ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 727/CA/22.09.2023 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - Complet specializat achiziții publice, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului CAPB9 în soluționarea acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL BRAȘOV și PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAȘOV și s-a trimis dosarul la serviciul registratură în vederea repartizării aleatorii unui complet specializat în judecarea litigiilor cu profesioniști.

Prin sentința civilă nr. 498/10.10.2023, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - Complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cererii în favoarea completului specializat în achiziții publice din cadrul aceleiași secții a tribunalului; constatând ivit conflictul de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Brașov în vederea soluționării acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2023.

Prin notele de ședință depuse în acest dosar reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. V alin. (3) din Legea 208/2022, în interpretarea dată prin Decizia nr. 11/19.06.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin sentința civilă nr. 25/Fcc din 8 noiembrie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalui Brașov, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal - Complet specializat în achiziții publice și a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale.

Reclamanta a recurat această sentință în ceea ce privește dispoziția instanței de respingere cererii anterior menționate, arătând, în esență, că în cauză erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea acesteia.

În drept, a invocat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 16 noiembrie 2023, autoarea căii de atac a transmis motivele de recurs, în cuprinsul cărora a afirmat că în mod greșit, curtea de apel a apreciat că textele de lege contestate nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei, în măsura în care acestea vizau normele de competență materială și funcțională în raport cu care se judeca cauza ce forma obiectul regulatorului de competență.

A mai susținut că prevederile legale nu au fost constatate ca fiind neconstituționale anterior și că în speță erau respectate dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, a arătat că ultraactivitatea Legii nr. 212/2018 față de procedurile inițiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 208/2022 a fost asigurată de prevederile art. V alin. (3) din acest act normativ și că textul de lege continuă să se afle în vigoare cu efectele stabilite de legiuitor, acesta suferind doar interpretarea și modificarea de formă adusă prin decizia pronunțată în interesul legii.

Astfel, a considerat că instanța în mod greșit a statuat asupra abrogării implicite sau explicite a acestei norme tranzitorii și asupra efectelor produse în timp de art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022, care, în opinia recurentei, nu au fost înlăturate prin apariția Legii nr. 75/2023 privind aprobarea O.U.G. nr. 26/2022.

Potrivit autoarei căii de atac, prevederile art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 vor putea fi modificate și pe viitor prin diferite acte normative, însă acestea nu vor afecta norma tranzitorie care instituie ultraactivitatea Legii nr. 212/2018 în ceea ce privește cauzele care derivă din procedurile de achiziție inițiate anterior datei de 13 septembrie 2022.

Astfel, a apreciat că norma criticată are legătură directă cu obiectul cauzei sub aspectul stabilirii instanței competente să judece litigiul și că, deși prevederile Legii nr. 75/2023 reglementează competența materială de soluționare a litigiilor, acestea nu vor retroactiva în ceea ce privește cauzele supuse domeniului de reglementare ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022.

În continuare, recurenta a susținut că, în speță, criteriul temporal al stabilirii instanței competente, prin derogare de la reglementarea generală, nu este reprezentat de data introducerii acțiunii, ci de data inițierii procedurii procedurii de achiziție publică, întrucât acesta reprezintă o aplicație practică a principiului tempus regit actum în materia contractelor de achiziție publică.

În concluzie, a arătat că în raport cu argumentele expuse mai sus, curtea de apel a încălcat normele de competență materială de ordine publică - art. 129 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea hotărârii, potrivit art. 174 și urm. din același act normativ.

La 6 ianuarie 2024 intimații au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

La termenul din 25 ianuarie, judecata recursului a fost suspendată, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aceasta fiind reluată la termenul de astăzi.

Analizând actele dosarului, precum și încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, prevederile legale contestate sunt reprezentate de art. V alin. (3) din Legea 208/2022, în interpretarea dată prin Decizia nr. 11/19.06.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, conform cărora, Prevederile prezentei legi se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării sale în vigoare".

Prin decizia anterior menționată, instanța supremă a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, competența materială de soluționare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului". La pronunțarea acestei decizii, s-a stabilit că dispozițiile art. V din Legea nr. 208/2012 vizează doar modificările aduse de această lege normelor susceptibile să se aplice unor proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică, nu și regulile de competență referitoare la litigiile născute în etapa executării acestuia.

În etapa procesuală anterioară, în verificarea îndeplinirii condițiilor de la art. 29 din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a reținut că în privința textului de lege a cărui neconstituționalitate se invocă nu este întrunită cerința legăturii normei legale cu soluționarea cauzei, dat fiind că, față de data declanșării procesului, norma legală contestată nu este aplicabilă cauzei.

Autoarea căii de atac consideră această soluție ca fiind nelegală, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate fiind incidente în speță, norma tranzitorie criticată producându-și efectele și asupra litigiilor intervenite după intrarea în vigoare a Legii nr. 75/2023, care privesc contracte atribuite pe calea unei proceduri inițiate anterior adoptării Legii nr. 208/2022.

Excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident apărut în cursul judecății unui proces, pentru care, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, legiutorul a prevăzut condițiile pe care aceasta trebuie să le întrunească pentru ca instanța de contencios constituțional să poată fi sesizată și anume: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea procesului, excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior ca neconstituționale, printr-o decizie a Curții Constituționale.

Sub aspectul legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și judecata litigiului, cerință criticată în recurs, Curtea Constituțională a indicat în jurisprudența sa reperele "legăturii cu soluționarea cauzei", subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și în necesitatea invocării excepției, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul unei instanțe judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, în special, prin prisma efectelor pe care o eventuală constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale criticate le-ar avea asupra pricinii.

Prin urmare, excepția în dezbatere trebuie să se plaseze în paradigma unui control concret de constituționalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității trebuie să producă un efect util și direct asupra cauzei.

Transpunând aceste considerente în cauză, Înalta Curte constată că lipsește cerința existenței unei legături a normei legale contestate cu cauza, întrucât problema de drept invocată de petentă pune în discuție numai o aparentă neconstituționalitate a textului de lege, fiind, în realitate, o problemă de aplicare a acestuia la cazul concret dedus judecății instanței judecătorești.

Examenul argumentelor prezentate în susținerea excepției de neconstituționalitate relevă faptul că acestea nu reprezintă reale critici de neconstituționalitate, ci impun o interpretare și aplicare proprie a dispozițiilor legale criticate în raport cu Legea nr. 75/2023, în vederea susținerii incidenței în cauză a dispozițiilor art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, prin raportare la art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022.

Că determinarea competenței în raport cu regulile de competență de la data inițierii procedurii de achiziție publică, Legea nr. 212/2018, este scopul demersului întreprins de autoarea excepției de neconstituționalitate (și nu, în esență, criticile de neconstituționalitate) reiese neîndoielnic din motivarea recursului, semnificative fiind argumentele din paragrafele memoriului de recurs depus la 16 noiembrie 2023 de la pagina 2 a acestuia - ultraactivitatea Legii nr. 212/2018, efectele în timp ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 după adoptarea Legii nr. 75/2023, criteriul temporal al stabilirii instanței instanței competente - data inițierii procedurii de achiziție, principul tempus regit actum în materia contractelor de achiziție publică.

Or, așa cum a stabilit Curtea Constituțională în jurisprudența sa, aplicarea și interpretarea legii nu intră sub incidența controlului exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu asupra acestor chestiuni ce sunt de resortul exclusiv al instanțelor judecătorești.

Relevante sub acest aspect sunt statuările Curții Constituționale din decizia nr. 1016/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 567 din 14 august 2009, prin care s-a stabilit că "problemele ce țin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenței în cauză a unor texte de lege, revin instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, (…), iar nu instanței de contencios constituțional. Astfel, instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuție sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanței de judecată poate fi atacată la instanța superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădește o interpretare neunitară, Constituția, prin art. 126 alin. (3), dă Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu Curții Constituționale, competența de a stabili interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești". De asemenea, s-a reținut că eventualele necorelări de ordin legislativ dintre unele dispoziții legale nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susținerii neconstituționalității unor reglementări. "Examinarea acestora nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale, ci în competența exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară. Curtea Constituțională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-și limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competența de a lipsi de efecte juridice legile neconstituționale".

De aceea, din acest punct de vedere, nu se poate stabili legătura pe care ar avea-o textul de lege criticat cu soluționarea cauzei, pretinsa neconformitate cu normele constituționale reprezentând o nemulțumire a părții în legătură cu modalitatea în care curtea de apel a aplicat normele de competență reținute la pronunțarea regulatorului de competență.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că și o eventuală declarare a neconstituționalității textului de lege nu ar avea utilitate în cauză și nu ar fi de natură să modifice soluția regulatorului de competență, de vreme ce, în speță, s-a reținut incidența normelor legale în forma aplicabilă la data inițierii procesului, respectiv cu Legea nr. 101/2016, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 75/2023, iar reexaminarea acestei chestiuni scapă cenzurii instanței de control judiciar învestită cu soluționarea unui recurs declarat în condițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În plus, se cuvine subliniat că sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării deciziei nr. 11 din 19 iunie 2023 s-a realizat în vederea clarificării problemei competenței instanțelor în privința litigiilor având ca obiect executarea contractelor de achiziții publice înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești după intrarea în vigoare a Legii nr. 208/2022, 10 septembrie 2022, anterior adoptării Legii nr. 75/2023, și nu în contextul aplicării acestui din urmă act normativ în raport cu textul de lege criticat.

Prin urmare, față de rațiunile înfățișate anterior, instanța supremă constată că în lipsa cerinței legăturii cu cauza, curtea de apel în mod corect a respins cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale, sens în care motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat.

Prin urmare, constatând că sentința curții de apel este legală, Înalta Curte, pentru toate considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 25/Fcc din 8 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Brașov și Primarul Municipiului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2024.