și cel particular, cum prima categorie de criterii tinde să satisfacă interesul general, în timp ce a doua categorie vizează exclusiv interesul particular al solicitantului, în mod întemeiat trebuie verificată mai întâi situația instanțelor de la care, respectiv, către care, se solicită transferul.

Din acest punct de vedere, nu se contestă în cauză decizia Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, care a analizat datele statistice ale instanțelor implicate în transfer, ci în discuție este modul de exercitare a dreptului de apreciere în analiza situației personale a contestatorului, prin raportare la relația dintre competența intimatului de a gestiona mobilitatea personalului din sistemul judiciar corespunzător nevoilor acestui sistem și obligația acestuia de a asigura toate garanțiile necesare în exercitarea atribuțiilor legate de cariera magistraților, pentru respectarea principiului independenței judecătorilor.

Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererii de transfer formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile expuse în contestație, considerentele hotărârilor atacate evidențiind atât analiza eronată a unora dintre criteriile legale, cât și ignorarea/acordarea unei importanțe scăzute criteriilor de natură personală, aspecte care au condus la admiterea cererilor concurente în detrimentul cererii contestatorului.

Un prim aspect avut în vedere de intimat îl constituie avizele care au fost acordate de președinții instanțelor implicate în procedura transferului.

Intimatul are în vedere avizele nefavorabile de la Curte de Apel Bacău și Judecătoria Podu Turcului, însă contestatorul are un avize favorabil din partea Curții de Apel Brașov, Judecătoriei Brașov și Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

În plus, în hotărârea contestată nu sunt redate motivele de ordin personal invocate de contestator cu privire la situația familială și domiciliul situat în municipiul Brașov, iar din conținutul actului nu rezultă, că acestea ar fi fost avute în vedere în mod efectiv la analiza cererii.

Înalta Curte constată că este criticată soluția de respingere a transferului în raport de criteriile aplicate la acel moment, precum și de întreaga conduită a intimatului, prin selectarea pentru transfer a mai multor judecători în soluționarea mai multor cereri succesive în detrimentul cererii sale, cu o vechime mai mică în magistratură, care, prin modul de apreciere a criteriilor de transfer a depășit limitele rezonabile ale dreptului de apreciere al acestuia

Înalta Curte constată că secția pentru judecători nu a analizat motivele contestatorului referitoare la situarea domiciliului în localitatea unde se află sediul uneia dintre instanțele la care se solicită transferul, precum și faptul că familia acestuia locuiește în această localitate, aspecte care relevă necesitatea de a fi aproape de familie. Sunt de necontestat și argumentele referitoare la timpul pe care îl necesită naveta zilnică la Judecătoria Podu Turcului și oboseala resimțită de contestator.

Toate aceste aspecte, omise în cazul contestatorului, conduc la concluzia că intimatul nu a recurs la o analiză comparativă a cererilor de transfer la Judecătoria Cluj-Napoca iar modalitatea de examinare a cererilor denotă o aplicare inegală și inconsecventă a criteriilor prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, motive pentru care soluția de respingere a cererii dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii s-a făcut cu greșita aplicare a legii și cu exces de putere.

Împrejurarea că intimatul beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum este cel atacat în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituției se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Așadar, motivul de nelegalitate a hotărârii contestate îl reprezintă încălcarea dispozițiilor legale sub aspectul motivării și al analizării obiective a tuturor criteriilor reglementate, în condițiile în care respectiva normă juridică impune, fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma se au în vedere următoarele criterii, menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv, referitoare la situația instanțelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer, și criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca și premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susținerea unei cereri de transfer.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și că nu i se poate imputa contestatorului existența unor disfuncționalități la nivelul instanței la care activează, în condițiile în care așa cum se arată în contestația formulată, nu au fost scoase locuri la concurs în perioada de referință .

Perseverența de care a dat dovadă contestatorul în formularea a cinci cereri de transfer, denotă seriozitate din partea acesteia și dorința de a activa la o instanță care să-i potențeze capacitatea de muncă și dedicarea pentru funcția pe care o ocupă.

Față de acestea, Înalta Curte va constata că, prin hotărârea contestată nu s-a dat eficiență criteriilor prevăzute la art. 612 din Legea nr. 303/2004, republicată, intimatul nu a analizat toate motivele cererii de transfer și nu a putut să demonstreze că interesul public este în sensul respingerii cererii de transfer analizate.

Fără a nega dreptul de apreciere al intimatului, este evident că acest drept nu echivalează cu posibilitatea de a acționa fără justificări legale, exercitarea acestui drept fiind supusă principiului proporționalității care impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea este obligată să îl apere și drepturile sau interesele legitime și rezonabile ale reclamantei.

Controlul de legalitate al instanței de judecată, prevăzut de lege, trebuie să fie efectiv, cu alte cuvinte să poate conduce la un remediu, în ipoteza unui exces de putere din partea autorității, adică prin exercitarea dreptului de apreciere de către autoritatea pârâtă cu încălcarea drepturilor reclamantului ce vizează cariera de magistrat.

O autoritate administrativă dispune de puterea discreționară (puterea de apreciere) atunci când are dreptul de a alege intre mai multe decizii, care trebuie să fie conforme cu legalitatea. Ea rămâne liberă de a aprecia oportunitatea în funcție de circumstanțe, soluția care îi pare mai bună adaptată la situație, legea în vigoare lăsându-i acesteia o marjă de autonomie în acest sens. Puterea discreționară a administrației nu este un scop în sine. Acesta este, în termeni simplificați, un mijloc de realizare a obiectivului impus administrației.

Tocmai din acest raționament, puterea discreționară este un mijloc de bună administrare, noțiune ce vizează, implementarea, exercitarea cu succes a puterii discreționare. Însă învestirea administrației prin lege cu puterea de a acționa liber nu este o condiție suficientă pentru o bună administrare. În plus, este nevoie de respectarea dreptului la bună administrare, drept fundamental al omului ce trebuie ocrotit în sistemul administrației publice.

Potrivit art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a TFUE, așa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamată de Parlamentul European, Consiliul Europei și Comisiei Europene 2007/C 303/01, Uniunea Europeană, la art. 41 fiind prevăzut dreptul la bună administrare, iar potrivit acestei prevederi, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agenților Uniunii. Acest include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și secretul profesional și comercial; c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.

O bună administrare înseamnă ca structurile administrației publice să facă tot ceea ce este posibil din punct de vedere legal pentru a obține rezultate rezonabile și echitabile în orice situație. Cercetarea administrativă a unei chestiuni include, în mod necesar, o analiză juridică, dar aceasta trebuie să arate, în primul rând, ce s-ar putea face - în condițiile legii - pentru a obține o soluție echitabilă pentru cetățean și nu pentru a apăra, în mod rigid, poziția administrației.

Respectarea obligației de obiectivitate ce incumba autorității, în jurisprudența CJUE, este exprimata prin exigenta imparțialității atașată principiului bunei administrări, exigenta sinonima obiectivității.

Astfel, în Hotărârea Schwiering (cauza C-321/85) CJUE a atașat principiului bunei administrări obligația de imparțialitate a autorității atunci când ea statuează cu privire la o situație individuala. Aceasta obligație presupune ca administrația sa tina cont nu numai de interesul pe care ea trebuie sa-l apere, care este interesul general al societății, ci deopotrivă și de interesul persoanei vizata de decizia administrației.

Dreptul la un tratament echitabil impune "obligația ca instituția competenta sa examineze cu imparțialitate toate elementele pertinente cazului în speță (…)", așa cum judecătorul arata în cauza C-269/90 Technische Universität München c. Hauptzollamt München-Mitte: "Dar, în cazurile în care instituțiile Comunității dispun de o astfel de putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridica comunitara în procedurile administrative îmbracă o importanta cu atât mai mult fundamentala. Printre aceste garanții figurează, în special, obligația pentru instituția competenta de a examina, cu grija și imparțialitate, toate elementele pertinente din cazul în speță, dreptul persoanei interesate de a-si face cunoscut punctul sau de vedere ca și cel de a avea o decizie motivata într-o maniera suficienta. Numai în acest fel Curtea poate verifica daca elementele de fapt și de drept de care depinde exercitarea dreptului de apreciere sunt îndeplinite".

Oportunitatea actului administrativ se manifestă prin posibilitatea emitentului de a alege în mod subiectiv și conjunctural momentul și amploarea intervenției, soluția sa corespunzând interesului concret pe care își propune să îl asigure. Apreciind oportunitatea față de anumite circumstanțe, emitentul trebuie să respecte limitele legale și constituționale. Oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ține de legalitatea actului, jurisprudența actuală consacrând această abordare.

Or, exercitarea marjei de apreciere trebuie să se facă în concordanță cu principiile bunei administrări, astfel cum au fost expuse mai sus, pentru a putea emite decizii adecvate, în concordanță cu realitatea faptică, măsurile autorităților să fie legale, nediscriminatorii și proporționale, adecvate scopului reglementării, pentru a nu conduce la restrângeri nejustificate ale drepturilor fundamentale.

În speță, într-adevăr normele ce reglementează instituția transferului judecătorilor conferă o vocație și nu un drept, însă exercitarea marjei de apreciere de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să respecte principiile dreptului la bună administrare, acesta având obligația de a examina, cu grija și imparțialitate, toate elementele pertinente din cazul în speță și de a oferi petentului un tratament echitabil, prin raportare la situația sa și a celorlalți colegi care au formulat cereri de transfer, prin modul de soluționare a cererii sale fiindu-i vătămat un interes legitim ce vizează cariera de magistrat.

În raport de aceste aspecte, este evident că nu poate scăpa analizei instanței situația concretă a magistratului din punct de vedere al demersului său, repetat, a motivelor avute în vedere la soluționarea negativă a celorlalte cereri pentru a-i oferi un tratament echitabil, prin raportare la situația sa și a celorlalți colegi care au formulat cereri de transfer.

Fără îndoială că situația personală a fiecărui magistrat căruia i s-a admis cererea de transfer nu poate fi pusă la îndoială că nu justifica decizia de transfer, însă ceea ce devine concludent este că, în analiza tuturor aspectelor relevante cazului în speță, trebuie să se aibă în vedere, în primul rând dacă contestatorul prezenta la rândul său argumente de natură suficientă de ordin personal care să fi justificat transferul, iar în cazul în speță nu s-a contestat acest lucru, mai mult acesta îndeplinind și criteriul vechimii neluat în considerare în soluționarea cererilor sale, urmând ca ulterior să fie evaluată situația sa și prin prisma necesității oferirii unei soluții echitabile din perspectiva desfășurării activității de magistrat în vederea înlăturării obstacolelor de ordin personal, dreptul la bună administrare obligând autoritatea competentă la o abordare pozitivă, printr-o analiză de ansamblu a situației magistratului în cauză și nu punctual prin soluționarea fiecărei cereri în parte comparativ cu a celorlalte cereri formulate, în mod repetitiv.

Prin urmare, se constată o exercitare a dreptului de apreciere cu privire la situația personală a contestatorului, din perspectiva carierei magistratului prin raportare la atribuțiile intimatului privind mobilitatea personalului judiciar, de natură să vatăme interesele legitime ale acestuia, neadecvată scopului reglementării, care a condus la respingerea cererii

În raport de cele expuse anterior, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va dispune admiterea contestației, anularea Hotărârii nr. 1097 din 06 aprilie 2023 a Consiliului Superior al magistraturii, secția pentru Judecători și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului A. de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității contestației, invocată de intimat.

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1097 din 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.

Anulează Hotărârea nr. 1097 din 6 aprilie 2023 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatorului de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Brașov.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.