ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2023

Ședința publică din data de 7 februarie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, la 21.10.2021, sub nr. x/2021, creditorul A. S.R.L. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. d), art. 65 și art. 70 și următoarele din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 112/2022 din 14 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secția Civilă, a admis cererea creditoarei A. S.R.L. și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei B. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe, la 08.03.2022, debitoarea B. S.R.L. a formulat declarație de apel prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul nerecunoașterii calității de creditor a societății A. S.R.L., și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a arătat că motivele pe care se întemeiază declarația de apel, dezvoltarea lor și mijloacele de probă vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În drept, declarația de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și urm. C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1416/2022 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de B. S.R.L., cu obligarea la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu avocațial diminuat.

Împotriva acestei decizii, la 05.10.2022 ora 23:34, înregistrată la 06.10.2022 la registratura Curții de Apel București, secția a V-a civilă, B. S.R.L. a transmis prin poșta electronică, cerere de recurs prin care solicită admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale a României în vederea judecării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1798 din C. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2021/a1, la data de 08.12.2022 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 5.

În motivare, autoarea căii de atac arată că, deși a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea intimatei prin care a solicitat, printre altele, și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului 1798 din C. civ., instanța de apel a ignorat fără temei și fără motivare solicitarea, contrar prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Mai arată recurenta că invocarea excepției de neconstituționalitate se întemeiază pe încălcarea principiului egalității armelor, pe aparența de legitimitate, precum și pe încălcarea normei constituționale prevăzute de art. 124 alin. (2) din Constituția României.

In drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

La 26.01.2023 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal, admiterea excepției inadmisibilității și respingerea recursului ca inadmisibil, admiterea excepției nulității și respingerea recursului ca fiind nul, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 31.01.2023, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și art. 457 C. proc. civ., reținând că în dosar nu există o încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, rămânând în pronunțare pe excepția invocată.

Pentru a da posibilitatea recurentei să depună concluzii scrise, Înalta Curte a amânat pronunțarea la 07.02.2023.

La 06.02.2023 recurenta a depus la dosar, prin poșta electronică, note scrise privind excepția inadmisibilității recursului, în esență, pentru motivul că instanța de apel a omis să pronunțe încheierea prevăzută la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate pentru exercitarea căii de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 1416/2022 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, instanța supremă reține că acestea nu sunt îndeplinite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 85/2014 "Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive." respectiv ale art. 46 alin. (1) din același act normativ "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.", calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic este apelul, iar instanța competentă să o judece este curtea de apel.

Totodată, potrivit prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie realizată în condițiile legii.

Cauza are ca obiect recursul formulat de recurenta-debitoare, împotriva deciziei instanței de apel prin care s-a soluționat cererea de apel formulată de aceasta împotriva sentinței tribunalului de deschidere a procedurii insolvenței, la solicitarea creditoarei-intimate din prezentul dosar.

Astfel, litigiul privește procedura insolvenței reglementată de dispozițiile legii speciale aplicabilă în materia insolvenței, nr. 85/2014, care cuprinde norme speciale, derogatorii de la cele de drept comun.

În cauză, recurentul susține că cererea de recurs nu a fost formulată împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel cu privire la procedura insolvenței ci pentru că aceasta a ignorat solicitarea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1798 din C. civ., solicitare invocată prin răspunsul la întâmpinare depus la 03.05.2022, în sensul că instanța de apel a omis să pronunțe încheierea prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că, la termenul din 03.10.2022, la interpelarea instanței de apel, apelanta, prin administrator, a arătat că răspunsul la întâmpinare depus la dosar la 03.05.2022 reprezintă motivele de apel, criticile pe care înțelege să le aducă sentinței de fond.

Față de aceste susțineri, instanța de apel reținând faptul că apelul nu a fost motivat, respectiv că nu s-au prezentat motive de apel nici în cadrul declarației de apel și nici în termenul ulterior legal, a constatat că apelanta este decăzută din dreptul de a mai formula motive de apel.

În replică, apelantul, prin administrator, arată că susține toate apărările făcute în întâmpinarea depusă la instanța de fond.

Drept urmare, instanța de apel, făcând aplicarea dispozițiilor art. 479 alin. (1) C. proc. civ. a procedat la verificarea legalității și temeiniciei lucrărilor dosarului de fond.

Prin urmare, cum în speță, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1798 C. civ., în dosar nefiind pronunțată o încheiere de respingere în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte arată că recurentul nu avea la îndemână calea extraordinară de atac exercitată, hotărârea judecătorească fiind supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Instanța supremă reține că principiul liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, nu poate fi considerat încălcat, întrucât acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, ceea ce nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Contrar celor susținute de recurentă, nu recursul este remediul procesual pus la îndemâna părții pentru corectarea omisiunii instanței de a se pronunța asupra unei cereri incidentale, cum este cea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a unui act normativ sau a unei norme incluse într-un atare act. Dimpotrivă, într-o asemenea situație, partea poate cere completarea hotărârii, în termenele și condițiile stipulate de art. 444 C. proc. civ.

Prin dispozițiile art. 445 C. proc. civ. se instituie obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în sensul că partea nu poate opta între a solicita completarea hotărârii sau a declara recurs. Așadar, în mod evident, partea nu are deschisă calea procedurală aleasă.

Este de necontestat faptul că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs formulată de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1416/2022 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1416/2022 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2023.