ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 598/2024

Ședința publică din data de 20 martie 2024

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de gestiune, cuprinsă în art. 2.1.1. lit. a) din contractul de credit nr. x din 13 ianuarie 2009 și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul acestei clauze abuzive, la plata diferenței nominale rezultată din actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume și dobânzii legate aferente acestor sume, precum și încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind dobânda prevăzută la art. 2.2.3. din contract și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul acestei clauze abuzive, la plata diferenței nominale rezultată din actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume și dobânzii legate aferente acestor sume, precum și încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale privind dreptul de a modifica rata anuală a dobânzii, respectiv a nivelului dobânzii de bază în funcție de care variază rata anuală a dobânzii, cuprinse în art. 2.2.6 și 2.2.7 din contract și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul acestei clauze abuzive, la plata diferenței nominale rezultată din actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume și dobânzii legate aferente acestor sume, precum și încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei și/sau a actului prin care banca, începând cu 21 iunie 2010, a aplicat o marjă fixă de 5,09 p.p. în algoritmul de calcul raportat la ROBOR al dobânzii variabile și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă calculate prin aplicarea acestei marje fixe, la plata diferenței nominale rezultată din actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume și a dobânzii legale aferente acestor sume, precum și încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate că procentul de dobândă fixă a fost stabilit prin acordul părților doar pentru primele 12 luni, iar efectele sale au încetat după trecerea acestui termen; să se constate că urmare a încetării efectelor clauzei de dobândă fixă și a faptului că toate clauzele și actele prin care s-a stabilit dobânda variabilă sunt abuzive, contractul de credit a rămas fără dobândă, acestuia urmând a i se aplica dobânda legală standard prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011; în subsidiar, instanța, în acord și cu dispozițiile hotărârii din Cauza C-269/19, să dispună obligarea băncii la calculul dobânzii pe viitor prin adăugarea la ROBOR a unui procent al marjei fixe de 2,05 p.p., așa cum a fost negociat la încheierea contractului; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind dobânda penalizatoare/majorată, cuprinse în art. 2.2.13 din contract, cu consecința obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale aferente acestor sume, precum și încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de rambursare anticipată, cuprins în art. 2.1.1. lit. c) din contract, cu consecința obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale aferente acestor sume, precum și încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de rescadențare/reeșalonare, cuprins în art. 2.1.1. lit. d) din contract, cu consecința obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale aferente acestor sume, precum și încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul pentru prestarea unor servicii suplimentare, cuprins la art. 2.1.3. din contract, cu consecința obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale aferente acestor sume, precum și încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Prin sentința civilă nr. 870 din 14 iulie 2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1.1 lit. a) din contractul de credit, în ceea ce privește comisionul de gestiune și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de gestiune, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestor sume de la data reținerii și până la restituirea efectivă și integrală. A constatat că art. 2.2.3 din contractul de credit privind dobânda, în ceea ce privește "aceasta se stabilește de către Bancă având în vedere costul fondurilor, cheltuielile aferente atragerii acestora, condițiile dominante ale pieței, circumstanțele politicii Băncii și un profit, elemente în funcție de care PR se poate modifica pe parcursul derulării creditului PR poate varia pe parcursul derulării creditului, fără a depăși cu mai mult de 7 p.p. nivelul dobânzii ROBOR 12 M variabilă în prima zi a fiecărui trimestru din an", și art. 2.2.6 și 2.2.7, reprezintă clauze abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă, precum și a oricărei alte clauze care permite Băncii să modifice unilateral cuantumul dobânzii. A obligat pârâta la asigurarea transparenței prevederilor contractuale, în sensul precizării și definirii elementelor componente ale dobânzii și a cuantumului acestora, începând cu data de 13 ianuarie 2010, respectiv marja fixă de 2,05 p.p + Robor 12M. A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele achitate în plus începând cu 13 ianuarie 2010, peste suma datorată prin aplicarea formulei de calcul marja fixă de 2,05 p.p + Robor 12M, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă a sumelor. A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.2.13 din contractul de credit în ceea ce privește dobânda penalizatoare și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de dobândă penalizatoare, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestor sume de la data reținerii și până la restituirea efectivă și integrală. A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1.1 lit. c) din contractul de credit în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de rambursare anticipată, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestor sume de la data reținerii și până la restituirea efectivă și integrală. A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1.1 lit. d) din contractul de credit, în ceea ce privește comisionul de rescadențare/reeșalonare și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de rescadențare/reeșalonare, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data reținerii și până la restituirea efectivă și integrală. A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1.3 din contractul de credit în ceea ce privește comisionul pentru prestarea unor servicii suplimentare și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de pentru prestarea unor servicii suplimentare, actualizate cu rata inflației, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestor sume de la data reținerii și până la restituirea efectivă și integrală. A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri pârâta B. S.A. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 84/2023 din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 2.1.1 lit. a) - privind comisionul de gestiune și art. 2.2.13 - privind dobânda penalizatoare din contractul de credit. A respins cererea de obligare a pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor percepute cu titlul de comision de gestiune (administrare) și dobândă penalizatoare. A obligat pârâta, urmare constatării caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.2.3, art. 2.2.6 și art. 2.2.7 din contractul de credit, la restituirea către reclamant a sumelor percepute cu titlul de dobândă ce depășesc dobânda fixă aferentă primului an de creditare, de 11 % pe an, în perioada 13 ianuarie 2010 - 21 iunie 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației. A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă sumelor percepute în baza clauzelor prevăzute la art. 2.2.3, art. 2.2.6 și art. 2.2.7 din contractul de credit, calculată începând cu data încasării fiecărei sume și până la data plății efective. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței civile apelate. A fost obligat reclamantul A. la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 6.448 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 1952 din 5 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant.

Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2023, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1952 din 5 octombrie 2023.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Contestatorul susține că instanța de recurs nu a sesizat faptul că, pe lângă solicitările de a anula clauzele cu caracter abuziv, a învestit instanța și cu soluționarea unor capete de cerere întemeiate pe dreptul comun, respectiv cele referitoare la aplicarea marjei fixe de 5,09 pp, obligarea pârâtei la restituirea sumelor și la plata dobânzii legale, și la încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor, referitor la constatarea stabilirii procentului de dobândă fixă numai pentru primele 12 luni și la obligarea băncii, conform Cauzei C-269/19, la calculul dobânzii pe viitor prin adăugarea la ROBOR a marjei fixe de 2,05 pp, negociat la încheierea contractului. Arată că a solicitat constatarea nulității absolute a acestor clauze pentru lipsa totală a consimțământului său, motiv pentru care apreciază că o parte din petitul acțiunii nu se circumscrie normelor din materia protecției consumatorilor. Menționează că în motivele de recurs a invocat și acest aspect. Consideră că soluția de respingere ca inadmisibil a recursului, întemeiată pe prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., este rezultatul unei erori materiale, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din același cod. Arată că, față de dispozițiile art. 460 C. proc. civ., întreaga hotărâre este supusă recursului.

Autorul căii de atac susține că instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. deși, în opinia sa, clauzele a căror nulitate a solicitat-o se subsumau dreptului comun, și nu protecției consumatorilor.

Contestatorul a indicat în cerere dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, iar în subsidiar a solicitat respingerea contestației în anulare.

Contestatorul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Înalta Curte arată că prin eroare materială, în înțelesul texului de lege citat mai sus, se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs. În noțiunea juridică de eroare materială se includ greșelile de procedură constând în confundarea unor elemente importante, care au influențat decisiv hotărârea pronunțată în cauză. Așadar, acest motiv vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Instanța de recurs a constatat că, în cauză, reclamantul a dedus judecății o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, constatarea caracterului abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a unor clauze contractuale cuprinse în contractul de credit. A mai constatat că litigiul pendinte este în materia protecției consumatorilor și că data sesizării instanței (12 februarie 2021) este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 1 ianuarie 2019.

Astfel, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. În raport de acest text de lege, în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Instanța de recurs a reținut că prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare anterior înregistrării cererii deduse judecății, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele pronunțate în materia protecției consumatorilor.

Înalta Curte mai reține că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, prevederi legale pe care tribunalul le-a avut în vedere atunci când a admis în parte cererea de chemare în judecată. Contestatorul nu a atacat cu apel soluția instanței de fond.

Nici prin cererea de completare a dispozitivului pe care contestatorul a formulat-o în stadiul procesual al fondului și prin care acesta a invocat neanalizarea de către tribunal, și ulterior de către curtea de apel, a unor capete de cerere la care face referire și în contestația în anulare, acesta nu invocă un alt temei legal. Este de menționat că cererea de completare a fost soluționată în mod definitiv de către curtea de apel prin respingerea apelului.

Reiese, astfel, că soluția pronunțată de instanța de recurs nu este consecința unei erori materiale, ci a aplicării dispozițiilor legale incidente în cauză, raportat la obiectul litigiului și la temeiul juridic indicat de autorul demersului juridic.

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe calea contestației în anulare poate fi invocată omisiunea instanței de a se pronunța asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare. Din perspectiva acestui text de lege, contestatorul susține că instanța de recurs nu a cercetat motivele de recurs referitoare la lipsa consimțământului său în ceea ce privește includerea marjei fixe în calculul dobânzii variabile și la constatarea faptului că dobânda fixă a fost valabilă numai pentru primele 12 luni de contract.

Înalta Curte arată că instanța de recurs a analizat cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității, iar soluția de respingere a recursului ca inadmisibil întrucât respectiva cale de atac fusese suprimată de legiuitor a făcut inutilă cercetarea pe fond a criticilor din memoriul de recurs. În recurs, judecătorii sunt datori a examina numai motivele și criticile care se subsumează exigențelor legale, iar nu și a motivelor inadmisibile invocate de părți, care oricum nu pot primi o examinare din partea instanței de control judiciar.

Astfel, neanalizarea argumentelor din memoriul de recurs formulat de contestator nu echivalează cu omisiunea instanței de a cerceta motivele de casare și nu justifică retractarea deciziei atacate cu contestație în anulare.

Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1952 din 5 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1952 din 5 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2024.