ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1688/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 14.11.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță din data de 02.12.2015, încheiat între C. S.R.L, în calitate de cedent, și A., în calitate de cesionar;

- constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă mobiliară din data de 02.12.2015, încheiat între C. S.R.L., în calitate de creditor, și A., în calitate de debitor constituitor;

- repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de creanță din data de 02.12.2015, respectiv a încheierii contractul ipotecă mobiliară din data de 02.12.2015.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 1179 alin. (1), pct. 3-4, art. 1225 alin. (2), art. 1236, art. 1238 alin. (2), art. 1247 alin. (2) și (4), art. 1254 alin. (1)-(3) din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2589/15.10.2024, pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. - prin lichidator judiciar B.., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 644 din 10 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. - prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinței civile nr. 2589/15.10.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. - prin lichidator judiciar B.., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, pentru ca aceasta instanță să admită apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2589/15.10.2024, pronunțată de Tribunalul București - secția a Vl-a Civilă în cadrul dosarului nr. x/2023, și să schimbe în tot sentința apelată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și: constatării nulității absolute a contractului de cesiune de creanță încheiat în data de 02.12.2015 între C. S.R.L. (în calitate de cedent) si A. (în calitate de cesionar); constatării nulității absolute a contractului de ipotecă mobiliară încheiat în data de 02.12.2015 între C. S.R.L. (în calitate de creditor ipotecar) si A. (în calitate de debitor constituitor); repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului de cesiune de creanță din data de 02.12.2015, respectiv anterioară încheierii contractului de ipotecă mobiliară din data de 02.12.2015.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. - prin lichidator judiciar B.. a relevat, pe larg, prezentarea situației de fapt a cauzei și a invocat, în esență, următoarele motive:

Decizia recurată cuprinde motive contradictorii. În primul rând, consideră că este foarte important a se avea în vedere că prin intermediul cererii de apel a criticat faptul că sentința apelată cuprindea motive străine de natura cauzei, respectiv de temeiul indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Analizând acest motiv de apel, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei civile recurate caracterul legal al soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, însă a subliniat că prima instanță a analizat cererea de chemare în judecată din perspectiva dispozițiilor art. 117 și următoarele din Legea nr. 85/2014, cu depășirea limitelor învestirii sale. Astfel, s-a arătat explicit, în decizia instanței de apel, că, "în condițiile în care reclamanta a arătat în mod expres că înțelege să formuleze o acțiune în constatarea nulității absolute, întemeiată pe dispozițiile de drept comun pe care le-a indicat și le-a dezvoltat argumentativ prin cererea introductivă, tribunalul nu avea posibilitatea de-a schimba temeiul juridic al cererii și de-a proceda la analiza prevederilor din Legea nr. 85/2014. În consecință, statuările primei instanțe cu privire la termenul în care poate fi formulată acțiunea în anularea actelor frauduloase, reglementată de Legea nr. 85/2014, precum și la temeinicia cererii din perspectiva acestor prevederi din legea specială, nu au legătură cu temeiul juridic al cererii și prin urmare nu pot fundamenta soluția de respingere a cererii de chemare în judecată". În aceste condiții, decizia civilă nr. 644/10.04.2025 cuprinde motive contradictorii, fiind astfel incident în prezenta cauză motivul de casare prevăzut în mod expres de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., subsumat căruia, în esență, a susținut încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la nulitatea absolută.

În privința contractului de cesiune de creanță din 02.12.2015, motivele de nulitate sunt reprezentate de: nevalabilitatea obiectului contractului (obiectul este reprezentat, în realitate, de o creanță afectată de o condiție rezolutorie, și nu de o creanță pură și simplă, cum s-a trecut în mod ilicit în contract), art. 1179 alin. (1) pct. 3, art. 1225 alin. (2) și art. 1247 alin. (2) C. civ. cauza ilicită a contractului, în condițiile în care obiectul acestuia îl constituie o creanță afectată de o condiție rezolutorie, iar scopul final al acestui contract era ca intimata-pârâtă să obțină în mod ilicit o creanță garantată împotriva patrimoniului recurentei, în procent de peste 50% din valoarea totală a masei credale (art. 1238 alin. (2) și art. 1247 alin. (2) C. civ.); contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare, astfel cum este statuat la art. 1247 alin. (4) C. civ.

În privința contractului de ipotecă mobiliară din 02.12.2015, a arătat că acest contract este un act subsecvent contractului de cesiune de creanță din 02.12.2015, în baza căruia a fost încheiat și, având în vedere nulitatea absolută a acestuia din urmă, se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 1254 alin. (1) și alin. (2) C. civ.

În fine, cu privire la repunerea părților în situația anterioară încheierii celor două contracte, ca efect al nulității absolute a acestora, a susținut că devin incidente dispozițiile art. 1254 alin. (1) și alin. (3) C. civ.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. nu a formulat întâmpinare la recurs.

Examinând recursul formulat, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și întemeiate pe art. 488 alin. (1), pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele care succed:

În ceea ce privește primul motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se reține că, potrivit acestei dispoziții legale, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În concret, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se susține de către recurenta-reclamantă că hotărârea instanței de apel ar cuprinde motive contradictorii, și anume considerentele reținute de aceasta în analiza motivului de apel invocat, privind temeiul de drept indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și, apoi, reținerea instanței de apel că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este legală.

Motivul de recurs invocat astfel formulat este nefondat.

Înalta Curte subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. o contradicție între considerentele reținute de instanța de apel în motivarea hotărârii, în sensul că acestea se exclud unele pe celelalte, ori că acestea nu susțin dispozitivul hotărârii, ci, dimpotrivă, îl contrazic.

Verificând decizia recurată, prin prisma criticii formulate, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă prezintă trunchiat considerentele reținute de instanța de apel.

Astfel, într-adevăr, s-a reținut: "Or, în condițiile în care reclamanta a arătat în mod expres că înțelege să formuleze o acțiune în constatarea nulității absolute, întemeiată pe dispozițiile de drept comun pe care le-a indicat și le-a dezvoltat argumentativ prin cererea introductivă, tribunalul nu avea posibilitatea de-a schimba temeiul juridic al cererii și de-a proceda la analiza prevederilor din Legea nr. 85/2014. În consecință, statuările primei instanțe cu privire la termenul în care poate fi formulată acțiunea în anularea actelor frauduloase, reglementată de Legea nr. 85/2014, precum și la temeinicia cererii din perspectiva acestor prevederi din legea specială, nu au legătură cu temeiul juridic al cererii și prin urmare nu pot fundamenta soluția de respingere a cererii de chemare în judecată.

Însă, ceea ce recurenta nu prezintă, este că instanța de apel a reținut în continuare: "Cu toate acestea, în baza efectului devolutiv al apelului, ce generează o nouă judecată asupra fondului, atât în fapt, cât și în drept, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea reține că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este legală prin prisma considerentelor ce vor fi expuse în continuare de către instanța de apel, nefiind incidentă sancțiunea nulității prin prisma motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată și reiterate prin apel ".

Considerentele astfel reținute nu sunt contradictorii, nu se exclud și dimpotrivă, susțin dispozitivul hotărârii, reținându-se conformitatea acesteia cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curte reține că susținerile recurentei sunt contrazise de considerentele deciziei recurate, care cuprind, pe larg, la paginile 5-7, analiza criticilor și apărărilor părților, cu referiri la realitatea faptelor stabilită pe baza probelor administrate în cauză, dar și la prevederile legale.

Prin urmare, concluzia instanței de apel în motivarea hotărârii atacate nu a fost arbitrară, ci argumentată pe baza împrejurărilor de fapt verificate, în concret, în speță, și a dreptului material aplicabil.

Împrejurarea că instanța de apel nu a validat construcția juridică propusă de reclamantă prin susținerile din apel nu echivalează cu nemotivarea ori o motivare contradictorie, atâta timp cât, în considerentele hotărârii, sunt arătate motivele pentru care au fost considerate neîntemeiate criticile din apel.

În esență, instanța de apel a înlăturat argumentele reținute de prima instanță în sprijinul soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, arătând, similar poziției procesuale a reclamantei, că acțiunea dedusă judecății nu este una întemeiată pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, ci pe dispozițiile de drept comun, efectuând verificarea cauzelor de nulitate invocate în raport de temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată. Nu constituie însă o motivare contradictorie împrejurarea că instanța de apel, aplicând dispozițiile legale indicate de reclamantă în susținerea acțiunii în constatarea nulității absolute, a ajuns la concluzia lipsei de temeinicie a motivelor de nulitate menționate.

Se constată, așadar, că instanța de apel a răspuns într-o manieră exhaustivă și cu respectarea rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. criticilor pe care reclamanta le-a formulat prin cererea de apel și, în plus, hotărârea reflectă preocuparea instanței de a asigura respectarea și a principiului consacrat de art. 22 C. proc. civ., iar motivarea acesteia nu este contradictorie.

Înalta Curte constată că este nefondată și cea de-a doua critică de nelegalitate invocată, circumscrisă de recurentă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanță și de ipotecă în discuție a fost solicitată pentru motivele referitoare la cauza ilicită și lipsa obiectului, cesionara invocând nulitatea pentru motivul eludării, prin încheierea contractelor, în esență, a dispozițiilor art. 1179 alin. (1) pct. 4 și ale art. 1254 alin. (1) C. civ.

Nulitatea contractului este definită la art. 1246 alin. (1) din noul C. civ., astfel: "(1) Orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede altfel."

În privința motivului de nulitate vizând nevalabilitatea obiectului, în mod just a reținut instanța de apel că actul contestat are un obiect determinat și licit, raportat la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat. În acest sens, trebuie subliniat că instanța de recurs poate exercita exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii pronunțate în apel, fără a putea analiza criticile de netemeinicie invocate, nesusceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Ceea ce este esențial este faptul că reclamanta a solicitat nulitatea contractului de cesiune în raport de împrejurări ivite ulterior încheierii acestei convenții, respectiv invocându-se îndeplinirea ulterioară a condiției rezolutorii inserate în contract. Or, așa cum a reținut instanța de apel, îndeplinirea unei condiții rezolutorii ulterior încheierii contractului nu conduce la aplicarea sancțiunii de drept civil a nulității actului juridic. Un act juridic civil valabil încheiat presupune respectarea cerințelor de valabilitate la momentul încheierii acestuia, astfel încât verificarea motivelor de nulitate se raportează la același moment, iar nu la aspecte apărute ulterior și care pot determina aplicarea altor sancțiuni decât nulitatea actului juridic.

Obiectul contractului de cesiune din data de 02.12.2015 este unul determinat, referindu-se la creanța cesionată, dar și unul licit, atât timp cât nu există o dispoziție legală care să interzică cesionarea de creanțe, fie ea afectată și de o condiție rezolutorie, nefiind contrară ordinii publice sau bunelor moravuri.

Prin urmare, este pe deplin legală soluția instanței de apel în sensul lipsei de temeinicie a motivului de nulitate absolută invocat sub aspectul nevalabilității obiectului actului juridic contestat.

În ceea ce privește motivul de nulitate întemeiat pe nevalabilitatea cauzei contractului, este relevant faptul că scopul încheierii actului, potrivit art. 1236 C. civ., trebuie să existe la momentul încheierii acestuia, să fie licit și moral. În esență, reclamanta a susținut caracterul ilicit și imoral al cauzei motivat de faptul că obiectul contractului de cesiune îl constituia, în realitate, o creanță afectată de o condiție rezolutorie, iar nu o creanță pură și simplă, scopul urmărit fiind obținerea în mod ilicit a unei creanțe garantate împotriva patrimoniului societății A..

Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul, astfel cum stipulează art. 1235 din C. civ., însă, din perspectiva sancțiunii nulității contractului, interesează nu scopul imediat - causa proxima - care este abstract și invariabil în cadrul unei anumite categorii de acte juridice, ci cauza sau scopul mediat - causa remota - care este concret și variabil de la o categorie de acte juridice la alta ori chiar în cadrul aceleiași categorii de acte juridice.

Motivul de nulitate valorificat în cauza de față este - generic - cauza ilicită, prin urmare, o cauză contrară legii și ordinii publice [art. 1236 alin. (2) C. civ..].

În speță, însă, în raport cu momentul ales de părți pentru încheierea celor două acte juridice, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă prin motivele de recurs, nu se poate reține caracterul ilicit al cauzei contractelor în discuție, câtă vreme, așa cum corect a reținut și instanța de apel, aspectele arătate sunt ulterioare încheierii contractului de cesiune.

În cauza de față, nu s-a probat existența unei intenții comune a părților de a deturna contractul de la scopul avut în vedere la încheierea acestuia, ca fiind acela de-a transmite o creanță în schimbul unui preț, nereținându-se dovedirea susținerii în sensul că actul juridic ar fi fost încheiat în scopul preluării de către pârâtă a controlului asupra procedurii insolvenței derulate împotriva reclamantei.

De asemenea, împrejurarea că respectiva creanță a fost înscrisă în tabelul creanțelor debitoarei ca fiind o creanță pură și simplă, iar nu una afectată de o condiție rezolutorie, cum era corect, nu justifică temeinicia motivului de nulitate invocat. Neconcordanța menționată putea fi corectată în cadrul procedurii insolvenței, prin recurgerea la mijloacele procesuale prevăzute de Legea nr. 85/2014, fără ca o atare împrejurare să poată fi calificată drept o dovadă a cauzei ilicite sau imorale la încheierea contractelor a căror nulitate se solicită, astfel cum a argumentat instanța de apel.

Față de acestea, se constată că prevederile de drept substanțial invocate de reclamanta-recurentă, ca temei de drept al actualului demers judiciar, nu au fost încălcate sau aplicate greșit, în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât nici aceste critici nu pot fi primite.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A.- prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 644 din 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2025.