ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 937/2024

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la 6 martie 2015, sub nr. x/2015, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București și Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Biroul Juridic Contencios 3 și terții popriți B. S.A., C. S.A. și Banca Pentru Locuințe a C., a solicitat instanței să dispună desființarea popririi înființate nelegal și necomunicate de ANAF, pusă în aplicare și prin băncile D., C., C., în plus față de cea deja executată prin terțul ASE, din contul de salariu, în luna noiembrie 2013, precum și întoarcerea executării a sumei de 677 RON, actualizate cu rata dobânzii bancare, reprezentând suma extrasă nelegal din conturile bancare, precum și cu rata inflației, pentru acoperirea diminuării puterii de cumpărare și a sumei folosite fără just temei de către ANAF Sector 6, actualizări solicitate începând cu 01.12.2013, până la momentul intrării sale în posesia sumelor executate nelegal, în raport cu prevederile art. 478 alin. (5) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 2080 din 9 martie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost respinsă contestația la executare, ca neîntemeiată. Totodată, au fost respinse cererile de obligare a intimatei și a terților popriți la plata unor daune morale, ca neîntemeiate. Au fost respinse cererile de obligare a intimatei și a terților popriți la plata daunelor-interese de câte 1.000,00 RON pe zi de întârziere, ca neîntemeiate. A fost respinsă cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2080 din 9 martie 2016 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București a declarat apel contestatorul A., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2015/a5. În cadrul dosarului de apel, contestatorul A. a formulat două cereri de recuzare, a judecătorilor E. și F., respectiv a judecătorilor G. și H.. Prin încheierea de ședință din 12 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a judecătorilor E. și F.. Prin încheierea de ședință din 12 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a anulat ca netimbrată cererea de recuzare a judecătorilor G. și H..

Împotriva celor două încheieri de ședință din 12 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă a declarat recurs A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În cadrul dosarului de recurs, la data de 26 ianuarie 2018, contestatorul A. a depus note de ședință prin care a arătat că la termenul din 10 noiembrie 2017 a invocat excepția incompatibilității absolute a doamnei judecător I., până la data de 26 ianuarie 2018 nefiind întreprinsă nicio măsură cu privire la incidentul de procedură intervenit. Prin încheierea de ședință din 7 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.3 a fost calificată excepția de incompatibilitate absolută ca reprezentând o cerere de recuzare, fiind respinsă cererea, ca nefondată. Prin decizia civilă nr. 430R/2018 din 21 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurentul A.. S-a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., art. 41, art. 43 alin. (1), art. 45 și art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. A fost respinsă în rest excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2, 3, 4, 6, 7, 8 C. proc. civ.

Împotriva încheierii de ședință din 7 februarie 2018 pronunțate Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs petentul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea încheierii atacate. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015/a5.3.2. În susținerea căii extraordinare de atac, recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., arătând că, la termenele de judecată din 10.11.2017 și 26.01.2018 a fost invocată incompatibilitatea unui membru al completului de judecată, în raport cu art. 41 alin. (1) și art. 45 C. proc. civ., incident procedural ce a fost calificat ca o cerere de recuzare de către instanță. A arătat recurentul că, în acest fel, i-au fost încălcate drepturile procesuale, trecându-se peste voința sa, iar instanța a depășit limitele puterii judecătorești. Totodată, completul de judecată care a semnat încheierea de ședință nu a motivat cum s-a ajuns la concluzia transformării excepției incompatibilității absolute într-o cerere de recuzare. În opinia recurentului, o astfel de procedură necesita dispunerea citării sale pentru a se respecta principiul disponibilității părților și cel al contradictorialității. Mai mult, motivarea hotărârii este contradictorie și străină de natura pricinii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Totodată, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nefiind observate prevederile art. 45 C. proc. civ. În cele din urmă, s-a solicitat aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și a art. 11 și 20 din Constituție. La data de 21 mai 2018 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata D. S.A., prin care s-a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât încheierea recurată nu se înscrie în prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., iar o eventuală admitere a recursului ar avea drept consecință trimiterea cauzei Curții de Apel București, ca instanță de recurs, ceea ce ar contraveni vădit dispozițiilor art. 53 alin. (3) C. proc. civ. Totodată, s-a invocat prematuritatea recursului, în raport cu dispozițiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. La data de 11 iunie 2018 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul A., prin care s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate, susținându-se că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate. La aceeași dată au fost înregistrate și cererile recurentului A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41, art. 43 alin. (1) și art. 45 C. proc. civ. și respectiv art. 53 alin. (1) C. proc. civ. La data de 13 iulie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, astfel cum s-a dispus prin rezoluția din data de 26 iunie 2018. Prin încheierea din 4 decembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. La data de 27 decembrie 2018 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de intimata D. S.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil. La data de 28 decembrie 2018 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de recurentul A., prin care s-a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, solicitând, totodată, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate și suspendarea judecării recursului în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ. La data de 3 iunie 2019 au fost înregistrate notele scrise depuse de recurentul A.. Prin încheierea din 4 iunie 2019, ca urmare a admiterii cererilor privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41, art. 43 alin. (1) și art. 45 C. proc. civ. respectiv a dispozițiilor art. 53 alin. (1) din același cod, s-a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. La data de 12 octombrie 2022 a fost înregistrată cererea de perimare formulată de intimata C. S.A.. Prin încheierea din 1 noiembrie 2022 a fost respinsă cererea de repunere pe rol privind admisibilitatea recursului, fiind menținută măsura suspendării judecării cauzei. La data de 22 martie 2024 Curtea Constituțională a comunicat la dosarul cauzei Decizia nr. 528 din 24 octombrie 2023, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41, art. 43 alin. (1) și art. 45 C. proc. civ. Totodată, la data de 25 martie 2024, a fost înregistrată la dosar Decizia nr. x din 24 octombrie 2023, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 C. proc. civ. Drept urmare, prin rezoluția din 25 martie 2024 a fost fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului la data de 23 aprilie 2024.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în examinare, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, reține următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ". Principiul legalității căilor de atac consfințește faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, cu consecința că, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. În cauză, recurentul A. a supus examinării, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, conform prevederilor art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea de ședință din 7 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în cadrul unui dosar având ca obiect recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare. Astfel, se reține că, în cadrul recursului formulat împotriva încheierii de ședință din 12 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, autorul căii de atac a formulat cerere de recuzare a unuia dintre membrii completului de recurs căruia i s-a repartizat cauza spre soluționare, cererea fiind respinsă prin încheierea de ședință din 7 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, definitivă. Dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri." Prin norma legală evocată legiuitorul a instituit condiții speciale privind calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, și anume, că aceasta poate fi atacată numai de părți și doar odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, respectiv în termen de 5 zile de la comunicare în cazul hotărârilor definitive. Spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, are drept scop garantarea desfășurării imparțiale a judecății, urmărind, însă, evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea unor nenumărate căi de atac în cursul judecății. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului." Astfel, o încheiere dată în calea de atac a recursului prin care s-a respins cererea de recuzare nu mai poate fi atacată cu recurs, în caz contrar partea având posibilitatea de a uza în mod perpetuu și abuziv de instituția recuzării în scopul de a tergiversa soluționarea cauzei. Prin urmare, având în vedere obiectul căii de atac pendinte, recursul exercitat împotriva încheierii de ședință din 7 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca instanță de recurs, nu este admisibil, întrucât încheierea recurată nu se înscrie în prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 53 alin. (1) teza finală din același cod. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcarea a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului unicității căii de atac consacrat de art. 460 din același cod. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.3. PENTRU ACESTE MOTIVE,