ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2540/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 28.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată Depozitarul Central S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să dea curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015, în sensul înscrierii reclamantei ca moștenitor a numitului B. și transferul instrumentelor financiare deținute de către acesta pe numele reclamantei și a celorlalți moștenitori legali.

Prin sentința civilă nr. 1768 din 21 martie 2016, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 8158 din 16 iunie 2016, Judecătoria Sectorului 2 București și-a declinat la rândul său competența în favoarea Tribunalului București și a constatat ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe.

Prin sentința civilă nr. 216 din 13 iulie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 07.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată Depozitarul Central S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a da curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015 în sensul înscrierii ca moștenitor a numitului B. și transferul instrumentelor financiare deținute de către aceasta pe numele reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1790 din 27 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială, fiind declinată competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 10644 din 21 septembrie 2016, Judecătoria Sectorului 2 București și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 238 din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București și a constatat ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe.

Prin sentința civilă nr. 28 din 14 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin încheierea din 17.05.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția litispendenței și s-a trimis dosarul către Tribunalul București, pe rolul căruia se afla dosarul nr. x/2015.

În consecință, cererea ce a făcut inițial obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost reunită la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 219 din 30 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și a obligat reclamanții la plata către pârâta Depozitarul Central S.A. a sumei de 7.935,15 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 331/2019 din 21 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții C., A., D., E., prin reprezentant legal F., și G., prin reprezentant legal F., împotriva sentinței civile nr. 219/30.01.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015, fiind respinsă și cererea intimatului pârât Depozitarul Central de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C. și A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, s-a arătat, în esență, că încălcarea normelor de drept material vizează ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1133 C. civ., incidente și relevante în cauză, iar aplicarea greșita a normelor de drept material se referă la dispozițiile art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005.

Interpretând dispozițiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că măsurile asigurătorii se dispun pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale și întrucât noțiunea de înstrăinare nu este definită de C. proc. pen., reține că nu se poate verifica dacă dobândirea dreptului de proprietate prin succesiune se circumscrie sau nu noțiunii de înstrăinare.

Continuând în aceeași interpretare greșită și omițând incidența dispozițiilor art. 1133 C. civ., instanța de apel reține că dreptul de proprietate se poate dobândi și prin moștenire legală sau testamentară, conform dispozițiilor art. 557 C. civ., însă pentru ca transmiterea dreptului de proprietate să poată opera, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv să nu existe măsuri de indisponibilizare.

Susțin recurenții că această interpretare este vădit greșită, câtă vreme transferul dreptului de proprietate către moștenitori a operat deja prin acceptarea moștenirii defunctului B. și este dovedit cu certificatele de moștenitor, titluri de proprietate și pentru instrumentele financiare supuse sechestrului asigurător.

În aceasta situație, când transferul dreptului de proprietate a operat și moștenitorii defunctului B. au deja calitatea de proprietari ai instrumentelor financiare supuse sechestrului, arată recurenții nici nu mai are importanță care a fost scopul instituirii acestei măsuri procesual-penale, respectiv în vederea confiscării speciale a bunurilor dobândite prin săvârșirea de infracțiuni sau în vederea acoperirii prejudiciului creat prin fapte penale.

Se solicită instanței de recurs să constate că soluția din apel este consecința aplicării greșite a legii și că întreg raționamentul ce a stat la baza soluției de respingere a apelului promovat se fundamentează pe premisa eronată că transferul dreptului de proprietate de la defunct la moștenitori nu a operat.

Cu privire la aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, recurenții arată că moștenitorii lui B. au deja calitatea de proprietari ai tuturor instrumentelor financiare deținute de defunctul lor tată și fiu, ceea ce înseamnă ca Depozitarul Central S.A. trebuie doar să facă publică terților această calitate de proprietar și să opereze în registru această modificare.

Câtă vreme transferul dreptului de proprietate a operat și moștenitorii reclamanți sunt deja proprietari ai instrumentelor financiare sechestrate, nu sunt incidente dispozițiile art. 61 din Regulamentul CNVM 13/2005 și nu se impune verificarea unor eventuale condiții de transfer al dreptului de proprietate, inclusiv a lipsei unor măsuri de indisponibilizare.

Arată recurenții că legiuitorul a reglementat modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate într-o secțiune separată a acestui regulament, respectiv în cuprinsul SECȚIUNII 6 intitulată:

"Finalitatea decontării și transferul dreptului de proprietate", respectiv în cuprinsul dispozițiilor art. 76 - 81

1

.

În acest context, transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare (în cazul vânzării-cumpărării) se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 79 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005.

Așa fiind, apreciază ca fiind evident faptul că în speță dispozițiile art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM 13/2015 nu sunt aplicabile și că instanța de apel a realizat o interpretare greșită a acestui text de lege.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Intimatul-pârât Depozitarul Central S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că, potrivit Ordonanței din 18.12.2012, organele de cercetare penală au procedat la "indisponibilizarea prin măsura sechestrului asigurător a bunurilor mobile-titluri financiare cu valoare patrimonială, deținute de membrii grupului infracțional organizat înscrise în evidentele Depozitarului Central, potrivit adresei nr. x/13.12.2012, pe numele următorilor învinuiți: C.. A., H., I., J., K., L. și M., până la concurența valoni de 20 milioane EUR, despre care există indicii și probe că au fost dobândite cu bani proveniți din săvârșirea de infracțiuni ori reprezintă echivalentul valorilor respective, făcând parte din categoria bunurilor și valorilor supuse confiscării, potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen..".

Prin Ordonanța din 16.10.2014, procurorul menține soluția inițială pe care o extinde, având în vedere faptul că probele și dovezile dosarului penal confirmă că suspectul C. a utilizat la dobândirea titlurilor financiare, dar și a altor bunuri și valori deținute, fonduri bănești având ca sursă săvârșirea de infracțiuni ori care reprezintă echivalentul valorilor respective, făcând parte din categoria bunurilor și valorilor supuse confiscării, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.

Așadar, încă de la început măsura indisponibilizării a purtat asupra tuturor bunurilor mobile, între care sunt incluse și instrumentele financiare pentru care recurenții - apelanți solicită realizarea transferului direct, iar până în prezent, Depozitarul Central nu a primit nicio altă dispoziție privind eventuala ridicare a măsurii indisponibilizării acestor bunuri, astfel încât aceasta este operantă și în momentul actual.

Mai arată intimatul că Depozitarul Central, ca entitate juridică este supus anumitor reglementări specifice, care includ și obligații în situația în care acționarii emitenților pentru care societatea prestează servicii de registru solicită diverse informații, documente sau chiar realizarea unor operațiuni de înregistrare/transfer de valori mobiliare.

Prima critică din recurs a celor doi recurenți privește transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, care în opinia acestora, a fost realizată, iar dovada acestui transfer o reprezintă certificatele de moștenitor prezentate.

Din perspectiva intimatului, raționamentul instanței de apel din cadrul Deciziei nr. 331/2019 nu este invalidat de cele susținute de recurenți, dat fiind că instanța de apel a analizat dispozițiile art. 557 noul C. civ., care prevăd că dreptul de proprietate se poate dobândi în condițiile legii, text legal care a fost coroborat cu dispozițiile legale privitoare la măsurile asigurătorii de la art. 249 alin. (1) noul C. proc. pen.. și cu cele ale legii speciale, respectiv ale Regulamentului CNVM nr. 13/2005, care impun condiția suplimentară a inexistenței unor măsuri de indisponibilizare pentru a putea opera transferul valorilor mobiliare.

Or, măsura dispusă cu privire la sechestrul asigurător în vederea garantării confiscării speciale nu a fost retrasă, producând în continuare efecte și în prezent, iar în dosarul penal nr. x/2007 încă nu s-a dispus nicio soluție.

Instanța de apel nu a ignorat dispozițiile art. 1133 C. civ., însă prin coroborarea tuturor dispozițiilor legale incidente care reglementează situația valorilor mobiliare aflate sub o măsură asiguratorie, ca situația de fapt dedusă judecății, a concluzionat că nu poate fi realizată înregistrarea solicitată de către recurenții-apelanți, deoarece înregistrarea moștenitorilor ar reprezenta, din punct de vedere juridic, un transfer al dreptului de proprietate asupra acțiunilor pentru realizarea căruia nu ar fi îndeplinite toate "condițiile legi".

Mai mult, Depozitarul Central nu neagă calitatea de legatar universal al A. sau de moștenitori a celorlalte persoane introduse în cauză câtă vreme se prezintă acte necontestate în acest sens, însă se raportează la circumstanța că, inclusiv în certificatul suplimentar de moștenitor, se menționează măsura instituită de Parchet cu privire la sechestrul asigurător, ce are ca efect indisponibilizarea valorilor mobiliare deținute de B..

Se subliniază de către intimat faptul că, în cazul acțiunilor la societățile tranzacționate, există reglementări speciale în privința modului de transfer a acestora, care nu pot fi ignorate de instanță și de a căror respectare este condiționată înregistrarea transferului acestor acțiuni.

În practica instanțelor judecătorești6, s-a stabilit că "procedura executării silite realizate în cadrul dosarului de executare în urma căreia reclamantul a devenit adjudecatar nu are drept consecință lipsirea de efecte a sechestrului penal, pentru că acesta are în vedere interdicția suspectului, a inculpatului sau a pârtii responsabile civil de a face acte de dispoziție voluntare asupra bunurilor ce fac obiectul sechestrului".

Așadar, sechestrul asigurător e instituit pentru a nu permite deținătorului bunurilor sechestrate să realizeze acte de dispoziție voluntare asupra acestora. Mai departe, în acest sens, în practica instanțelor, "indisponibilizarea reprezintă o măsură preventivă constând în suspendarea temporară a dreptului de dispoziție materială și juridică al proprietarului asupra unor bunuri mobile sau imobile, cu scopul menținerii acelor bunuri în patrimoniul persoanei respective, spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite unei anumite creanțe. Indisponibilizarea presupune suspendarea temporară a dreptului de dispoziție al proprietarului, ceea ce nu se identifică, sub nicio formă, cu noțiunea de inalienabilitate sau cu noțiunea de insesizabil. Așadar, indisponibilizarea este o măsură ce vine să protejeze bunul prin împiedicarea proprietarului (în cazul analizat, învinuitului sau inculpatului) să-I distrugă ori să-l înstrăineze în scopul de a-si micșora patrimoniul în eventualitatea în care acesta ar trebui să execute o obligație sau să răspundă pentru repararea unui prejudiciu".

Cu privire la cea de a doua critică, vizând faptul că instanța de apel nu ar fi aplicat în mod corect dispozițiile art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, despre care recurenții - apelanți consideră că nu sunt incidente, deoarece nu reglementează decât parametrii tehnici și funcțiile de procesare a datelor pe care trebuie să le îndeplinească sistemul informatic al Depozitarului Central, intimatul apreciază că raționamentul detaliat expus de către instanța de apel prin Decizia nr. 331/2019 este revelator în a interpreta aplicabilitatea concretă în cauză a dispozițiilor art. 61 din Regulament.

Astfel, instanța a arătat că dispozițiile art. 61 din Regulament prevăd și condiții substanțiale ce trebuie îndeplinite pentru ca transferul să poată opera, printre condițiile de la art. 61 regăsindu-se și aceea potrivit căreia nu trebuie să existe o măsură de indisponibilizare a instrumentelor financiare ce urmează a fi transferate.

Instanța de apel a constatat existența măsurilor de indisponibilizare dispuse prin Ordonanțele din 18.12.2012 și din 16.10.2014, măsuri în vigoare în prezent și destinate garantării ducerii la îndeplinire a confiscării speciale.

Interdicția realizării transferului valorilor mobiliare operează inclusiv în cazul în care transferul este pentru cauză de moarte, deoarece legiuitorul nu a exceptat acest tip de transfer de la condiția prealabilă menționată la art. 61 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr 13/2005 ca instrumentele financiare să nu fie indisponibilizate. Ca atare, condiția ca instrumentele financiare să nu fie indisponibilizate operează în toate cazurile în care se solicită înregistrarea unui transfer al acțiunilor, indiferent dacă este între vii sau pentru cauză de moarte. Mai departe, textul art. 61 nu distinge cu privire la natura indisponibilizării instrumentelor financiare, astfel încât în sfera acestor indisponibilizări este cuprinsă și aceea datorată instituirii unui sechestru asigurător.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecarea acestora în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenți și temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Prin Ordonanța din 18.12.2012, organele de cercetare penală au procedat la "indisponibilizarea prin măsura sechestrului asigurător a bunurilor mobile-titluri financiare cu valoare patrimonială, deținute de membrii grupului infracțional organizat înscrise în evidențele Depozitarului Central, potrivit adresei nr. x/13.12.2012, pe numele următorilor învinuiți: C.. A., H., I., J., K., L. și M., până la concurența valoni de 20 milioane EUR, despre care există indicii și probe că au fost dobândite cu bani proveniți din săvârșirea de infracțiuni ori reprezintă echivalentul valorilor respective, făcând parte din categoria bunurilor și valorilor supuse confiscării, potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen..".

Prin Ordonanța din 16.10.2014, procurorul menține soluția inițială pe care o extinde, având în vedere faptul că probele și dovezile dosarului penal confirmă că suspectul C. a utilizat la dobândirea titlurilor financiare, dar și a altor bunuri și valori deținute, fonduri bănești având ca sursă săvârșirea de infracțiuni ori care reprezintă echivalentul valorilor respective, făcând parte din categoria bunurilor și valorilor supuse confiscării, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.

Reclamanții sunt moștenitorii defunctului B., așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. x/29.04.2015 și y/24.07.2015, emise de Biroul Notarului Public N..

În calitate de moștenitori ai defunctului B., reclamanții s-au adresat pârâtei Depozitarul Central S.A., prin cererea înregistrată sub nr. x/12.08.2015, în vederea transferului direct pentru cauză de moarte a instrumentelor financiare deținute de defunctul B. către reclamanți.

Ca urmare a acestei solicitări pârâta Depozitarul Central S.A. a arătat că nu poate efectua transferul instrumentelor financiare pentru societățile O. S.A., P. S.A., Q. S.A., R. S.A., S. S.A., T. S.A., Parc S.A., U. S.A. și Scule de Filetat S.A., deoarece în privința societăților U. S.A. și Scule de Filetat S.A., acestea sunt retrase de la tranzacționare începând cu data de 15.01.2007 și Depozitarul Central nu mai prestează servicii de registru pentru acestea, iar cu privire la celelalte instrumente financiare, pârâta a înregistrat măsura sechestrului asigurător conform adreselor x/2007 din 19.12.2012 și nr. 394/D/P/2014 din 20.10.2014 formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală în baza Ordonanței de luare a măsurilor asigurătorii a sechestrului din 18.12.2012 și Ordonanței de înființare a măsurilor asigurătorii, ambele emise în dosarul penal nr. x/2007

A menționat pârâta că sechestrul asigurător are ca efect indisponibilizarea instrumentelor financiare, raportat la art. 61 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2005 care prevede drept condiție obligatorie pentru efectuarea operațiunilor de transfer, ca instrumentele ce urmează a fi transferate să nu fie indisponibilizate.

Prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost modificată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Depozitarul Central S.A. să dea curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015, în sensul înscrierii reclamantei ca moștenitor al numitului B. și transferului instrumentelor financiare deținute de către acesta pe numele reclamantei și al celorlalți moștenitori legali.

Ambele instanțe de fond au reținut în mod concordant circumstanțele factuale în care s-a născut litigiul dedus judecății și au apreciat neîntemeiată pretenția reclamanților, decizia instanței de apel fiind atacată pentru motive ce se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenții-reclamanți au arătat că încălcarea normelor de drept material vizează ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1133 C. civ., incidente și relevante în cauză, iar aplicarea greșita a normelor de drept material se referă la dispozițiile art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, care nu sunt aplicabile în situația transferului direct pentru cauza de moarte.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 1133 alin. (1) C. civ., certificatul de moștenitor face dovada în privința calității de moștenitor, dar și în privința drepturilor transmise prin succesiune (dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală).

În același timp, certificatul de proprietate rămâne un instrument, un act constatator, care își fundamentează puterea doveditoare a dreptului de proprietate în relație cu titlurile de proprietate ale defunctului, care au făcut obiectul transmisiunii mortis causa.

De asemenea, în raport cu prevederile art. 1.100 și art. 1.114 C. civ., urmare a acceptării succesiunii, transmisiunea moștenirii se realizează de plin drept la data decesului, iar moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.

În cursul procesului penal, Statul (reprezentat de titularul măsurilor asigurătorii) beneficiază de măsuri de indisponibilizare și conservare care, odată instituite, împiedică, între altele, înstrăinarea și orice demersuri procedurale și/sau procesuale care ar sustrage bunurile sechestrate de la afectațiunea specială la care au fost supuse prin măsurile dispuse de organele penale competente.

Însă, indisponibilizarea generată de instituirea și activitatea măsurilor asigurătorii nu împiedică transmisiunea succesorală care operează la data deschiderii moștenirii.

Măsura indisponibilizării tuturor bunurilor mobile, între care și instrumentele financiare pentru care recurenții - apelanți solicită înscrierea, dispusă prin Ordonanța din 18.12.2012, în vederea confiscării speciale a bunurilor dobândite prin săvârșirea de infracțiuni sau în vederea acoperirii prejudiciului creat prin fapte penale, nu afectează transmiterea drepturilor pe cale succesorală.

Prin acceptarea moștenirii de către reclamanți, s-a consolidat transmiterea către aceștia a întregului patrimoniu aparținând defunctului B., dobândirea tuturor drepturilor și obligațiilor, inclusiv a celor având ca obiect instrumentele financiare indisponibilizate, având această afectațiune, producându-se de plin drept (ope legis), de la data deschiderii moștenirii.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că acestui mod specific de transmitere a patrimoniului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 61 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, potrivit cărora:

"Depozitarul central trebuie să țină registrele de instrumente financiare în formă electronică și trebuie să dețină un sistem informatic capabil să îndeplinească următoarele funcții de procesare a datelor:

a) executarea operațiunilor de transfer de instrumente financiare pe baza principiului dublei înregistrări, cu verificarea prealabilă a următoarelor condiții:

Potrivit art. 79 alin. (1) din același regulament, în conformitate cu prevederile art. 145 din Legea nr. 297/2004, transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare are loc la data decontării tranzacției, în sistemul de compensare-decontare administrat de către depozitarul central, decontarea urmând a fi efectuată pe baza principiului "livrare-contra-plată", conform cărora livrarea valorilor mobiliare se realizează numai dacă are loc și plata fondurilor bănești.

Art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulament prevede că, prin excepție de la prevederile art. 79 alin. (1), Depozitarul Central poate opera transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare în cazul mai multor ipoteze, printre care și ca efect al succesiunii.

Este adevărat faptul că art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulament instituie o excepție doar de la aplicarea dispozițiilor art. 79 alin. (1), în ceea ce privește data transferului dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, fără a reglementa în mod expres o excepție de la aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din același regulament, însă o astfel de excepție nici nu era necesar a fi prevăzută, întrucât interpretarea gramaticală a prevederilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005 relevă faptul că acestea stabilesc condițiile ce trebuie verificate prealabil "pentru executarea operațiunilor de transfer de instrumente financiare pe baza principiului dublei înregistrări", adică a acelor operațiuni cu instrumente financiare altele decât transferurile mortis causa.

Așa cum s-a arătat anterior, transmiterea instrumentelor financiare pe cale succesorală este mai mult decât un transfer direct de proprietate, dintre acelea enumerate de art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulament, este un transfer de plin drept, care s-a produs la data decesului titularului instrumentelor financiare, moștenitorii dobândindu-le pe cale succesorală astfel cum le deținea autorul lor, respectiv indisponibilizate.

Pe baza celor mai sus expuse, constatând că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu necoroborarea tuturor dispozițiilor legale incidente în cauză, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 331/2019 din 21 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.