ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 568/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

La data de 21 ianuarie 2021 reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat încuviințarea probei cu expertiza evaluatorie în domeniul construcțiilor în ceea ce privește primul capăt de cerere. De asemenea, a înțeles să majoreze pretențiile cu suma de 24.434 euro - capatul v de cerere, constând în contravaloarea activului C1 agreată de părți.

La data de 21 martie 2022 reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a înțeles să majoreze pretențiile aferente capetelor de cerere (ii) și (iv) cu sumele de 47.000 euro și 8.362 euro.

Prin sentința civilă nr. 1962 din 12 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și precizată.

A fost obligată pârâta la plata sumei în cuantum de 24.434 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plata plății, reprezentând contravaloarea activului C1, a penalităților de întârziere în cuantum de 39.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plata plății, pentru intervalul 24.02.2021-21.03.2022, a sumei de 29.808 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plata plății, reprezentând cuantumul chiriei pentru perioada 31.12.2017-30.09.2018, precum și a sumei de 32.796 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plata plății, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse de reclamantă imobilului C1, aflat în proprietatea pârâtei.

A fost respins capătul cinci de cerere, ca neîntemeiat.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1.500 RON, constând în onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 5 septembrie 2022 Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A. S.R.L.

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 1962 din 12 iulie 2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei în cuantum de 24.434 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plata plății, reprezentând daune-interese, constând în contravaloarea activului C1, iar nu că pârâta va fi obligată la plata sumei în cuantum de 24.434 euro, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plata plății, reprezentând contravaloarea activului C1, cum în mod greșit s-a menționat.

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 1962 din 12 iulie 2022, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei în cuantum de 32.796 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plata plății, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse de reclamantă imobilului aflat în proprietatea pârâtei, iar nu că pârâta va fi obligată la plata sumei în cuantum de 32.796 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul de referință BNR de la data plata plății, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse de reclamantă imobilului C1, aflat în proprietatea pârâtei, cum în mod greșit s-a menționat.

A fost respinsă, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

De asemenea, împotriva sentinței civile nr. 1962 din 12 iulie 2022 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a formulat apel și pârâta Modul Design S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 340 din 1 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respinsă cererea de apel formulată de reclamanta A. S.R.L, ca nefondată.

A fost admisă cererea de apel formulată de pârâta Modul Design S.R.L., fiind schimbată sentința apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat că, deși art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune un examen efectiv și consistent al mijoacelor, argumentelor și elementelor de probă folosite de părți în proces, în cauză, instanța de apel nu a reținut și nu a înlăturat susținerile și probele referitoare la investirea sumei de 100.000 euro în vederea modernizării imobilului pârâtei și nici nu a expus argumentele pentru care a făcut abstracție de înscrisurile existente la dosarul primei instanțe și de cele depuse, în completare, la dosarul de apel, din care rezultă că suma totală achitată către prestatorul B. este de 748.873,51 RON.

Dimpotrivă, instanța de apel s-a raportat în cadrul analizei sale numai la trei facturi fiscale, nefăcând nicio mențiune cu privire la documentul de la dosarul primei instanțe, intitulat "Tranzacții B. - acoperiș" și nici la raportul de expertiză administrat în primă instanță, prin care s-a constatat că reclamanta a alocat suma de 100.000 euro pentru proiectul în discuție.

Prin urmare, instanța de apel nu a arătat motivele care au condus la înlăturarea probelor administrate de reclamantă, acestea nereflectându-se în dispozitiv, cu cosecința că nu poate fi exercitat controlul judiciar în recurs.

Potrivit recurentei, fără a fi pusă în discuția părților posibilitatea înlăturării parțiale a probelor, instanța de apel, cu nerespectarea principiului rolului activ, a principiului oficialității și a principiului contradictorialității, a decis să nu ia în considerare probele existente la dosarul primei instanțe, cele existente la dosarul de apel și, totodată, celelalte înscrisuri care s-au depus în probațiune sub aspectul alocării sumei de 100.000 euro, să cenzureze documentul denumit "Tranzacții B. -acoperiș", precum și să nu facă nicio referire la raportul de expertiză întocmit în primă instanță.

S-a susținut că, dacă existau nelămuriri cu privire la documentele financiar-contabile, instanța de apel avea obligația să pună în discuția părților chestiuni precum cenzurarea probelor, înlăturarea acestora de la dosar, administrarea altor probe concludente, oportunitatea cenzurării raportului de expertiză și, eventual, administrarea unei alte expertize tehnice sau contabile. De asemenea, instanța de apel avea obligația să ceară explicații și/sau să administreze din oficiu orice alte probe care să reflecte adevărul în cauză.

Totodată, această abordare a instanței de apel a condus și la încălcarea dreptului la apărare, fiind soluționat fondul cauzei fără a se da cuvântul părților pe înlăturarea probatoriului de la dosar și fără a se oferi posibilitatea de a contracara această măsură.

S-a mai invocat și încălcarea principiului disponibilității, întrucât instanța de apel a lăsat necercetate criticile reclamantei și s-a raportat doar parțial la materialul probator administrat, fără să analizeze și să facă nicio trimitere la temeinicia pretențiilor în acord cu celelalte înscrisuri existente la dosarul cauzei.

În concluzie, nerespectarea principiilor procesuale a condus la vătămarea drepturilor părții, sancțiunea fiind nulitatea deciziei, necondiționat de dovada vătămării.

În susținerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se îmtemeiază, cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei.

Astfel, instanța de apel nu a expus motivele care au stat la baza rațiunii înlăturării cererilor și probelor administrate de către reclamantă cu privire la alocarea sumei de 100.000 euro.

Hotărârea cuprinde și un element străin de natura cauzei, în condițiile în care se apreciază la pagina 16 că, în lipsa unei notificări a pârâtei cu privire la terminarea lucrărilor de către reclamantă, împotriva pârâtei nu a curs nici termenul de 6 luni în care pot emite obiecțiuni sau doleanțe cu privire la cantitatea și calitatea lucrărilor." Or, potrivit recurentei, la dosarul cauzei au fost depuse nenumărate notificări și adrese pe acest subiect, inclusiv notificarea nr. x/19.06.2019, prin intermediul căreia s-a comunicat pârâtei dovada investițiilor.

De asemenea, hotărârea cuprinde motive contradictorii, sens în care s-a învederat că, deși la pagina 14 se reține că nu pot fi avute în vedere motivele de apel noi, expuse în înscrisul depus în ședința de dezbateri din 22.02.2023, intitulat "Susțineri în completare", instanța de apel își fundamentează hotărârea exclusiv pe temeiul acestor alegații.

În susținerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.266 și art. 1.267 C. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că, în esență, contractul de tranzacție a presupus că recurenta-reclamantă, în calitate de creditor, a renunțat la sume considerabile de bani, dintre care o mare parte rezultând din hotărâri judecătoreți definitive, în schimbul dreptului de proprietate asupra imobilului descris la pct. v din tranzactie, transferul proprietății urmând a opera fără achitarea vreunei sume de bani.

Mai mult, dreptul de a primi în proprietate imobilul C1, în temeiul tranzacției din 06.12.2017, nu este corelativ obligației de a reface acoperișul întregii hale cu alocarea unei sume de 100.000 euro, astfel cum greșit a reținut instanța de apel. În realitate, obligația de a reface acoperișul este distinctă de obligația recurentei-pârâte de a transfera, cu titlu gratuit, dreptul de proprietate asupra activului de la pct. v din tranzactie, inclusiv activul C1.

A mai precizat că acest drept s-a născut la data dobândirii de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra respectivului imobil de la fostul proprietar, adică începând cu data de 10.12.2018 plus 15 zile conform tranzacției.

Prin urmare, instanța de apel în mod greșit a condiționat atribuirea în proprietate a activului C1 de alocarea sumei de 100.000 euro, deși, în contextul renunțărilor consimțite de reclamantă, părțile au convenit prin contractul de tranzacție că imobilul de la pct. v va fi atribuit în proprietate acesteia, fără niciun fel de pretenție financiară.

În consecință, prin intermediul hotărârii recurate, instanța de apel a reconfigurat radical coordonatele tranzacției, contrar voinței părților.

La data de 30 august 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Modul Design S.R.L., prin care s-a invocat nulitatea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Odată cu întâmpinarea, intimata a formulat recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023 și a încheierii 22 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat că recursul împotriva deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023 vizează strict considerentele referitoare la suma totală despre care s-a reținut că ar fi fost alocată de reclamantă pentru lucrările efectuate, în valoare de 83.190 euro, sumă ce include TVA.

În ceea ce privește analiza realizată de instanța de apel, aceasta trebuia să aibă în vedere suma alocată efectiv sau suma reală învestită în lucrări, sens în care instanța de apel putea fie să preia direct concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus de pârâtă, din care rezultă că suma investită de reclamantă este cu mult sub 83.190 euro, TVA inclus, fie să încuviințeze efectuarea unui raport de expertiză în faza apelului.

S-a mai susținut că, în virtutea principiului rolului activ în aflarea adevărului prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., se impunea ca instanța de apel să stabilească sumele cheltuite în mod real cu lucrările efectiv realizate de reclamantă, având în vedere diferența semnificativă dintre valoarea lucrărilor rezultată din facturi și valoarea reală a lucrărilor din teren.

În acest sens, a arătat că formulează recurs și împotriva încheierii din 22.02.2023, învederând că a solicitat instanței de apel încuviințarea unei noi expertize, în considerarea situației de fapt identificate de expertul tehnic cu ocazia întocmirii raportului de expertiză extrajudiciară, dar și ca urmare a faptului că raportul de expertiză întocmit în primă instanță nu a răspuns obiectivului stabilit, nefiind realizate constatări la fața locului, dar și pentru că expertul tehnic judiciar desemnat nu avea expertiza necesară să întocmească raportul în cauză, fiind un expert evaluator, și nu un expert tehnic de specialitate în domeniul construcțiilor civile și industriale, așa cum s-ar fi impus.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat existența unor considerente contradictorii. Astfel, deși instanța de apel a reținut la pag. 15 că suma achitată de reclamantă este de 83.190 euro, totuși achitarea acestei sume nu presupune automat și faptul că prestatorul a realizat lucrări efective la imobil de aceeași valoare. Or, în cauză nu se înțelege dacă instanța de apel a reținut că suma de 83.190 euro a fost doar achitată, caz în care considerentele sunt corecte ori dacă a reținut că aceasta sumă a fost alocată efectiv, în sensul de investiție realizată, situație în care motivarea nu corespunde realității, impunându-se cenzurarea considerentelor, întrucât nu a fost realizată efectiv o investiție de 83.190 euro, TVA inclus.

La data de 26 septembrie 2023 a fostb înregistrată întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. cu privire la recursul incident al recurentei-pârâte prin care, în principal, s-a invocat nulitatea recursului incident iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. De asemenea, a fost depus răspuns la întâmpinarea formulată cu privire la recursul principal.

La data de 27 octombrie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă Modul Design S.R.L.

La data de 30 ianuarie 2024 recurenta-pârâtă Modul Design S.R.L. a formulat note scrise privind excepția netimbrării recursului principal.

De asemenea, la 20 februarie 2024, și recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat note de ședință pe aspectul timbrajului cererii de recurs principal.

Cu titlu prealabil, se impune a se arăta că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate anume prevăzute de lege.

Sub acest aspect, art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ. permit ca pe calea recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ca urmare a faptului că instanțele de fond au asigurat deja situația premisă pentru judecata în recurs, stabilind situația de fapt pe baza probelor administrate.

Faptele astfel cum au fost determinate de instanțele devolutive se consideră câștigate cauzei, astfel că instanța de recurs este învestită să verifice numai dacă normele de drept procesual sau material au fost corect alese, interpretate și aplicate la faptele deja constatate, fără să aibă posibilitatea de a reaprecia situația de fapt sau probele administrate, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, în aceste limite trasate de lege vor fi analizate recursurile formulate în cauză.

În ceea ce privește recursul principal formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., se reține că au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate motivelor de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. pornesc de la una și aceeași teză, anume că, deși s-a probat investirea sumei de 100.000 euro, conform celor convenite de părți prin tranzacția din 06.12.2017, instanța de apel a reținut eronat culpa contractuală a recurentei-reclamante cu privire la neîndeplinirea acestei obligații, ca urmare a neluării în considerare și a înlăturării probelor administrate, cu consecința încălcării, pe de o parte, a principiilor procesuale privind rolul activ, contradictorialitatea, egalitatea, disponibilitatea și dreptul la apărare iar, pe de altă parte, a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că a depus la dosarul cauzei înscrisuri financiar-contabile în probațiune, dar că instanța de apel și-a întemeiat soluția numai pe baza a trei facturi, făcând abstracție de dovezile aflate la dosarul primei instanțe și de cele depuse, în completare, la dosarul de apel, precum și de raportul de expertiză judiciară întocmit în primă instanță, înscrisuri care, dacă ar fi fost analizate și avute în vedere, ar fi relevat alocarea sumei de 100.000 euro și, implicit, temeinicia cererii de chemare în judecată.

Așadar, în dezvoltarea criticilor, recurenta-reclamantă face referire exclusiv la probele administrate în cauză și la modul în care acestea au fost interpretate de instanța de apel, nefiind pusă în discuție nicio ipoteză concretă, verificabilă, care să poată fi subsumată încălcării principiilor rolului activ, oficialității, contradictorialității, disponibilității, egalității sau dreptului de apărare. Or, caracterul formalist al recursului impune ca partea să fi arătat circumstanțele concrete din care rezultă încălcările pretinse, printr-o argumentare care să fie aptă a contura critici distincte de nelegalitate, de natură să justifice controlul judiciar din perspectiva acestora.

Înalta Curte constată astfel că, deși recurenta-reclamantă pretinde formal încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, evocând o serie de principii fundamentale ale dreptului procesual civil și, deopotrivă, nemotivarea hotărârii, în realitate, ceea ce se contestă este situația de fapt reținută de instanța de apel sub aspectul aprecierii culpei contractuale a reclamantei, ca urmare a analizării și aprecierii probelor administrate în primă instanță și în apel.

Art. 264 C. proc. civ. prevede că instanța examinează probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor iar, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire au fost încuviințate, judecătorul apreciază în mod liber probele, potrivit convingerii sale.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că instanței îi revine aprecierea finală asupra relevanței probelor încuviințate părților, valorificarea unora în detrimentul altora făcând parte din procesul de apreciere a ansamblului probelor.

Totodată, din perspectiva dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocat de recurenta-reclamantă, trebuie amintit că, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții de la Strasbourg, administrarea probelor și aprecierea acestora sunt de competența dreptului intern și a instanțelor naționale (cauzele Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei, pct. 83-84; Garcia Ruiz împotriva Spaniei, pct. 28).

Verificând decizia atacată, se reține că instanța de apel, rejudecând cauza, a analizat probele de la dosar și, considerându-se lămurită asupra împrejurilor de fapt și de drept, a expus concluziile sale cu privire la probele pe care le-a apreciat relevante în cauză - contractul de prestări servicii încheiat cu B. S.R.L. și facturile emise de prestator -, prin care a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada executării obligației de a aloca suma de 100.000 euro, asumate prin tranzacție și nu s-a născut nici dreptul corelativ al reclamantei de a primi în proprietate imobilul C1, fără achitarea altei sume de bani, în condițiile art. 23 din actul adițional nr. x din 20.06.2018, prin dare în plată.

Contrar susținerilor părții, instanța de apel nu a înlăturat probele, ci le-a valorificat în cuprinsul motivării hotărârii, în virtutea dreptului suveran de apreciere conferit de lege, fiind liberă în a aprecia concludența probelor pe care și-a întemeiat soluția.

Împrejurarea că instanța de apel a oferit o anumită interpretare înscrisurilor administrate și că această interpretare a condus la schimbarea soluției primei instanțe, în defavoarea recurentei-reclamante prin respingerea apelului acesteia și admiterea apelului pârâtei, ține de temeinicia hotărârii.

Or, prin susținerile formulate, partea tinde la cenzurarea modului de valorificare a probelor administrate, cu scopul răsturnării soluției, deși aprecierea acestora conform art. 264 C. proc. civ. este sustrasă controlului de legalitate în recurs.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., față de nemulțumirea concretă a părții, referitoare strict la valorificarea probelor precum și la soluția pronunțată, instanța de apel având plenitudine de apreciere sub acest aspect, nu pot fi primite criticile privind nesocotirea principiilor rolului activ, oficialității, contradictorialității, disponibilități, egalității și dreptului la apărare.

Ca o consecință, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

În continuare, se reține că, din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă incidența în cauză a tuturor celor trei ipoteze vizate de acest text de lege.

Teza nemotivării hotărârii sub aspectul înlăturării probelor aflate la dosar, privind alocarea sumei de 100.000 euro, nu poate fi reținută.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel, cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., și-a îndeplinit obligația de a expune situația de fapt cu indicarea probelor relevante și care au stat la baza soluției, neimpunându-se a se referi și la restul probelor, care, în pofida susținerilor părții, nu trebuie să se reflecte în dispozitivul hotărârii, instanța de control judiciar apreciind asupra legalității hotărârii în temeiul acestui caz de casare prin verificarea considerentelor.

Vor fi înlăturate și susținerile privind pretinsa existență a unui motiv străin și a considerentelor contradictorii.

Nelegalitatea hotărârii pentru motive străine vizează situația particulară în care hotărârea conține numai considerente străine pricinii, ceea ce nu este cazul, în timp ce incongruența considerentelor presupune ca argumentele din cuprinsul unei hotărâri să se anihileze reciproc, lipsind practic raționamentul care fundamentează soluția, niciuna dintre aceste ipoteze de casare neregăsindu-se în cauză.

În realitate, cu referire la notificarea nr. x/19.06.2019, recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea în raport cu modul în care instanța de apel a apreciat un înscris aflat la dosar, ca urmare a faptului că nu au fost date acestuia valențele pretinse de parte în susținerea poziției sale procesuale, împrejurare care vizează tot modul în care au fost apreciate și valorificate probele, punând în discuție temeinicia hotărârii și nu eventuala incidență a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., verificate în raport cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, critica în sensul că instanța de apel și-ar fi argumentat în mod contradictoriu soluția exclusiv pe baza susținerilor pârâtei din data de 22.02.2023, deși inițial ar fi reținut că aceste motive noi nu pot fi avute în vedere, va fi înlăturată.

Instanța de apel a înfățișat într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere la adoptarea soluției asupra ambelor cereri de apel, ceea ce face ca afirmațiile recurentei vizând o atare neregularitate să apară ca fiind vădit nefondate.

Instanța de apel a răspuns punctual și explicit aspectelor deduse spre analiză prin motivele de apel, pornind de la acțiunea dedusă judecății și obiectul acesteia, până la argumentarea motivelor de fapt și de drept expuse în cuprinsul apelurilor care au determinat-o să respingă acțiunea.

Curtea de apel a reapreciat situația de fapt, concluzionând că neîndeplinindu-și obligațiile asumate reclamanta, nu s-a îndeplinit nici condiția suspensivă instituită prin convenția părților.

Se observă că recurenta nu a contestat, în cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nerespectarea limitelor judecății și identificarea corectă a criticilor din apel, în sensul unei eventuale nesocotiri a dispozițiilor art. 477 C. proc. civ.

În considerentele deciziei recurate, nu se pot identifica argumente care, din punct de vedere logic, să se excludă reciproc în legătură cu dispozițiile procedurale aplicate, cum se susține, ori contradicții în raționamentele instanței.

În realitate, recurenta pretinde existența unei contradicțiii între dezlegarea dată de instanța de apel și situația de fapt prefigurată de parte și neînsușită de către instanța de apel.

Instanța de apel, reținând că nu s-a probat alocarea de către reclamantă a sumei de 100.000 euro, nu a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci a expus concluziile sale asupra situației de fapt ca urmare a analizei probelor, validând, implicit, unul dintre punctele de vedere exprimate în cadrul apelurilor.

Prin urmare, și aceste critici, circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.266 și art. 1.267 C. civ., susținându-se că instanța de apel ar fi interpretat greșit tranzacția părților, întrucât dreptul reclamantei de a primi în proprietate imobilul C1 nu este corelativ obligației de a reface acoperișul întregii hale cu alocarea unei sume de 100.000 euro, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, acestea fiind prestații distincte și necondiționate.

Înalta Curte reține că, deși se prevalează de o pretinsă aplicare greșită a regulilor de interpretare a contractului, recurenta-reclamantă nu a contestat în apel calificarea juridică dată de prima instanță obligațiilor asumate de reclamantă, de efectuare a lucrărilor de investiție asupra activului C1 drept condiție suspensivă.

Aplicarea greșită a regulilor de interpretare a contractului, respectiv a art. 1266 și art. 1267 C. civ. a fost invocată de pârâtă în apelul acesteia sub un alt aspect și anume, al calificării actului juridic încheiat de părți ca promisiune de vânzare, ceea ce includea obligația de plată a unui preț și nu în vederea stingerii creanțelor, potrivit tranzacției, prin actul adițional fiind instituite noi obligații față de înțelegerea inițială.

Instanța de apel nu a primit aceste critici ale pârâtei și și-a însușit interpretarea contractului dată de prima instanță, susținută și de reclamantă în lipsa unei critici în apel, în sensul că părțile au preconizat o convenție de dare în plată sub condiția suspensivă a executării obligațiilor asumate de către reclamantă.

Acceptând această interpretare a dispozițiilor contractuale, în recurs recurenta-reclamantă nu mai poate invoca valabil în această modalitate încălcarea dispozițiilor art. 1.266 și art. 1.267 C. civ. privind regulile de interpretare a convenției, în legătură cu condiția suspensivă reținută de instanțele fondului, această critică fiind formulată cu nerespectarea dispozițiilor art. 459 și art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin susținerile formulate, recurenta-reclamantă vizează reaprecierea culpei contractuale pe care s-a întemeiat soluția instanța de apel, deși rezultatul la care ultima instanță de fond ajunge sub aspectul faptelor contestate nu poate fi cenzurat în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L.

În ceea ce privește recursul incident formulat de recurenta-pârâtă Modul Design S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., se reține că acesta vizează atât încheierea de încuviințare a probelor din 22 februarie 2023, cât și considerentele deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023.

Încheierea din 22 februarie 2023 nu este atacată din perspectiva eventualei nelegalități a soluției de respingere a cererii pârâtei privind încuviințarea probei cu expertiza tehnică judiciară, ca urmare a constatării decăderii părții din dreptul de a solicita această probă, față de nerespectarea dispozițiilor art. 470 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică încheierea, ca, de altfel, și considerentele deciziei, sub aspectul neexercitării rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., reproșând instanței de apel că nu a încuviințat o nouă expertiză tehnică judiciară cu scopul de a stabili sumele concrete investite de reclamantă, în contextul discrepanței dintre sumele rezultate din facturile aflate la dosar și valoarea reală a lucrărilor efectuate, astfel rezultă aceasta din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de recurenta-pârâtă.

Aceste critici vizând pretinsa utilitate în apel a unei noi probe cu expertiza tehnică, în raport cu chestiunile factuale ce se doreau a fi relevate de parte, sunt critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Este atributul exclusiv al instanței de apel, ca instanță de fond, să stabilească, potrivit propriei convingeri, aptitudinea unei probe de a lămuri împrejurările relevante în cauză, precum și necesitatea încuviințării și administrării, din oficiu, a unor probe, pe calea recursului neputând fi cenzurate aprecierile instanței în acest sens, având în vedere dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte cu acest obiect nu au evidențiat o nerespectare din partea instanței de apel a principiului rolului activ, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, vor fi înlăturate și criticile aduse considentelor deciziei, din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă impută instanței de apel faptul că nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză extrajudiciară din care rezultă că suma investită efectiv de către recurenta-reclamantă este cu mult inferioară valorii de 83.190 euro, TVA inclus, reținute prin considerentele deciziei recurate.

Totodată, afirmă că hotărârea ar cuprinde motive contradictorii, din cuprinsul acesteia nerezultând în mod clar dacă suma de 83.190 euro reprezintă prețul achitat prestatorului B. S.R.L. ori contravaloarea investiției efectiv realizate, în acest din urmă caz considerentele fiind greșite, impunându-se cenzurarea acestora.

Susținerile vizează constatările de fapt ale instanței de apel cu privire la lucrările de investiții realizate de recurenta-reclamantă, fiind contestată valoarea de 83.190 euro, prin prisma elementelor de probatoriu, deși instanța de recurs, în cadrul controlului judiciar de legalitate cu care este învestită, nu poate să verifice decizia recurată din această perspectivă.

Recurenta-pârâtă susține că raționamentul expus în motivarea hotărârii este contradictoriu și confuz, punând în discuție modalitatea de evaluare a probatoriului administrat, aspect care nu se poate încadra în limitele căii extraordinare de atac, chiar dacă se referă doar la considerente.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu echivalează cu incidența unor motive contradictorii, și nu determină incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, față de aceste argumente, se va respinge și recursul incident declarat de pârâta Modul Design S.R.L.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023, precum și recursul incident declarat de pârâta Modul Design S.R.L. împotriva aceleiași decizii, precum și a încheierii din 22 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, precum și recursul incident declarat de pârâta Modul Design S.R.L. împotriva aceleiași decizii, precum și a încheierii din 22 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în același dosar nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.