ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.08.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 831.456,35 RON, din care 626.600 RON reprezintă împrumuturi acordate acesteia în anii 2016 și 2017, iar 205.256,35 RON, dobânda legală penalizatoare calculată până la data introducerii prezentei cereri, precum și a dobânzii legale penalizatoare calculate în continuare, până la achitarea sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.

La 28.03.2022, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 20.05.2022, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, a respins proba cu interogatoriul reclamantului, proba cu martori și cea cu expertiză contabilă, solicitate de pârâtă, precum și cererea de acordare unui termen pentru dezbaterea fondului și a amânat pronunțarea la 27.05.2022.

Prin sentința civilă nr. 62/27.05.2022, Tribunalul Bistrița-Năsăud – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 626.000 RON, reprezentând împrumuturi acordate societății pârâte, dobânda legală penalizatoare aferentă, începând cu data de 01.07.2017 și până la achitarea integrală și efectivă a debitului principal, precum și suma de 21.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 20.05.2022 și a sentinței civile nr. 62/27.05.2022, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

După declararea apelului, prin încheierea din 26.07.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bistrița-Năsăud – secția a II-a Civilă, de contencios administrativ ș Fiscal a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L. și a anumit administrator judiciar provizoriu pe C.., care, prin cererea depusă la dosar la 30.08.2022, și-a însușit apelul declarat de societate prin administrator D..

Prin încheierea din 13.12.2022, instanța de apel a respins cererea de încetare a procesului în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, formulată de intimatul A., precum și cererea în probațiune privind audierea unor martori și expertiza contabilă, a admis proba cu înscrisuri și a amânat pronunțarea la 20.12.2022, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Prin decizia civilă nr. 709/20.12.2022, Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a respins apelul și a constatat existența unei creanțe în cuantum de 5.738,13 RON în favoarea intimatului A. și în sarcina debitoarei S.C. B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, din care 2.463 RON onorariu avocațial și 3.275,13 RON transport și cazare.

Împotriva încheierii din 13.12.2022 și a deciziei civile nr. 709/20.12.2022, S.C. B. S.R.L., prin administrator D. și prin administrator judiciar provizoriu C.., a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Un prim motiv de casare a deciziei recurate, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., vizează neanalizarea de către instanța de apel a unor critici formulate în calea de atac devolutivă, cu consecința nemotivării hotărârii atacate.

A arătat că, instanța de prim control judiciar a reținut o creanță a intimatului împotriva sa, decurgând dintr-un alt litigiu, deși a criticat faptul că în acel proces instanța nu a fost învestită și cu o cerere de repunere a părților în situația anterioară, precum și faptul că nu-i poate fi opusă o soluție dintr-un proces la care nu a fost parte.

A susținut că nici criticile privind scadența împrumuturilor acordate nu au fost examinate, întrucât s-a reținut a fi exigibile la 01.10.2017, deși restituirea era condiționată de disponibilitățile bănești ale societății la scadență, astfel că instanța de apel nu a observat voința concordantă a părților și scopul contractelor de creditare.

Recurenta a afirmat că, prin omisiunea curții de apel de a analiza chestiunile relevate prin memoriul său, a fost vătămată, deoarece examinarea acestora ar fi condus la admiterea căii de atac devolutive pe care a promovat-o.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs, autoarea căii de atac a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2.539 alin. (2) raportat la art. 2.517 C. civ., privind întreruperea termenului de prescripție extinctivă.

A arătat că instanța de apel a reținut greșit că cele trei cereri având ca obiect ordonanță de plată formulate de intimat au avut afect întreruptiv de prescripție, deoarece toate acestea au fost respinse, aspect care relevă aplicarea greșită a prevederilor art. 2.539 C. civ.

Recurenta a mai criticat soluția instanței de apel cu privire la obligarea sa la plata dobânzii penalizatoare, susținând că este contrară art. 2.164 alin. (2) C. civ. și art. 2 din O.G. nr. 13/2011, întrucât, prin clauzele C.2 și D.2 din contractele de creditare, părțile au prevăzut expres că împrumuturile nu sunt purtătoare de dobânzi. De aceea, instanța de apel a aplicat greșit și dispozițiile art. 1.535 alin. (1) C. civ., împotriva voinței părților, care au înțeles să încheie contracte de împrumut fără dobândă.

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 13.12.2022, autoarea căii de atac a criticat dispozițiile privind respingerea probei testimoniale și a celei cu expertiza contabilă, apreciind că nu au fost motivate în fapt și în drept, instanța de apel prezentând lapidar considerentele sale asupra acestor chestiuni, deși titulara cererii a relevat argumente privind utilitatea administrării acestor probe.

În finalul memoriului de recurs, autoarea căii de atac a arătat că încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind nemotivarea hotărârii, echivalează cu o nepronunțare asupra fondului, iar sancțiunea este nulitatea absolută, astfel că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Pe calea întâmpinării, intimatul A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 15.11.2023, S.C. B. S.R.L., prin administrator D. și prin administrator judiciar provizoriu C.., a depus cerere de renunțare la recurs.

La 16.11.2023, numitul E. a depus o cerere prin care a adus la cunoștința instanței calitatea sa de cesionar al creanței ce face obiectul litigiului, pe care a dobândit-o de la cedentul A., în temeiul contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. x/24.10.2023 de F., precum și o cerere prin care a arătat că nu se opune renunțării la judecată și că nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 22.11.2023, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză, în calitate de cesionar, a domnului E. și a pus în vederea recurentei-pârâte să facă dovada confirmării de către judecătorul-sindic, în condițiile art. 58 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 85/2014, a cererii de renunțare la recurs; actul de dispoziție a fost confirmat de judecătorul-sindic prin sentința civilă nr. 437/08.12.2023, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud – secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, depusă la dosar.

Luând în examinare cererea de renunțare la judecata recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri".

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre".

În aceste condiții, manifestarea de voință a recurentei-pârâte, în sensul renunțării la judecata recursului, are valența unei achiesări la hotărâre, reglementată de art. 463 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat.

Deși în cauză, actul de dispoziție procesuală nu a fost întocmit în formă autentică, astfel cum impune art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficiență alin. (3) al articolului menționat, constatând că intenția părții de a-și da adeziunea la hotărâre este certă și rezultă din manifestarea sa de voință, exprimată în scris.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (1) teza I, alin. (3) și alin. (4) teza I C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act că recurenta-pârâtă achiesează la decizia civilă nr. 709/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L., prin administrator D. și prin administrator judiciar provizoriu C.., la decizia civilă nr. 709/20.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2024.