ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713/2024

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

În dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1025/29.03.2018, prin care a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L.

La 18.04.2022 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă dosarul asociat nr. x/2017, având ca obiect contestația formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva înscrierii creanțelor creditorilor S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. în tabelul definitiv al debitoarei S.C. A. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 2968/16.11.2022, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins excepția tardivității formulării contestației, a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a respins contestația împotriva înscrierii în tabelul definitiv a creanței creditoarei S.C. C. S.R.L.; totodată, a respins ca neîntemeiată contestația în contradictoriu cu creditorul S.C. D. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 998A/12.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

B. S.R.L. a atacat cu recurs decizia instanței de apel, solicitând casarea ei și, în rejudecare, admiterea contestației împotriva creanțelor creditorilor S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

Printr-un prim motiv de casare, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciind că decizia atacată este insuficient motivată, întrucât lipsește orice verificare pe fond a chestiunilor relevante, împrejurare ce denotă încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Acest set de critici a fost subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar prima dintre ele a vizat refuzul instanței de apel de a analiza pe fond condițiile reglementate de art. 113, apreciat de recurentă contrar art. 75 și art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Printr-o critică subsecventă, recurenta a apreciat că, deși cererea a fost respinsă pentru existența autorității de lucru judecat, considerentele prefigurează respingerea ei ca neîntemeiată.

O altă critică a vizat evaluarea probatoriului; autoarea căii de atac a susținut că probele propuse - martorul E. și raportul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. x/3/10.04.2017 - erau suficiente, în concordanță cu decizia nr. 21/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pentru a se constata că tranzacțiile dintre debitoare și creditorii contestați au fost fictive. Cu toate acestea, instanța de fond a respins audierea martorului propus și și-a întemeiat hotărârea pe raportul de inspecție fiscală, document fără valoare juridică.

Al doilea motiv de casare deduce instanței de recurs aplicarea greșită a normelor de drept material.

Printr-o primă critică, recurenta combate considerentele prin care instanța de apel a statuat că prima instanță nu a încălcat principiile contradictorialității și oralității.

Dezvoltând criticile, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susținut că judecătorul-sindic a încălcat art. 14, art. 15, art. 208 și art. 224 C. proc. civ., întrucât s-a pronunțat asupra unor excepții ce nu au fost puse în discuție în ședință publică și care au fost invocate de intimata-debitoare prin note scrise și nu prin întâmpinare.

Printr-o critică subsecventă, autoarea demersului judiciar a vizat aplicarea autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2017; preliminar, a susținut că această excepție nu a fost pusă în dezbaterea părților.

Pe fondul excepției, afirmând că autoritatea de lucru judecat subzistă în măsura în care nu apar probe noi, a arătat că între cele două procese există diferențe care exclud identitatea lor; concret, a susținut că tranzacțiile fictive invocate în acest proces sunt diferite și au o valoare mai mare decât în litigiul anterior.

O altă critică a vizat soluționarea contestației formulate împotriva creanței S.C. D. S.R.L., recurenta apreciind greșită dezlegarea instanței de apel potrivit căreia, în raport cu situația de fapt, dispozițiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 nu ar fi incidente.

În argumentarea acesteia, recurenta a învederat că instanțele devolutive nu au cercetat fondul cauzei, deși judecătorul-sindic trebuia să apeleze la cercetarea falsului prin procedura reglementată de art. 304 C. proc. civ. și să evalueze caracterul ilicit al faptelor denunțate.

Tot astfel, a considerat eronată înlăturarea raportului de expertiză contabilă administrat în dosarul nr. x/2018, afirmând că, deși în cauza amintită s-a dispus o nouă expertiză, expertiza de care s-a prevalat nu a fost invalidată.

În continuare, autoarea căii de atac a apreciat că potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, acțiunile împotriva debitoarei se exercită numai în fața judecătorului-sindic, căruia îi revenea și responsabilitatea de a analiza caracterul fals al înscrisurilor denunțate. A combătut astfel dezlegarea instanței de apel potrivit căreia falsul nu poate fi reținut decât dacă a fost constatat pe cale principală sau incidentală de către o instanță de judecată.

Printr-o critică subsecventă, autoarea recursului a susținut că administratorul judiciar nu și-a îndeplinit obligațiile profesionale, nu a realizat verificarea creanțelor, nu a anulat vreo tranzacție pentru care nu existau documente justificative și nu a solicitat depunerea acestor documente pentru verificarea operațiunilor financiare.

Printr-o ultimă critică, recurenta a învederat că nu a fost avută în vedere decizia nr. 27/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că "procedura insolvenței nu poate fi închisă înainte de soluționarea prin hotărâre definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014".

Recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și, în urma analizării lui, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport; numai recurenta și-a exprimat punctul de vedere.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., la art. 457.

Contestația creditorului S.C. B. S.R.L. împotriva înscrierii creanțelor creditorilor S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. în tabelul definitiv al debitoarei S.C. A. S.R.L. a fost formulată în temeiul art. 113 din Legea nr. 85/2014, formându-se dosarul asociat nr. x/2017, în cadrul dosarului de insolvență nr. 3902/93/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă.

Cauza a fost soluționată în temeiul Legii nr. 85/2014, în primă instanță, prin sentința civilă nr. 2968/16.11.2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, iar în apel, prin decizia civilă nr. 998A/12.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Așadar, litigiul în care a fost pronunțată decizia recurată se circumscrie materiei insolvenței, în care art. 46 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel" și, respectiv, "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate impune concluzia că hotărârile pronunțate în materia insolvenței de judecătorul-sindic sunt supuse numai apelului.

În aceste condiții, devine incident art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 care prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Având în vedere că prin decizia recurată a fost soluționat apelul exercitat împotriva sentinței judecătorului-sindic, rezultă că această decizie are caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecință, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 998A/12.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2024.