ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 300/2024

HOTĂRÂRE

13.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 300/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 7 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Vâlcea sub număr de dosar x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună acordarea unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 - 2022, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberare din funcție a reclamantului; obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatorii, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, că ocupă funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, beneficiind până la acest moment de concediu de odihnă de 35 de zile anual, prevăzut de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței privind soluționarea litigiului dedus judecății, având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și Decizia nr. 7/16.05.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin sentinta civilă nr. 998 din 21 aprilie 2023, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Structura Centrală și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivare, în raport de cele solicitate, având în vedere natura și cauza acțiunii cu care a fost învestit, Tribunalul Vâlcea a reținut, în esență, că este în prezența unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 Codul muncii.

S-a apreciat că prevederile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât reclamantul este procuror, astfel că nu a formulat o cerere de chemare în judecată "de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia", întrucât nu își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței căreia i-ar reveni competența de soluționare a cauzei.

Așa fiind, în raport cu prevederile art. 269 Codul muncii, ținând cont că la momentul formulării acțiunii, reclamantul domicilia în circumscripția Tribunalului Dolj, instanța intițial învestită a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub același număr de dosar.

Tribunalul Dolj a reținut, în esență, că reclamantul și-a îndeplinit obligația instituită de art. 127 C. proc. civ. și a sesizat o instanță învecinată cu instanța de care aparține structura teritorială în care își desfășoară efectiv activitatea - DIICOT Craiova, respectiv Tribunalul Vâlcea.

S-a apreciat că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil în speță, deși reclamantul are calitatea de procuror la DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, iar Structura Centrală își are sediul în București, având în vedere că noțiunea de "instanță competentă să soluționeze cauza" a fost definită prin decizia Curtii Constituționale nr. 290/2018, iar finalitatea textului este de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare.

Ținând cont că reclamantul a înțeles să învestească Tribunalul Vâlcea cu soluționarea prezentei cauze, Tribunalul Dolj a apreciat că, în aplicarea dispozițiilor legale speciale, derogatorii de la dispozițiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ. coroborat cu considerentele Deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, dar și în baza principiului disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vâlcea.

Așa fiind, prin sentința nr. 2288/2023 din 14 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj și a fost declinată competență de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea – secția I Civilă.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de muncă privind solicitarea reclamantului de acordare a unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 – 2022, precum și pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea sa din funcție; de obligare a pârâtului Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Se constată că reclamantul are calitatea de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, iar acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 266-275 din Codul muncii și de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social (în vigoare la momentul demarării litigiului).

Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2): "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Referitor la prevederile art. 127 din C. proc. civ., invocate de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant și când are legitimare procesuală pasivă - este pârât.

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, funcționând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și având sediul în municipiul București.

Prin urmare, organizarea D.I.I.C.O.T. în structură centrală și structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcționa pe lângă alte instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în cauza în care reclamantul are calitatea de procuror în cadrul unei structuri teritoriale.

De asemenea, Tribunalul Dolj nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2)

prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării, și revine tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

În considerarea celor arătate, ținând cont că la momentul formulării acțiunii, reclamantul domicilia în Craiova, localitate aflată în circumscripția Tribunalului Dolj, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.