ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1799/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 23 noiembrie 2015 sub nr. xx/300/2015, contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Direcția Venituri Buget Local Sector 2 a solicitat anularea adresei de înființare a popririi nr. 76621 din 6 noiembrie 2015, anularea Titlului executoriu nr. 11625 din 2 septembrie 2015, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în acest dosar.

În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatorul a arătat că la data de 19 noiembrie 2015 a aflat de poprirea înființată de intimată în baza Titlului executoriu nr. 11625 din 2 septembrie 2015 care nu i-a fost comunicat. A precizat că prin somația și Titlul executoriu nr. 7879944 din 21 septembrie 2006 a fost somat să achite suma de 1.000 RON reprezentând amendă contravențională stabilită prin Sentința civilă nr. 7139 din 5 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 2 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1496 din 16 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă. A mai arătat contestatorul că, având în vedere că din anul 2006, când a fost somat să achite suma de 1.000 RON au trecut 10 ani, apreciază că a intervenit prescripția executării obligațiilor bugetare.

Prin Sentința civilă nr. 5466 din 22 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Direcția Venituri Buget Local Sector 2, ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 4528 A din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul A.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs contestatorul A. iar prin Decizia civilă nr. 447 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că potrivit art. 97 și 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte este instanța de recurs de drept comun, aceasta urmând să dezlege toate cererile de recurs, în privința oricăror aspecte ale acestora, de admisibilitate sau de fond, care nu sunt date prin dispoziții speciale în competența instanței speciale de recurs care este cea ierarhic superioară instanței a cărei hotărâre se recurează.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în apel, într-o cerere de competența judecătoriei în primă instanță.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reține faptul că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, competentă a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel București, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator A. împotriva Deciziei civile nr. 4528 A din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.

Procesat de GGC - LM