ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 620/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 620/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, la data de 20.12.2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: în principal, în temeiul art. 1552 C. civ., constatarea intervenirii rezoluțiunii Contractulului nr. x/31.10.2016, încheiat între reclamantă, în calitate de client și pârâta, în calitate de executant, ca urmare a emiterii notificării nr. x/05.11.2017 de către reclamantă; ca urmare a admiterii primului capăt de cerere privind rezoluțiunea unilaterală, în temeiul art. 1554 și art. 1635 C. civ., repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de bani ce a fost achitată de reclamantă în baza contractului anterior menționat și care a fost rezoluționat din cauza neîndeplinirii obligațiilor de către pârâtă, respectiv obligarea la plata sumei de 426.227,99 RON, defalcată, după cum urmează: a) suma de 388.323,84 RON reprezintă contravaloarea licențelor C.; b) suma de 37.904,15 RON reprezintă contravaloarea implementării modulului D.; - în subsidiar, în măsura în care instanța va considera că nu a intervenit rezoluțiunea unilaterală, - în temeiul art. 1549 C. civ., rezoluțiunea contractului și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 426.227,99 RON ca urmare a repunerii părților în situați anterioară.

Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2161/12.08.2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2019, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a stabilit onorariul definitiv în beneficiul expertului judiciar desemnat în cauză, domnul E., la suma de 3.900 RON, și a obligat reclamanta să plătească expertului diferența de onorariu în valoare de 1.900 de RON. De asemenea, a luat act de solicitarea cheltuielilor de judecată de către pârâtă pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr. x/2019.

Aspecte procedurale în apel:

Prin încheierea civilă nr. 19A/30.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a ivilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, instanța a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea uneia dintre secțiile specializate în litigii cu profesioniști, respectiv secția a V-a Civilă sau secția a VI-a Civilă din cadrul Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 31.05.2023, sub nr. x/2023.

Soluția instanței de apel. Hotărârea recurată

Prin decizia civilă nr. 1210/A/2023, din 14 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta- reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2161/12.08.2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata- pârâtă B. S.A., ca nefondat.

CALEA DE ATAC EXERCITATĂ

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, casarea în tot a deciziei recurate.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a relevat o succintă prezentare a situației de fapt în cauză și, în motivarea în drept a recursului, a invocat, în esență, următoarele motive:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, arată că normele de procedură încălcate sunt următoarele: art. 9, art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii sale privind constatarea rczoluțiunii unilaterale în temeiul art. 1552 C. civ.

Susține că instanța de apel analizează toată argumentația sa prin raportare la dispozițiile art. 1516 C. civ., iar întreaga motivare a instanței are în centru analiza existenței sau nu a unei culpe contractuale, analiză care nu se impunea a fi făcută în situația în care s-ar fi analizat și primul capăt principal de cerere, respectiv rezoluțiunea unilaterală așa cum a fost invocată de către recurentă.

Practic, consideră că instanța de apel nu a analizat deloc intervenirea rezoluțiunii unilaterale așa cum a fost investită de către reclamantă, ca si capăt principal de cerere ci, analizând culpa contractuală, în baza art. 1516 din C. civ., a soluționat doar capătul solicitat în subsidiar.

În măsura în care se va aprecia faptul că instanța s-a pronunțat și în ceea ce privește intervenirea rezolutiunii unilaterale, recurenta- reclamantă consideră incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv nemotivarea soluției adoptate, în acest sens, solicitând a se observa faptul că nu a analizat și motivat de ce au fost luate în seamă condițiile prevăzute de art. 1552 C. civ., respectiv condițiile rezolutiunii unilaterale.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta- reclamantă arată că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1552, art. 1266, art. 1270 si art. 1516 C. civ.

Circumscris motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează condițiile rezoluțiunii unilaterale a contractului, întrucât, deși s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor (existența unei întârzieri, existența unei puneri în întârziere și existența declarației de rezoluțiune) instanța de apel a procedat la analizarea existenței sau nu a unei culpe contractuale.

Astfel, arată că mecanismul rezoluțiunii unilaterale ('art. 1552 C. civ.) este supus controlului judiciar, numai la cererea debitorului care contestă validitatea declarației de rezolutiune, din perspectiva neîndeplinirii condițiilor rezoluțiunii, demers care nu a fost îndeplinit în cauză de pârâta intimată, în forma procedurală a unei cereri reconvenționale, în continuare, fiind făcute vaste considerații teoretice ale instituției și ample referiri la probatorii și cele convenite contractual între părți.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 16 noiembrie 2023, sub nr. x/2023.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 22.12.2023, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 20 decembrie 2019, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 29 ianuarie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

Subsumat primului motiv de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., recurenta- reclamantă susține că instanța de apel a nesocotit obligația impusă de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., de a se pronunța asupra a tot ceea ce i-au cerut părțile (ofensiv sau defensiv), fără să poată depăși limitele învestirii și anume, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii sale privind constatarea rezoluțiunii unilaterale.

Practic, consideră că instanța de apel nu a analizat deloc intervenirea rezoluțiunii unilaterale, așa cum a fost învestită de către recurenta- reclamantă, ca și capăt principal de cerere, ci, analizând culpa contractuală, în baza art. 1516 din C. civ., a soluționat doar capătul solicitat în subsidiar de către acesta.

Verificând criticile recurentei, Înalta Curte constată că, într-adevăr, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. prevede că "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.".

În același timp, conform art. 14 alin. (4) și (5) din același Cod, "părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu . . . . . . . . . .Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.", iar art. 9 alin. (2) din Cod dispune că:

"Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Aplicând aceste considerații teoretice speței de față, Înalta Curte constată că reclamanta și-a întemeiat în drept capătul de cerere privind intervenirea rezoluțiunii unilaterale pe dispozițiile art. 1552 C. civ., însă, contrar susținerilor sale, aceste prevederi au fost examinate de către instanța de apel, iar atunci când a analizat condițiile rezoluțiunii, împrejurarea că a constatat că nu este îndeplinită cea referitoare la culpă, nu înseamnă că instanța nu a analizat condițiile prevăzute de acest text.

Rezoluțiunea unilaterală operează în aceleași condiții, ca și cea judiciară, din perspectiva culpei.

Relevante în acest sens sunt și următoarele pasaje din cuprinsul deciziei recurate: Conform art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ., atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin, [...] să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative.

Din aceste dispoziții legale reiese că una dintre condițiile pentru a se putea rezoluționa un contract este culpa cocontractantului. Or, după cum s-a argumentat, în prezenta cauză nu a fost dovedită culpa contractuală a intimatei-pârâte.

Rezultă așadar, contrar susținerilor recurentei- reclamante, că nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 22 alin. (6) și art. 9 din C. proc. civ., ori ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. nefiind întemeiat.

În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de pct. 6 al alin. (1) art. 488 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere, printre altele, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Prealabil, trebuie arătat faptul că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a răspunde fiecărei critici sau apărări formulate și nu de a răspunde în detaliu tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care au învestit instanța.

Prin urmare, judecătorul trebuie să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că instanța nu își însușește punctul de vedere al părții cu privire la interpretarea unor dispoziții legale sau analiza unor condiții prevăzute de acestea, nu echivalează cu nemotivarea, ci poate fi, eventual, analizată din perspectiva interpretării greșite a legii, în limitele controlului de legalitate pe care instanța de recurs este îndreptățită să îl efectueze.

În cauza de față, subsumat motivului de recurs prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică omisiunea instanței de apel de a analiza și a motiva de ce au fost luate în seamă condițiile prevăzute de art. 1552 C. civ., respectiv condițiile rezoluțiunii unilaterale.

Susținerea reclamantei este contrazisă, însă, de considerentele deciziei recurate, care cuprind analiza criticilor și apărărilor părților întemeiate pe culpa pârâtei pentru intervenirea rezoluțiunii unilaterale, cu referiri situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Concluzia instanței de apel, în sensul inexistenței culpei intimatei- pârâte B. S.A. nu a fost așadar arbitrară, ci argumentată pe baza împrejurărilor de fapt verificate în concret în speță și prin raportare la dispozițiile legale, toate aceste aspecte fiind consemnate la paginile 8 - 11 din decizie.

În fine, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenta- reclamantă a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale, anume: art. 1552, art. 1266, art. 1270 și art. 1516 C. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază faptul că, ținând seama de prevederile alin. (3) al art. 483 din Cod, potrivit cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, acele critici ale reclamantei care privesc starea de fapt sau reevaluarea unor probe nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, și nu de temeinicie, ale hotărârii atacate.

Criticile recurentei nu sunt întemeiate.

Pentru a se putea dispune rezoluțiunea, fie că este vorba de rezoluține judiciară, fie că este vorba de cea extrajudiciară, trebuie să fie îndeplinite condițiile legale specifice, nefiind suficientă o simplă manifestare de "opțiune" în acest sens din partea creditorului obligației pretins neexecutate.

Potrivit dispozițiilor art. 1516 alin. (2) C. civ., creditorul obligației contractuale neexecutate are într-adevăr un drept de opțiune, putând să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; să obțină rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative sau să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

De asemenea, în cauză, în temeiul prevederilor contractuale, recurenta reclamantă și-a manifestat opțiunea în sensul rezoluțiunii contractului încheiat între părți, comunicând intimatei pârâte o notificare în acest sens, opțiunea astfel manifestată fiind făcută potrivit dispozițiilor art. 1552 C. civ.

Aceste prevederi legale reglementează rezoluțiunea unilaterală, respectiv faptul că rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Față de dispozițiile art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ. însă, pentru a fi cerută, trebuie să existe o neexecutare culpabilă a obligațiilor intimate- pârâte, aceasta fiind o condiție esențială a rezoluțiunii/rezilierii.

Înalta Curte subliniază faptul că rezoluțiunea/rezilierea unilaterală produce efecte numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile legale, inclusiv cele prevăzute de art. 1516 alin. (2) C. civ. În caz contrar, notificarea de reziliere nu produce efecte, cu consecința menținerii contractului încheiat între părți.

În speță, așa cum corect și legal a verificat și instanța de apel, în niciun caz nu s-ar putea susține că notificarea unilaterală de rezoluțiune ar avea oricum, ca efect, rezoluțiunea contractului, chiar și în lipsa îndeplinirii condiției existenței unei culpe a neexecutării din partea debitorului, o asemenea interpretare fiind contrară dispozițiilor art. 1516 C. civ., deja evocate, de natură să ducă la o confuzie nepermisă între rezoluțiunea unilaterală și denunțarea unilaterală a contractului.

Așadar, declarația de rezoluțiune poate să fie ineficace fie pentru că nu au fost îndeplinite condițiile necesare pentru nașterea dreptului de a emite o asemenea declarație, fie pentru că nu au fost îndeplinite condițiile de fond și formă, legale sau contractuale, pentru emiterea declarației ca act juridic unilateral.

În consecință, indiferent dacă rezoluțiunea operează pe cale judiciară sau extrajudiciară, este obligatorie îndeplinirea condiției existenței unei neexecutări culpabile.

Drept urmare, în cazul în care această condiție nu este îndeplinită, cum este cazul în speță, rezoluțiunea nu operează, criticile recurentei- reclamante fiind total nefondate.

În mod evident, verificarea modalității în care a avut loc aplicarea normelor de drept material incidente în speță de către instanța de apel, nu poate avea loc în afara cadrului procesual fixat prin însăși cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte arată că nu se poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a unor prevederi legale care erau aplicabile raportului litigios dintre părți.

Din examinarea criticilor formulate în susținerea acestui motiv de recurs, se reține că recurenta- reclamantă omite caracterul cumulativ al condițiilor prevăzute de lege pentru a putea fi constatată, în mod valid, rezoluțiunea unui contract, chiar și unilaterală, precum și caracterul esențial al condiției privind neexecutarea fără justificare a obligației din partea debitorului.

Rezoluțiunea unilaterală operează în aceleași condiții, ca și cea judiciară, din perspectiva culpei.

Or, instanța de control judiciar a procedat la analiza legalității deciziei din apel prin raportare la aplicarea și interpretarea normelor de drept material incidente în cauză, stabilind că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu sunt întemeiate.

Astfel, contrar susținerilor recurentei- reclamante, instanța de apel în mod legal a constatat faptul că, în cauză, nu se reține culpa intimatei- pârâte în neexecutarea unor obligații contractuale esențiale spre a îndreptăți partea cocontractantă (recurenta- reclamantă) la rezoluțiunea unilaterală a contractului, deci, că nu este îndeplinită o condiție stipulată de lege, din această perspectivă, prevederile pretins a fi încălcate de către instanță, fiind corect și legal aplicate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de toate cele anterior expuse, reținând netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1210/A/2023 din 14 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2024.