ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 912/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 1 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a sumei totale de 2.053.727,82 RON reprezentând prejudiciu material adus reclamantei, în valoare de 1.603.727 RON, cuprinzând: a) 26.180 RON cheltuieli de judecată cu onorariu avocațial menționat în factura atașată de reclamantă cererii de chemare în judecată în dosarul primei instanțe; b) 1.177.651 RON profit nerealizat timp de 9 luni de reclamantă în perioada decembrie 2015 - când s-au stabilit și aplicat de pârâți măsuri asigurătorii constând în sechestre asupra unor bunuri mobile ale reclamantei și popriri asigurătorii înființate la terți cu care reclamanta se afla în relații comerciale, terți reprezentați de bănci la care reclamanta avea deschise conturi și, respectiv, de clienți/furnizori ai reclamantei - septembrie 2016 - când s-au ridicat măsurile asigurătorii, profit nerealizat compus din prejudiciul efectiv reprezentat de pierderea comercială de 225.338 RON și din beneficiul nerealizat în sumă de 924.313 RON - calculat în raportul de expertiză extrajudiciară atașat de reclamantă cererii de chemare în judecată în dosarul primei instanțe; c) 123.282,82 RON dobândă legală penalizatoare care ar fi putut fi încasată de reclamantă de la debitorii săi contractuali care îi datorau la data instituirii măsurilor asigurătorii suma de 1.640.824,79 RON, dacă din propria lor inițiativă i-ar fi achitat reclamantei, în situația când nu s-ar fi înființat măsurile asigurătorii, debitul cu întârziere, dobândă calculată în raportul de expertiză extrajudiciară atașat de reclamantă cererii de chemare în judecată în dosarul primei instanțe; d) 280.794 RON cheltuieli ale reclamantei cu plata dobânzilor la liniile de credit pe care le-a contractat cu B. S.A. și, respectiv, cu C. SPA, cheltuieli calculate în raportul de expertiză extrajudiciară atașat de reclamantă cererii de chemare în judecată în dosarul primei instanțe, și prejudiciu moral în valoare de 450.000 RON, precum și la plata dobânzii legale aplicabile prejudiciului în valoare totală de 2.053.727,82 RON de la data de 23.09.2016 și până la data achitării efective de către pârâte a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 868 din 27 aprilie 2018, Tribunalul București, secția V-a civilă, a respins cererea de majorare a onorariului de expert, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, invocată de această pârâtă prin întâmpinare; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1756 din 28 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 868 din 27 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin decizia nr. 1884 din 23 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 868 din 27 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea; a obligat, în solidar, pârâtele ANAF și DGAMC să plătească reclamantei suma de 1.171.040 RON reprezentând profit nerealizat și suma de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2015 (onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.); a obligat, în solidar, pârâtele ANAF și DGAMC să plătească reclamantei suma de 17.815 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, din care 2.000 RON onorariu de expert și 15.815 RON taxă judiciară de timbru, aceasta din urmă cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ. a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate; a obligat, în solidar, intimatele-pârâte ANAF și DGAMC să plătească apelantei-reclamantei suma de 6.881 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 749A din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă cererea formulată de către apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a fost completat dispozitivul deciziei civile nr. 1884 din 23 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, în sensul că au fost obligate, în solidar, pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să plătească reclamantei și dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 23 decembrie 2019 și până la achitarea debitului.

Prin decizia nr. 2365 din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1884 A din data de 23 noiembrie 2019 și a deciziei civile nr. 749 din 15 iulie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondate; a respins recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Sibiu, împotriva deciziei civile nr. 1884 A din 23 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat; a respins recursul exercitat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei civile nr. 749 din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat, și a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva deciziei civile nr. 1884 A din 23 noiembrie 2019 și a deciziei civile nr. 749 din 15 iulie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a casat deciziile atacate și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la 23 februarie 2022, sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 1090 A din 6 iulie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 868 din 27 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Sibiu, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și, în consecință, a respins cererea reclamantei în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să plătească reclamantei suma de 1.171.040 RON reprezentând profit nerealizat și suma de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2015 (onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.); a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data 06.07.2022 și până la achitarea debitului; a obligat pârâta ANAF să plătească reclamantei suma de 17.815 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, din care 2.000 RON onorariu de expert și 15.815 RON taxă judiciară de timbru, aceasta din urmă cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ..; a păstrat, în rest sentința civilă apelată.

Prin încheierea din 16 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de îndreptare eroare materială, formulată de apelantă-reclamantă A. S.R.L.; a dispus îndreptarea erorii materiale din practicaua încheierii de amânare a pronunțării din 22 iunie 2022 și din practicaua, considerentele și dispozitivul deciziei civile nr. 1090A din 6 iulie 2022, pronunțate de Cutea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosar nr. x/2017, în sensul că au calitate de intimate-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, nu și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Sibiu, cum din eroare s-a menționat.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel, deși a amintit dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ., a cercetat, în mod superficial, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, limitându-se a prelua argumente din sentința civilă nr. 7330 din 1 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 171 din 25 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, ce a avut ca obiect anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 29652 din 15 decembrie 2015 emisă de DRAF Constanța, precum și din decizia nr. 2365 din 10 noiembrie 2021 a instanței supreme pronunțate în prezenta cauză.

A arătat că doar instanța de fond a analizat condițiile răspunderii civile delictuale și a constatat că nu există prejudiciu cert, cum a reținut instanța de apel, ci unul ipotetic (eventual) stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză.

A susținut că intimata nu a dovedit un prejudiciu cert, din înscrisurile depuse la dosar nerezultând că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Instanța de apel, în analiza superficială a raportului de expertiză contabilă, nu a observat că expertul contabil s-a erijat atât în apărător al reclamantei, cât și în instanță de judecată, pronunțându-se în legătură cu raportul de cauzalitate dintre decizia de instituire a măsurilor asiguratorii și prejudiciul suferit de intimată. A afirmat recurenta că expertul a introdus în calcul și dobânzi la credite pe care societatea intimată oricum le datora instituțiilor de credit, motiv pentru care solicită înlăturarea concluziilor raportului de expertiză.

Recurenta a învederat că nici condiția vinovăției nu este îndeplinită întrucât organele fiscale au acționat potrivit legislației în vigoare la acel moment, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii și actele de executare emise în baza acesteia beneficiind de prezumția de legalitate până la 25 ianuarie 2017, data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 7330 din 1 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care a fost anulată decizia de instituire a măsurilor asiguratorii pentru că nu a fost motivată suficient, nu pentru încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.

Instanța de apel a reținut doar culpa recurentei și nu a analizat apărările acesteia cu privire la culpa intimatei, care nu a folosit pârghiile legale prevăzute de art. 127 din O.G. nr. 92/2003, cu efect imediat în ridicarea măsurilor asiguratorii.

În acest sens a arătat că intimata putea să depună o scrisoare de garanție bancară la începutul anului 2016, având în vedere susținerile acesteia, potrivit cărora a avut profit suficient în anul 2015.

Referitor la fapta ilicită, a învederat că nu reprezintă o astfel de faptă controlul efectuat de organele statului la o societate comercială pentru a se verifica legalitatea operațiunilor financiar contabile, urmată de instituirea măsurilor asiguratorii în baza art. 129 din Codul de procedură fiscală, aplicabil la data controlului. În cauză, este incidentă cauza exoneratoare de răspundere prevăzută de art. 1353 C. civ., în condițiile în care măsurile asiguratorii au fost instituite în conformitate cu art. 6 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea ANAF, care-i conferă acestei autorități dreptul de a lua măsurile asiguratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă, să își înstrăineze ori să își risipească patrimoniul.

În mod greșit, instanța de apel a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și art. 1535 C. civ. întrucât organul fiscal nu datorează sume de bani la o anumită scadență, iar așa zisul debit solicitat de intimată s-a născut prin decizia civilă recurată.

Referitor la obligarea de plată a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 6000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2015 (onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (1) C. proc. civ.), 17.815 RON - cheltuieli de judecată în prima instanță din care 2000 RON onorariu de expert și 15.815 RON taxă judiciară de timbru, aceasta din urmă cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ., și 6.881 RON - cheltuieli de judecată în apel, cu aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a invocat dispozițiile art. 1169 C. civ. și art. 452 C. proc. civ., arătând că reclamanta nu și-a susținut acțiunea cu dovezi concludente pentru a putea fi soluționată potrivit legii; pe de altă parte, suma acordată de instanța de apel este mult prea mare și nu se justifică.

A învederat că, în aprecierea cuantumului onorariului, instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. Or, în speță onorariul de asistență juridică este nejustificat de mare în raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Întrucât culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze suma la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată, a solicitat să se constate ca fiind nepotrivit de mare cuantumul sumei solicitate de intimată și, pe cale de consecință, să fie micșorat onorariul avocațial, în raport cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 29 noiembrie 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1090A din 6 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017 și a fost fixat termen de judecată la 28 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, prin critica încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel, deși a amintit dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ., a cercetat, în mod superficial, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, limitându-se a prelua considerente din hotărârea judecătorească având ca obiect anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 29652 din 15 decembrie 2015 emisă de DRAF Constanța, precum și din decizia de casare pronunțată în prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Prin urmare, acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale de motivare a hotărârii judecătorești, obligație consacrată și de jurisprudența CEDO, motivare ce constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Contrar celor afirmate de recurentă, lectura deciziei atacate trimite cu evidență la concluzia că instanța de apel și-a înfățișat propriul raționament juridic și argumentele de care aceasta a uzat, fără a se putea considera că s-a mărginit la a prelua considerentele hotărârii prin care au fost anulate măsurile asiguratorii dispuse împotriva reclamantei din prezentul dosar sau ale deciziei de casare pronunțate în cauză.

În analiza efectuată era necesar ca instanța de apel să facă referire la dispozițiile hotărârii prin care s-a constatat nelegalitatea actului administrativ de instituire a măsurilor asiguratorii, în contextul în care s-a reținut că aceasta constituie temeiul juridic al formulării acțiunii în despăgubiri de către reclamantă, și la dispozițiile deciziei de casare, întrucât chestiunile de drept tranșate prin aceasta erau obligatorii pentru instanța care rejudeca fondul.

Rejudecând, în limitele casării și ținând seama de motivele de apel invocate, instanța de apel a reținut întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, conform dezlegărilor pronunțate în recurs în primul ciclu procesual.

Înalta Curte observă faptul că instanța de apel, având în vedere și aspectele reținute prin decizia de casare, a expus în cuprinsul deciziei recurate considerentele pentru care a apreciat că pârâta ANAF a săvârșit o faptă ilicită, a stabilit cuantumul prejudiciului material, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și principiul disponibilității în raport cu solicitarea reclamantei făcută cu ocazia dezbaterilor pe fondul apelului, în rejudecare, și a statuat cu privire la momentul de la care începe să curgă dobânda legală pentru obligația de plată a despăgubirii stabilite.

Se reține, așadar, că instanța de apel a răspuns, în mod argumentat și punctual, criticilor invocate de apelantă în susținerea căii de atac formulate, ținând cont de dezlegările date prin decizia de casare, ceea ce face posibil controlul instanței de recurs asupra legalității sale, iar reținerea unei alte situații de fapt decât cea agreată de recurenta pârâtă și interpretarea într-o altă modalitate a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În acest context, nu se poate reține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, pentru a fi incident motivul de casare invocat de recurentă în susținerea cererii de recurs, decizia atacată corespunzând exigențelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Recurenta a susținut, prin criticile ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C. civ. pentru angajarea răspunderii recurentei pentru emiterea unui act de instituire a măsurilor asiguratorii constatat nelegal de instanța de judecată.

În acest sens, a învederat că nu reprezintă faptă ilicită controlul efectuat de organele statului la o societate comercială pentru a se verifica legalitatea operațiunilor financiar contabile, urmată de instituirea măsurilor asiguratorii, în baza art. 129 Codul de procedură fiscală, aplicabil la data efectuării controlului, fiind incidentă cauza exoneratoare de răspundere prevăzută de art. 1353 C. civ., în condițiile în care măsurile asiguratorii au fost instituite conform art. 6 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 74/2013, care îi conferă recurentei dreptul de a lua asemenea măsuri când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă, să își înstrăineze ori să își risipească patrimoniul.

Recurenta a contestat și îndeplinirea condiției vizând prejudiciului cert, atât în privința existenței, cât și în privința posibilităților de evaluare, formulând critici cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză, precum și a condiției vinovăției, sens în care a arătat că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost anulată pentru că nu a fost suficient motivată, nu pentru încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.

Înalta Curte reține că aceste susțineri nu mai pot face obiectul recursului întrucât întrunirea, în persoana recurentei, a elementelor răspunderii civile delictuale, a fost deja dezlegată în primul ciclu procesual.

Astfel, prin decizia de casare nr. 2365 din 10 noiembrie 2021, pronunțată în primul ciclu procesual, răspunzând criticilor pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat regimul juridic al răspunderii civile delictuale în situația anulării unui act administrativ, astfel cum acesta a fost conturat în considerentele Deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019, pronunțată de instanța supremă într-un recurs în interesul legii, și a reținut că hotărârea judecătorească definitivă, prin care s-a constatat nelegalitatea actului de instituire a măsurilor asiguratorii, constituie temeiul juridic al formulării acțiunii în despăgubiri de către reclamantă, mai ales că, în speță, măsura asiguratorie nu a fost urmată de emiterea unei decizii de impunere menită să concretizeze raportul juridic de drept fiscal dintre societatea reclamantă și pârâta ANAF.

Analizând considerentele deciziei atacate, în raport cu criticile formulate, instanța de recurs, în primul ciclu procesual, a reținut, sub aspectul prejudiciului, că dreptul la reparație privește pierderea șansei de a obține un avantaj, situație demonstrată în cauză prin lipsirea societății reclamante de posibilitatea de a-și desfășura activitatea economică, prin instituirea măsurilor asiguratorii, ceea ce poate fi echivalat cu nerealizarea profitului calculat conform raportului de expertiză avut în vedere de instanța de apel. Relativ la condiția vinovăției, prin decizia de casare s-a reținut că fundamentul răspunderii autorităților fiscale este unul obiectiv, dat de ideea de garanție și de risc în legătură cu activitatea administrativă, temeiul obligației de garanție fiind riscul de activitate pe care persoanele juridice îl introduc în societate prin existența și activitatea lor, ce se desfășoară pentru a-și îndeplini scopul avut în vedere atunci când au fost înființate.

Casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel au fost dispuse întrucât s-a reținut, în dezacord cu prima instanță de apel, că nu există temei pentru angajarea răspunderii pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care, în calitatea sa de organ de executare a deciziilor ANAF, nu este parte a raportului obligațional civil ce are ca obiect dreptul la despăgubiri al reclamantei și obligația corelativă a ANAF de a plăti despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin actul administrativ anulat.

Conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., vizând judecata în fond după casare:

"(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. (2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat. (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. (4) În cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege."

În considerarea acestei dispoziții legale, instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze cauza în cadrul coordonatelor stabilite în decizia de casare, modalitatea în care instanța de recurs a dat dezlegare unui aspect litigios, în speță îndeplinirea cerințelor legale care atrag răspunderea civilă delictuală a recurentei, impunându-se, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta, datorită efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare care a tranșat definitiv un aspect al litigiului.

Înalta Curte reține că hotărârea recurată a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, astfel cum au fost indicate în decizia pronunțată în recurs în primul ciclu procesual, instanța de apel constatând întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Astfel fiind, subsecvent refacerii judecății în apel pe baza dezlegărilor și îndrumărilor obligatorii conținute în decizia de casare, nu mai pot fi susținute critici de nelegalitate a hotărârii din apel care vizează aspecte ale litigiului intrate în puterea lucrului judecat, cum ar fi cele relative la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Readucând în dezbaterea judiciară aspectul vizând neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, recurenta ignoră efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale definitive în cadrul aceluiași proces.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică și aprecierea greșită de către instanța de apel a incidenței dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și art. 1535 C. civ. întrucât organul fiscal nu datorează sume de bani la o anumită scadență, iar așa zisul debit solicitat de intimată s-a născut prin decizia civilă recurată.

Înalta Curte constată că prin aceeași decizie de casare s-a reținut că reclamanta este îndreptățită la acordarea dobânzii legale aferente debitului principal, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1535 alin. (1) C. civ., iar dreptul la acordarea dobânzilor conform art. 2 din O.G. nr. 13/2011 are natura juridică a unei despăgubiri pentru lipsa de folosință a sumei de bani datorate de pârâtă, instanța de recurs apreciind că numai după pronunțarea hotărârii judecătorești reparația se concretizează într-o sumă de bani ce trebuie plătită reclamantei și care acoperă prejudiciul cauzat prin fapta ilicită.

Instanța de recurs a trasat limitele casării, iar instanța de apel a reluat judecata cu respectarea dezlegărilor date problemelor de drept, fiind obligată să stabilească momentul de la care începe să curgă dobânda legală.

În considerarea dispozițiilor obligatorii din decizia de casare, Curtea de Apel București a reținut, în mod corect, că momentul de la care începe să curgă dobânda legală pentru obligația de plată a despăgubirii stabilite este data pronunțării deciziei de către această instanță întrucât obligația ce constituie debit principal a devenit lichidă și exigibilă la 6 iulie 2022, când, în urma rejudecării apelului, a fost cuantificată obligația stabilită în sarcina pârâtei ANAF.

Drept urmare, raportat la dezlegările din primul ciclu procesual, nu poate fi primită susținerea recurentei conform căreia organul fiscal nu datorează sume de bani la o anumită scadență.

O altă critică formulată a vizat acordarea de către instanța de apel a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, recurenta învederând, în esență, că onorariul de avocat este nepotrivit de mare și, pe cale de consecință, solicitând să fie micșorat în raport cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale.

Se constată că suma de 6881 RON la care face referire recurenta prin cererea de recurs nu este prevăzută ca obligație stabilită în sarcina acesteia prin dispozitivul deciziei recurate, dispoziția privind plata sumei menționate de recurentă, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, regăsindu-se în dispozitivul deciziei pronunțate în apel în primul ciclu procesual, care, însă, nu face obiectul prezentului recurs.

Relativ la nemulțumirea recurentei în ceea ce privește stabilirea de către instanța de apel a cuantumului onorariului de avocat, considerat nejustificat față de complexitatea muncii depuse de avocat, aceasta nu constituie o critică de nelegalitate a soluției întrucât nu se invocă nesocotirea vreunui criteriu prevăzut de art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., text de lege în baza căruia instanța a procedat la reducerea onorariului în dosarul nr. x/2015, ci reprezintă o problemă de netemeinicie, ce ține strict de aprecierea pe care instanța de apel a făcut-o cu privire la cuantumul onorariului, aplicând criteriile prevăzute de lege cu privire la volumul și complexitatea activității desfășurate de avocat, a cărei verificare este incompatibilă cu dispozițiile care reglementează judecata în recurs.

Înalta Curte reamintește în acest sens că, prin Decizia nr. 3/2020, instanța supremă a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1090A din 6 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru minori și familie, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1090A din 6 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru minori și familie, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2024.