ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 332/2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 10% conform mențiunilor din cuprinsul facturilor, calculate asupra debitului principal.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1350, art. 1516, art. 1530, art. 1535 și art. 1548 C. civ., art. 223, art. 411, art. 453 și art. 1081 C. proc. civ., precum și art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 137 din 23.11.2023, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/112/2023, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

La termenul din 15.04.2024 instanța a dispus amânarea cauzei pentru a se face dovada calității de reprezentant a avocatului care a semnat cererea de apel, având în vedere că societatea apelantă se află în faliment.

Prin decizia civilă nr. 219/A/2024 din 13 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, s-a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu și a fost anulat apelul declarat de reclamantă.

În esență, recurenta susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare având în vedere faptul că reprezentantul convențional al acesteia a depus documentele solicitate de instanță prin poștă electronică, însă ulterior închiderii dezbaterilor.

În justificarea întârzierii depunerii documentelor, s-a invocat faptul că avocatul recurentei a dorit să le depună în original la termenul de judecată, însă din cauza traficului și a distanței foarte mari de parcurs nu a reușit să ajungă în timp util, astfel că a luat decizia de a le transmite prin poștă electronică.

Prin întâmpinare, intimatele B și C au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, acestea au depus la dosar și note scrise.

Cauza a fost înregistrată la 11 iulie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 27 noiembrie 2024 s-a fixat termen la 13 februarie 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente:

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat formal pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără ca recurenta să dezvolte critici propriu-zise privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existența unor argumente străine de natura cauzei.

Criticile recurentei privind încălcarea dreptului la apărare nu se încadrează motivului de casare invocat prin memoriul de recurs, urmând a fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al acesteia prin admiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant și anularea apelului formulat de aceasta, în condițiile în care avocatul recurentei nu a reușit să depună documentele solicitate până la închiderea dezbaterilor, invocând traficul intens și distanța mare pe care a avut-o de parcurs până la instanța de judecată.

Principiul dreptului la apărare are o valoare constituțională, iar necesitatea promovării acestuia în practică decurge și din declarațiile și pactele adoptate de state în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Potrivit art. 13 C. proc. civ. în toate etapele procesuale părțile au dreptul să fie asistate sau reprezentate de un avocat, regula fiind aceea că părțile sunt libere să se prevaleze sau nu de acest drept. De asemenea, părțile au posibilitatea să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Verificând actele din dosarul de apel, Înalta Curte constată că la primul termen de judecată din apel, din 15 aprilie 2024, s-a prezentat administratorul statutar al apelantei-reclamante, iar instanța de prim control judiciar a invocat din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, întrucât apelul formulat de reclamanta aflată în faliment a fost semnat prin avocat, fără însă a avea mandat de la lichidatorul judiciar.

Sub acest aspect, instanța de apel a acordat termen de judecată la 13 mai 2024, fiind citată apelanta, prin avocat, cu mențiunea ca, în termen de cinci zile de la primirea citației, să facă dovada calității de reprezentant, sub sancțiunea anulării cererii.

De asemenea, se constată că la termenul din 13 mai 2024 s-a prezentat administratorul statutar al apelantei care a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare, întrucât avocatul urmează să ajungă. Ulterior cauza a mai fost strigată de două ori, fără ca avocatul apelantei să fie prezent, astfel că instanța, constatând că nu au fost depuse documentele în dovedirea calității de reprezentant, a rămas în pronunțare pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Pornind de la aspectele teoretice relevate și actele din dosarul de apel, Înalta Curte constată că reclamantei i-a fost respectat pe deplin dreptul la apărare în soluționarea apelului, întrucât, pe de o parte, aceasta a beneficiat de asistență juridică calificată, iar, pe de altă parte, atât aceasta cât și avocatul au avut posibilitatea să facă apărări în ceea ce privește solicitarea instanței sau să se conformeze obligației stabilite în sarcina acestora și să depună mandatul de reprezentare al apărătorului confirmat de lichidatorul judiciar până la termenul de judecată acordat în acest sens.

Mai mult, la termenul din 13 mai 2024, la solicitarea administratorului statutar al apelantei, instanța de apel a lăsat cauza la sfârșitul ședinței pentru ca avocatul apelantei-reclamante să ajungă la ședința de judecată pentru a depune documentele solicitate, deși a avut suficient timp între termenele de judecată pentru a le depune.

În ceea ce privește documentele trimise prin poștă electronică de avocatul apelantei după închiderea dezbaterilor, instanța supremă constată că în mod just instanța de apel nu le-a luat în considerare potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (3) C. proc. civ.

Celelalte critici privind traficul intens și distanța mare pe care avocatul apelantei-reclamante a avut-o de parcurs în justificarea sosirii după soluționarea cauzei nu pot fi primite, întrucât vizează aspecte netemeinicie care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în calea de atac a apelului nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.

Pentru toate considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D împotriva deciziei civile nr. 219/A/2024 din 13 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta A S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D împotriva deciziei civile nr. 219/A/2024 din 13 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2025.