ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 908/2024

HOTĂRÂRE

18.04.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 908/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 14 noiembrie 2022, reclamanta A.- augustina, în contradictoriu cu pârâtul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală a solicitat obligarea pârâtei la acordarea unui număr de 60 de zile de concedii/an de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 - 2022, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberare din funcție și obligarea la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că ocupă funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, beneficiind până la acest moment de concediu de odihnă de 35 de zile anual, prevăzut de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, susținând că, pe lângă cele 35 de zile de concediu este îndreptățită și la concediu anual suplimentar pentru faptul că activitatea prestată a fost încadrată ca fiind desfășurată într-un loc de muncă cu condiții periculoase și vătămătoare.

Justificarea în drept a cererii de acordare a concediului de odihnă suplimentar este dată de dispozițiile art. 79 alin. (1) și (3) din Legea nr. 303/2004, ce se coroborează, în baza art. 278 alin. (2) din Codul muncii, cu dispozițiile H.G. nr. 250/1992 (Cap II art. 18).

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 25 din 15 ianuarie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în favoarea Tribunalului Dolj.

În argumentarea soluției pronunțate, Tribunalul a apreciat că reclamanta din prezenta cauză nu intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., întrucât pentru a fi incident alin. (3) raportat la alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. este necesar ca judecătorul/procurorul/grefierul, care are calitatea de reclamant, să funcționeze în cadrul instanței (unității de parchet corespunzătoare) care este competentă să soluționeze cauza sau în cadrul instanței (unității de parchet corespunzătoare) superioare celei competente.

Cum în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., competența este reglementată de dispozițiile Codului muncii și, cum reclamanta a sesizat o altă instanță decât instanțele competente potrivit legii, de la domiciliul sau locul de muncă ale acesteia, iar competența teritorială, deși alternativă, este reglementată de norme de ordine publică, fiind exclusivă, necompetența poate fi invocată și de instanță din oficiu, iar în acest context s-a apreciat a fi competent Tribunalul Dolj.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 5 februarie 2024, sub același număr de dosar.

Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 212/2024 din 28 februarie 2024 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. augustina, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt aplicabile în cauză, întrucât reclamanta are calitatea de procuror la DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, iar noțiunea de "instanță competentă să soluționeze cauza" a fost definită prin decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, finalitatea textului fiind aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare, context în care a reținut că întrucât reclamanta a înțeles să învestească Tribunalul Vâlcea cu soluționarea prezentei cauze, în aplicarea dispozițiilor legale speciale, derogatorii de la dispozițiile comune în materie, în temeiul art. 127 C. proc. civ., dar și în baza principiului disponibilității consacrat de art. 9 din același Cod, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vâlcea.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vâlcea, secția I civilă și Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8 aprilie 2024, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că obiectul dosarului este subsumat unui litigiu de dreptul muncii în cadrul căruia reclamanta a solicitat acordarea unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 - 2022, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea sa din funcție; obligarea pârâtului Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

În acest sens se constată că, reclamanta are calitatea de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, iar că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală.

Așadar, dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 266-275 din Codul muncii și de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social (în vigoare la momentul demarării litigiului).

Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2):

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Referitor la prevederile art. 127 din C. proc. civ., invocate de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant și când are legitimare procesuală pasivă - este pârât.

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, funcționând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și având sediul în municipiul București.

Prin urmare, organizarea DIICOT în structură centrală și structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcționa pe lângă alte instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în cauza în care reclamanta are calitatea de procuror în cadrul unei structuri teritoriale.

De asemenea, Tribunalul Dolj nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2)

prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită, conform art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării, îi revine tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantei.

În considerarea celor arătate, ținând cont că la momentul formulării acțiunii, reclamanta domicilia în Craiova, localitate aflată în circumscripția Tribunalului Dolj, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.