ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2450/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI.

I.1. Cadrul procesual

Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – secția civilă, la data de 11 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A.- prin lichidator judiciar "B." S.P.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. și D., în temeiul art. 58 din Legea nr. 85/2014, coroborat cu art. 192 C. proc. civ., obligarea pârâtelor, în calitate de moștenitoare ale defunctului E., la plata din activul moștenirii dobândite/ce urmează a fi dobândită ca urmare a vocației acestora, a sumei totale de 565.518,08 RON compusă din suma de 282.809,04 RON, reprezentând avansuri de trezorerie nejustificate acordate acestuia de către A. defunctului E. si nereturnate de către acesta, precum și a sumei de 282.809,04 RON, reprezentând penalități de întârziere.

În drept, au fost invocate dispozițiile C. proc. civ., C. civ. si ale Legii 85/2014, respectiv: art. 58 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu art. 192 din C. proc. civ., art. 38 din Regulamentul din 5 iulie 1976 anexa la Decretul nr. 209/1976, art. 2538, 963, 964 și 971 alin. (1) C. civ.

Prin încheierea din data de 12.11.2019, cauza a fost suspendată, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației stabilite în sarcina sa, respectiv nu a făcut dovada acceptării moștenirii de către pârâtele C. și D..

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta, iar prin decizia 398/R din data de 24.06.2020 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, încheierea de suspendare a fost casată și cauza a fost trimisă Tribunalului Ilfov, în vederea continuării judecații.

La termenul din data de 10.11.2020, i s-a pus în vedere reclamantei să facă dovada dezbaterii succesiunii pentru defunctul E. și să indice moștenitorii acestuia, iar la termenul din 09.02.2021, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. și D., reținând cauza în pronunțare atât asupra excepției invocate, cât și pe fondul cauzei.

I.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 640, pronunțată la data de 25 februarie 2021, în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov – secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. și D., invocată de instanță din oficiu și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.–prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtele C. și D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

I.3. Soluția instanței de apel. Hotărârile atacate.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, reclamanta A. S.R.L.–prin lichidator judiciar B..

Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, prin decizia nr. 1894/2021 din 04 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. – prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinței civile nr. 640/25.02.2021, pronunțate de Tribunalul Ilfov–Secția civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele- pârâte C. și D. și, în consecință: a anulat sentința apelată și a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. și C.; a acordat termen de judecată la data de 20.01.2022, ora 11:00, cu citarea părților, în vederea evocării fondului, pârâtele- cu mențiunea de a depune note scrise cu privire la fondul cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, pronunțată în același dosar, Curtea de Apel București – secția a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. – prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâtele C. și D. și, în consecință: a obligat pârâtele, în calitate de moștenitoare ale defunctului E. la plata din activul moștenirii dobândite a sumei de 565.618,08 RON, compusă din suma de 282.809,04 RON, avansuri de trezorerie nejustificate și din suma de 282.209,04 RON, reprezentând penalități de întârziere.

II. Căile de atac exercitate

Împotriva acestor decizii, au declarat recurs, pârâtele C. și D..

În recursul declarat împotriva deciziei nr. 1894/2021 din 04.11.2021, întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-pârâte au relevat scurta prezentare a situației de fapt și au invocat, în esență, următoarele:

Prin coroborarea și interpretarea art. 1100 C. civ., alin. (1) și alin. (2), art. 1106 C. civ. și art. 1112 C. civ., rezultă în mod evident că niciun succesibil nu poate fi obligat să accepte o moștenire care i se cuvine și, cu atât mai mult, în situația în care succesibilul a ales să adopte o stare de pasivitate în raport cu dezbaterea succesiunii și nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, acesta este prezumat renunțător.

Astfel că, raportat la articolele menționate, ce prezintă relevanță în prezentul dosar, deși Tribunalul Ilfov a invocat excepția lipsei calității procesuale a recurentei- pârâte C., prin prisma faptului că nu a întreprins niciun act sau fapt care să conducă la concluzia că aceasta ar fi acceptat în mod tacit succesiunea, Curtea de Apel București a înțeles să recunoască calitatea procesuală pasivă a pârâtei C., deși la dosarul cauzei nu se afla niciun înscris care să facă dovada faptului că a acceptat succesiunea de pe urma defunctului său tată.

Cu atât mai mult, susțin recurentele-pârâte, din considerentele deciziei civile recurate se poate deduce cu ușurință faptul că instanța de judecată a ignorat în totalitate dispozițiile articolelor anterior menționate și, în mod concret, a schimbat calitatea pârâtei C. din succesibil în succesor, răsturnând prezumția relativă de renunțător al succesiunii, fără să existe o dovadă concretă în acest sens, echivalând cu obligarea sa la acceptarea succesiunii de pe urma defunctului.

În altă perspectivă, analizând dispozițiile legale ale art. 1133 și art. 1114 C. civ., rezultă în mod indubitabil că certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, iar, în situația în care succesorii sunt chemați să răspundă pentru pasivul defunctului, asa cum este cazul în prezenta speță, moștenitorii legali răspund pentru datoriile defunctului numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.

Astfel că, se arată, interpretarea greșită a Curții de apel București poate conduce la o aplicare eronată a legii, prin prisma faptului că instanța de judecată poate dispune obligarea lor la plata sumei menționate, sumă care a fost generată de către defunct, și nu de către recurente, fără să aibă posibilitatea de a menționa cota în care acestea sunt obligate la plată în lipsa unui certificat de moștenitor.

Susțin că stabilirea cotei prezintă o deosebită importanță, deoarece, în situația în care se stabilește în sarcina lor obligația de plată, conform legii acestea vor răspunde numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecare, iar aceste cote se stabilesc prin intermediul certificatului de moștenitor emis de către notarul public în fața căruia s-a solicitat dezbaterea procedurii succesorale.

Or, în raport de toate cele precizate, rezultă că interpretarea dispozițiilor legale, a Curții de Apel București este de natură a conduce la încălcarea de numeroase dispoziții legale, existând riscul ca recurentele-pârâte să fie puse în situația de a răspunde cu bunurile personale pentru datoriile defunctului, și nu în limita masei succesorale, astfel cum este prevăzut de lege.

Recurentele-pârâte au mai susținut că instanța din apel nu a dat curs dispozițiilor legale și a înțeles să susțină că au calitatea de moștenitori sezinari, conform art. 1126 C. civ., precum și faptul că moștenitorii sezinari dobândesc stăpânirea de fapt a moștenirii, având dreptul de a administra patrimoniul defunctului și de a exercita drepturile și acțiunile sale.

Însă, intimata-reclamantă, societatea B.. nu a făcut dovada faptului că recurentele-pârâte au stăpânirea de fapt a moștenirii, și cu atât mai mult că acestea ar administra patrimoniul defunctului (nu există nicio probă la dosarul cauzei care să dovedească cele susținute de către reclamantă).

În acest sens, arată că fiica defunctului -recurenta-pârâtă C. - nu administrează și nici nu are stăpânirea de fapt a vreunui bun care să fi aparținut tatălui său, iar soția supraviețuitoare are stăpânirea de fapt și administrează bunurile aflate în devălmășie cu defunctul, nicidecum bunuri care să se fi aflat în proprietatea exclusivă a defunctului.

Evocă, în continuare, cele stabilite atât în doctrină, cât și în jurisprudență referitor la calitatea de moștenitor sezinar.

Or, susțin acestea, analizând jurisprudența, precum și doctrina, se poate observa fără putință de tăgadă că instanța de apel a ignorat în mod complet dispozițiile legale și toate principiile de drept succesoral prin prisma faptului că a stabilit că recurentele-pârâte au calitatea de moștenitori sezinari și le-a impus să accepte succesiunea de pe urma defunctului E..

Cu atât mai mult, într-o altă ordine de idei, dacă s-ar considera corectă interpretarea Curții de Apel, aceasta ar fi de natură a conduce la o situație absurdă, în sensul în care soțul supraviețuitor ar fi nevoit să părăsească locuința familiei (un bun imobil asupra căruia soții au un drept de proprietate în devălmășie) la momentul decesului soțului, încât să fie sigur că nu ajunge în situația de a fi obligat să accepte o succesiune și, cu atât mai mult să fie obligată să răspundă pentru datoriile defunctului.

Or, asa cum este cazul în prezenta speță, soția supraviețuitoare administrează bunuri pe care aceasta le-a achiziționat în timpul căsătoriei, având dreptul de proprietate asupra acestora, iar fiica defunctului nu are stăpânirea de fapt a bunurilor tatălui, și nici nu administrează bunuri ce fac parte din masa succesorală, succesiunea nefiind dezbătută, iar masa succesorală nu a fost stabilită, și nici distribuită.

În mod concret, se arată, în prezenta speță niciuna dintre recurentele-pârâte nu locuiește într-un bun imobil care să fi aparținut defunctului E., soția supraviețuitoare fiind singura parte care administrează anumite bunuri pe care le deține în devălmășie cu defunctul E..

Chiar și în situația ipotetică în care s-ar atrage răspunderea recurentelor-pârâte pentru datoriile defunctului, consideră acestea că instanța de apel ar fi trebuit și trebuie să indice în mod concret cota aferentă fiecărei părți.

Însă, instanța de apel nu a fost învestită cu o cerere de dezbatere a succesiunii și, în ciuda acestui fapt, instanța și-a depășit competența, atribuind calitatea de moștenitori recurentelor, practic, obligându-le la acceptarea succesiunii.

Or, o asemenea soluție este de natură ca la momentul judecării cererii în fond (pretenția efectivă) să conducă la atragerea răspunderii recurentelor și obligarea acestora la plata datoriilor defunctului cu bunurile proprii, situație de fapt ce ar conduce la încălcarea tuturor principiilor de drept generale existente în materia succesiunii.

Astfel că, instanța de judecată, dacă tot și-a depășit competența, ar fi trebuit să indice și cotele în care ar putea să răspundă recurentele-pârâte, în calitate de moștenitori sezinari de pe urma defunctului E..

Prin urmare, în raport de cele menționate, rezultă în mod indubitabil că instanța de apel a efectuat o interpretare eronată a dispozițiilor legale, în sensul în care aceasta a înțeles să acorde titlul de moștenitori sezinari recurentelor-pârâte prin prisma calității de fiică și soție, fără să facă dovada și a faptelor de stăpânire și administrare a bunurilor defunctului.

Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20.01.2022, recurentele-pârâte au invocat motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei civile recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, la data de 07.04.2022, sub nr. x/2019.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- reclamantă A. S.R.L.– prin lichidator judiciar B.. a formulat întâmpinare la recursul declarat împotriva deciziei nr. 1894/04.11.2021, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea deciziei civile nr. 1894, pronunțate în data de 04.11.2021, ca fiind legală.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 06.06.2022, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 06 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare, cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului declarat de pârâte împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze, ca netimbrat, acest recurs, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar, conform alin. (2) al aceluiași articol, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON".

Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurentelor-pârâte li s-a pus în vedere, prin adresele comunicate acestora la 04.05.2022, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.630,59 RON, aferentă recursului declarat împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, sub sancțiunea anulării recursului.

Recurentele au formulat cerere privind acordarea ajutorului public judiciar la plata taxei judiciare de timbru astfel stabilite, care a fost respinsă, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16.06.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Soluția dată cu privire la cererea de ajutor public judiciar este definitivă, urmare respingerii cererii de reexaminare formulate de petente împotriva acestei încheieri, astfel cum s-a dispus prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din 21 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, iar această ultimă încheiere a fost comunicată recurentelor-petente în data de 10.10.2022, potrivit dovezilor aflate la dosarul asociat.

Având în vedere că recurentele-pârâte nu și-au îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei datorate, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentele-pârâte împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă.

Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 1894/2021 din 04 noiembrie 2021, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1125 C. civ., situat în Secțiunea a 4-a intitulată "Sezina" din Cap. I cu denumirea marginală "Transmisiunea moștenirii":

Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, sezina le conferă moștenitorilor sezinari și dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului".

Art. 1126 C. civ. prevede că sunt moștenitori sezinari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați.

Potrivit art. 1127 C. civ.:

(1) Moștenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moștenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moștenirii.

(2) Până la intrarea în stăpânirea în fapt a moștenirii, moștenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moștenitor.

Art. 1133 C. civ. prevede:

(1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța președințială, să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1103.

(2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanța judecătorească este considerat că a renunțat la moștenire.

Potrivit art. 1114 C. civ.:

(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moștenirii realizată de plin drept la data decesului.

(2) Moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia. (...).

Potrivit art. 36 teza I C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

În acest sens, Înalta Curte reține că sunt relevante și dispozițiile art. 1127 alin. (3) C. civ. care prevăd că moștenitorii legali nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moștenitor, dar cu efect retroactiv din ziua deschiderii moștenirii. Potrivit art. 1125 C. civ., în conținutul sezinei intră atât stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, cât și dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului.

Or, din moment ce moștenitorii nesezinari dobândesc sezina numai prin eliberarea certificatului de moștenitor, în conținutul căreia intră dreptul de a exercita drepturile și acțiunile defunctului, este greu de susținut argumentul de interpretare literală a art. 1125 teza finală C. civ., în sprijinul concluziei că textul și-ar propune să excludă obligațiile defunctului.

Pentru ipoteza dobândirii sezinei prin eliberarea certificatului de moștenitor, nu este pusă la îndoială posibilitatea ca moștenitorul să figureze pe latura pasivă a raportului procesual civil.

De asemenea, în același sens este și alin. (3) al art. 1127 C. civ., care prevede, așa cum s-a arătat mai sus, că până la intrarea în stăpânirea în fapt a moștenirii, moștenitorul legal nesezinar nu poate fi urmărit în calitate de moștenitor.

A contrario, de vreme ce textul circumstanțiază subiectul pasiv prohibit în persoana moștenitorului legal nesezinar, moștenitorul sezinar, dimpotrivă, poate fi urmărit în calitate de moștenitor.

Nici argumentele formulate de recurentele-pârâte și întemeiate pe dispozițiile art. 1106 C. civ. nu sunt de natură să sprijine soluția contrară, întrucât sezina nu implică obligația moștenitorului sezinar de accepta succesiunea, ci, dimpotrivă, acesta este liber să renunțe la moștenire, ipoteză în care sezina trece la următorul chemat de lege la moștenire (sezina succesivă).

Trebuie precizat că renunțarea la moștenire este expresă, conform art. 1120 C. civ., prin alin. (3) precizându-se expres că, pentru informarea terților, declarația de renunțare se va înscrie pe cheltuiala renunțătorului, în registrul național notarial, ținut în format electronic, potrivit legii.

Numai succesibilul care renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor, în baza art. 1121 C. civ.

În atare situație, în lipsa actului oficial întocmit în condițiile legii, moștenitorul nu poate fi considerat renunțător, deci, străin de succesiune.

De asemenea, nici dispozițiile art. 1114 alin. (2) C. civ. nu pot fi reținute, pronunțarea soluției urmând a se dispune nu în contradictoriu cu moștenitorul sezinar, ci în contradictoriu cu moștenirea reprezentată prin acesta.

Astfel, instituția sezinei constă în posibilitatea conferită de lege moștenitorilor rezervatari de a fi considerați titularii de drept ai patrimoniului succesoral, direct, fără nicio altă formalitate, spre deosebire de ceilalți moștenitori care trebuie să urmeze procedurile de trimitere în posesie, adică de verificare a titlului lor de moștenire.

În esență, pe durata de timp de la deschiderea moștenirii și până la clarificarea problemelor legate de stabilirea succesibililor care vin efectiv la moștenire, adică, în ultimă instanță, a titularilor patrimoniului succesoral, moștenitorilor rezervatari, în calitatea lor de continuatori ai persoanei defunctului, li se conferă provizoriu, prin lege, anumite prerogative în legătură cu patrimoniul succesoral, asigurând tranziția de la de cuius la moștenitori.

De remarcat, că recurentele- pârâte nu neagă existența calității lor de moștenitori, ci invocă lipsa calității procesuale pasive întemeiată pe inexistența unui certificat de moștenitor, care, susțin acestea, să dovedească calitatea lor de moștenitori legali.

Or, așa cum corect a reținut și instanța de apel, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia, astfel cum prevede art. 1133 alin. (1) C. civ. și, contrar susținerilor recurentelor-pârâte, certificatul de moștenitor are putere doveditoare numai în ceea ce privește dreptul moștenitorilor de a dispune de bunurile moștenirii, și numai cu privire la moștenitorii nesezinari care, potrivit art. 1127 C. civ. dobândesc sezina cu ocazia eliberării acestui certificat.

Recurentele-pârâte în cauză, soție supraviețuitoare, moștenitoare în baza art. 970 C. civ. și, respectiv fiica autorului decedat, descendentă directă și moștenitoare, în condițiile art. 975 alin. (1) C. civ., ambele având vocație la moștenire, conform art. 962 C. civ., dețin calitatea de moștenitori sezinari, calitate pe care nu o contestă, astfel că, justificarea calității lor procesuale pasive nu poate fi condiționată de emiterea certificatului de moștenitor.

Mai mult, așa cum corect a constatat și instanța de apel, nu există nicio mențiune în cuprinsul textului de lege de la art. 1133 C. civ., în sensul că dovada calității de moștenitor se poate face doar prin acest înscris.

Ca atare, toate criticile recurentelor-pârâte sunt nefondate.

Nu în ultimul rând, pasivitatea prelungită a recurentelor-pârâte în dezbaterea succesiunii nu poate prejudicia interesul intimatei-reclamante în recuperarea prejudiciului, având în vedere că, deși conform art. 1133 C. civ., certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, acceptarea moștenirii în mod tacit duce la dobândirea acesteia.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat mai sus, recurentele-pârâte sunt moștenitori sezinari și au stăpânirea în fapt a moștenirii, tocmai în virtutea calității acestora de moștenitori sezinari și, ca atare, pot fi urmărite în calitate de moștenitori, cât timp nu rezultă că ar fi renunțat la moștenire.

În plus, Înalta Curte reține că pe numele recurentei-pârâte D. a fost întocmit un act de acceptare a succesiunii astfel cum rezultă din Declarația de acceptare tacită aflată la dosarul de fond nr. x/2019 al Tribunalului Ilfov, secția civilă, autentificată sub nr. x din 06 ianuarie 2020 de către B.N.P. "F.": ... declar că am acceptat tacit, prin preluare și administrare de bunuri, succesiunea defunctului meu soț, E., decedat la data de 10.02.2017, cu ultimul domiciliu în jud. Ilfov, ...".

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu se verifică motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de recurentele-pârâte fiind nefondate și, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-pârâte împotriva deciziei nr. 1894/2021 din 04 noiembrie 2021 a instanței de apel.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-pârâte C. și D. împotriva deciziei nr. 1894/2021 din 04 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentele-pârâte C. și D. împotriva deciziei nr. 104/2022 din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București– secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2022.