ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 9 aprilie 2024
Analizând actele dosarului și decizia atacată, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 18.02.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit nr. x/08.12.2008 încheiat cu pârâta, privind comisionul de gestiune, prevăzut la pct. 7 lit. a), dobânda variabilă, prevăzută la pct. 8 și 9, dreptul băncii de a modifica rata anuală a dobânzii, prevăzută la pct. 8 alin. (2) și (3) și de a aplica, începând cu 21.06.2010, o marjă fixă de 5,09 p.p. în algoritmul de calcul raportat la ROBOR al dobânzii variabile; a mai solicitat ca instanța să constante că procentul de dobândă fixă a fost stabilit prin acordul părților doar pentru primele 12 luni, iar efectele sale au încetat după trecerea acestui termen, aplicabilitatea dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, nulitatea absolută a clauzelor contractuale privind dobânda penalizatoare/majorată, prevăzută la pct. 21, comisionul de rambursare anticipată, prevăzut la pct. 7 lit. c) și comisionul de rescadențare/reeșalonare, prevăzut la pct. 7 lit. d), comisionul pentru prestarea unor servicii suplimentare, respectiv dreptul băncii de a majora nivelul comisioanelor, prevăzute în art. 7, încetarea efectelor clauzelor abuzive pentru viitor și să oblige pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, actualizate cu rata inflației, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Prin sentința civilă nr. 685 din 31.05.2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.
Apelul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 64/2023 din 08.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 2674 pronunțată la 13 decembrie 2023, a respins ca inadmisibil recursul.
Reclamantul A. a formulat contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.
În susținerea motivului de anulare întemeiat pe dispozițile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. contestatorul a arătat, în esență, că instanța de recurs a fost în eroare cu privire la capetele de cerere ale acțiunii și nu a observat că, pe lângă petitele de cerere ce vizau clauzele abuzive formulate în virtutea calității de consumator, instanța a mai fost învestită și cu cereri întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, pentru constatarea nulității absolute față de lipsa consimțământului (capătul 4), respectiv acțiune în constatare (petitul 5) sau acțiune pentru obligația de a face (capătul 6.b din cerere).
Astfel, dat fiind caracterul complex al acțiunii, instanța de recurs s-a aflat într-o eroare materială și a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., reținând că recursul a vizat o hotărâre pronunțată într-o cauză în materia protecției consumatorilor.
Subsumat motivului de anulare prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., s-a susținut că, instanța de control judiciar, respingând recursul ca inadmisibil, nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs ce vizau capetele de cerere 4, 5 și 6.b) din acțiunea introductivă și care au fost întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., deși nu erau cereri în materia protecției consumatorului, ci au fost întemeiate pe dispozițiile dreptului comun.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 28 februarie 2024.
Prin întâmpinarea înregistrată la 21 martie 2024 intimata B. S.A. a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.
Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor contestației în anulare formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:
Contestația în anulare nu reprezintă o cale de atac ordinară prin care legiuitorul să fi permis părților să solicite reanalizarea unei cauze, soluționate printr-o decizie definitivă, ci este o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă doar în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.
Prin contestația formulată s-a solicitat anularea deciziei pronunțate în recurs pentru motivele prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ. potrivit cărora:
"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
(...)
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;"
Motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. presupune ca dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei erori materiale.
Acest motiv de contestație în anulare vizează erorile materiale evidente făcute de instanța de recurs, în legătură cu aspecte formale ale recursului și care au avut drept consecință soluționarea greșită a acestei căi extraordinare de atac.
Prin urmare, sunt erori materiale în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greșelile materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante și care existau la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate.
Acest motiv de anulare nu poate viza aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale, astfel de chestiuni putându-se circumscrie, eventual, unor greșeli de judecată, care nu pot fi subsumate noțiunii de eroare materială, specifică contestației în anulare, evitându-se astfel transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac.
Este de subliniat și că, pe calea contestației în anulare poate fi invocată numai o eroare materială esențială, care să fi determinat pronunțarea unei soluții greșite.
În cauză, erorile materiale indicate de contestator ca fiind săvârșite de instanța de recurs constau în faptul că aceasta, dat fiind caracterul complex al acțiunii, nu a observat că, pe lângă petitele de cerere ce vizau clauzele abuzive formulate în virtutea calității de consumator, instanța a mai fost învestită și cu cereri întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, respectiv capetele 4, 5 și 6.b) din acțiune.
Înalta Curte constată că, în realitate, pretinsele erori materiale vizează calea de atac a recursului respins ca inadmisibil și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Argumentele contestatorului nu pot fi reținute, din decizia atacată reieșind că instanța de recurs a constatat că litigiul dedus judecății este unul născut în materia protecției consumatorilor, în condițiile în care solicitările reclamantului au decurs dintr-un contract de credit, hotărârile pronunțate în această materie nefiind susceptibile de exercițiul căii de atac a recursului, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în raport cu data sesizării instanței de judecată -18.02.2021.
Prin urmare, aspectele invocate de contestator nu sunt erori materiale, ci pretinse greșeli de judecată, ce nu pot fi circumscrise motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
În egală măsură nici motivul de contestație în anulare prevăzut la pct. 3 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținut.
Din dispozițiile legale evocate rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unuia dintre motivele recursului și, prin urmare, doar nepronunțarea asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.
În cauză, contestatorul a susținut că instanța supremă a omis să se pronunțe asupra motivelor de recurs ce vizau capetele de cerere 4, 5 și 6.b) din acțiunea introductivă, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun.
Având în vedere considerentele anterior arătate, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută vreo omisiune a instanței de recurs, în sensul prevăzut de legiuitor prin acest motiv de contestație în anulare, întrucât această cale extraordinară de atac nu poate viza soluția de respingere ca inadmisibil a recursului, adică însăși temeiul legal al exercitării căii de atac, o astfel de posibilitate nefiind prevăzută de dispozițiile art. 503 C. proc. civ.
Reiese, așadar că, dat fiind caracterul unitar al căii extraordinare de atac, soluția pronunțată de instanța de recurs nu este consecința unei erori materiale sau a unei omisiuni, ci a aplicării dispozițiilor legale incidente în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2674 din 13 decembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2674 din 13 decembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2024.