ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 946/2024

Ședința publică din data de 24 aprilie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor, secția I civilă la 18 iunie 2018, sub numărul de dosar x/2018, reclamantul A., cetățean britanic, a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie admisă acțiunea subrogatorie și să se dispună: anularea donațiilor neautentificate și acordate de către C. pârâtei; restituirea de către pârâtă către C. a sumei de 294.000 de lire sterline (în echivalent în RON: 1,553,407.80 RON, autorizarea executării silite a pârâtei, de către reclamant, în numele și pe seama C., pentru suma mai sus-indicată; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 122 din 12 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civilă de soluționare a cauzei și s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la secția a II-a Civilă a Tribunalului Bihor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă sub nr. x/2018*.

La termenul de judecată din data de 14.05.2019 instanța, în temeiul dispozițiilor art. 78 C. proc. civ., a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză în calitate de intervenient forțat a societății C., dispoziție cu care atât reclamantul cât și pârâta prin reprezentanți convenționali, au fost de acord .

Prin sentința civilă nr. 264 din 03.12.2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. și intervenientul forțat C..

Împotriva sentinței civile nr. 264 din 03.12.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, a formulat apel reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 09.06.2020.

Prin procesul-verbal din data de 14 ianuarie 2021, dosarul nr. x/118/2018* a fost transferat secției a II-a Civilă ca urmare a reorganizării secției a II civilă, de contencios administrativ și fiscal și înregistrat sub numărul x/2018**.

Prin decizia civilă nr. 153 din 13.05.2021, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins apelul formulat A. în contradictoriu cu intimații C. și B. împotriva sentinței nr. 264 din 03.12.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate. A fost obligat apelantul să plătească intimatei B. suma de 5.712 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurentul arată că au fost greșit aplicate prevederile art. 1560 C. civ., cu privire la acțiunea oblică. Arată că instanța de apel a interpretat în mod eronat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi în prezența acțiunii oblice. În continuare redă conținutul dispozițiilor legale prevăzute de art. 1560 C. civ. și arată că potrivit acestora, nu este prevăzută condiția formulării unei acțiuni directe împotriva debitorului, anterior formulării acțiunii oblice, nici constatarea stării de insolvabilitate a debitorului, cum în mod eronat a interpretat instanța de apel.

Totodată, recurentul-reclamant susține că deși instanța de apel, analizând condiția existenței înscrisului ce atestă creanța certă și exigibilă deținută împotriva intimatei-interveniente, a constatat că la dosarul cauzei se află acest înscris, în următoarele considerente a reținut că pentru constatarea existenței creanței este necesară promovarea unei acțiuni directe. Or, arată recurentul, din considerentele reținute de către instanța de apel reiese că înscrisul depus la dosarul cauzei îndeplinește condiția deținerii unei creanțe certe și exigibile, condiție necesară pentru invocarea acțiunii oblice, fără a fi necesară parcurgerea vreunei proceduri prealabile, cum este acțiunea directă la care face referire instanța de apel prin interpretarea eronată a art. 1560 C. civ.

De asemenea, recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu a respectat principiul contradictorialității și a dreptului la apărare față de faptul că nu a pus în discuția părților aspectul cu privire la legea aplicabilă în ceea ce privește contractul de împrumut dintre A. și societatea C.. Autorul căii de atac arată că această chestiune, respectiv legea aplicabilă contractului de împrumut, nu a fost invocată nici de către intimata-pârâtă. Totodată, recurentul precizează că chestiunea privind aplicabilitatea legii române asupra raporturilor dintre acesta și intimata-pârâtă B. a fost tranșată în cadrul primului ciclu procesual când s-a reținut că legea română este legea aplicabilă raporturilor dintre părți, sens în care beneficiază de autoritate de lucru judecat.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant invocă încălcarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 985 C. civ. privind donația. Susține că în mod greșit instanța de apel nu a reținut donația făcută de către C. intimatei B., deși a probat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei că remiterea sumei de bani de către intimata-intervenientă către intimata-pârâtă dovedește existența unei donații ce nu a fost autentică. Mai arată autorul căii de atac că, deși intimata-intervenientă a declarat în scris că este de acord cu argumentele acestuia din cadrul acestui litigiu, instanța de apel nu a valorificat declarația din nicio perspectivă.

O altă critică vizează nelegalitatea hotărârii atacate raportat la împrejurarea că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, arată recurentul, instanța de apel nu s-a pronunțat pe motivele invocate astfel cum au fost deduse judecății prin cererea de chemare în judecată. În concret, recurentul susține că instanța de apel nu a arătat de ce a înlăturat recunoașterea de datorie făcută de intimata-intervenientă chiar prin adresa depusă în apel și, deși toate înscrisurile erau la dosarul cauzei, instanța nu doar că nu le-a luat în considerare, ci nu a solicitat probe suplimentare referitoare la conținutul legii străine pentru a observa legea ce guvernează raporturile dintre părți, în virtutea rolului său activ.

Așadar, recurentul-reclamant susține că rolul activ al judecătorului de a solicita probe și a lămuri ce lege guvernează raportul juridic născut între intimata-intervenientă și acesta era cu atât mai necesar, cu cât nici intimata B. nu a invocat faptul că prezenta creanță nu există potrivit legii străine. Mai mult, arată recurentul, acest aspect trebuia pus în dezbaterea contradictorie a părților pentru respectarea dreptului la apărare. Astfel, susține recurentul, având în vedere că niciuna dintre părți nu a invocat și nici nu a contestat conținutul legii străine ce guverna contractul de împrumut încheiat între acesta și C., revenea instanței de judecată să pună în discuție această chestiune și să solicite administrarea de probe în acest sens.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 6 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fost fixat termen de judecată cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că susținerile recurentului-reclamant prin care critică încălcarea principiilor contradictorialității, a dreptului la apărare și a rolului activ al judecătorului, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și vor fi analizate din această perspectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atunci când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, aceasta va fi casată.

Recurentul-reclamant invocă încălcarea dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), a contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.) și a principiului privind rolul activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.), argumentând, în esență, că instanța de apel nu a pus în discuția părților aspectul cu privire la legea aplicabilă în ceea ce privește contractul de împrumut încheiat între A. și C. și totodată că rolul activ al judecătorului de a solicita probe și a lămuri ce lege guvernează raportul juridic născut între reclamant și intimata-intervenientă, era cu atât mai necesar, cu cât nici intimata B. nu a invocat faptul că prezenta creanță nu există potrivit legii străine.

Aceste critici vor fi înlăturate.

Înalta Curte constată că prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâta B. în etapa procesuală a apelului, aceasta a susținut că raportul juridic dintre A. și C. este reglementat exclusiv de normele dreptului englez, sens în care, în opinia acesteia, nu se poate reține că sunt îndeplinite cerințele legale pentru promovarea acțiunii oblice bazate pe acest raport obligațional dintre reclamant și intervenientă.

Totodată, instanța supremă reține că din încheierea de ședință de la data de 29 aprilie 2021 la care au avut loc dezbaterile, și care face parte integrantă din decizia recurată nr. 153/2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, rezultă fără echivoc că ambele părți și-au exprimat poziția procesuală sub acest aspect, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte și s-au respectat drepturile și garanțiile procesuale ale părților.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 13, art. 14 și art. 22 C. proc. civ., judecata realizată de curtea de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiilor dreptului la apărare, al contradictorialității și rolului activ al judecătorului.

În ceea ce privește criticile prin care autorul recursului susține nemotivarea deciziei recurate, Înalta Curte reține că nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autorul căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, instanța supremă reține că, deși recurentul-reclamant susține că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, criticile acestuia prin care arată că instanța de apel nu s-a pronunțat pe motivele invocate astfel cum au fost deduse judecății prin cererea de chemare în judecată și nu a arătat de ce a înlăturat recunoașterea de datorie făcută de intimata-intervenientă, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece pe de o parte, recurentul face trimitere la situația de fapt, urmărind o nouă evaluare a situației de fapt în raport de probele administrate în cauză, iar pe de altă parte nu arată în concret în ce constă lipsa motivării sub acest aspect, sens în care aceste critici nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Având în vedere rigorile legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că în această etapă procesuală, criticile expuse de recurent cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele referitoare la situația de fapt stabilită de aceasta și trimiterea pe care o face la înscrisurile de la dosarul cauzei, nu pot forma suportul unei analize, deoarece aspectele pe care le invocă recurentul reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța.

În ceea ce privește criticile recurentului-reclamant prin care susține încălcarea dispozițiilor art. 1560 C. civ. și art. 985 C. civ., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea nu vor fi analizate, în raport de admiterea excepției lipsei capacității de folosință a intimatei-interveniente C. la termenul de judecată din 24 aprilie 2024.

Instanța supremă reține că odată cu admiterea excepției, intimata-intervenientă a pierdut, deopotrivă, capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu, încetându-și existența ca subiect de drept, astfel că nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ.. În consecință, intimata-intervenientă nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturi și obligații, sau, altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept și nici nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces, în sensul unei legitimatio ad causam.

Prin urmare, criticile recurentului-reclamant prin care susține că instanța de apel a încălcat prevederile ce reglementează acțiunea oblică și donația, argumentând că nu este prevăzută condiția formulării unei acțiuni directe împotriva debitorului, anterior formulării acțiunii oblice, trimiterile pe care le face cu privire la existența înscrisului ce atestă creanța certă și exigibilă deținută de acesta împotriva intimatei-interveniente, precum și susținerile potrivit cărora instanța de apel în mod eronat nu a reținut donația făcută de către C. intimatei B., au rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, având în vedere lipsa capacității de folosință a intimatei-interveniente.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 153/2021 - A/C din 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 153/2021 - A/C din 13 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 aprilie 2024.