ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 859/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28.09.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată S.C. Depozitarul Central S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să dea curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015, în sensul înscrierii sale în registrul acționarilor, ca moștenitoare a defunctului B. și a transferului instrumentelor financiare deținute de acesta pe numele său și al celorlalți moștenitori legali.

Ca urmare a declinărilor reciproce de competență între Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1768/21.03.2016, și Judecătoria Sectorului 2, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 8158/16.06.2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a stabilit, prin sentința civilă nr. 216/13.07.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea din 14.03.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus, în temeiul art. 78 C. proc. civ., introducerea în cauză în calitate de reclamanți a celorlalți moștenitori legali ai defunctului, respectiv B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K..

Printr-o cerere distinctă, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 07.01.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Depozitarul Central S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate refuzul nejustificat al acesteia de a da curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015, în sensul înscrierii sale în registrul acționarilor ca moștenitoare a defunctului B. și a transferului instrumentelor financiare deținute de acesta pe numele său.

Ca urmare a declinărilor succesive de competență între Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1790/17.05.2016, Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 10644/21.09.2016, și Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 238/30.01.2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a stabilit prin sentința civilă nr. 28/14.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin încheierea din 17.05.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția litispendenței, invocată din oficiu, și a trimis dosarul către Tribunalul București, pe rolul căruia se afla dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 219/30.01.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea și a obligat reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 7.935,15 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții B., C., respectiv A., G. și H. au declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 331/21.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei curții de apel, A. și B. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 2540/24.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În al doilea ciclu procesual, prin încheierea din 31.01.2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea intimatei-pârâte privind suplimentarea probatoriului cu emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T. și, prin decizia civilă nr. 172/07.02.2023, a admis apelul, a schimbat sentința atacată, a admis acțiunile conexate, a dispus înregistrarea în registrul acționarilor a transferului instrumentelor financiare deținute de defunctul B. către moștenitorii săi, conform certificatelor de moștenitor nr. x/29.04.2015 și nr. y/24.07.2015 și a obligat intimata S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. la plata către reclamanții I., J. și K. a sumei de 2.916 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 31.01.2023 și a deciziei civile nr. 172/07.02.2023, a declarat recurs pârâta S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., solicitând casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, a arătat că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, dar și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Un prim segment al recursului a expus, subsecvent prezentării succinte a cererii de chemare în judecată, a etapelor procesuale anterioare și a situației de fapt, criticile îndreptate împotriva încheierii din 31.01.2023.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de rejudecare era abilitată să suplimenteze probatoriul, adresa solicitată urmărind lămurirea unor aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei.

Subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac a învederat că încheierea atacată este lovită de nulitate, respingerea cererii de suplimentare a probatoriului fiind nemotivată, iar circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a criticat încălcarea de către instanța de apel a art. 22 alin. (2) și a art. 237 alin. (1) și (2) C. proc. civ., evidențiind că aprecierea asupra caracterului concludent al probelor nu trebuie să fie arbitrară; a învederat că decizia de casare nu se opunea suplimentării probatoriului.

Al doilea segment al recursului a privit decizia instanței de apel, pe care, în primul rând, autoarea căii de atac a criticat-o prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A susținut că hotărârea nu este motivată, de vreme ce instanța de apel i-a înlăturat - prin considerente generale și abstracte, relevând lipsa unei analize concrete a situației de fapt -, argumentele din notele și concluziile scrise depuse la 31.01 și 03.02.2023 prin care învedera că, operarea transferului dreptului de proprietate se putea realiza numai în temeiul unei dispoziții a organului care a instituit măsurile asigurătorii, în temeiul art. 249 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. de la 1968, art. 251 și art. 252 C. proc. pen.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 249 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 251 și art. 252 C. proc. pen..; în subsidiar, a solicitat analiza criticii din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a afirmat că, opus statuării curții de apel, art. 249 și urm. C. proc. pen.. interferează cu efectuarea înscrierilor privind dreptul de proprietate asupra acțiunilor, reglementată de Regulamentul nr. 13/2005 și a evidențiat că, prin cererea ce i-a fost adresată, reclamanții tind să modifice efectele ordonanțelor emise de organele de cercetare penală față de alte persoane decât defunctul B..

A relevat că instanța de apel a încălcat efectele art. 249 și urm. C. proc. pen.., nesocotind obligațiile legale ale recurentei-pârâte în legătură cu respectarea dispozițiilor privind măsurile asigurătorii, conform art. 251 și art. 252 C. proc. pen.., care nu permit proprietarului bunurilor sechestrate să se adreseze direct terțului depozitar și nu-l obligă pe cel din urmă să dea curs solicitărilor astfel formulate.

Recurenta-pârâtă a precizat că nu este de acord ca, în ipoteza în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluționat de completul de filtru.

La 05.07.2023, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a căii de atac, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ. acesta a fost, potrivit încheierii din 22.11.2023, comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părțile nu s-au prevalat.

Prin încheierea din 14.02.2024, recursul a fost admis în principiu și s-a dispus ca părțile să fie citate pentru dezbateri.

Examinând decizia și încheierea atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Decizia supusă controlului judiciar este pronunțată subsecvent casării unei decizii adoptate în apel, într-un ciclu procesual anterior, atrăgând incidența așadar, în rejudecare, a prevederilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".

Așa fiind, instanța supremă va sintetiza situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită în fazele devolutive ale litigiului, precum și etapele procesuale anterioare, reținând că dezlegările instanței de recurs se impuneau în rejudecare și se impun deopotrivă în judecata prezentei căi extraordinare de atac, întrucât se bucură de autoritate de lucru judecat, în temeiul art. 430 alin. (1) și (2), coroborat cu art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Litigiul de față derivă din refuzul pârâtei S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. de a da curs cererii - înregistrată sub nr. x/12.08.2015 -, prin care reclamanții au solicitat transferul direct pentru cauză de moarte a instrumentelor financiare deținute de autorul lor, B., potrivit certificatelor de moștenitor nr. x/29.04.2015 și y/24.07.2015, emise de Biroul Notarului Public "L.".

Pârâta S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. a apreciat că nu este întrunită condiția - obligatorie potrivit art. 61 din Regulamentul nr. 13/2005 pentru operarea transferului -, ca instrumentele să nu fie indisponibilizate, față de măsurile dispuse în dosarul penal nr. x/2007, prin adresele nr. x/19.12.2012 și nr. y/20.10.2014 ale D.I.I.C.O.T.

Solicitarea reclamanților ca pârâta să fie obligată a da curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015 a fost respinsă în primul ciclu procesual de instanța de fond, care a constatat că nu este îndeplinită condiția reglementată de art. 61 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Regulamentul nr. 13/2005.

Confirmând sentința, curtea de apel a reținut că instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului s-a făcut în vederea confiscării speciale, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. de la 1968, respectiv al art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., că aceasta subzistă și nu poate fi invalidată de instanța civilă; evocând art. 249 alin. (2) C. proc. pen.. și art. 557 C. civ., a arătat că îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege este necesară pentru ca dreptul de proprietate să poată fi dobândit în condițiile legii, inclusiv prin moștenire legală sau testamentară.

Din perspectiva Regulamentului nr. 13/2005, notând că art. 81 alin. (1) lit. a) derogă de la dispozițiile art. 79 alin. (1), dar nu și de la cele ale art. 61 alin. (1) lit. a), a) conchis că pct. 3 al acestei din urmă dispoziții rămâne aplicabil în ipoteza transmiterii dreptului prin moștenire și impune pârâtei să verifice condiția inexistenței unei măsuri de indisponibilizare a instrumentelor financiare ce urmează a fi transferate.

Această decizie a fost însă casată, Înalta Curte statuând că indisponibilizarea generată de instituirea măsurilor asigurătorii nu împiedică transmisiunea succesorală, care operează de plin drept la data deschiderii moștenirii, iar reclamanții au dobândit de la acel moment patrimoniul aparținând defunctului B., inclusiv instrumentele financiare indisponibilizate.

A diferențiat transmiterea instrumentelor financiare pe cale succesorală de transferurile directe de proprietate enumerate de art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 13/2005, relevând că moștenitorii dobândesc pe cale succesorală titlurile indisponibilizate, astfel cum le deținea autorul lor.

În rejudecare, în ședința din 31.01.2023, curtea de apel a respins cererea intimatei-pârâte de a fi solicitate D.I.I.C.O.T. relații privind stadiul dosarului de urmărire penală în cadrul căruia a fost dispus sechestrul asigurător. A arătat că, în raport cu dezlegările instanței de recurs, caracterul eventual indisponibilizat al bunurilor nu afectează silogismul juridic care ar trebui aplicat în cauză.

Această dezlegare este criticată atât din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - recurenta afirmând că instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii de suplimentare a probatoriului -, cât și în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva încălcării art. 22 alin. (2) și 237 din același cod.

Înalta Curte înlătură criticile, care vor fi încadrate și analizate prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pun în discuție dispozițiile instanței de apel asupra cererilor de probe, deci aplicarea unor reguli de procedură.

Cum, prin încheierea atacată, instanța de apel s-a pronunțat, în rejudecare, asupra probelor, se impune amintit faptul că efectul deciziei de casare este unul extinctiv, corespunzător efectului negativ al lucrului judecat și se atașează chestiunilor pe care instanța de recurs le-a dezlegat, împiedicând părțile și instanța de rejudecare să mai revină asupra acestora.

Așadar, curtea de apel și-a circumscris în mod just statuările privind lipsa de utilitate a probei caracterului obligatoriu al deciziei de casare, reglementat de art. 501 C. proc. civ., dezlegare motivată convergent dispozițiilor art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ. și, totodată, legală, de vreme ce proba solicitată de apelanta-pârâtă rămânea tributară tezei invalidate de instanța de casare în ciclul procesual anterior, potrivit căreia măsurile asigurătorii împiedică transferul instrumentelor financiare.

Reamintind că prin recurs nu poate fi cenzurată concludența, pertinența sau aprecierea probelor, ci numai legalitatea dispozițiilor privind administrarea lor, instanța supremă va înlătura criticile formulate și, nedecelând neregularități procedurale săvârșite de curtea de apel, va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 31.01.2023.

Pășind la soluționarea căii de atac îndreptate împotriva deciziei din apel, Înalta Curte notează că autoarea căii de atac invocă, în primul rând, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, susține că aceasta nu este motivată, în esență, întrucât nu au fost în mod corespunzător analizate argumentele sale din notele și concluziile scrise depuse la 30.01 și 03.02.2023, prin care evoca subzistența indisponibilizării, chiar în ipoteza transferului dreptului de proprietate prin succesiune, examina impactul în cauză al art. 249 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. și ale art. 251-252 C. proc. pen.. și opina în sensul că transferul dreptului de proprietate poate opera numai la cererea organului care a dispus măsura asigurătorie.

Constatând că actul procedural depus la 30.01.2023 vizează probatoriul, iar cel înregistrat la 03.02.2023 cuprinde concluzii scrise, instanța supremă observă că hotărârea nu era casabilă în temeiul analizat chiar în ipoteza în care instanța de apel ar fi ignorat susținerile apelantei-pârâte, întrucât problematicile dezvoltate în cuprinsul celor două acte procedurale nu aveau aptitudinea de a o învesti cu motive noi de drept și de fapt.

Dar mai mult, curtea de apel a răspuns acestor poziții procesuale prin considerente comune, arătând, pe de o parte, că ele repun în discuție aspecte dezlegate definitiv prin decizia de casare și, pe de altă parte, că sunt lipsite de pertinență, câtă vreme aplicarea Regulamentului nr. 13/2005, în sensul urmărit de reclamanți, nu afectează măsurile asigurătorii.

În consecință, criticile sunt înlăturate.

În continuare, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac arată că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv ale art. 249 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 251 și art. 252 C. proc. pen.

Înalta Curte observă că problema de drept de care depinde dezlegarea disputei litigioase este aceea dacă transferului de drept, operat ca urmare a succesiunii, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 13/2005 - care, la pct. 3, dispune că "Depozitarul central trebuie să țină registrele de instrumente financiare în formă electronică și trebuie să dețină un sistem informatic capabil să îndeplinească următoarele funcții de procesare a datelor: a) executarea operațiunilor de transfer de instrumente financiare pe baza principiului dublei înregistrări, cu verificarea prealabilă a următoarelor condiții: (…) 3. instrumentele financiare ce urmează a fi transferate nu sunt indisponibilizate". Aceasta, în condițiile în care art. 81 alin. (1) lit. a) din același act normativ prevede că "Prin excepție de la prevederile art. 79 alin. (1), depozitarul central poate opera transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare, ca efect al succesiunii".

Poziția procesuală a pârâtei a fost aceea că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Regulamentul nr. 13/2005 sunt aplicabile și încălcate prin hotărârea recurată, instrumentele financiare fiind indisponibilizate prin ordonanțele emise de D.I.I.C.O.T. în dosarul penal nr. x/2007

Dimpotrivă, reclamanta A. a susținut că o măsură de indisponibilizare nu poate afecta transferul direct, sens în care s-a prevalat de dispozițiile art. 1.114 C. civ. și de cele ale art. 61, art. 79 și art. 81 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2005.

Controversa este însă inactuală la acest moment, fiind definitiv tranșată de instanța supremă în ciclul procesual anterior, când a reținut inechivoc faptul că indisponibilizarea generată de instituirea și activitatea măsurilor asigurătorii nu împiedică transmisiunea succesorală, care operează de la data deschiderii moștenirii și reprezintă un transfer de plin drept, al cărui efect este dobândirea instrumentelor financiare afectate de indisponibilizare, astfel cum au fost deținute de defunct. Cu alte cuvinte, regimul juridic al acestora va fi menținut, în condițiile legii.

De aceea, criticile expuse în secțiunea V.B. a memoriului de recurs pornesc de la o premisă greșită, și anume că instanța de rejudecare era chemată să tranșeze concursul dintre dispozițiile C. proc. pen. și cele ale Regulamentului nr. 13/2005, ignorând că această chestiune a fost deja lămurită în precedentul ciclu procesual, ca antecedent logic al casării deciziei din apel.

Rezultă de aici că, în rejudecare nu putea fi lipsită de eficiență statuarea instanței supreme potrivit căreia transmisiunii succesorale nu i se aplică art. 61 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 13/2005, întrucât acesteia îi era atașată autoritatea de lucru judecat, iar această concluzie nu poate fi invalidată de cadrul legal aplicabil măsurilor asigurătorii în general, pe larg evocat de recurentă.

Așa fiind, concluzia curții de apel potrivit căreia art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 13/2005 impune constatarea transferului direct al instrumentelor financiare ca efect al succesiunii este legală, iar în contextul obiectului acțiunii și al dezlegărilor obligatorii din decizia de casare, verificarea existenței unor măsuri de indisponibilizare este nerelevantă, câtă vreme în cauză nu este incident art. 61 alin. (1) lit. a) pct. 3 din același act normativ.

De aceea, va fi înlăturată suma argumentelor recurentei referitoare la aplicarea art. 249 C. proc. pen.., expuse în secțiunile V.B.2 și 3, care repun în discuție dezlegările obligatorii ale deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual.

Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele invocate nu atrag casarea hotărârii, Înalta Curte va respinge recursul, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. împotriva deciziei civile nr. 172/07.02.2023 și a încheierii din 31.01.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2024.