ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 641/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., s-a solicitat rezoluțiunea contractului de licență sotfware confirmat sub nr. x din 03.06.2015, repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 299.673,72 RON reprezentând plata avansului, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la plata debitului și rezoluțiunea contractului de service mentenanță, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 321/C/6 mai 2020 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă excepția prescripției invocată de pârâtă. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și a fost obligată reclamanta să achite pârâtei cheltuieli de judecată de 5.593 RON onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. și apel incident pârâta B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe și împotriva încheierii de ședință din 20 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2019.

La termenul de judecată din 13 martie 2023, față de susținerile apelantei reclamante, Curtea de Apel Brașov a luat act de faptul că nu se mai insistă în administrarea probei cu expertiză, având în vedere imposibilitatea efectuării acestei lucrări, și, constatând că nu mai sunt alte cereri formulate, și incidente de soluționat, în temeiul art. 392 C. proc. civ., a declarat deschise dezbaterile și a acordat cuvântul asupra apelului principal și a apelului incident. A fost amânată pronunțarea în cauză prin încheierea de la acea dată.

Prin decizia civilă nr. 649/AP din 10 aprilie 2023 Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul formulat de către apelanta A. S.R.L. împotriva încheierilor de ședință din 2 decembrie 2019, 24 februarie 2020, 2 martie 2020 și a sentinței civile nr. 321/C/6 mai 2020 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2019. A respins apelul incident declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 20 decembrie 2019 și a sentinței civile nr. 321/C/6 mai 2020 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2019 și a respins cererea apelantei A. privind obligarea intimatei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva considerentelor deciziei civile nr. 649/AP din 10 aprilie 2023, precum și a încheierii de ședință din 13 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată formulată. Cu cheltuieli de judecată.

Recurenta reclamantă a reiterat situația de fapt și întreg parcursul procesual al cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, raportat la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că în considerentele hotărârii nu au fost reținute apărările formulate, fiind încălcate astfel prevederile art. 425 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

A arătat recurenta că instanța de apel a reținut, în mod eronat, că nu ar fi indicat pretinsa obligație încălcată, însă, prin motivele de apel a criticat considerentele instanței de fond, care a apreciat că nu se pot decela motivele rezoluțiunii, motiv pentru care le-a reluat exhaustiv.

Tot astfel, a arătat recurenta că încheierile interlocutorii, care au fost atacate odată cu fondul, au fost lacunar motivate, instanța de apel nemotivând apelul declarat împotriva considerentelor.

Instanța a reținut că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă punerea în funcțiune a programului software și existența unui plan de implementare din care rezultă că programul a fost integrat în totalitate, însă, susține recurenta, la dosarul cauzei nu se pot identifica aceste înscrisuri, apreciind aceste constatări ale instanței ca fiind foarte grave.

S-a mai arătat că la pag. 10, paragraful 8, susținerile cu privire la faptul că s-au încălcat condițiile economice de optimizare ale programului nu au fost justificate de nicio probă și s-a reținut că deși softul B. a generat consumuri mari de sticlă, nu este de natură a demonstra neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

În continuare, recurenta a invocat faptul că în cuprinsul deciziei sunt redate texte de lege incidente, tipurile de rezoluțiune, explicitarea rezoluțiunii unilaterale, care nu a fost invocată în speță, această motivare generică nereprezentând o motivare în sensul exigențelor stabilite în practica în materie.

În concluzie, recurenta a arătat că textul de lege indicat ca motiv de recurs are în vedere stabilirea considerentelor hotărârii, a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, analizarea excepțiilor invocate și punctul de vedere al instanței față de argumentele relevante, cât și raționamentul logico-juridic care a condus instanța la concluzia finală. Respingerea nefondată și nemotivată a susținerilor părților echivalează cu respingerea dreptului la apărare al părților, consacrat de legislația internă și internațională.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ., art. 1566 și art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ.

Recurenta a redat prevederile art. 397 C. proc. civ., arătând că în ipoteza contractelor sinalagmatice, care nasc obligații reciproce în sarcina ambelor părți, fiecare parte asumându-și obligații, în considerarea obligațiilor celeilalte părți, noțiunea de cauză, constituie un aspect esențial în interpretarea voinței comune a părților asupra aspectelor pe care le ridică executarea contractului.

Stabilirea oricărui tip de neexecutare a obligațiilor contractuale implică operațiunea logică de determinare a conținutului contractului, de calificare juridică a clauzelor inserate, operațiune care impune aplicarea regulilor de interpretare a convențiilor.

În prezenta cauză, prin convenția încheiată părțile au stipulat și au reglementat clar și în detaliu obiectul contractului, termenii și condițiile derulării raporturilor comerciale stabilite.

A precizat recurenta că doar prin interpretarea unitară a clauzelor convenției se poate stabili executarea sau neexecutarea obligațiilor asumate, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, nefiind stabilită nici obligația contractuală încălcată.

A reiterat recurenta că debitorul obligației nu a putut prezenta un proces-verbal de recepție parțială sau totală a obiectului contractului, din care să rezulte instalarea.

Astfel, recurenta a solicitat să se observe că în speță nu s-a pus problema unei declarații de reziliere unilaterală, iar motivele de rezoluțiune judecătorească nu au fost analizate, cu motivarea că nu ar fi indicat pretinsa obligație contractuală care nu ar fi fost îndeplinită.

Referitor la exercitarea căii de atac împotriva încheierii de ședință din 13 martie 2023, recurenta a arătat că prin această încheiere, deși s-a reținut faptul că există imposibilitatea administrării acestei probe, s-a constatat că susținerile în sensul că ar fi încălcate condițiile economice de optimizare ale programului nu au fost justificate cu nicio altă probă, situație ce nu corespunde adevărului, deoarece există celelalte probe administrate și totodată, și recunoașterea părții adverse. De asemenea, toate chestiunile legate de optimizarea tăierii sticlei nu au fost analizate în niciun mod, lipsind motivarea și sub acest aspect.

Pentru toate motivele invocate a solicitat admiterea recursului.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata pârâtă B. S.R.L., prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal motivele de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Este de amintit că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și restabilirea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Împrejurarea că se indică anumite dispoziții (art. 13, art. 22, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 1549, art. 1516 C. civ. etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Și atunci când recurenta susține că motivarea deciziei recurate este lacunară, în realitate acesta impută instanței tot greșita stabilire a situației de fapt, aducând în discuție chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale pricinii, a căror apreciere intră în atribuția instanțelor devolutive.

Instanța supremă reține că recurenta s-a prevalat de o pretinsă încălcarea a dreptului la apărare în raport cu prevederile art. 6 alin. (1) CEDO, însă se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

De altfel, susținerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, iar în lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanța de recurs nu se poate substitui părții, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanței de apel.

Totodată, se constată că prin argumentele expuse de recurentă în susținerea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 13 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia, astfel cum s-a arătat, se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt (questio facti) ale cauzei.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează numai la situația de fapt ori la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 649/AP din 10 aprilie 2023, precum și a încheierii de ședință din 13 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 649/AP din 10 aprilie 2023, precum și a încheierii de ședință din 13 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.